Alexandru Ciobanu, psihoterapeut: „O notă nu poate omorî un copil. Depresia se „clădește” mult mai devreme și durează mulți ani”

Sursa Foto: Arhivă personală

Elena Cioina

16 iulie, 2018, 19:56

Vizualizări: 13715

Cazul adolescentei găsită strangulată într-o pădure din raionul Căușeni a zguduit din nou opinia publică. Comentariile, judecățile, învinuirile față de părinți ori sistemul educațional au curs gârlă. Asta chiar dacă încă nu se știe ce anume s-a întâmplat cu adolescenta, dacă s-a sinucis sau a fost omorâtă și dacă acea notă de 3, primită la BAC la proba de matematică, a fost motivul din care a plecat de-acasă și nu s-a mai întors.

Psihoterapeuții spun că problema trebuie căutată mult mai adânc și că o simplă notă negativă nu duce la suicid. La fel este important ca asemenea cazuri să fie o lecție, din care să învățăm, mai ales, cum să comunicăm cu adolescenții. Am încercat, deci, să aflăm de la psihoterapeutul Alexandru Ciobanu cum poate fi pregătit psihologic un adolescent de Bacalaureat și de ce părinții, profesorii ar trebui să-și tempereze mesajele violente în adresa copiilor. Vom preciza că Alexandru Ciobanu este psihiatru-psihoterapeut la Centrul Comunitar de Sănătate Mintală din Cimișlia. Deja de 10 ani face consiliere, inclusiv printre adolescenții, care se adresează cu probleme de anxietate sau depresie.

Domnule Ciobanu, cazul adolescentei din Anenii Noi, găsită strangulată într-o pădure din Căușeni, din cauză că ar fi luat o notă negativă la BAC, a fost întors pe față și pe dos de internauți. Ați reușit să vă faceți o impresie ce s-ar fi putut întâmpla, de fapt?

Ceea ce am citit despre acest caz sunt doar știri din comunicat în care se spune că fata a fost găsită strangulată. Presupun că se are în vedere spânzurată. Deja expertiza medico-legală va spune dacă a fost agățată de vie sau moartă. Și aici iarăși pot fi două variante – fiind vie ea singură s-a agățat sau a fost agățată. Dacă moartă – fie au sugrumat-o și au agățat-o, fie a murit după ce a fost agățată. Abia urmează să aflăm toate aceste detalii, care, cel mai probabil, vor pune capăt dilemei.

Totuși, mulți au înclinat spre ideea unui suicid și au încercat să dea vina în primul rând pe sistemul educațional din țară, care ar fi prea rigid și neprietenos mai ales în perioada examenelor. Vreau să vă întreb, din perspectivă de psihiatru-psihoterapeut, dacă într-adevăr o notă negativă poate ucide un copil?

Sigur că o notă nu poate ucide un copil, așa cum un glonț nu ucide pe nimeni. Ucide omul care trage, filosofic vorbind. Nu poate să ucidă o notă, un examen, o știre proastă, un diagnostic. Ceea ce duce la suicid și la alte situații tragice este, de fapt, atitudinea oamenilor față de situație. Putem spune că e vorba de background-ul omului, dacă are o depresie ascunsă sau are mai multe complexe, care ar putea să-l predispună să-și facă ceva rău.

Când vorbiți despre atitudinea pe care o au oameni față de o anumită situație, ce aveți în vedere? Adică ce fel de probleme de ordin emoțional trebuie să se învârtă în sufletul omului, ca el să ia o decizie atât de distrugătoare?

Nu aș putea să vă spun ce anume a determinat această adolescentă la un asemenea gest, dacă presupunem că a fost un suicid. Nu pot să vă spun din simplu motiv că sunt prea puține informații. Însă din practica mea de 10 ani de consiliere și psihoterapie, în perioada aprilie-iunie, vin periodic la consiliere adolescenți de clasa a 12-a, de 18-19 ani. Majoritatea dintre ei sau au o depresie latentă, ascunsă sau sunt foarte anxioși, sau chiar au atacuri de panică. Am avut cazuri când aveau atacuri de panică în timpul examenelor. Adolescenții au frică nu atât de examene, ci de rezultate, de faptul că toată lumea o să-i blameze. Sau se gândesc „toată lumea va merge la facultate, dar eu ce voi face un an?”

Și specialiștii ce spun, e o stare firească înainte de examene sau totuși poate fi prevenită? Chiar și cele mai simple teste provoacă stres. BAC-ul e cumva un examen de cotitură și stresul, desigur, devine mai intens. Unii spun că de vină sunt părinții care le cer note mari copiilor, alții – că sistemul educațional e încărcat și neprietenos. E așa sau nu?

Nu știu dacă trebuie să căutăm vinovații. Fiecare are partea lui de vină în ceea ce se întâmplă, pentru că se face un fel de agitație, anxietate socială. Lumea începe să se agite de prin aprilie tot afirmând cu regularitate că vine BAC-ul. Profesorii mai sperie elevii spunându-le că va veni BAC-ul și nu-l vor da, dacă nu vor învăța. Evident că și părinții, care nu au avut examene de BAC la vremea lor, foarte mult insistă ca copiii lor să dea acest BAC foarte bine, ca ă poată merge la facultate, să realizeze ceea ce ei nu au realizat. Și presiunea asta pe copii, e normal că undeva îi deprimă. În plus, îi sperie. Pentru că anxietatea este o frică fără obiect. Adică ei încă nu au picat niciun examen, dar deja se tem. Și copiii nu se tem de nota negativă, ci de ce se va întâmpla după. De ce? Pentru că adesea părinții le spun „nu știu ce-ți fac, dacă îmi aduci o notă rea” sau „nici să nu vii acasă, dacă dai pe 2”.

Am auzit de la adolescenți diverse tâmpenii care le spun părinții, în diverse situații. De exemplu „dacă îți vopsești părul verde, nu-mi mai ești fiică”. Fix așa și cu BAC-ul „dacă nu dai bacalaureatul la matematică, nu-mi mai ești fiică”. Părinții vin cu asemenea amenințări, vrând să motiveze copiii, fiindcă așa ne-au motivat pe noi sau așa i-au motivat pe ei. Dar noi am crescut nu educați, ci mai mult speriați și demotivați, și la școală, și acasă.

Să admitem că printre mulți părinți acest lucru e de înțeles, mai puțină cultură generală, educația în familie nu a fost tocmai cea mai bună, etc. Pe de altă avem profesori, care vin cu aceleași mesaje de presiune și de intimidare și devin un fel de sperietori pentru copii. Ei de ce își permit să-i demotiveze? Ei doar fac ceva psihologie la facultate.

Profesorii au învățat psihopedagogia la facultate cu zeci de ani în urmă. Cumva au uitat cum să comunice cu elevii, pentru că psihologia, comunicarea sunt științe care se dezvoltă și ei ar trebui să mai meargă la niște cursuri. Eu nu știu dacă fac aceste cursuri de comunicare, de psihopedagogie.

Cred însă că mai există o latură – dacă un elev pică examenul, atunci unii vor întreba „ce fel de profesor ești tu, dacă elevul a picat examenul?” În acest caz și profesorul este o persoană anxioasă. El se teme ca nu cumva cineva să-i pice examenul și această anxietate îl face să devină agresiv, violent verbal și începe să amenințe. Eu nu știu dacă undeva se învață cum să motivezi elevul. Deseori la seminare profesorii spun că directorii le reproșează că nu motivează elevii să învețe. Și atunci îi întreb: „Da pe voi cine v-a învățat să faceți acest lucru?” Și ei spun că la universitate nu sunt învățați cum să motiveze pe cineva să învețe. Nu se învață nici măcar acel interviu motivațional, pe care l-am învățat noi ca psihoterapeuți. Cred că din neștiință cum se face altfel, din practica lor de ani de zile de a face la fel, care cumva a mers, până nu se întâmplă o tragedie, oamenii nu se schimbă.

Sigur nu-i putem pune pe toți într-o oală. Sunt și profesori care au grijă de starea emoțională a elevilor lor și invită psihologi, psihoterapeuți, specialiști de la centrele prietenoase tinerilor să facă pregătirea psihologică înainte de BAC. Am fost invitați deseori de către psihologii școlari ca să facem împreună această terapie înainte de BAC și practica ne-a arătat că aceste clase merg mai pregătite psihologic la examen. Nimeni nu leșină, nu face atacuri de panică în timpul examenelor. Am avut și clase cu care am avut câteva sesiuni în mai și unii elevi chiar au picat examenele, dar ei deja erau pregătiți psihologic de acest eșec. Ei știau că nu se va întâmpla nimic grav. Se vor mai pregăti un an și vor încerca a doua oară. E foarte necesară această pregătire psihologică înainte de BAC.

În plus, noi deseori vorbim cu elevii, în lunile aprilie-mai, despre anxietate, depresie, despre anxietatea la examene, și atunci când ei învață niște tehnici pentru a face față situației, când ei știu ce se întâmplă cu ei, mult mai ușor trec peste asta. Revenind la acest caz, în ambele tabere văd foarte multe comentarii și prea puține soluții. Doar nu putem scoate examenul de BAC. Ar fi bine să ne gândim ce se poate de făcut pentru a preveni asemenea cazuri.

Dacă tot ați pomenit că psihologii din școli vă invită să faceți consiliere împreună cu ei, puteți să ne spuneți câtă psihologie se face cu acești copii? Sau nici măcar nu psihologie, dar câtă consiliere psihologică se face în școlile noastre?

În multe școli nici nu se face această consiliere psihologică, dar sunt și școli în care sunt psihologi buni, însă elevii nu vor să meargă la ei, pentru că îi cunosc sau chiar sunt în relații de rudenie. Am avut o elevă care nu voia să meargă la psihologul școlar, pentru că era nana ei (n.r. nașă de botez) și ea nu voia ca mama să afle ce se întâmplă cu ea. În schimb, elevii acceptă să meargă să-și facă un test de psihodiagnostic. Aceste teste ne-ar ajuta să depistăm elevii care sunt mai anxioși, care trăiesc cu depresii ascunse. Cel puțin aceasta e explicația pe care o văd eu de ce elevii acceptă să vină la un centru prietenos tinerilor și nu stau de vorbă cu psihologul școlar.

În ce măsură administrațiile școlare înțeleg că elevii au nevoie de consiliere psihologică și nu de un curs sau două, ci de mai multe și cu regularitate?

De obicei, atunci când, de exemplu, în școală se întâmplă un caz de suicid sau cineva se droghează, atunci încep să ne cheme mai des la școală, participă la mese rotunde, la seminare. Altfel se uită sau se gândesc că poate pe ei nu-i va viza problema. Se întâmplă să ne spună că nu ne invită să vorbim cu elevii, pentru că mai bine le mai dau vreo 2-3 ore de chimie ori matematică, ca ei să se pregătească mai bine. Și de regulă se întâmplă ca elevii să insiste să facem psihoterapie, în loc de 2 ore de chimie sau matematică.

Ce probleme pun în discuție, în afară de temerile lor față de BAC?

În clasele în care am fost, jumătate dintre copiii aveau părinții peste hotare. Deci, prima problemă este comunicarea cu părinții. Problema neînțelegerilor dintre copii și părinți există de mii de ani, iar acum ea se agravează, deoarece comunicarea lor e mai mult digitală. E pe skipe ori pe viber. E despre ai făcut lecțiile, ai mâncat, ai plătit serviciile comunale, totul e bine? Nu umbli noaptea, nu bei, nu fumezi și gața. Părinții pleacă atunci când copiii au un an, doi, 10 și revin când aceștia au 18 sau nu revin deloc. Și undeva în capul părinților, acești adolescenți rămân acei copilași care au nevoie de o păpușă și de niște creioane. Și adolescenții de asta sunt cel mai mult deranjați, că părinții nu-i înțeleg și îi cred foarte mici, le spun lucruri banale, care ei le-au depășit cu 10 ani în urmă.

A două problemă e comunicarea între semeni. Mai devreme sau mai târziu adolescentul se confruntă cu această problemă, că semenii nu-l acceptă și nu comunică cu el. Sau e timid și îi este frică să comunice cu alții, sau nu știe cum s-o facă, pentru că nimeni nu l-a învățat. Dar ce-i împiedică pe ei să comunice? De obicei, autoaprecierea scăzută, care e un semn de depresie. Poate fi rezultatul educației sau lipsei acesteia. Doar la asemenea cursuri noi vedem cine dintre elevi sunt mai vulnerabili și cine ar putea face o reacție acută la stres.

În discuții, elevii sunt foarte interesați de tema consumului de alcool, droguri. Mulți sunt curioși să afle ce e cu aceste droguri, alții vor să știe cum să le evite, să nu fie mințiți sau atrași în diverse scheme de vânzare și utilizare a drogurilor. Avem foarte multe discuții pe această temă.

Dar, apropo, cum recunoști un adolescent că e într-o stare de depresie?

De obicei, trebuie să atragi atenție la mimica feței lui. El este trist, posomorât, deprimat. Este un adolescent închis în sine, care la ora de diriginție nu prea se va implica în discuție, nu va dori să iasă la tablă, să facă același test împreună cu ceilalți. De obicei, când atingem teme sensibile, au ochii înlăcrimați, chiar își pot cere voie să iasă din clasă. Elevul care e trist, obosit, a pierdut interesul față de școală, hobby-uri, este elevul care posibil are o depresie.

Cât de repede poate face depresie un copil?

Sigur nu se întâmplă într-o zi și nu e o reacție la stres, să zicem i-a decedat un părinte sau un prieten. De obicei, depresia la copii e ceva care se dezvoltă ani de zile, din momentul în care, de exemplu, a plecat mama și nu i-a spus unde pleacă, din momentul în care tata nu a mai venit de-o lună acasă și copilul a aflat că e în Rusia ori Italia. De atunci se începe a clădi această depresie. Și foarte mulți copii își trăiesc adolescența fiind timizi, indispuși, retrași. El este este acel elev ascultător, care nu face probleme învățătorului, care acasă nu face probleme tutorelui sau bunicilor, rămânând neobservat. Am întâlnit asemenea adolescenți care au trăit ani de zile cu depresie subclinică până au avut curajul să vină la consiliere sau cineva le-a spus în ce cabinet să ajungă, sau ei singuri văd colega care era la fel ca ei și acum se simte mai bine. Ca să vină la o ședință de consiliere, ei trebuie să aibă foarte mare încredere în specialist, că-i va respecta confidențialitatea. Chiar sunt adolescenți care ne încearcă la primele sesiuni. Ei vor să înțeleagă dacă ne pot spune totul, dacă îi judecăm, dacă suntem pe aceeași undă. Este foarte important să le lași ușa deschisă, ca ei să vină atunci când au nevoie. Este important ca adolescentul să știe la cine să apeleze și la cine să meargă.

Chiar și părinții, care au elevi care trebuie să dea BAC-ul, și-i văd stresați, fără poftă de mâncare, nu dorm, îi aduc la psihoterapeut sau psiholog. Și noi discutăm cu ei și le vorbim despre regimul zilei, cum să învețe mai eficient și cum să se odihnească. Și chiar am avut succese, copii care au susținut examenele foarte bine.

Are vreo importanță temperamentul copilului, că e flegmatic, coleric sau melancolic?

Doar făcând un test de temperament nu putem spune cine dintre ei e mai vulnerabil la suicid. Mai degrabă am putea face teste screening pentru anxietate și depresie, care sunt în protocoalele noastre naționale, pe care le putem face la orice oră de diriginție și atunci mai ușor am depista ceva concret și nu am fantasma.

Totuși, ce soluții există ca să fie evitate asemenea cazuri? Ce le-ați spune părinților, profesorilor, dar și autorităților care, credem noi, ar trebui să întreprindă la niște acțiuni în urma unor astfel de cazuri?

Sugestia mea încape într-un proverb – să faci sanie vara și căruță – iarna. Adică să nu se întâmple cum a fost cu „balena albastră” sau alte campanii foarte bune, dar care s-au făcut repede, prin ordin, forțat, ca să fie la număr. Eu cred că despre examene, depresie, anxietate trebuie să vorbești din toamnă, ca elevii să ajungă la BAC pregătiți psihologic. Nu trebuie să înceapă acum să facă ore informative. Lucrurile trebuie făcute treptat, planificat, metodic. De exemplu, în octombrie facem Ziua Sănătății Mintale, în aprilie Ziua sau Săptămâna Sănătății, ca să nu pară că lucrurile sunt special făcute, ci să fie niște acțiuni firești, sub formă de discuție, voluntare. Școlile care au un plan de invitare a specialiștilor, de testare psihologică a elevilor și care-l îndeplinesc pe parcursul anului, nu se pomenesc cu asemenea cazuri. Chiar și la adunările de părinți e bine să fie invitați specialiști, pentru că unii profesori nu au abilitățile sau le e rușine să vorbească pe teme sensibile, tabu. Dar în orice raion, comunitate este cineva care să o facă. Pot veni inclusiv preoți, asistenți sociali, pentru că adesea problema depresiei este una socială.

Dle Ciobanu, vă mulțumim pentru acest interviu.

Marcel Abraș: Fumatul are acțiune directă asupra apariției hipertensiunii arteriale, iar aceasta provoacă alte boli care pot fi fatale

Psihoterapeutul Cornelia Adeola, despre suicid: „O persoană care decide să se sinucidă, este o persoană care are sentimentul acut de lipsă de fericire și de speranță”

Liuba Ceban: „Suicidul nu este o soluție. Soluția este să vorbim despre durerea noastră”

Tag: depresie, adolescenți, suicid

Categoria: Interviuri

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.