Curtea de Conturi a găsit nereguli în peste 600 de mii de rețete pentru eliberarea medicamentelor compensate, în valoare de peste 76 de milioane de lei
Irina Papuc
17 iulie, 2020, 22:06
Vizualizări: 4541
Curtea de Conturi a identificat al treilea an la rând nereguli în eliberarea medicamentelor compensate. În peste 600 de mii de rețete, cu valoarea totală de 76 de milioane de lei, au fost identificate erori
De asemenea, Curtea de Conturi s-a referit în auditul său și la scandaloasa distribuire a testelor și lanțetelor pentru bolnavii de diabet prin intermediul Poștei Moldovei, organizat de ex-directoarea CNAM, Tamara Andrușca, fost membră a Curții de Conturi, și Silvia Radu, fostă ministră a Sănătății, în guvernul Filip. Auditul a constatat că la Poșta Moldovei au ajuns 2 milioane de lei fără a fi evaluate opțiuni alternative, fără să existe un registru al pacienților care chiar aveau nevoie de ele, iar peste 4.500 de teste au returnate către companie.
Evaluarea și analiza de către auditorii Curții de Conturi a datelor din sistemul informațional automatizat „Medicamente compensate” a stabilit înregistrări eronate în 662,0 mii de rețete prescrise oamenilor, în sumă de 76 milioane lei. În cele mai multe cazuri – peste 630 de mii de rețete – auditorii spun că au identificat vârste diferite și neveridice pentru unul din același cod numeric personal. Peste 7.000 de rețete aveau aceeași serie și număr, în peste 4.000 de rețete datele beneficiarului corespuneau cu numele medicului care a prescris rețeta, iar în peste 400 din cazuri nu existau niciun fel de date ale beneficiarului.
Anul acesta nu mai miroase a delapidări
Nici auditorii, nici membrii Curții de Conturi nu au discutat desfășurat acest subiect, la fel cum s-a întâmplat anii precendenți, deși suma totală a rețetelor compensate cu erori în 2019 este remarcabil mai mare comparativ cu sumele vizate în rapoartele anterioare ale Curții. În anul 2018, președintele Curții de Conturi de atunci, Veaceslav Untilă, era sigur că neconformitățile depistate în eliberarea medicamentelor compensate are substrat de fraudă. Atunci, Curtea de Conturi explica faptul că o singură persoană, inexistentă de altfel, ar fi beneficiat de 219 rețete compensate într-o singură lună, ceea ce ar fi însemnat că ar fi mers uneori și de două ori într-o zi la farmacie. Untilă a glumit atunci că beneficiara ar fi decedat deja de la o cantitate atât de mare de medicamente. Curtea anunța atunci că va transmite toate datele la Procuratură. „Aici miroase a delapidări”, spunea el.
Anul trecut problema rețetelor eronate a persistat. Curtea nota în raportul său că după atenționarea privind erorile într-un număr copleșitor, CNAM a invalidat peste 1,9 milioane de rețete, ceea ce reprezintă o treime din volumul total de rețete recepționate. Cea mai frecventă eroare reprezintă lipsa sau repetarea codului numeric al beneficiarului. Cauza acestei erori ar ține de lipsa interconexiunii sistemului informațional „Medicamente compensate” cu Registrul de Stat al populației, iar funcționalitatea acestuia în regim offline nu asigură identificarea și eliminarea erorilor. Chiar dacă CNAM invalidase deja un număr impunător de rețete, Curtea identificase erori în valoare de peste 1 milion de lei. Deja nimeni nu mai vorbea de suspiciuni de fraudă. La fel nici în 2020. Justificarea erorilor până astăzi este aceeași – lipsa unui sistem informațional performant.
Valentina Buliga, al treilea director general al CNAM într-un singur an, a fost prezentă la ședința de prezentare a raportului Curții și a spus că instituția cunoaște problema și ia măsuri. Anul acesta ar trebui să avem un sistem informațional performant care să semnaleze toate erorile. „CNAM eliberează 8 milioane de rețete către 500 de mii de beneficiari. Erorile pot fi eliminate numai printr-un sistem informațional performant E-Rețeta, care va avea filtre și funcționalități care să asigure eliminarea tuturor erorilor pe care le-am semnalat și noi”. Valentina Buliga a mai spus că există deja un concept al acestui sistem informațional și că deja a fost demarat un concurs pentru selectarea companiei care se va ocupa de dezvoltarea lui.
Nereguli în distribuirea testelor pentru măsurarea glicemiei
Curtea de Conturi a constat, în primul rând, că prin
intermediul Poștei Moldovei au fost distribuite teste și lanțete pentru 99.600
persoane, iar 4.650 de dispozitive au fost returnate din diferite motive.
Aceasta informație este făcută publică pentru prima dată. Anterior, doar
reprezentanții asociației pacienților care trăiesc cu diabet s-au plâns că
testele nu corespund calității dorite de ei și, respectiv, au refuzat să
primească testele. De asemenea, auditorii constată că CNAM s-a apucat să
distribuie un număr atât de mare de dispozitive medicale fără să existe un registru
al pacienților care au nevoie de ele. Un alt aspect foarte important este că CNAM a încheiat un contract cu Poșta Moldovei în valoare de 2 milioane de lei
pentru distribuirea acestor dispozitive, fără să evalueze prețurile altor
agenți economici. Compania s-a justificat de mai multe ori în presă,
argumentând că instituția ar fi demonstrat, prin distribuirea pensiilor, că ar
fi cea mai potrivită pentru această sarcină, dar la solicitarea presei a refuzat
să spună care a fost valoarea contractului încheiat. Ulterior, presa a ajuns în
posesia contractului și a publicat aspectele financiare cele mai importante.
Acest material apare cu sprijinul Departamentului Buna Guvernare al Fundației Soros Moldova. Informațiile prezentate în această publicație aparțin autorului și nu reflectă neapărat poziția Fundației.
Tag: cnam, curtea de conturi, medicamente compensate, rețete
Categoria: Banii tăi în sănătate
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,50 %