Rodica Gramma: „Am scris un Ghid care să ajute, iar în schimb am primit insulte și batjocură”

Administrator
30 martie, 2018, 12:13
Vizualizări: 6996
Am fost unul dintre autorii Ghidului privind aplicarea procedurilor de comunicare și consiliere a pacienților. Necesitatea lui a reieșit din practica de zi de zi, cu care ne confruntăm – zeci și sute de petiții contra medicilor, din care înțelegeam că problema nu este lipsa de profesionalism sau de medicamente, ci lipsa de abilități de a gestiona un conflict, de a informa un pacient, de a comunica o veste tristă.
Personal am fost
contactată de multe ori de colegii medici care mă întrebau: „Ce să facem, cum să
procedăm? Nimeni nu vrea sa îi spună pacientei această veste…” – fiind vorba de cazuri cu adevărat tragice. Concluzia a fost una: Este nevoie de
recomandări, care să vină în ajutorul medicilor, pentru ca ei să poată face față
situațiilor dificile. De asemenea, s-a întâmplat ca atunci când mergeam să
investighez cazul unei următoare petiții, mi se reproșa: „De unde să fi știut
că așa trebuia să procedez? Cine ne-a învățat? Voi cei de la Școala de
Management în Sănătate de ce nu faceți nimic?” Și medicul avea dreptate: se
proceda din lipsă de cunoștințe, din intuiție, uneori greșit, fără rea
intenție.
Am făcut acest ghid pentru a ajuta… Și nu m-am aventurat singură în această
intenție. Am fost echipă. Însă, ultimele 24 de ore primesc atacuri, reproșuri
și acuzații. Unii medici și chiar manageri de instituții medicale au găsit în
mine persoana care trebuie acuzată de salariile mici, de condiții proaste și
toată insatisfacția lor față de sistem. Au urcat pe baricade ca să înceapă iar
să demonstreze că ei – pacienții - sunt ce răi, iar medicii „sunt îndobitociți
cu obligații” (citez).
Păi, dragi colegi, îndobitocește lipsa de cunoștințe și nu obligațiile. Și
voi folosi logica aplicată în medicină: Orice bolnav are șansă să se vindece
doar atunci când își recunoaște boala. Îmi pare rău că unii nu au curajul și
demnitatea să o recunoască. Când tratăm fiecare boală în parte, o facem cu
tratamente diferite. Pentru salarii mici avem o tactică, pentru comunicare –
alta. Nu pacientul plătește salariul. De ce la un ghid cu recomandări generale
pentru organizarea unei comunicări eficiente în instituție se ascunde după
explicația salariului mic? E grav… L-am scris cu intenții bune, deschiși de a
ajuta managerii, de a le explica, atunci când vor dori să îl aplice, ca să
reușească să reducă numărul de nemulțămiri cu care se confruntă. În replică, am
primit batjocură și insultări. Nu poate exista noi - medicii, și ei -
pacienții, rămânem doar noi - societatea bolnavă în toate aspectele.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
„Fiica mea era sfârtecată toată. Avea două stome și la mijlo ...
06 decembrie, 2022, 13:42
REPORTAJ//Lucrătoarele sexului în Moldova. Marina: „Clienții ...
07 februarie, 2023, 16:18
O moldoveancă a donat corneea ochilor fiului ei, care a sufe ...
17 martie, 2023, 14:54
Un copil de 1 an si 5 luni a ajuns în stare gravă la spital, ...
29 mai, 2023, 17:52
„Luați-vă mortul acasă”. Povestea sfâșietoare a unei familii ...
12 aprilie, 2023, 21:47
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi2,78 %