Fața ascună a migrației//„Ne sacrificam și plecăm pentru tine”. Ce nu trebuie sa le spună părinții copiilor, atunci când decid să meargă la muncă peste hotare. Sfaturile psihologului

Sursa Foto: Elena Covalenco//Sănătate INFO

Violeta Colesnic//Foto: Elena Covalenco//Editor: Elena Cucu

10 ianuarie, 2024, 15:21

Vizualizări: 2912

Aproape fiecare părinte care și-a făcut bagajele și a anunțat că pleacă la muncă peste hotare, atunci când și-a justificat decizia, a spus că o face „pentru viitorul copiilor” și că „se sacrifică” doar pentru ei, ca să aibă ce mânca și ce îmbrăca, să poată urma o facultate și să „ajungă oameni”. În realitate, cei sacrificați sunt, de fapt, copiii.

Potrivit psihologilor, atunci când se îndreptățesc că „noi plecăm pentru tine/pentru voi”, părinții le provoacă un sentiment de vină copiilor și ei încep să creadă că sunt responsabili de separarea familiei și pentru faptul că părinții sunt nevoiți să trăiască departe de ei.

Totodată, psihologii spun că părinții trebuie să discute cu copiii despre un posibil loc de muncă peste hotare încă atunci când apare această intenție. Modul în care părinții pregătesc terenul, dar și felul în care comunică, cât timp dedică pentru pregătirea copilului înainte de plecare și cum anume îl pregătește pe copil pentru perioada când va trebui să plece, contează enorm.

Greșeala pe care o fac însă adulții este să-i pună pe copii în fața faptului împlinit, când decizia este deja luată și biletele de călătorie sunt cumpărate. Copiii trebuie să aibă un cuvânt de spus și atunci când se decide cu cine rămân în țară și cine va avea grijă de ei când părinții lipsesc de acasă.

Felul în care părinții comunică decizia de a munci peste hotare poate influența modul în care copiii percep situația și relația copil-părinte.

Tatiana Turchină, psihoterapeut de familie și cuplu, este șefa Centrului de Resurse pentru Formare Continuă din cadrul Universității de Stat din Moldova. Tot ea este autoarea broșurii „Familii fără hotare: 20 Întrebări și Răspunsuri despre copii, pentru părinții care pleacă peste hotare”. Această broșură este special concepută pentru părinții care intenționează să plece la muncă peste hotare sau care au luat deja această decizie. Reprezintă un ghid util pentru orice părinte, oferind răspunsuri la cele mai frecvente întrebări legate de comunicarea și relația cu copiii înainte și după plecare. Am rugat-o pe Tatiana Turchină să ne explice cum migrația părinților afectează psihicul copiilor și cum trebuie să procedeze părinții care decid să muncească în afara țării?

Tatiana Turchină: Primul aspect important este să comunici cu el, nu să-l anunți despre plecare. Este important să-i spui că, în calitate de adult, ai intenția de a merge la muncă peste hotare și să-i explici că plecarea nu are legătură directă cu el, pentru a nu pune asupra lui responsabilitatea sau decizia luată. Părinții ar trebui să aducă în discuție argumente realiste și să-i explice motivele care îi determină să ia această decizie. Este esențial să comunice deschis și să împărtășească cu copiii informații adecvate vârstei și să evite să transfere responsabilitatea deciziei asupra lor. Și niște necesități destul de clar formulate, astfel încât copilul să fie ancorat și el în această realitate. În același timp, părinții ar trebui să urmărească reacțiile copiilor. Dacă au niște reacții negative, neplăcute pentru ei, se revoltă în momentul în care DOAR sunt informați despre intenție și nu despre decizia deja luată, atunci părinții ar trebui să-și pună întrebarea dacă este cazul să plece acum sau mai târziu? Pe parcurs, dacă copilul dă de înțeles că da, nu ar avea nimic împotrivă, asta nu înseamnă că el este deja pregătit și că părinții ar putea să plece chiar a doua zi. Urmează o etapă foarte importantă de pregătire a copilului, inclusiv să se gândească cu cine dintre adulți va rămâne acasă.

Sănătate INFO: Atunci când își anunță despre decizia de a pleca la muncă peste hotare, părinții spun că o fac pentru beneficiul copiilor, că ei fac un sacrificiu în numele acestora. Este corectă această abordare?

Turchină Tatiana: Dacă părinții acordă o mai mare importanță nevoilor materiale și dacă aceasta este principala motivație a plecării lor, această afirmație ar putea avea un impact negativ asupra copiilor. De asemenea, dacă înainte de a merge peste hotare părinții încearcă să transfere o anumită responsabilitate asupra copiilor, sugerând că această decizie era necesară anume pentru bunăstarea copiilor, că ei se duc în străinătate de dragul copiilor, și acest aspect ar putea să creeze presiune și să afecteze relația lor emoțională.

Citește și: Mămici în adolescență... Fața ascunsă a migrației

Felul în care părinții comunică decizia de a munci peste hotare poate influența modul în care copiii percep situația. Justificarea că „noi plecăm pentru tine” i-a făcut pe mulți copii să se simtă vinovați de faptul că părinții au fost nevoiți să ia această decizie de dragul lui sau să se simtă responsabili de faptul că au rămas singuri. De aceea, relația cu părinții s-a răcit foarte tare și s-au distanțat. Unii copii chiar au ajuns să-și acuze părinții, tocmai pentru faptul că au plecat și i-au lăsat singuri ori pentru faptul că i-au lăsat cu toate grijile casnice și cu toate grijile familiei, punând totul pe umerii lor.

Unii copii, cu părinți plecați peste hotare, dezvoltă probleme emoționale, de relaționare, de comportament și chiar de sănătate

Sănătate INFO: Dna Turchină, cum resimt copiii separarea de părinți?

Tatiana Turchină: Este o întrebare foarte sensibilă. Atunci când sunt abandonați în țară, copiii trec printr-o diversitate de emoții, de la tristețe și anxietate până la confuzie și furie. Lipsa prezenței părinților poate afecta dezvoltarea lor emoțională și socială. Există numeroase studii care au încercat să identifice impactul asupra copiilor. Există mai multe criterii pe care le putem analiza pentru a înțelege impactul. Un criteriu important este vârsta copiilor atunci când părinții pleacă la muncă peste hotare. Este esențial să ținem cont dacă ambii părinți pleacă sau doar unul dintre ei. Un alt criteriu semnificativ este structura relației părinți-copii, în special relația dintre mamă și copii, înainte ca aceasta să plece. Cred că este important să menționăm și al treilea criteriu, și anume modul în care părintele care pleacă peste hotare se implică în viața copiilor și în menținerea legăturii cu aceștia, dacă a reușit să construiască și să mențină relația pe parcursul activității sale peste hotare.

Copiii reacționează diferit la plecarea părinților peste hotare. Pentru unii este o ruptură, o separare emoțională de persoana dragă, iar adaptarea fără mama sau tata este destul de dureroasă. Pe parcursul anilor, acești copii dezvoltă probleme emoționale, probleme de relaționare, de comportament și chiar de sănătate.

În același timp au fost și copii care au reușit să facă față separării. Capacitatea de adaptare a depins în mare măsură de relația pe care părinții au reușit să o mențină cu cei rămași acasă, iar felul în care au menținut legătura a jucat un rol important. De asemenea, a contat foarte mult în a cui grijă a rămas copilul, dacă persoana este apropiată familiei și de care este atașat.

Tatiana Turchină: Interacțiunea, comunicarea cu alte persoane, cum ar fi educatori sau învățători, la fel are un impact semnificativ. Copiii, care au sprijinul unui cerc extins de persoane în perioada de separare, se adaptează mai ușor.

Mulți copii au avut oportunitatea să-și viziteze părinții peste hotare, să vadă cum trăiesc acolo mama și tatăl, unde lucrează și cât de solicitantă este munca lor. Aceste detalii la fel contribuie la îmbunătățirea relațiilor dintre ei, spune Tatiana Turchină.

Tatiana Turchină: Unii copii nu-și exteriorizează nemulțumirile sau frustrările legate de plecarea părinților și, astfel, se închid în sine sau se izolează. Dacă și mediul în care se află nu a fost propice pentru ei, dacă nu au avut alte relații sănătoase cu cei din jur, fie cu semenii, fie cu alți adulți, fie cu rudele, aceasta iarăși îi face să se izoleze și să se blocheze în interiorul lor, lucru care este mult mai dificil pentru cei din jur. Un copil care se izolează și se autoînvinovățește în interiorul său nu prezintă semne evidente pentru ce se întâmplă cu el. În contrast, un copil care își exteriorizează starea emoțională, frustrările și nemulțumirile prin comportamente sau exprimare verbală este mai plauzibil. Atunci când un copil se retrage și se izolează, comunicarea cu el devine mai dificilă. Și este mai greu să prevezi ce ar putea să se întâmple cu el.

Citește și: VIDEO//Fața ascună a migrației. „Viața de familie îmi lipsește. Mama, tata, dragostea lor

Adulții pot să identifice aceste stări interioare prin exprimările verbale ale copiilor. Este important să fim sensibili și să acordăm atenție detaliilor pentru a înțelege mai bine lumea lor interioară. Cu siguranță, un adult, fie el cadru didactic sau psiholog școlar, ar trebui să aibă o înțelepciune și o abilitate remarcabilă de a percepe și de a înțelege ceea ce se întâmplă în lumea interioară a copilului.

Sănătate INFO:: În multe școli nici nu este psiholog…

Tatiana Turchină: Acest aspect a fost discutat în mai multe rânduri, în diverse ședințe la nivel ministerial și în alte centre comunitare, evidențiind necesitatea de a crește numărul de psihologi în școli și de a le oferi o pregătire mai bună pentru a fi cât mai sensibili și mai atenți la nevoile și starea emoțională a copiilor. De fapt, cadrele didactice ar trebui să fie acei profesioniști care să identifice semnalele că ceva nu este în regulă cu unii copii, cum ar fi schimbările bruște de dispoziție sau comportament. În astfel de situații, psihologul școlar, având cunoștințe despre mecanismele și abordările adecvate, poate interveni pentru a se apropia de copil, comunicând și contribuind la deschiderea acestuia. Atâta doar că de cele mai multe ori psihologul școlar este perceput de către elevi ca și cadru didactic, față de care au o rezervă sau o reținere de a comunica, de a se deschide. Chiar și așa, numărul școlilor în care activează un psiholog este mult mai mare acum în comparație cu 15 ani în urmă, de exemplu, când valul migranților era în ascensiune.

Copiii care au trecut de perioada critică a adolescenței trec mai ușor peste despărțirea de părinți

Sănătate INFO:: Ce categorie de vârstă suportă mai ușor despărțirea de părinți?

Tatiana Turchină: De obicei, copiii mai mari și mă refer la acei copii care au trecut deja de perioada critică a adolescenței. Aceștia sunt conștienți de ceea ce se întâmplă și cu ei pot să discuți ca de la adult la adult, chiar dacă au 16 - 17 ani. De regulă, acești adolescenți suportă mai ușor despărțirea, având deja dezvoltate abilități de viață, autonomie, capacitatea de a lua decizii și de a gestiona aspecte legate de relaționare cu cei din jur, inclusiv cu semenii și adulții. Deci, acești adolescenți au dobândit competențe formate corespunzător vârstei, inclusiv abilități de viață, autonomie și luare de decizii. Aceste competențe îi ajută să se adapteze mai ușor într-un mediu de schimbare. La vârsta de 16 ani, mulți adolescenți aleg să își continue studiile fie în oraș, departe de localitatea natală, fie într-o altă țară. Experiența anilor petrecuți fără părinți îl ajută să se adapteze la noile condiții, fiind obișnuit cu depărtarea și distanța dintre el și părinți.

Chitește și: Educația și iubirea la distanță...

Copilul trebuie să aibă un cuvânt de spus atunci când se ia decizia în grija cui va rămâne, fie că este vorba despre bunici, fratele sau sora mai mare. Este important confortul psihologic al copilului în raport cu aceste persoane și că trebuie acordată o atenție deosebită alegerii făcute anume de copil.

Tatiana Turchină: Uneori, copiii pot opta pentru o persoană de încredere, cum ar fi un verișor sau o verișoară de 18 ani. În astfel de situații, părintele care intenționează să plece trebuie să analizeze cu atenție dacă este oportun ca acea persoană să aibă grijă de copil. Este important să se evalueze dacă verișorul sau verișoara de 18 ani are suficientă maturitate și responsabilitate.

Ca o recomandare, părintele ar trebui să se consulte cu un asistent social pentru a anunța despre decizia de a pleca și să informeze în grija cui rămâne copilul. De exemplu, în unul dintre reportajele documentate de noi dintr-un sat din Raionul Ungheni, administrația școlii ne-a spus că în momentul în care decid să plece, părinții nu prea informează sistemul educațional și consideră că este suficient să anunțe doar pe cineva dintre rude. La fel, nu anunță nici asistentul social, nici asistentul medical, nici medicul de familie. Ba chiar nu anunță nici educatorul, dacă copilul este la grădiniță și nici învățătorul, dacă este la școală. Asta, deși, toți cei enumerați răspund și sunt responsabili pentru viața, protecția și securitatea copilului. Dacă părinții i-ar anunța pe toți, inclusiv polițistul și, dacă este vorba de localitate rurală, neapărat și primarul, copilul va fi în vizorul mai multor persoane care poartă o răspundere legală pentru securitatea lui.

Consecințele plecării părinților asupra copilului pot fi mai grave pe termen lung decât rezolvarea imediată a problemelor materiale

Tatiana Turchină: Un părinte trebuie să amâne plecarea peste hotare până simte că copilul este dispus să accepte această decizie. Chiar dacă situația financiară poate fi dificilă și aceasta poate fi unul dintre motivele care îi determină pe părinți să ia decizia să muncească peste hotare, nu credem că este oportun pentru părinte să plece înainte de a simți că copilul este pregătit să facă față acestei situații. Consecințele asupra copilului pot fi mai grave pe termen lung decât rezolvarea imediată a problemelor materiale. Atunci când părinții iau decizia de a pleca, este important să ofere motive concrete și actuale pentru această alegere, evitând explicații vagi sau orientate prea mult spre „pentru viitorul copilului”. De exemplu, pot să explice că au cumpărat o casă și au un credit de rambursat, dar salariul actual nu este suficient pentru achitarea creditului într-un timp rezonabil. Plecarea peste hotare pentru o perioadă scurtă de muncă ar putea ajuta la soluționarea acestei probleme financiare într-un mod mai eficient. Alternativ, părinții ar putea să explice că un membru al familiei se confruntă cu probleme grave de sănătate și este necesar un tratament.

Citește și: „Mă rugam să moară tata. Pe mama o bătea... o bătea... o bătea...”

Sănătate INFO: Majoritatea părinților, atunci când pleacă, le spun copiilor că pentru ei se duc peste hotare. „Pentru viitorul tău mă duc, ca să ai un trai decent, ca să nu ai lipsuri, pentru tine mă sacrific” - cam acesta ar fi mesajul pe care îl aud copiii.

Tatiana Turchină: Astfel, părintele automat pune responsabilitatea pe umerii copiilor.

Sănătate INFO: Înseamnă că nu este corect ca părinții să spună că, iată, noi ne ducem pentru viitorul tău, pentru...

Tatiana Turchină: Nu, nu este bine copilul să se simtă responsabil pentru decizia părinților de a pleca. Este esențial ca adulții să evite să spună că acest lucru are legătură cu copilul, pentru a nu-l împovăra cu un sentiment de responsabilitate. Desigur, mulți părinți chiar asigură un viitor mai bun pentru copiii lor, dar, ca să fiu sinceră și mai directă, mulți dintre părinții își procură mașină, își construiesc o casă și, respectiv, plecarea peste hotare este mai mult pentru ei, nu pentru viitorul copilului.

Contează foarte mult ceea ce comunică părinții de la distanță și nu neapărat frecvența sau durata

Sănătate INFO: Sprijinul financiar și comunicarea continuă între părinți și copii sunt suficiente pentru menținerea sănătății emoționale a copiilor?

Tatiana Turchină: Exista intenția aceasta de a pune foarte multă vină pe faptul că părinții pleacă peste hotare. Dar, în același timp, noi suntem martori ai multor familii în care părinții sunt prezenți fizic lângă ei, dar nu există relația afectivă. Și este foarte greu să pui pe cântar aceste două lucruri. Cine este mai afectat? Copilul al cărui părinte este plecat sau copilul al cărui părinte este prezent fizic, dar nu are nicio relație afectivă, nu comunică și nu există afecțiune.

Există cazuri în care părinții plecați reușesc, de la distanță, să mențină o relație sănătoasă cu copiii. Contează foarte mult ceea ce se comunică, modul în care se face comunicarea, și nu neapărat frecvența sau durata acesteia. Chiar și la distanță, tehnologiile moderne permit nu doar conversații audio, ci și întâlniri video și, de multe ori, expresivitatea feței și tonul vocii pot influența semnificativ calitatea comunicării și relația dintre părinți și copii, mai spune psihologul.

Tatiana Turchină: Da, lipsește atingerea fizică, dar poți să menții comunicarea într-un mod afectiv și să o menții și la distanță. Dar este un efort din partea adulților, în primul și în primul rând. Distanța răcește cu adevărat relația dintre copii și părinți. Vreau să cred că această relație distrusă poate fi refăcută. Vreau să cred că se poate. Sigur că nu neapărat vor dispărea acele goluri sau acele pauze reci care au existat. Și nu neapărat vor dispărea amintirea sau memoria legată de acele momente mai reci în relație. Lucrurile pot fi recuperate, nimic nu este imposibil, dar este necesar mult efort din partea adulților în primul rând. Așa cum se întâmplă, adulții așteaptă într-un fel, având în vedere că ei sunt cei care au plecat „pentru viața și viitorul copiilor”, că ei și-au „sacrificat”, într-un fel, viața plecând peste hotare, așteaptă multă, multă recompensă din partea copiilor. Dar copiii sunt copii. Copiii spun „mulțumesc”. Ei pot să nu rostească cuvântul „mulțumesc”, pot transmite acest mesaj non-verbal, fără să pronunțe cuvintele. Părinții au anumite așteptări față de copiii lor. Copiii nu satisfac aceste așteptări, ceea ce înrăutățește și mai mult relația. Recuperarea sau restabilirea relației poate implica un efort semnificativ din partea părinților în primul rând, deoarece ei sunt în cele din urmă model de construire a relației, model de manifestare a afecțiunii și model de schimbare.

Ei ar trebui să recunoască faptul că au putut să rateze anumite momente în procesul de educație a copiilor sau în comunicarea cu aceștia. Ei ar trebui să fie cei care întreprind primele eforturi pentru refacerea relației, nu copiii. Aceasta este opinia mea în calitate de specialist, mamă și părinte. Consider că adultul este cel care ar trebui să inițieze reconstrucția relației dacă își dorește cu adevărat aceasta.

Prin efortul și dorința de a-și cunoaște copilul, de a investi nu doar material, ci și emoțional, de a-l descoperi și redescoperi în fiecare etapă a creșterii sale, adultul poate contribui semnificativ la reconstruirea și îmbunătățirea relației.

Vezi și: „Viața de familie îmi lipsește. Mama, tata, dragostea lor”

Bunicii nu pot să-și asume rolul de părinte. Ei rămân bunici, dar pot reprezenta un element cheie în menținerea unui echilibru între părinți și copii

Sănătate INFO:: Care este rolul bunicilor în această schemă?

Tatiana Turchină: Bunicii, bineînțeles, au un rol destul de important de a-și ajuta propriii copii, care sunt părinți, cu creșterea și educația nepoților. Ei rămân bunici și ei nu pot să-și asume rolul de părinte. Ei contribuie la creșterea și educația propriilor săi nepoți. Ei contribuie prin a înțelege care este stilul de educație și cum vor să-și crească și să-și educe copiii propriii copii. Ei nu pot să se transforme în părinți. De aceea, cât anume să-i alinte, cât anume să-i giugiulească, cât anume să le ofere, până unde să ofere, cât și ce fel de reguli să stabilească, care ar fi acele limite pe care ar fi să le stabilească - decizia le aparține părinților. Deci, bunicii, în situația dată, ar trebui să își asume un rol de sprijin atât copiilor lor, care sunt părinți, cât și nepoților. Pe alocuri, ei pot reprezenta un element cheie în menținerea unui echilibru între părinți și copii. Sigur, există momente când bunicii pot să ia partea cuiva, fie a nepoților, fie a propriilor copii. În aceste situații, înțelepciunea pe care o au în gestionarea eficientă și constructivă a relației este crucială. Este cu adevărat o triadă complexă, formată din bunic, bunei, părinți și copii. Nu este deloc simplu, dar nu este nici imposibil.

Citește și: „Drama ascunsă din spatele unui trai mai bun. De ce unii copii își urăsc părinții plecați la muncă peste hotare. „Bunica e mama mea”

Doamna Turchină, vă mulțumim pentru aceste explicații.

Notă: Acest material jurnalistic a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a beneficiarului EU4IM (Sănătate INFO) și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.

„Suntem pe muchie de cuțit. Rujeola ne-a înconjurat din toate părțile”. Interviu cu Nicolae Furtună, șef al Direcției maladii transmisibile la ANSP

INTEGRARE EUROPEANĂ//Angela Paraschiv, secretar de stat la Ministerul Sănătății: „Va fi interzis fumatul țigărilor electronice, narghilelei și tutunului încălzit” Partea II

Prof. Mircea Cinteză, Ex-ministru al Sănătății în România despre politicile adoptate odată cu aderarea la UE în cardiologie: „Am reușit să reducem în jumătate decesele cauzate de infarctul miocardic”

Tag: #FațaAscunsăAMigrației, copii, părinți, Republica Moldova

Categoria: Interviuri

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.