Lăcrămioara Dimov-Starostin, despre educația sexuală a adolescenților: „Fetele trebuie să știe ce funcție au ovarele, iar băieții – testiculele, că educație sexuală nu înseamnă să înveți să faci sex”

Sursa Foto: Sănătate INFO

Silvia Rotaru

01 septembrie, 2021, 17:23

Vizualizări: 8665

Tot mai mult vorbim despre necesitatea disciplinei de educație sexuală în școli, însă există o reticență față de acest obiect, de mulți ani. Reticența vine din necunoaștere și pudicitatea moldovenilor, spun specialiștii. Între timp, la sate și fără educație sexuală, adolescentele nasc copii și nu cunosc aproape nimic despre protecție, boli cu transmitere sexuală sau consimțământ.

Medicul de familie Lăcrămioara Dimov-Starostin a fost repartizată să lucreze într-un sat din nordul Moldovei, după facultate. Specialista povestește că a trebuit să facă față multor stereotipuri legate de educația sexuală și igiena personală, în general.

A mers și ea în fața elevilor să le vorbească despre educația sexuală, însă recunoaște că nu era pregătită pentru o astfel de misiune și și-ar dori ca aceste lecții să fie în școli, mai ales, la sate, însă să fie predate de persoane bine pregătite.

Doamna Dimov ați fost repartizată după facultate într-un sat aflat la 105 km de Chișinău. Ce ne puteți spune despre educația sexuală a tinerilor din sat?

Nu vreau să par nepoliticoasă, dar educația sexuală a tinerilor e la nivelul inferior, din păcate. Pentru mine a fost o descoperire dureroasă faptul că tinerii au cunoștințe minime, dacă nu precare, despre corpul lor, despre pubertate, schimbările care vin odată cu această perioadă minunată a vieții lor.

Când spuneți cunoștințe minime ce aveți în vedere?

Lucrurile elementare ei le cunosc, legate de gen, cum se numesc organele sexuale. Sunt lucruri generale care le știu și copiii de 4 ani. Însă ceea ce ține de organele genitale interne, care sunt la fel de importante și pe care un adolescent trebuie să le cunoască. O adolescentă trebuie să cunoască lucruri elementare despre ovare și funcția lor. Băieții ar trebui să știe ce funcție au testiculele, și nu doar el. Respectiv, fetele trebuie să cunoască despre ciclul menstrual, care este importanța lui și care este însemnătatea lui, ce schimbări survin cu anii în organism. Băieții trebuie să știe ce e poluția, când apare, de ce, ce este erecția, de ce apare în mod special dimineața, etc.

Toate aceste lucruri, după părerea mea, un tânăr în devenire trebuie să le știe, ca să știe la ce să se aștepte, să nu aibă dubii că ceva nu este în regulă cu el, ca să nu se sperie de anumite schimbări. Între ei, adolescenții, rar discută astfel de detalii. Respectiv, trebuie să le vorbească cineva. Dacă nu mama sau tata, eventual un specialist, ca ei să știe că se încadrează în limitele normei. Asta înseamnă că ei se maturizează, că se produc niște schimbări fiziologice în organismul lor. Aceste lucruri ei nu le cunosc. Nu mai vorbesc despre faptul că băieții practic nu știu ce este un ciclu menstrual și cum să se comporte cu partenera, colega în astfel de momente.

Comportamentul lor, în astfel de cazuri, este de batjocură, de tachinare. Lipsa educației sexuale și acestor minime cunoștințe afectează relațiile, atât între băieți și fete, cât și între fete și fete sau băieți și băieți. Sunt subiecte, care nu sunt discutate, pentru că nici părinții nu știu despre ele sau nu știu cum să le explice, se jenează.

Cine se ocupă de educația sexuală a adolescenților din sate și cum percep ei educația sexuală?

De cele mai multe ori nimeni nu se ocupă de educația sexuală a adolescenților și tinerilor. Sunt și cazuri fericite, când unul dintre părinți sau ambii discută cu copiii lor, dar astea sunt excepții, adică rar de tot se întâmplă ca părinții să le vorbească adolescenților pe astfel de teme. Sunt unele încercări în biroul medicului de familie, atunci când vizita permite și informația e solicitată. În rest, ei rămân cu ce știu și aud sau rămân să experimenteze.

Cu ce stereotipuri legate de educația sexuală v-ați întâlnit în satul în care ați lucrat și a trebuit să faceți față?

Oh! Stereotipurile... Însăși combinația de cuvinte „educație sexuală” le induce un gând eronat. Acești copii înțeleg că vor fi învățați cum să întrețină relații sexuale, îi instigă la desfrâu. Or, aceste stereotipuri pun în pericol direct și indirect sănătatea fizică și mentală a acestor tineri și pun bariere serioase în dezvoltarea unor relații sănătoase cu semenii lor.

Spuneați că părinții nu prea le vorbesc adolescenților pe astfel de subiecte. De ce? Ce ați observat din experiența Dvs?

E problema în cunoștințe sau mai degrabă în lipsa lor. Ei pot să le vorbească prin prisma propriei experiențe și de multe ori aceste experiențe sunt nefericite și informațiile sunt incomplete. Majoritatea nu văd necesitatea de a discuta cu copiii lor despre tot ce presupune maturizare, dezvoltarea unor modificări fiziologice în organismul adolescentului și sexualitate. Este o temă tabu și pentru adulți, cauzată fie de rușine, fie de iresponsabilitate.

Vorbesc adolescenții despre debutul relațiilor sexuale, de exemplu? Dacă au fost pregătiți pentru ele? Dacă înțeleg rostul lor? Dacă știu cum să se protejeze de infecții care se transmit pe cale sexuală? Aveați astfel de discuții?

Nu prea am avut în vizite adolescenți care să-și recunoască începutul activității sexuale sau care să ceară sfaturi despre protecție. Uneori, atunci când vedeam necesitatea, începeam discuția despre contracepție și sex protejat de sine-stătător și ofeream informația necesară. Asta se întâmpla fie în timpul controlului de rutină, fie în cadrul unor lecții deschise pe care le-am ținut în fața adolescenților.

În ce consta acest control de rutină?

În primul rând colectam anamneza. Îi întrebam dacă au anumite acuze, dureri de cap. Ideal este să vină cu părinții, așa medicul știe de ce boli a suferit, pentru că de multe ori cartela medicală mare lucruri nu ne spune. Să faci anamneza la un copil de 15 ani este foarte greu, majoritatea nu cunosc, nu țin minte cu ce probleme de sănătate s-au confruntat anterior. După care încep să îi examinez fizic exteriorul, pielea, părul, unghiile, palpez burta și ascult inima.

Verific semnele fiziologice secundare, adică glandele mamare la fete, părul pubian și axilar, dacă mi se permite și dacă este disponibil, altfel eu nu am voie să îi examinez.

Eu întrebam dacă îmi permit să palpez ganglionii limfatici și, de obicei, ei refuzau. Băieții erau reticenți la acest examen. Tot ce este până la brâu era ok, ceea ce este mai jos de brâu era un tabu.

În general, cum se protejează cuplurile de la țară de o sarcină nedorită, de maladii sexual-transmisibile? Ce știu despre asta?

Cele mai populare metode de contracepție erau DIU (dispozitivul intrauterin = sterilet), de obicei simplu din cupru, metoda naturală („Da poate voi scăpa luna asta”) și, în ultimă instanță, avortul. Am avut câteva cazuri, din familii social-vulnerabile, care doreau să întrerupă sarcina și atunci le direcționam spre ginecolog și el decidea, dacă permitea starea de sănătate. Ele se adresau la mine în dorința de a beneficia de procedură gratuit. Dacă femeia nu are poliță de asigurare, ceea ce la țară se întâlnește des, ea se adresa la noi, însă majoritatea veneau să ceară cartela medicală pentru că aveau nevoie să meargă la ginecolog, iar eu nu aveam dreptul să întreb de ce. După asta la alte controale aflam că pacienta are dispozitiv intrauterin sau are o întrerupere de sarcină.

Cine credeți că ar trebui să le vorbească fetelor și băieților, în primul rând, despre ce înseamnă sex, sexualitate, protecție, intimitate?

Ideal ar fi ca fetele, de exemplu, sa afle de la mamele lor despre aceste lucruri, însă în realitate, nimeni cu nimeni nu vorbește. De asemenea, mamele trebuie să-și învețe fetele că ele sunt stăpâne pe propriul corp, viață, sănătate și sexualitate (cu mici excepții, evident) și să le insufle încredere în propriile forțe, capacitatea de a gândi și analiza. Din familie copilul trebuie sa afle despre noțiunile de bază ce țin de igiena personală și vestimentară, care la țară lasă de dorit.

Ați fost medic de familie trei ani într-o localitate rurală și alți trei ani în Centrul Raional. Câte adolescente au devenit mame în această perioadă?

În perioada cât am lucrat medic în sat 7 adolescente au devenit mame. Două dintre ele veneau din medii social-vulnerabile. La una dintre ele mama era consumatoare de alcool, neangajată, cu copiii minori la întreținere, trăia în concubinaj. În cealaltă familie, mama nu era consumatoare de alcool, dar era un mediu în care nu putea ajuta acest copil, nu avea putere interioară. Trăiau toți într-o casă, condiții de viață la limita sărăciei. Copiii din aceste familii nu frecventau școala, puteau să nu mănânce cu zilele, nu aveau lucruri elementare.

Am avut un caz când vecina, care mai apoi a fost mustrată pentru asta, a venit și ne-a spus că fiica vecinei este însărcinată, ea vede că ceva s-a schimbat. Familia nu trăia foarte bine. Mama era tânără, 36 de ani și copila a rămas însărcinată la 16. Mama era angajată, dar mai mult preocupată de propria persoană, avea vreo 3 copii și trăia în concubinaj. Când am mers în familie, mama zicea că fata ei nu este însărcinată, că nu are de unde. Când fata a recunoscut, ea o întreba: „Fa, îi drept, fa?”

Locuiau împreună cu bunica și aveau 2 camere. Eu m-am mirat atunci cum să vezi copilul în fiecare zi și să nu realizezi că el se schimbă, că fata nu are ciclu menstrual. Un adolescent nu are bani pentru absorbante, tu ca mamă observi că ea nu îți mai cere bani de absorbante? Tu nu vezi când copilul se îmbracă, dezbracă, o burtă de gravidă se deosebește de o burtă care crește de la mâncare. Astfel de cazuri sunt aproape o normă la țară.

Care era soarta acestor adolescente?

De obicei se căsătoresc cu tații copiilor. De multe ori aceste căsnicii nu durează mult, dar sunt și situații când sunt ajutate de rude să-și crească copiii în afara căsătoriei.

Vreau să spun că la țară, fetele după clasa a 9-a sunt considerate gata de a începe viața de familie. Ele deja se văd măritate. Rar cine merge să învețe la liceu sau colegiu. La țară asta este o normă, pentru că fetele altceva nu au ce să facă.

Ați avut și adolescentele care au cerut să li se facă avort?

O singură dată am avut o astfel de situație, dar era vorba de mama fetei care a cerut asta. Până la urmă fata a născut un copilaș sănătos.

Vorbeați despre acele lecții deschise pe care le-ați ținut în fața adolescenților despre educația sexuală. Cum se desfășurau aceste lecții?

Ele erau organizate de Consiliul Raional în colaborare cu Centrul de Sănătate, care trebuia să pună la dispoziție medici care să le vorbească copiilor, să meargă în sate. Dar a fost un proiect care nu a avut continuitate, nu a fost bine pus la punct, pe noi foarte mult nu ne-au întrebat dacă suntem pregătite să vorbim pe astfel de subiecte, dacă vrem asta. Noi am făcut-o voluntar.

Eu am fost în două școli și am ținut aceste lecții, însă eram și eu tânără, timidă, chiar nu eram pregătită să țin aceste ore, dar nici din partea cadrelor didactice nu am primit mare entuziasm. Dimpotrivă, ne spuneau că le întrerupem orele și că mare treabă nu facem. La a doua lecție am mers cu ginecologul din policlinică. Dar a fost o experiență extrem de neplăcută pentru mine. Trebuia să vorbesc despre educația sexuală unor elevi de 13-14 ani, care erau foarte distrați și neascultători.

Însă a fost un proiect de scurtă durată. Am fost implicată în alt proiect pe tema Violenței în familie, astfel a trebuit să las de o p arte lecțiile despre educația sexuală. Când în Moldova a apărut vaccinul împotriva HPV, la fel, au fost organizate seminare prin școli cu părinți de adolescente.

Părerea mea că sunt bune aceste proiecte, dar să fie organizate multi-disciplinar, să fie implicate mai multe instituții. Nu doar Consiliul Raional că s-a gândit și au hotărât să meargă medicii. Trebuie să fie instruiți și profesorii, de făcut adunări cu părinții, pe care tot trebuie să-i instruim. În sate este dezastru când vorbim despre educația sexuală.

Cu cazurile mai dificile cum se lucrează?

De exemplu, asistentul social întotdeauna se implică în astfel de cazuri, chiar dacă familia oferă un anumit mediu de dezvoltare. Asistentul social face demersuri pentru echipa mobilă, unde există psihologi. Sunt cazuri care le au în vizor specialistul principal al mamei și copilului din raion.

Am avut o situație când am implicat în soluționarea unui caz un medic de familie din altă localitate, unde o adolescentă a fugit din familie. Mama a alungat-o de acasă, pentru că era însărcinată. Ea fugise la altă rudă, în alt sat. Era un caz complicat. Fata avusese anterior o sarcină care s-a terminat cu avort spontan, toată familia era bolnavă de TB. Când am venit în sat ca medic de familie, rămăsese a doua oară însărcinată. Ea trebuia monitorizată foarte și foarte atent. Când a rămas însărcinată fata era la sfârșitul tratamentului de susținere. Însă medicamentele antituberculoase sunt relativ toxice. Există din nou pericol de pierdere. Între timp tatăl fetei a murit tot de TB, era o situație complicată. Ei trăiau în condiții în foarte precare. În acest caz ne-am implicat mai multe persoane pentru a-i supraveghea pe toți. Tot acea fată, peste puțin timp a rămas din nou însărcinată cu un alt bărbat.

Spuneți că la țară e dezastru să vorbești despre educația sexuală. Se deosebesc adolescenții din oraș cu cei de la sate, când vine vorba de acest subiect?

Adolescenții din oraș sunt mai curioși și îndrăzneți. Ei pun întrebări, pe când cei din sat sunt foarte timizi. Ei în familie nu discutau astfel de teme și atunci când veneau la noi la controlul de rutină, fetele de la oraș puteau să ne întrebe despre ciclul menstrual, să spună că a întârziat sau nu, dacă este normal, de asemenea, dacă vrea să treacă la un alt nivel al relației cu prietenul, ea trebuie să facă un control de rutină? Era o întrebare de la o adolescentă de 15 ani.

Doamna Dimov, că avem nevoie de educație sexuală, e clar, dar cine în sate ar putea să le vorbească copiilor pe aceste teme, dacă, inclusiv profesorii nu văd subiectul unul important, din ceea ce spuneți?

După mine, ar fi minunat să existe echipe mobile de specialiști care să se deplaseze după un orar prestabilit în școli și licee din satele Moldovei și să le vorbească despre educația sexuală. Oameni instruiți, care știu cum sa abordeze corect subiectul, cum să transmită mesajul, luând în calcul particularitățile specifice vârstei, care nu se jenează și nu sunt ușor de intimidat. Pentru că, vă spun din experiență, că să discuți cu adolescenții pe teme de educație sexuală poate fi destul de intimidant.

Dacă tot am vorbit despre mame, dar tații din provincie comunică cu băieții pe teme de dezvoltare personală, fizică, emoțională, despre intimitate, etc?

Sunt și cazuri fericite în care tații sunt la fel de implicați în educația copiilor ca și mamele. Dar sunt rare de tot... În mare parte tații lasă pe umerii mamelor creșterea și educarea copiilor. Ei, fie sunt plecați la muncă peste hotare, fie sunt consumatori de alcool și nu mai au treabă cu nimic.

Presupun că ați avut și mame care erau din familii social-vulnerabile, având încă vreo 3 copii acasă, care tot mai perpetuau specia. Ele cunoșteau ceva despre protecție sexuală?

Pe sector am avut foarte multe astfel de cazuri. Prea multe, aș spune. Viață e grea pentru aceste familii. Suferă toți, de la mic la mare. Femeile în mare parte nu au cuvânt și nu-și hotărăsc singure destinul. Au frică mare de soți care le permit sau nu ( cel mai des nu le permit ) să folosească careva metode de contracepție. Așa și spun: „Sunt obosită, nu mai pot, sănătatea nu-mi permite să mai nasc copii, dar el nu-mi dă voie...” E dureros. Sunt și cazuri când femeile chiar sunt iraționale și iresponsabile.

Se întâmplă ca adolescenții veniți din aceste familii, să nască copii pentru a scăpa de casă sau, pur și simplu, merg pe urmele părinților, pentru că altceva mai bun nu au văzut?

E un cerc vicios, care are puncte de tangență cu alt cerc vicios, al altei familii. Rar cine se rupe din această horă. Ceea ce văd acasă, în familiile lor, le marchează drumul în viață, iar acești copii repetă pattern-ul (tiparul) cu care sunt obișnuiți. Au fost și cazuri fericite, zic eu, când a fost rupt lanțul și copiii au refuzat să trăiască exact ca părinții lor. Comunicarea cu acești tineri, de altfel, și cu alte categorii, ar trebui să fie blândă, productivă și bazată pe încredere. Ar fi cazul de explicat despre alternative, metode de a preveni o sarcină și opțiunile pe care ar putea să le aibă pe viitor.

Vorbeam anterior despre consimțământ. Ce ar trebui să-i învățăm pe copiii noștri despre consimțământ?

Că la orice etapă a vieții, a relației NU înseamnă NU. Însă noi, nici ca adulți nu avem bine pus la punct în capul nostru noțiunea de consimțământ. Ce putem cere de la copii? Noi aducem argumente că poate mi s-a părut, că poate nu este așa.

Părinții trebuie să învețe copiii că fiecare om are anumite limite și că fiecare trebuie să respecte limitele celuilalt și nu are dreptul nimeni să invadeze aceste limite. Dacă tu te-ai simțit inconfortabil la un moment dat, tu trebuie să ai control asupra situației în care te afli. Dacă tu simți că situația îți scapă, ai tot dreptul să spui nu. Chiar și la consultul medical, dacă un adolescent spune că nu vrea să se dezbrace, medicul nu are niciun drept să intervină.

Exista în Raionul Sângerei un Centru prietenos Tinerilor. Cum conlucrați cu el?

Chiar în orașul Sângerei, în incinta Centrului de Sănătate Sângerei există Centrul Prietenos Tinerilor. Este un centru foarte activ, cu oameni foarte implicați și sufletiști, foarte deschiși adolescenților și problemelor lor. Evident că am conlucrat cu ei, suntem colegi și avem aceleași scopuri: tineri sănătoși, informați și, respectiv LIBERI. Mai puțin bine este că aceste centre sunt doar în orașele mai mari, dar în sate nu există comunicare, copii sunt limitați în informații. Spre exemplu, la Centrul Prietenos Tinerilor din Sângerei se adunau în fiecare joi adolescenții pentru a discuta pe teme de interes comun, puneau întrebări, organizau dezbateri. Așa ei se împrieteneau cu alți copii și se simțeau liberi. În sate nu există aceste cercuri de discuții.

Sexul este sex, dar ce știu adolescenții despre spălatul pe dinți, fumat, viață sănătoasă?

Cum am spus mai devreme, totul depinde de rutina din familie. Sunt care știu și sunt care nici idee nu au. Cred că acest aspect ar trebui, de asemenea, discutat în cadrul lecțiilor de educație sexuală.

La țară un medic de familie trebuie să fie și psiholog?

Oriunde un medic de familie trebuie să fie și psiholog, dar în sat - în mod special. Asta am învățat pe parcursul activității mele. În primul rând, la țară oamenii vin la medic, nu numai că îi doare ceva, dar doar vor să vorbească cu tine, să îi asculți. Un medic trebuie să fie astfel instruit ca să ghideze pacientul să vorbească despre ce îl interesează pe el și nu pe pacient.

Uneori, omul vine la medic să vorbească și tu doar îl asculți și i-ai rezolvat jumătate din problemă, pentru că cineva a avut urechi să audă. La început și eu eram pierdută, nu știam cum să reacționez, dar cu cât mai mulți pacienți aveam, cu atât înțelegeam mai mult oamenii.

Doamna Dimov, vă mulțumesc pentru acest interviu și vă doresc succes în activitate!

Lucica DIȚIU: Indiferent de cât mâncăm sau facem exerciții, mereu va exista riscul să ne îmbolnăvim de tuberculoză pentru că respirăm

Dumitru Laticevschi: Succesul Moldovei în răspunsul la tuberculoză ține de fortificarea sistemului de sănătate pentru a evita încetinirea progresului

Fața ascună a migrației//„Ne sacrificam și plecăm pentru tine”. Ce nu trebuie sa le spună părinții copiilor, atunci când decid să meargă la muncă peste hotare. Sfaturile psihologului

Tag: educatie sexuala, sex, protectie, consimtamant, boli cu transmitere-sexuala

Categoria: Interviuri

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.