Mihail Ciocanu: „Reforma spitalelor se va produce, vrem ori nu vrem. Noi deja chemăm serviciul AviaSan în raion pentru intervenții chirurgicale de apendicită la copii”

Sursa Foto: ambulanta.md

Elena Cioina

09 octombrie, 2018, 18:52

Vizualizări: 7396

Săptămâna trecută Institutul de Urgență ne anunța că pune bazele unei strategii de dezvoltare instituțională. Printre obiectivele enumerate sunt creșterea calității asistenței medicale și îmbunătățirea calității vieții pacienților. Planul e de lungă durată. Conducerea îl vrea pe un termen de 10 ani.

Pentru aceasta a chemat un expert din Germania care urmează să-i învețe ce și cum să schimbe, ca toate măsurile scrise pe foaie să se materializeze. Colac peste pupăză, medicii de la Urgență au trebuit să facă față în week-end unei tragedii umane și să trateze răniții din blocul explodat pe bulevardul Moscovei. Pentru că „osul” a fost aruncat în spațiul media, iar Institutul de Medicină Urgentă are practic cel mai mare flux de pacienți care au nevoie de tratament medical de urgență, l-am provocat pe directorul, Mihail Ciocanu, la un interviu pe această temă. Bineînțeles ne-au interesat o serie de aspecte care umbresc și complică activitatea instituției, dar pe care instituția ar vrea să le elimine. Printre acestea sunt lipsa cadrelor medicale, comunicarea cu pacienții, infrastructura învechită, calitatea actului medical, dar și unde se regăsește Institutul de Medicină Urgentă în ecuația reformei spitalicești. Iată ce răspunsuri am obținut.

Domnule Ciocanu, pentru că în acest week-end am fost marcați de o tragedie atât de cumplită în Capitală, vreau să vă întreb cum s-a lucrat la Institut? Câți medici au trebuit să vină de urgență la serviciu ca să acorde ajutorul necesar?

De fapt, în situații de urgență noi avem plan de cod roșu. Potrivit acestui plan, toți medicii din spital, din secții, trebuie să coboare în 5 minute în Departamentul de Primiri Urgențe să-și organizeze toate procesele, să fie pregătiți pentru primirea pacienților.

Deci, ați avut Cod Roșu...

Da. Noi am primit înștiințarea la ora 23.05 și la 23.09 a fost anunțat Codul Roșu. Când am ajuns eu în instituție, la 23.40, toate serviciile erau concentrate în Departamentul de Urgențe. Au fost verificate stocurile de medicamente, de sânge, au fost pregătite sălile de operații.

Apropo, v-ați așteptat la mai mulți răniți?

În situații de acest fel ne așteptăm la 50 de victime. Aceasta este capacitatea noastră. Putem primi 50 de pacienți în stare gravă. Slavă Domnului nu au fost atâția.

Și dacă ar fi peste 50, ce faceți, unde-i distribuiți?

Dacă numărul pacienților care intră odată în spital, potrivit planului, apelăm la ajutorul Spitalului Municipal „Sf.Treime” și Spitalul Clinic Republican. Sunt două instituții de referință, unde avem concentrate servicii de terapie intensivă. Pentru că primul lucru pe care trebuie să-l facem este să stabilizăm pacienții. Și, iată, în aceste două instituții avem suficiente paturi și resurse umane care pot face față situației.

M-am bucurat de această data că Serviciul de Asistență Medicală Prespitalicească a făcut foarte bine clasificarea pacienților, și cei mai gravi au ajuns la noi primii.

De ce v-ați bucurat? Nu e firesc să se întâmple de fiecare dată așa?

Uneori când nu se face corect trierea pacienților, sunt aduși pacienți cu traume mai ușoare, doctorii trebuie implicați în deservirea lor. Pentru că sunt mai puțin gravi, medicii trebuie să-i lase să așteptate. Mulți pacienți nu înțeleg acest lucru și se indignează de ce medicul îi acordă asistență altui pacient. Acum însă a fost bine organizat.

Acest „uneori” înseamnă cumva deseori?

Nu. Ca să explic. Noi clasificăm pacienții în patru zone. De exemplu cineva are niște vânătăi, mai este și beat și are nevoie de ajutor medical. Noi, potrivit clasificărilor, îl plasăm în zona verde. Asta înseamnă 40 de minute de așteptare. Așa prevăd normativele Ministerului Sănătății. Omul însă vrea în aceeași secundă să fie deservit, când doctorul nostru este ocupat cu un pacient grav din zona roșie sau cea galbenă. Evident că pacientul din zona verde va fi preluat de către o asistentă medicală, și nu de către un doctor.

Să trecem la planul de dezvoltare strategică pentru următorii 10 ani pe care l-ați anunțat săptămâna trecută, imediat după ce premierul Filip a cerut Ministerului Sănătății, ca timp de două săptămâni, să elaboreze un plan de reoanizare a Serviciului de Urgență. Este vreo legătură între aceste două informații?

Nu au nicio legătură. Suntem separați, chiar dacă muncim cot la cot practic și avem o interacțiune foarte strânsă. Aproape 35 la sută dintre pacienții care intră în spitalul nostru sunt aduși de ambulanță, dar suntem separați. Ne vom implica, dacă vom fi solicitați, poate la elaborarea conceptului, fiindcă ați văzut că este nevoie de putere de reacție pentru diferite situații. Putem să facem recomandări în ceea ce privește prioritizarea pacienților de urgență, cum se stabilizează un pacient până ajunge în instituția medicală, etc.

Să revenim la planul Institutului. Ce va presupune la modul practic și pe ce segmente vreți să puneți accentul?

De fapt, este vorba despre un proiect pe care îl avem cu Agenția Germană de Dezvoltare. Suntem consultați de un expert din Germania, pe care l-am solicitat noi. Este un specialist care cunoaște bine specificul asistenței medicale de urgență în staționar. Este vorba despre Claus Dahlke, specialist în terapie intensivă și reanimare. A lucrat în spital de urgență. Deja i-am făcut cunoștință cu instituția, cu datele despre activitatea instituției, iar în acest moment (n.r. luni, 8 octombrie) se află la ședința grupului de lucru care se va ocupa de un subprogram de dezvoltare strategică a instituției noastre. Noi am insistat pe dezvoltarea acestui plan pentru a crea o viziune – unde vrem să ajungem în 7-10 ani. Dacă nu ai această viziune, te ocupi practic de activitățile curente, iar acest lucru, de multe ori, duce la stagnare.

Vreți să spuneți că acum Institutul de Medicină Urgentă lucrează fără o viziune?

Avem noi un plan strategic, pentru că așa trebuie să aibă fiecare instituție medicală, dar el a fost elaborat fără implicarea masivă a angajaților. Acum, eu vreau ca fiecare angajat din fiecare subidiviziune să participle la elaborarea acestui plan. Este dovedit că dacă implici angajații de la toate nivelele în elaborarea planului, aplicarea lui este mai ușoară ulterior și mai eficientă. Vreau un plan strategic așa cum scrie știința că trebuie făcut, și nu unul care să stea pe raft.

Înțeleg că în acest proces de documentare ați găsit o mulțime de lacune pe care ați vrea să le înlăturați ca să activați mai calitativ…

Suntem în proces de listare a problemelor. Aș putea să vă dau mai multe exemple cu cele mai mari probleme ale Insitutului.

Vă rog…

Dacă ne referim la guvernarea instituției. O primă problemă este lipsa capacității de a guverna instituția. Mă refer la capacitățile doctorilor, care au și atribuții de administrare și care nu au pregătire în domeniul managementului. Eu aș vrea ca la nivel de șef de Departament, cel care conduce, măcar un masterat în management să aibă sau măcar o școală în acest domeniu. Pentru că eficiența activităților este mult mai mare, decât atunci când de administrare se ocupă o persoană fără cunoștințe în domeniu. Noi am investit în acest domeniu, dar nu atât de suficient. Noi avem 50 de persoane cu funcție de conducere. Cu masterat în management avem deocamdată doar patru. Este foarte puțin.

Și ce se întâmplă când oameni nepregătiți din punct de vedere managerial conduc aceste departamente?

Oamenii conduc după intuiție și eu nu vreau să mă bazez doar pe ea. Am nevoie de angajați pregătiți. Doar știți că unii conducători au capacități înăscute și ei se folosesc de ele. Aș vrea însă ca acești conducători să aibă cunoștințe și în planificare, în finanțare, în dirijare, în elaborarea procedurilor, în evaluare, în luarea deciziilor, în control, etc. Vreau ca angajații mei să acționeze în baza cunoștințelor și nu doar a intuiției. Deci, planul strategiei va avea incluse măsurile pe care trebuie să le realizăm ca instituție timp de 7 sau 10 ani. Mi-aș dori să avem și o estimare a costurilor, ca indiferent cine va fi la conducerea acestei instituții peste doi ani, să poată să-și planifice cheltuielile.

Când spuneți că vreți să-i implicați pe toți în elaborarea planului, la cine mai exact vă referiți?

Vrem să atragem în acest proces inclusiv inginerii, responsabilii de aprovizionarea cu apă, căldură, de energie electrică și economisire a energiei. Eu am văzut eficiența acestor investiții. Acum doi ani am lansat un program de dezvoltare a chirurgiei neuroendovasculare în instituție. Toată lumea din jur spunea că sunt nebun, să fac în Moldova extragerea trombului din vasele creierului. Nimeni nu credea că vom reuși. Am făcut o echipă din medici tineri, în care am investit în jur de 200 de mii de lei ca să-i instruim în diverse centre universitare din Europa și America de Nord și suntem aproape pregătiți să realizăm o asemenea intervenție chirurgicală. Pot să vă spun chiar că deja am realizat asemenea intervenții și acum așteptăm rezultatul tratamentului, după care vă vom oferi detalii.

Ce a fost cel mai important în tot acest proces?

Nicidecum nu tehnologia. Noi avem angiograf, cu care se fac asemenea operații deja de patru ani și abia acum am ajuns la etapa când suntem pregătiți să facem această intervenție, iar ceea ce nu ne-a permis să o facem până acum a fost lipsa doctorului.

Cât timp v-ați rezervat ca să faceți scheletul acestei strategii?

Am vrea să definitivăm planul până la începutul anului 2019. Probabil vom avea nevoie de încă vreo lună-două să-l aprobăm în Consiliul de Administrare, astfel încât în a doua jumătate a anului viitor să intre deja în vigoare.

Termenul e legat de viitoarea reformă a spitalelor?

Nu, însă noi vom accentua în acest plan poziționarea Institutului nostru în sistemul nou regionalizat de servicii spitalicești. Nu putem omite acest lucru. Vrem să venim cu o poziție a instituției noastre. Facem planul pentru dezvoltarea noastră.

Care este următoarea problemă depistată și ați vrea să o rezolvați odată cu aplicarea planului?

Noi nu avem un sistem de motivare a medicilor corespunzător.

Dar există indicatori de performanță în baza cărora se plătesc salariile...

Da, dar știți cum se face la noi. Se dă la toți câte 15%. Mergeți în orice instituție medicală și veți vedea că e la fel.

Adică e un sistem fake de salarizare? E o reformă a salarizării eșuată?

Nu este eșuată. Este bine că am dreptul să scot acest adaos de 15% celor care nu realizează angajamentele. Și noi avem câte 10-12 persoane în fiecare lună cărora nu le plătim indicatorii de performanță.

Ce fel de încălcări comit?

De exemplu, am sancționat pentru comunicare necorespunzătoare cu pacientul ori ruda. Aș vrea însă în motivarea personalului să avem indicator pentru meritocrație. Dacă ai un volum mai mare de lucru, care duce la sporirea autorității instituției medicale, la satisfacția pacientului, sporește veniturile instituției, pentru toate aceste lucruri aș vrea ca doctorii să fie motivați financiar.

O altă problemă care am depistat-o este lipsa activității de advocacy sau de promovare a intereselor instituției noastre.

De ce ați avea nevoie de activități de advocacy?

Vă explic. Institutul de Urgență este instituția care preia urgențele medicale indiferent de ora zilei sau nopții. Sunt situații când numărul intervențiilor chirurgicale în Institut pe parcursul nopții este mai mare decât ziua. În medie facem câte 70-80 de operații pe zi. Sunt zile când noaptea facem câte 40-50 de intervenții, iar ziua mai puține. Ca să țin echipe de medici în noapte, trebuie să le plătesc dublu. Așa e legislația. Adică tariful pentru o intervenție chirurgicală ar trebui să fie mai mare decât la o instituție care face intervenții planice. În noapte aceste instituții medicale au în gardă 10 medici, iar noi avem 150. Bineînțeles că cheltuielile noastre sunt mai mari, dar în contractul care îl semnăm cu Compania Națională de Asigurări în Medicină e scris că tariful pentru o intervenție este de 5.100 de lei plus indicele de complexitate și la noi, și la ei.

Adică lipsa abilităților de advocacy vă împiedică să negociați un contract mai mare cu CNAM?

Da. Asta vreau să spun.

Adică nu vă ajung suficiente argumente ca să convingeți CNAM să vă dea mai mulți bani?

Probabil că da. De ce? Pentru că deja de un an vorbesc despre acest lucru și încă nu am simțit o reacție din partea colegilor de la CNAM și de la Ministerul Sănătății. Pentru că suntem subfinanțați, avem pentru anul trecut cel puțin 3 mii de cazuri tratate în spital, care nu au fost plătite de CNAM.

În bani cât ar fi?

Costul unui caz tratat în instituția noastră este de aproximativ 11-12 mii de lei. E vorba de aproximativ 36-37 de milioane de lei. Bugetul instituției medicale pentru acest an este mai mare decât cel de anul trecut, dar este insuficient pentru numărul de cazuri tratate. Să planifici urgențele medicale este mai greu. Noi nu avem studii țintite pe urgențe medicale care ne-ar permite să planificăm corect și cu exactitate câte urgențe medicale să facem într-un an. Anul acesta am mai aplicat măsuri de limitare a spitalizărilor, dar oricum în acest moment deja avem depășite peste 1200 de cazuri tratate. Adică avem supraplan.

Cel mai des invocată problemă cu care se confruntă întreg sistemul medical este comunicarea. Se regăsește în lista dumneavoastră?

Eu de obicei evit să pronunț cuvântul dezastruos, dar...

Spuneți-i catastrofală...

(râde) Comunicarea trebuie îmbunătățită în instituția noastră. Am în vedere că calitatea comunicării lucrător medical-pacient-rudă urmează să fie îmbunătățită pe toate dimensiunile. Am în vedere și ca manifestare de empatie și înțelegere a problemelor atunci când vorbești cu un pacient, dar și când îi spui ce trebuie să facă acasă după ce primește îngrijiri și tratament în spital.

De ce medicii din instituția Dumneavoastră nu știu să comunice cu pacienții?

Probabil, pentru că lucrătorii medicali nu înțeleg importanța comunicării în satisfacția pacientului. De multe ori doctorul crede că realizând intervenția chirurgicală, cu asta hotărăște problemele pacientului. Pe departe nu este așa. Pacientul are nevoie de consultanță, empatie, de recomandări în limbajul și pe înțelesul lui. Pacientul mai are nevoie să cunoască ce-l așteaptă, care este prognoza stării lui de sănătate. Din păcate, din diverse motive și nu doar din lipsă de timp, doctorii nu fac acest lucru.

Știți despre acest lucru din propriile observații sau aveți prea multe plângeri de la pacienți pe acest subiect?

Nu sunt atât de multe. Sunt mai puține decât înainte. Noi aveam în jur de 50 de plângeri pe an și în mare parte vizau comunicarea defectuoasă cu lucrătorii medicali. Anul trecut am avut în jur de 18 plângeri înregistrate în instituție. Dar mai trag și eu cu urechea de la distanță și aud cum doctorii comunică cu pacienții. Eu mă aflu destul de mult timp printre ei pe parcursul unei zile de muncă și văd că doctorii comunică de pe poziții superioare față de pacient. Acest lucru nu face față unui doctor contemporan.

De asemenea, comunicarea externă. Chiar nu-mi place cum e acum. Cred că un angajat din Departamentul Comunicare trebuie să cunoască toate instrumentele de comunicare moderne. Și când un angajat din acest departament nu știe elementar cum se plasează o informație pe Facebook, atunci despre ce fel de comunicare vorbim? Și aici vrem să facem niște criterii și să facem evaluarea postului. În baza evaluării vom decide ce fel de comunicator ne trebuie.

Cum vă descurcați cu personalul? E problema numărul unu practic în toate instituțiile medicale.

Urmează să discutăm problema la compartimentul de generare a resurselor, din care fac parte și resursele umane. Pentru noi cea mai gravă problemă este lipsa personalului medical mediu.

Ce deficit aveți?

Ne lipsește aproape 40 la sută din personalul mediu de specialitate. Asta înseamnă că practic fiecare asistentă medicală muncește pe un salariu jumătate. Deocamdată altă ieșire din situație nu avem. Și mai grav este că cei mai profesioniști pleacă în străinătate pentru un salariu mai bun. Dacă altă dată trebuia să știi cât de cât limba țării, trebuia să-ți echivalezi diploma de studii, etc, acum toate aceste bariere au fost eliminate și de către sectorul privat din Germania, și din Olanda, și din Italia, și din Portugalia, îi primesc ca pâinea caldă. Ca să stopăm acest exod masiv e nevoie să punem accent pe motivarea materială a angajaților. Dacă mă întrebați de medici, atunci vă spun că avem suficienți, poate cu excepția secției de reanimare și terapie intensivă.

De ce acolo aveți deficit?

Oamenii vin, însă după trei ani de experiență pleacă în alte țări. Cred că problema cea mare este lipsa asistentelor și ea e valabilă pentru toată țara. De aceea, cred că numărul asistentelor pe care le pregătim în colegii ar trebui mărit cu cel puțin 30% în următorii ani. Provocarea sistemului de sănătate în următorii 10 ani va fi nu tehnologia medicală, nu banii, ci resursa umană.

Credeți că autoritatea centrală înțelege și conștientizează gravitatea problemei?

Cred că discuțiile vor începe. Deocamdată însă pe acest subiect nu am avut discuții focusate. Ceea ce am înțeles este că există voință politică în demararea și continuarea reformelor. Așa am înțeles eu.

Durerea noastră de cap este infrastructura Institutului.

Aveți prea multe coridoare întortocheate...

E adevărat. În primul rând însă avem nevoie de un sistem de încălzire mai performant, de conservare a energiei termice, de iluminare și un sistem mai modern de încălzire a apei. Așa ca ea să fie în spital toată ziua, la orice oră. Vrem să folosim pentru aceasta vrem să folosim energia soarelui. Însă cel mai important – avem două departamente problematice, în care avem foarte mult de lucru. Este vorba despre blocul operator și cel de primiri urgențe. Trebuie să investim începând de la organizarea fluxului de pacienți în aceste departamente și terminând cu resursele umane și infrastructura.

De exemplu, în blocul operator avem 12 săli de operație, construite în anii ‘80. Evident că aici nu putem vorbi despre flux de aer steril. Nu-l avem, de-odată vă spun. Folosim aparatele de aer condiționat. Avem filtre BIO, dar nu este cel mai performant sistem de filtrare a aerului. Nu avem lămpi moderne, spațiile unde se fac intervențiile chirurgicale nu sunt izolate, fiindcă ușile nu sunt la fel de bune ca în cabinetul meu. Poți băga degetul printre ele. Așa este și la geamuri.

Cât v-ar costa renovarea blocului operator?

Facem acum un studiu de fezabilitate ca să vedem ce cheltuieli ne așteaptă și cum trebuie făcută această renovare. Nu putem întrerupe intervențiile. Vom începe probabil de la ultimul etaj, al șaselea, unde este și un etaj tehnic, unde am putea amplasa sistemele de producere a aerului steril și de transfer a acestuia în sălile de operații. Ulterior vom coborî cu renovarea și la celelalte etaje.

Nu e mai ușor să investești în alt bloc, decât să refaci unul vechi?

Este mai ușor, dar nu cred că vom putea mobiliza dintr-o dată o sursă atât de mare de bani. Nu vom putea face asta într-un an de zile.

În România s-au mobilizat oamenii și donează bani pentru construcția unui spital pentru copiii bolnavi oncologic. De ce nu faceți la fel?

Și noi ne mobilizăm. La anul vrem să începem construcția unui bloc nou pentru Departamentul de Primiri Urgențe. Se va afla în curte și va fi unit cu toate secțiile de bază, inclusiv cu imagistica care o avem instalată în institut, dar va fi un bloc nou.

Veți cere și ajutor financiar de la cetățeni?

Noi deja avem un proiect acceptat de Uniunea Europeană pentru finanțare, în cadrul programului transfrontalier România-Moldova 2014-2020 din care vom construi acest Departament de Primiri Urgențe/ ei alocă în jur de 30 de milioane de lei și guvernul va trebui să asigure alte 16 milioane de lei.

Domnule Ciocanu, ca să ieșim din zona Dumneavoastră de confort și să abordăm problemele generale ale sistemului de sănătate. Problema care vizează și instituția pe care o conduceți ține de regionalizarea spitalelor. Putem spune că e o reformă inevitabilă, dar care probabil are deja barbă de când începe și nu mai începe. Cât de urgentă credeți că este? Premierul Filip a dat termen cinci luni pentru elaborarea unui concept.

De fapt trebuie făcută de urgență consolidarea sistemului spitalicesc. Vreau să vă comunic că spre marea mea uimire noi deja chemăm serviciul AviaSan în spitalele raionale pentru intervenții chirurgicale de apendicită la copii. Nu se mai fac. Noi trebuie să trimitem echipa noastră să facă acolo intervenția sau să preluăm pacientul la Chișinău.

Dar, de obicei după ce se anunță că iată există un concept și mai ales atunci când se anunță că acel concept nu are susținere politică toată comunitatea medicală respiră cumva ușurat și se bucură că nu a trecut. E o senzație greșită?

Nu e greșită. Se bucură foarte mulți. Am rămas foarte surprins mai ales când s-a anunțat prima dată despre regionalizarea serviciilor de spital că cei care optează pentru liberalism în țară s-au opus reformei.

Și atunci care este șansa ca această reformă chiar să se producă? De unde vine această rezistență?

Vine din partea unor lucrători medicali, care constituie aproximativ 40 la sută dintre toți lucrătorii. Pentru reformă sunt în jur de doar 20 la sută și alte 40% nu au nicio treabă cu reforma. Că este ea sau nu e, nu-i interesează. Deci, oponenți acum mai mulți. Însă indiferent de rezistență această reformă într-un final se va realiza. Costurile ei însă vor fi mult mai mari. Noi pierdem bani degeaba și nejustificat de mulți amânând această reformă a spitalelor. Mai grav este că noi rămânem în urmă față de alte sisteme de sănătate. Noi nu folosim corect resursele financiare care ne-ar permite să ne dezvoltăm capacitățile tehnologice și umane. Noi vrem să menținem tot ce a fost cândva la un număr mai mic de populație, dar să cumpărăm cele mai performante tehnologii într-un spital care are 10 internări pe zi sau în care nu mai are cine face operații de apendicită.

De ce se opun atât de mult reformei?

E vorba de teama de schimbare.

Așa-i de călduț locul ăsta (n.r. fotoliul de conducător) de se tem oamenii să-l piardă?

Da. Orice schimbare duce după sine niște nevoi de a învăța ceva, a-ți schimba situl de viață, a purta o mai mare responsabilitate. Oamenii au niște venituri, care le asigură stabilitate și la ce le-ar trebui să facă eforturi. Cred că asta problema de bază.

În ce măsură schimbările de miniștri încurcă reformelor și strategiilor pe termen lung?

Evident că atunci când ai un ministru pe un termen mai lung e mai bine. Totuși, toate conducerile care s-au schimbat împărtășeau această idee – de regionalizare a serviciilor spitalicești în țară, ceea ce înseamnă că reforma s-a copt și oricum se va face. Am auzit și eu din presă că timp de cinci luni trebuie să fie realizat un concept de reformă. Nu știu care e poziția ministerului, dar cred că poate fi definitivat în acest termen.

Domnule Ciocanu, vă mulțumim pentru interviu.

Viorel Soltan: Am cunoscut mulți moldoveni care oferă expertiză unor guverne și instituții internaționale. Unii sunt foști colegi de la Centrul PAS

Livia Golovatîi, AO „CASMED” din Bălți: „Este un proiect pe care-l aplicăm în regiunea de Nord și care vine să ajute instituțiile medicale să ofere servicii mai calitative pacienților”

Elena Palanciuc, vicedirector medical, Spitalul Orhei: „Cheltuim în zădar bani pentru pacienții cu Covid-19, din vina noastră”

Tag: reforma spitalelor, urgență, pacienți

Categoria: Interviuri

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.