Ministerul Sănătății și cel al Educației s-au sesizat în cazul diplomelor false, obținute de studenți din Israel, care ar fi făcut medicina în Moldova

Silvia Rotaru
04 decembrie, 2018, 18:23
Vizualizări: 5478
Despre asta ne anunță pe pagina sa de Facebook, ministra Sănătății, Silvia Radu. Aceasta susține că a dispus crearea unei comisii interministeriale pentru a examina dosarele studenților din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”, de la admitere până la eliberarea diplomelor de licență. În același timp, responsabilii de la Universitatea de Medicină spun că nu vor comenta situația până la pornirea unei anchete.
Deocamdată însă Procuratura Generală nu a pornit instrumentarea acestui caz.
„În urma informațiilor
apărute în presă privind posibilele falsificări ale diplomelor de studii ale
unor medici din Israel, obținute inclusiv în țara noastră, am dispus împreună
cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării crearea de urgență a unei
Comisii interministeriale, din care fac parte reprezentanții Ministerului
Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și ai Ministerului Educației, Culturii
și Cercetării, pentru a examina toate dosarele studenților din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „N.
Testemițanu”, de la admitere până la eliberarea diplomelor de licență”, scrie Silvia Radu pe Facebook.
În același timp, ministra condamnă orice acțiuni de falsificare a actelor
și cei care sunt implicați în astfel de scheme.
Pentru Sănătate INFO, responsabilii din cadrul serviciului de presă ai
Universității de Medicină ne-au comunicat că atunci când va începe o anchetă, instituția
va veni cu o reacție, iar până acum aceasta nu a fost sesizată în niciun fel.
Nici Procuratura Generală nu s-a sesizat pe marginea diplomelor false obținute de studenți israelieni în Republica Moldova, ne-a declarat șefa Serviciului de presă Maria Vieru.
Tag: diplome coruptie universitatea de stat de medicina si farmacie
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
23 aprilie, 2018, 18:14
23 aprilie, 2018, 15:20
Cele mai citite
Ala Nemerenco recomandă ca toți medicii de gardă din noaptea ...
15 aprilie, 2025, 11:18
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Contactul sexual întrerupt, cea mai utilizată metodă printre ...
17 decembrie, 2024, 11:18
Povestea lui Marcu, un băiețel care a supraviețuit după ce a ...
13 martie, 2025, 16:51
Copil diagnosticat cu trichineloză, după masa de Crăciun. Fă ...
13 ianuarie, 2025, 16:40
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi12,56 %