Ala Valenga: „Nimeni nu trebuie să mă salveze pe mine. Fiecare doctor ar trebui să se salveze singur pe sine prin a spune adevărul despre ce se întâmplă în sistemul medical”

Sursa Foto: Arhivă personală/ Ala Valenga, șefă a secției Terapie Nr. 2, Spitalul Clinic Municipal Nr.1

Irina Papuc

20 martie, 2018, 20:03

Vizualizări: 47492

Acum 10 zile medicul de la Spitalul Municipal Nr.1, Ala Valenga, a fost bătută de soțul unei paciente chiar la locul de muncă. Acesta a tras-o de păr, a răpus-o la podea și a lovit-o cu picioarele. Aleasă cu două coaste fracturate, dar și cu o stare emoțională afectată, Ala Valenga se luptă acum să demonstreze că nu a fost protejată suficient la locul de muncă, chiar dacă administrația își dorește să se detașeze de acest scandal.

În aceste zile, zeci de doctori au anunțat o grevă japoneză, astfel manifestându-și solidaritatea față de medic, însă doctorița spune că nu ea trebuie salvată și susținută – că acum e momentul ca fiecare doctor să se salveze pe sine prin a spune adevărul despre condițiile în care muncesc. În acest interviu, Ala Valenga povestește despre conflictele sale cu administrația, inclusiv despre cazul cearșafurilor noi scoase de sub pacienți, după o lansare oficială a unei secții după renovare, unde presa a fost chemată să vină să filmeze. Declarațiile medicului sunt scandaloase și fac referire la corupție și șantaj:

Doamnă Valenga, a trecut mai bine de o săptămână de la incident. Cum sunteți? V-ați întors la spital? Ați fost contactată de administrația spitalului în aceste zile?

Nu am fost la serviciu, mă ocup de starea mea fizică și psihică. Dacă starea fizică mai poate fi îmbunătățită, apoi psihic este mult mai complicat. Încerc să nu cedez. Sunt telefonată într-una și invitată la diverse emisiuni, dar eu nu sunt gata să ies să vorbesc pe această temă. Pe de altă parte, sunt susținută foarte mult de colegii mei care îmi scriu în particular. Eu vreau să ies din această situație cu demnitate, să nu fiu blamată de colegii mei care nu vor să iasă să vorbească și nici de societate, precum că eu n-aș face suficient pentru pacienți.

Șeful spitalului, Iurie Dondiuc, v-a telefonat să vă întrebe măcar cum vă simțiți?

Nu, din administrație nu m-a sunat nimeni. Ultimul sunet a fost în ziua când s-a întâmplat, pe data de 10 martie. Eu deja mergeam în drum spre casă. Eu l-am întrebat (n.r. – pe Iurie Dondiuc) de ce pacienta respectivă a ajuns la noi... Pacienta nu era pentru Terapie. La întrebarea de ce așa s-a întâmplat el a spus că așa e societatea și că noi nimic nu putem face.

De ce pacienta a fost adusă în secția pe care o conduceți?

Pacienta avea boală cardiacă. Nu pot toți cardiacii să ajungă la noi. Dacă ei ar ajunge în Terapie, n-ar mai fi nevoie de staționare cardiologice. Diagnosticul privind decesul a fost un anevrism disecant de aortă toracală cu tamponada cordului. Eu nu exclud că pacienta era agresată și la domiciliu. Dacă soțul ridică mâna la un doctor și mai și dă în el cu picioarele, atunci chiar nu pot să exclud că ar fi putut fi vorba și de un anevrism post-traumatic. Cauze însă sunt foarte multe. În practica mea de 35 de ani eu am avut așa cazuri cu disecție de aortă. În condițiile spitalului nostru era imposibil de stabilit diagnosticul respectiv, deoarece spitalul nu are un ecocardiograf, măcar și dintre cele mai simple. Spitalul nu are contracte cu instituții care ar presta așa servicii. Și chiar dacă era un astfel de contract pe data de 9 martie era zi de odihnă, conform hotărârii Guvernului și nimeni nu lucra.

Înțeleg că diagnosticul s-a stabilit post-mortem?

Da. Fiindcă se cere, conform Protocolului, investigații și aparataj pe care noi nu le avem și nu le putem face. Noi nu putem face aortocoronarografia, nu putem face ecocardiografia, nu putem face rezonanță magnetică, ca să investigăm corect pacientul și să-l îndreptăm către asistența medicală necesară. Ea trebuia să ajungă în UPU, unde se face triajul pacienților. Ați văzut că a fost amenajată foarte frumos, cu triaj, în funcție de tipul de urgență: albastru, roșu, galben. Triajul acesta însă nu lucrează. Acolo a fost luat aparatajul din reanimare – cardio-monitoare, cardiografe și aduse toate acolo pentru televiziuni. Cum presa a plecat, cum totul a fost dus înapoi. Și asta toți știu. Zona roșie nu funcționează. Dacă vorbim de zona albastră – mă întreb cine știe dintre pacienți că ei se pot afla în așteptare și 10 ore? Nimeni nu știe. Această zonă albastră este arhiplină de pacienți care încep să strige și să se plângă, dar doctorii nu știu ce să facă și cum să reacționeze. Mă întreb pentru ce a fost făcut acest triaj, dacă cadre medicale nu există? Vă dați seama că există 2 secții de terapie cu pacienți extrem de gravi care rămân de la ora 16.00 până la 8.00 dimineața nemonitorizați pentru că există un singur medic de gardă care este ocupat în UPU? El are solicitări aproape non-stop. Eu vă spun despre lucruri despre care nu ați știut, pentru că nimeni nu le-a spus. Eu vă spun ca să cunoașteți și ca cei responsabili să răspundă pentru asta.

Mă simt într-o piesă de teatru al absurdului. Cum este posibil să se întâmple așa ceva și medicii să tacă?

Intrați în orice zi în UPU și o să vedeți că acolo nimic nu este. Consultați standardele de dotare tehnică pentru zona roșie și vedeți dacă corespunde într-adevăr sau nu.

Mă gândesc acum câți doctori sunt în total la Spitalul Municipal Nr.1 și nu pot să nu-mi pun întrebarea de ce restul tac?

Nu știu de ce. Probabil este vorba despre frică. Probabil și de caracter depinde. Când am fost chemată de Iurie Dondiuc să mă persecute în privința scandalului cu cearșafurile și ProTV mi-a spus că eu am fost mai puțin implicată în acest proces de reparație și că acolo s-au investit bani, inclusiv banii lui Moldovanu (n.r. – Mihai Moldovanu, șeful Direcției Municipale de Sănătate). Zic, cum banii lui Moldovanu? Aceștia nu-s banii lui Moldovanu, sunt banii mei, ai părinților mei, ai pacienților și ai tuturor oamenilor care plătesc impozite în acest stat. Așa sunt eu, eu nu pot tăcea. Uitați-vă ce calitate a gresiei au pus, care nu se spală și care îmbibă sânge, totul. În secția de chirurgie se aduce un fel de chimicale pentru generatoare la automobile și toți sunt nevoiți să le respire numai ca să fie gresia ceea cât de cât albă.

Pe 23 octombrie când am fost chemată la persecuție eu le-am spus să iasă la dialog cu lumea, să vorbească și să spună ce se întâmplă cu spitalul acesta. Știți că 30 de angajați au plecat din acest spital în câteva luni? De ce au plecat? Noi am lucrat cu ei 30 de ani, înțelegeți, și ei după atâția ani au plecat.

Mi se pare incredibil că doctorii sunt atât de tăcuți.

Când v-am sunat pe Dumneavoastră să vă povestesc ce s-a întâmplat mi-am adus aminte momentul când stăteam jos la podea, îmbrâncită, în halat alb... Feciorul meu se temea că agresorul își va răscumpăra nevinovăția. Acestea sunt cele două motive pentru care am decis să vorbesc. Doctorii sunt mulțumiți de ceea ce este probabil...

Eu nu cred că într-un spital atât de mare nu se găsesc oameni cu demnitate...

Am vorbit cu un conferențiar universitar, el îmi spune: „Eu îți doresc succese, dar asta necesită foarte multă sănătate. E mai ușor să taci și gata”. Un alt prieten mi-a zis: „Ce-ți trebuie ție toată asta? Te-o mulțumit pacientul, te-ai dus acasă liniștit și gata. Ce-ți trebuie ție toată asta? Iată poziția unora.

Și ce le răspundeți?

Eu nu pot așa trăi. Nu. Nu pot eu așa.

De când au început nemulțumirile cu administrația?

De când a plecat domnul Victor Savin. Eu știu mai multe dedesubturi. Știți încă de ce ei luptă cu mine? Vara asta ei m-au impus să cumpăr jaluzele pentru toată secția, că reparație s-a făcut, dar bani pentru jaluzele nu au ajuns. Trebuia 20.000 de lei. Prima dată m-au sunat la telefon, apoi m-au chemat în cabinet. Eu am întrebat de unde bani. Dați-mi bani și eu cumpăr. Vicedirectorul a spus că să găsesc de la „sponsori”, adică de la pacienți de scos cumva... Eu am spus că nu pot să cer bani de la bolnavi. Să știți că există secții unde așa s-au procurat jaluzele în așa mod. După asta au urmat mustrări și avertizări. Eu nu primesc adaos pentru indicatori de performanță deja de doi ani. Când am fost la Inspecția Muncii am vorbit și despre asta. De fiecare dată când vine câte un control în spital totul se reduce la nivelul biroului directorului. Eu tot vreau să vorbesc cu ei. Unde sunt ei? I-ai de unde nu-s.

S-a apropiat de mine într-o zi Iurie Dondiuc și mi-a spus să mă duc să lucrez în România. I-am spus că eu nu pot în România să mă duc pentru că eu am mamă și tată. El a spus să-i iau cu mine, la care eu i-am spus că nu pot, căci ei sunt în vârstă și el mi-a răspuns să mă duc să fac bani și să le trimit.

Într-o noapte, când eram de gardă, la noi a venit un consumator de droguri și a cerut să-i dăm Diazepam. Eu am refuzat. El insista că are atacuri de panică și repeta într-una că are nevoie de Diazepam. Asta a durat de la ora 22.00 până la ora 2.00 dimineața. Am fost medicul chirurg de gardă, medicul de gardă reanimatolog, eu eram și asistenta de gardă. Patru femei am luptat cu el. Nimeni nu a venit să ia măsuri timp de patru ore, chiar dacă eu am apăsat butonul negru. Cu greu doar un echipaj al Poliției nu știu unde l-au dus. Noi am scris două foi cu plângeri și detalii despre ce s-a întâmplat atunci și nimeni nu a luat nicio măsură și nimic nu s-a soluționat.

Din câte înțeleg nu sunteți primul medic agresat în spital?

Nu, a fost un caz când un medic reanimatolog, s-a apropiat de pacient în triaj și au început să-l bată. Mai știu și alți doctori de la Institutul de Medicină Urgentă și de la INN. Medicul de la Urgență s-a ales cu trei coaste rupte. Nimic nu se schimbă. În câteva secții s-a făcut intrare securizată, cu cod, dar la noi nu. În unele spitale s-au pus turnichete, nu și la noi. Parcă e piață, intră cine vrea.

Încă o problemă despre care vreau să vorbesc este că nimeni nu calculează orele lucrate de noi peste program. Secția e 35 de paturi. În realitate sunt 45. Și suntem doi doctori în tură și eu sunt șefă de secție și sunt responsabilă și de completarea documentației etc. Încă o problemă: de ce când vine CNAM noi trebuie să strângem fiecare secție câte 100 de lei, pentru ca să-i hrănim? Pe mine nimeni la muncă nu mă hrănește. Și asta se întâmplă deja de ani buni. Dacă nu avem câte 100 de lei trebuie să aducem altceva ce avem – cafea, cogniac... Când ne cheamă să se spună ce obiecții sunt stau tot timpul cu masa plină – bomboane, cogniac, pulpe de pui și restul. Eu singură mi-am crescut copilul. Ăștia de la CNAM sunt mai săraci decât mine?

De când se întâmplă asta?

Din 2004. Un spital întreg tace și plătește. Bani pentru jaluzele, bani pentru mese...Asta e coșmar.

La ultima noastră discuție ați spus că nu mai aveți puteri și vă gândiți să plecați. Vă mai gândiți la acest lucru?

Familia mea spune că ar trebui să mă angajez la o clinică privată, chiar dacă venitul nu ar fi foarte mare. Măcar acolo se duce un alt contingent de pacienți. Dacă administrația va pleca după acest caz, eu o să mă întorc la serviciu. Deși îmi vine greu să mă întâlnesc din nou cu colegii mei care se tem să spună lucrurilor pe nume.

Sunteți supărată pe colegii Dumneavoastră?

Nu sunt supărată. Știți, când a fost scandalul cu cearșafurile scoase de sub pacienți, colegii mei erau întrebați de reporter dacă într-adevăr așa este și toți au tăcut, deși toți știau. Eu am întrebat de ce tac – ei cred că eu am spete, dar eu nu am spete. Eu am demnitate. Fiecare cu motivele lui. Cineva se teme, cineva are de crescut copii. Eu am avut o colegă care nu tăcea. Ea a plecat la un spital privat.

Ați spus că vă scriu medicii în privat. Ce vă spun?

Da, sunt foarte multe mesaje, inclusiv din partea pacienților. Ei îmi spun să rezist, sunt pacienți pe care i-am salvat și țin legătura cu ei. Mi-au spus să nu citesc comentariile de pe rețelele de socializare. Toți spun că sunt cu mine și că mă susțin, dar ei nu trebuie să mă susțină pe mine. Nu eu am nevoie să fiu salvată acum, noi toți trebuie să ne salvăm prin a începe să vorbim despre ceea ce se întâmplă.

Am văzut reacția doctorilor. Nimic ieșit din comun, în afară de o grevă japoneză. Ce reacție v-ați fi dorit să vedeți?

Să înceapă să vorbească despre cum am ajuns la acest dezastru.

Mai sperați că doctorii vă vor lua parte public?

Mie nu-mi trebuie ca cineva să-mi ia parte. Fiecare trebuie să se salveze pe sine și să înceapă să vorbească.

Ce ați vrea să le transmiteți pacienților?

Să aibă încredere că noi venim în fiecare zi la serviciu ca să le prelungim viața, dar sunt cazuri când chiar nu putem să facem nimic.

Ce salariu ar trebui să aibă un doctor ca să poată trăi decent?

Eu am calculat – 20.000 de lei. Eu vreau să trăiesc, nu să supraviețuiesc. Eu nu vreau să mănânc ales sau lucruri scumpe. Mie îmi place să călătoresc, este singura mea plăcere și bucurie care mă ajută să mă detașez. Am și părinții în vârstă pe care trebuie să-i ajut.

Ce ați avea să le transmiteți celor de la Ministerul Sănătății?

Noi suntem la pământ. Să iasă din birouri și să vină în spitale să vadă adevăratele probleme. Când fac schimbări nu se consultă deloc cu doctorii. Când vor să implementeze acasă protocoale din UE ar fi bine mai întâi să le discute cu noi, să vadă la nivel de țară ce se poate face. Să verifice cum administrațiile calculează indicatorii de performanță. Noi nu o să ne schimbăm dacă cineva de sus o să umble prin spitale numai cu camere de vederi din urma lor.

Credeți că e posibil, în condițiile unei politizări atât de puternice?

Pe mine politica puțin mă interesează și cred că boala este aceeași pentru partidele de orice culoare.

Vă mulțumesc pentru interviu! Însănătoșire grabnică!

Dragoș GUȚU, director general AMDM: Noi trăim într-un deficit de medicamente

Comunicatoare și mama unui adolescent cu autism: „A trebuit să sun 5 deputați, viceminsitru și ministrul Sănătății ca să-mi fie tratat copilul. Plângeam ori de câte ori mă întorceam de la medici”

Ion Dodon, director al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină: „Contractarea instituțiilor medicale e un punct vulnerabil. E ușor să comiți acte de corupție, dar nu le voi tolera”

Tag: ala valenga medic batut iurie dondiuc

Categoria: Interviuri

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.