Licitații amânate la nesfârșit. Pacienții dependenți de insulină bat alarma că statul cumpără cu mare întârziere teste și glucometre, iar calitatea este din nou în detrimentul lor
Irina Papuc
09 septembrie, 2020, 10:33
Vizualizări: 3723
Pacienții cu diabet dependenți de insulină atenționează că statul face achiziții din nou în detrimentul interesului suprem al pacientului. Termenul pentru licitația de procurarea a 118 mii de glucometre și 33,2 milioane de teste și lanțete pentru adulți a fost amânat și, fără să fie clar de ce, Ministerul Sănătății s-a răzgândit și a anunțat CAPCS că va cumpăra mai puține glucometre și mai puține teste, doar 12,8 milioane.
Chiar și așa, cerințele tehnice pentru dispozitive nu corespund cu cele înainte de pacienți. Asociația Tinerilor pacienți cu Diabet afirmă că glucometrele ce urmează să fie procurate au un nivel mai redus de acuratețe și un timp mai ridicat de generare a rezultatului, dublu față de cât au solicitat pacienții, iar acest criteriu poate face uneori diferența dintre viață și moarte. Deși inițial, propunerile lor au fost acceptate, CAPCS le-a eliminat, după ce Polisano Prim – câștigătorul de anul trecut - a depus contestație și s-a plâns că noile cerințe tehnice ar fi discriminatorii.
Deschiderea ofertelor pentru procurarea celor 33,4 milioane de teste și lanțete și celor 118 mii de glucometre urma să aibă loc pe 18 august. Este și așa o licitație întârziată, întrucât vizează anul în curs, iar asta ar fi însemnat că testele și lanțetele ar fi ajuns la oamenii care trăiesc cu diabet cel mai devreme la sfârșitul lunii septembrie. Veronica Volcov, președinta Asociației Tinerilor cu Diabet spune că DIA a urmărit atent procesul încă de la anunțarea licitației, având experiența licitației cu scandal de anul trecut, și a propus modificări la caietul de sarcini.
De
altfel, DIA, ca asociație ce reprezintă vocea pacienților, nu a fost invitată
să participe la elaborarea caietului de sarcini. Veronica Volcov spune că au
fost acceptate câteva propuneri esențiale ale DIA. În primul rând, să fie
respectat standardul actual de acuratețe a rezultatelor glucometrelor de uz
personal ISO 15197:2013/ EN ISO: 15197:2015, să fie inclusă în set o soluției
de control, volumul picăturii de sânge să fie de până la 0,6 mcl, iar timpul de
măsurare a glicemiei - de 5 secunde. În plus, pacienții au spus că își doresc o
opțiune transfer a rezultatelor pe telefon sau computer, ceea ce permite
monitorizarea pacientului de la distanță.
„ISO 15197:2013 este un standard de precizie a glucometrelor, aprobat și de Agenția Europeană a Medicamentelor. Până în 2019, în nicio licitație nu a figurat acest standard, din acest motiv am solicitat să fie inclus ca și criteriu în caietul de sarcini. În ceea ce privește picătura de sânge, noi am întrebat pacienții ce modele folosesc și le oferă o precizie acceptabilă. Am ajuns la concluzia că o picătură sub 0,4 se referă mai ales la modelele necunoscute, de o precizie îndoielnică, iar cea de sub 0,6 mcl corespunde cu ce folosesc ei. Din ce cumpără, mai bine zis, căci mulți nu mai au teste și le cumpără deja demult din banii lor”, spune Veronica Volcov.
În ceea ce privește timpul de răspuns, Volcov
spune că „pacienții au nevoie ca rezultatul afișat de glucometru să apară în
cât mai puțin timp, mai ales în situații extreme de hipoglicemie sau
hiperglicemie, iar 5 secunde e timp adecvat pentru alerta zilnică”. În ceea ce
privește soluția de control, aceasta reprezintă o soluție de glucoză este
destinată verificării preciziei glucometrului.
„Noi încă de pe 10 iulie am înaintat sugestiile către
CAPCS, îndată după 9 iulie, când a fost publicată cererea de ofertă pe pagina
oficială”.
La sfârșitul lunii iulie, Polisano Prim a depus contestație, prin care s-a plâns de „obstacole nejustificate care restrâng concurența între agenții economici”. Compania a contestat sugestiile incluse de DIA și a argumentat că doar un singur economic de pe piața din Republica Moldova ar întruni noile criterii.
„(...) Prin solicitarea parametrului de timp de măsurare stabilit de cinci secunde și volumul picăturii de sânge mai mic sau egal cu 0,6 microlitri este încălcat art.37 din Legea 131/2015, punctul 9 (...) Relatăm că din cinci producători de glucometre prezenți pe piața Republicii Moldova, doar unul se încadrează în acești parametri. Inițial, licitația publică indica volumul probei de sânge mai mic de 4 microlitri, iar timpul de măsurare era de până la zece secunde, aceste valori permit încadrarea a toți cinci producători prezenți pe piață”, se menționează în contestarea Polisano-Prim. Totodată, compania a solicitat să fie extins termenul de livrare a dispozitivelor de la 45 la 60 de zile, iar livrarea – în 90 de zile.
Deja pe 7 august, CAPCS anunța agenții economici că a fost modificat caietul de sarcini în ceea ce privește timpul de măsurare, iar termenul pentru depunerea ofertelor a fost extins până pe 25 august. Însă cu patru zile înainte de a se încheia licitația, condițiile au fost modificate din nou, iar termenul extins. De această dată până pe 14 septembrie. Ultimele modificări au generat și mai multă nedumerire. Volumul picăturii de sânge a fost modificat după cum a solicitat compania contestatoare. În același timp, au fost reduse drastic volumele:
Pentru teste: de la 33 de milioane 255 de mii 700 - la 12 milioane 864 de mii.
Pentru lanțete: de la 33 de milioane 255 de mii 700 - la 12 milioane 864 de mii.
Pentru glucometre: de la 118 mii 992 bucăți - la 110 mii
540 bucăți.
Pentru dispozitive de înțepare: de la 118 mii 992 bucăți - la 110 mii 540
bucăți.
De asemenea, termenul de livrare s-a majorat de la 45 de
zile la 60, dar n-ar trebui să depășească termenul de 15 decembrie, ceea ce
este sfârșitul anului, iar oamenii cu diabet de tip I deja demult nu mai au
teste.
DIA: „cerințele noastre nu restrâng concurența”
Veronica Volcov spune că asociația a verificat producătorii
de pe piață și cel puțin cinci respectă criteriile solicitate de aceștia.
Asociația a expediat o adresare CAPCS cu mai multe observații, însă fără
răspuns.
„Timpul de determinare a glicemiei de 5 secunde, solicitat ca și criteriu de includere în caietul de sarcini, este motivat de interesul pacientului dependent de injecții zilnice multiple de insulină. Mai ales, în situații de extreme glicemice. Împreună cu comunitatea de pacienți cu diabet de tip 1, am realizat un studiu de piață al modelelor de glucometru prezente pe piața din Republica Moldova și, cel puțin, cinci modele afișează rezultatul glicemiei în decurs de cinci secunde, potrivit manualului de utilizare. În ceea ce privește cantitatea de sânge de sub 0,6 mcl este motivată de faptul că o cantitate mai mare înseamnă afectarea parametrilor sanguini ai pacienților și așa cu afectare vasculară. Cantitatea de sub 0,4 mcl, la fel, o considerăm insuficientă pentru a impregna adecvat bandeleta de măsurare și a afișa rezultate de o acuratețe acceptabilă”.
În același timp, pacienții sunt
îngrijorați de faptul că testele vor ajunge la ei cu mare întârziere.
Ca să nu existe interese, interpretări și acuzații reciproce, autoritățile ar trebui să renunțe la procurările centralizate, greoaie și care impun un singur produs pentru toți pacienții. Mijloacele de monitorizare ar trebui să fie asigurate, iar pacienții să-și aleagă singuri, din farmacii, produsul în care au încredere cel mai mult, mai spune Volcov. DIA planifică pentru 9 septembrie o ședință de la lucru la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pentru clarificarea acestor aspecte.
Vom preciza că Sănătate INFO a transmis solicitări de informație către toți responsabilii pomeniți în știre - Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, CAPCS și Polisano. Printre altele, întrebăm dacă într-adevăr există un singur agent economic pe piață, care întrunește condițiile invocate de DIA, de ce a fost schimbat de mai multe ori caietul de sarcini pentru această licitație, care este motivul reducerii volumului de teste și glucometre procurate pentru pacienții cu diabet? De ce acestea nu sunt incluse în schema de compensate, dacă pacienții solicită acest lucru? De ce licitațiile de procurare a testelor, lanțetelor și glucometrelor sunt atât de anvoioase și în acest an și sunt în defavoarea pacienților
Vom publica răspunsurile și argumentele imediat ce le vom obține.
Amintim că anul trecut la licitația de procurare a
dispozitivelor de control a diabetului zaharat a ieșit câștigătoare compania
Polisano Prim, care a încheiat un contract cu statul în valoare de 23 de
milioane de lei, sumă pentru care urma să livreze 32 de milioane 951 de mii de
teste și donația de 32 de milioane 951 de mii de lanțete, precum și donația de
100.000 de glucometre tip Clever Check TD-4227.
Amintim de asemenea, că CNAM a încheiat un contract cu
Poșta Moldovei pentru livrarea dispozitivelor, pentru care s-au cheltuit
suplimentar 2 milioane de lei. Conținutul contractului ar fi trebuit să fie
secret timp de trei ani. Atât oamenii care trăiesc cu diabet, cât și avocații
și specialiștii în respectarea datelor cu caracter personal au atenționat că
autoritățile le-au folosit datele pacienților în mod arbitrar.
Polisano Prim, succesoarea Glavirux, companie fondată de
Ruxanda Glavan, membră de partid și ulterior ministru al Sănătății în Guvernul
Filip, a fost vizată în declarațiile publice ale fostului secretar general de
stat Boris Gîlca care a spus că glucometrele livrate de Polisano ar fi venit ca
un bonus „în ideea de a fi un paravan fals pentru a câștigarea licitației”.
Polisano a reacționat atunci și a spus că-l dă în
judecată pe Boris Gîlca pentru declarații defăimătoare, iar în cele din urmă
Gîlca a plecat din funcția de secretar. Tamara Andurșca, pe atunci director
CNAM și Silvia Radu, ministră a Sănătății în aceeași perioadă, au plecat și ele
din funcții. Ivan Antoci a fost reținut anul trecut de CNA, în dosarul Strim,
iar la CAPCS a fost numit un nou director. Antoci a revenit însă la serviciu,
după ce a fost repus în funcție prin decizie judecătorească.
Acest material apare cu sprijinul Departamentului Buna Guvernare al Fundației Soros Moldova. Informațiile prezentate în această publicație aparțin autorului și nu reflectă neapărat poziția Fundației.
Tag: licitații publice, diabet, pacienți, transparență, bani
Categoria: Banii tăi în sănătate
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
06 octombrie, 2016, 17:34
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
AstraZeneca retrage vaccinul anti-Covid. Compania a recunosc ...
08 mai, 2024, 11:27
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,55 %