De ce grădinița marginalizează copiii bolnavi? Povestea unor mame care au copii cu afecțiuni și nu sunt primiți în instituțiile preșcolare

Sursa Foto: Desprecopii.com

Silvia Rotaru

30 septembrie, 2021, 16:34

Vizualizări: 3387

În Moldova a avea diabet înseamnă nu doar să fii preocupat de tratamentul pe care trebuie să-l administrezi și să-l respecți în fiecare zi, dar și să lupți cu discriminarea și marginalizarea din partea societății și chiar a instituțiilor statului. Grădinița nu este o excepție. Părinții care au copii dependenți de insulină adesea trebuie să lupte cu sânge ca să obțină un loc în instituția preșcolară și să ceară condiții speciale pentru copilul cu diabet.

Rezistența o întâmpină întâi de toate din partea administrației, care invocă diverse motive doar să nu primească un astfel de copil în instituția sa. Acest lucru se întâmplă, spun mamele copiilor cu diabet, din cauză că nu există nicio reglementare, care ar obliga instituțiile preșcolare și școlare să asigure asistența necesară unui copil cu diabet, prin urmare nimeni nu vrea să-și asume riscul.

Sănătate INFO a stat de vorbă cu două mămici, care au copii dependenți de insulină și le-a întrebat cu ce problemele s-au confruntat ele, în momentul în care au fost nevoite să-și dea copiii la grădiniță.

Natalia este din Chișinău și a decis să-și înscrie copilul la grădiniță, când acesta împlinise trei ani și jumătate. Din păcate, 8 luni mai devreme, băiețelul ei a fost diagnosticat cu diabet zaharat de tip I, astfel că acesta trebuie să aibă un regim alimentar special, iar de 3 ori pe zi să-i fie administrată insulina.

Natalia spune că procesul de înscriere a fost tergiversat chiar de directoarea grădiniței, iar ulterior a trebuit să confrunte însăși asistenta medicală, care refuza să-și asume orice responsabilitate pentru protecția sănătății copilului.

„La grădiniță aveam loc de la naștere, online de pe platforma e-gradinita.md. Aveam tot setul de acte, inclusiv și vaccinurile puse toate până la vârsta respectivă, dar directoarea grădiniței tot amâna să ne primească. Ba ne spunea că nu este asistenta medicală, ba nu este metodista, ba e în concediu de odihnă, ba nu este la serviciu, ba ea nu primește cererile și nu ia nicio decizie”, povestește Natalia.

Femeia a adăugat că i s-a părut cel puțin bizar un astfel de răspuns, având în vedere că tocmai directorul e cel care ia decizia finală.

„Ne-a amânat până pe 6 august, când iar am mers la grădiniță și deja era și asistenta medicală. I-am prezentat setul de acte. Totul a fost perfect până în momentul în care i-am zis: „copilul e cu diabet zaharat de tip I – insulino-dependent. -Aoleu, а что я с ним делать буду???, a început asistenta să mă întrebe. Nu îl putem primi, îl duceți la grădiniță speciala!”, își amintește Natalia.

„I-am explicat că copilul nu e cu retard mintal, ci cu diabet. El are aceleași drepturi la educație ca și toți ceilalți copii. Nu voia să accepte. Mi-a zis că eu nu am dreptul să intru în grădiniță, sa-i dau mâncare de acasă, nimic....iar la bucătărie ei nu pot să-i gătească mâncare separat. Eu le-am cerut doar ceai fără zahăr și terci fără zahăr. Zic ok, dimineața îl hrănesc acasă și îi fac insulina acasă, la prânz doar vin să-i fac insulina. „Nu, nu este voie” și cel mai bine să ținem copilul acasă că ea nu-și asumă nicio responsabilitate”

Natalia spune că avea impresia că luptă cu morile de vânt, deși venea cu soluții și argumente convingătoare că copilul ei poate frecventa grădinița, alături de ceilalți copii sănătoși.

„I-am explicat Doamnei calm că copilul are senzor, că noi, părinții, urmărim și monitorizăm nivelul glicemiei și în caz de ceva eu sunt în fața grădiniței, stau acolo, nu plec acasă. Era foarte categorică. A ieșit din birou de câteva ori și a tot mers la directoare. Tot venea și îmi zicea că nu putem, nu avem ce să facem. Și asta îmi spunea asistenta medicală, care suferă de diabet zaharat tip II”.

Într-un final, Natalia a câștigat bătălia, însă a trebuit să ceară administrației o explicație în scris despre motivul refuzului de a primi copilul la grădiniță. Abia în această situație asistenta medicală a cedat și a acceptat înscrierea copilului cu replica – „я его регистрирую, но не несу ответственности....(eu îl înregistrez, dar nu port nicio responsabilitate)”.

Ceea ce nu a vrut să accepte administrația, a acceptat educatoare, astfel că Natalia are doar cuvinte de laudă pentru ea. Mama povestește că anume educatoare a ascultat-o și a înțeles ce înseamnă diabet, ce are voie și ce nu are voie copilul, deci cu ea ține legătura prin telefon.

Natalia afirmă că, în general, societatea știe foarte puține lucruri despre diabet și ce reprezintă această maladie. Femeia este de părere că pentru a avea o populație mai instruită în ceea ce privește diabetul zaharat, e nevoie de multă informare.

„Ar fi binevenită o campanie de informare la TV și pe rețelele de socializare. Oamenii sunt prea duri și răutăcioși (există și excepții), dar acest lucru se întâmplă din cauza lipsei de informație și a ignoranței oamenilor, care cred că banul rezolvă tot. Ar fi bine să știe toți că sunt maladii care nu e văd și ar trebui să fie mai toleranți față de acești bolnavi, să accepte că ele sunt printre noi”.

Natalia mai crede că lucrurile nu se vor schimba până când nu vor exista reglementări legale privind integrarea socială a copiilor cu diabet.

„Cadrul legal să prevadă toate aspectele legate de diabet și să permită copiilor cu nevoi speciale să interacționeze și să se integreze în societate, nu să-i limiteze. Dacă tot plătim lunar bonul de la grădiniță, atunci măcar un ceai fără zahăr să poată copilul consuma. Să prevadă un regim alimentar puțin mai variat. Să permită accesul unui părinte să-i administreze insulina, să-i ducă mâncare. În contextul epidemiei înțeleg că sunt restricții, dar noi, părinții, special ne-am vaccinat contra Covid-19 ca să ne putem ajuta copiii”, a concluzionat Natalia.

Adela Neaga este o altă mămică din Moldova, care acum 7 ani, din aceleași motive, precum copilul Nataliei a fost nevoită să plece din țară.

„Sunt din orașul Sângerei. Alexandru a început să meargă la grădiniță de la un an și 8 luni. La vârsta de 3,5 ani a fost diagnosticat cu diabet tip 1, deci este insulino-dependent. Atunci asistenta medicală de la grădiniță a zis că nu îl primește la grădiniță, pentru că ea nu îi va face injecția. Injecția trebuia făcută de 4 ori pe zi. I-am explicat că nu trebuie să i-o administreze ea, că vine soțul, dar oricum nu a acceptat”.

Însă nu doar acceptarea la grădiniță era o problemă. Adela povestește că nu avea acces la insulină în raion și trebuia să meargă la Chișinău să o ia.

„Îmi era foarte dificil. De la Sângerei trebuia să merg la Chișinău la Institutul Mamei și Copilului ca să iau insulină. În plus, am avut întotdeauna probleme cu doza pe care trebuia să i-o injectez. La copiii cu diabet nu este așa că îi pui o doză și cu ea este toată viața, trebuie să o ajustezi, în funcție de ce mănâncă. Medicul endocrinolog de la Sângerei nu știa ce doză să îi dea, iar pe medicul de la Chișinău nu îl puteam suna la orice oră să îl întreb”.

Acum Alexandru are 10 ani și merge la școală în Italia, unde, spune Adela, societatea este mai deschisă și tolerantă.

„La noi lumea este speriată. Trebuie să înțelegem că un copil cu diabet nu este cu handicap. Acum copilul poartă un senzor la mână și își reglează singur glicemia cu ajutorul unui dispozitiv. În Italia, copiii știu că Alexandru nu mănâncă orice, că trebuie să-l întrebe dacă vrea. Nimeni nu-i dă nimic fără să întrebe dacă are sau nu voie să mănânce. Diabetul nu este o boală periculoasă, nu se transmite, trebuie să fim mai toleranți. Începând cu copiii de la grădiniță, care trebuie educați și până la adulți”, a explicat Adela.

Președinta Asociației Tinerilor cu Diabet, Veronica Volcov ne-a explicat de unde vine această rezistență din partea administrațiilor grădinițelor.

„Se procedează așa din teama de responsabilitate, din neștiință, din lipsa de educație medicală. Nu există informație veridică despre această condiție medicală, de aici vin și multe interpretări. Sunt multe instituții unde nu există astfel de probleme. Administrația trebuie mai întâi instruită, de obicei această instruire o pot oferi părinții, sau endocrinologi sau noi – Asociația DIA. Ministerul Educației ar putea să distribuie o circulară, un regulament care explică aceste aspecte. Noi încercăm să ajungem la Ministerul Educației de mai mult timp, am scris și o interpelare, pentru ajustarea cadrului normativ. Ei nu ne-au răspuns încă”.

De curând, Asociația tinerilor cu diabet zaharat DIA a elaborat un set de recomandări pentru grădinițe și școli, care visează standardele minime de supraveghere și îngrijire a copiilor cu diabet de tip 1 la școală. Documentul a fost transmis Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, care la rândul său a transmis recomandările Ministerului Educației. Mâine ar fi trebuit să aibă loc o ședință în care să fie discutat documentul, dar, spun reprezentanții Asociației, întâlnirea a fost amânată.

Documentul prevede următoarele recomandări pentru instituțiile de educație timpurie și școli din Moldova și au fost elaborate în baza dovezilor clinice.

Astfel:

- Școlile care numără, cel puțin, un elev cu diabet de tip 1 ar trebui să se asigure că, cel puțin, doi angajați sunt instruiți în acest sens.

- Școlile ar trebui să ofere tuturor elevilor un loc sigur și convenabil pentru autoîngrijire și să respecte condițiile de confidențialitate (monitorizarea glicemiei și injecția cu insulină sau terapia cu pompă).

- Gradul de autonomie personală poate varia în funcție de vârstă și de copil. Copiii mai mici vor avea nevoie de ajutorul personalului școlar în toate aspectele legate de monitorizarea glicemiei, administrarea insulinei și aportul de glucide, în timp ce copiii mai mari vor avea nevoie de supraveghere, în general.

- Ar trebui să fie stabilit un plan personalizat de îngrijire pentru fiecare elev cu diabet și revizuit și discutat cu părinții/tutorii, conducerea școlii și profesorul, cu echipa medicală, după caz.

- Planul ar trebui să descrie în mod clar rolurile și responsabilitățile personalului școlar, al părinților și copilului. Această discuție ar trebui să aibă loc înainte de începerea anului școlar. În mod ideal, autoritățile din regiuni ar trebui să furnizeze un formular standard în acest scop.

- Un membru al personalului desemnat ar trebui să supravegheze mesele și gustările pentru a le asigura elevului cu diabet că le consumă in timp util și complet. Trebuie să se permită suficient timp pentru a mânca. Gradul de supraveghere va varia în funcție de vârsta și autonomia elevului.

- Fiecare profesor sau supraveghetor al unui copil cu diabet ar trebui să știe cum să recunoască și să trateze hipoglicemia. Indiferent de vârstă, un elev nu ar trebui lăsat niciodată singur când se suspectează o hipoglicemie.

- Dacă hipoglicemia e severă, personalul școlii ar trebui sa apeleze 112. Tratamentul optim pentru hipoglicemia severă este injecția intramusculară sau pulberea intranazală cu glucagon. Dacă în caz de urgență, timpul de răspuns al serviciului de urgență este mai mare de 20 de minute, atunci se recomandă ca personalul școlii să fie instruit să administreze glucagon.

- La examene, teste și evaluări, elevilor cu diabet zaharat ar trebui să li se permită să păstreze o trusă de urgență care să conțină un glucometru, telefon/cititor, seringă/stilou sau pompă de insulină, dacă e cazul și gustări cu glucide pentru cazurile de hipoglicemie.

- În eventualitatea unei hipoglicemii cu jumătate de oră înainte de examen sau în timpul examenului, elevului ar trebui să i se ofere 30-60 de minute suplimentare pentru a se recupera.

- Îngrijirea diabetului ar trebui integrată în programul zilnic al elevului. Pentru a încuraja comportamentul și implicarea socială adecvată, toate formele de excluziune ar trebui evitate și să respecte planul personalizat de îngrijire al elevului.

- E firesc ca elevii cu diabet să aibă vizite medicale mai frecvente. Cu toate astea, nu ar trebui exclusă participarea lui în activități extrașcolare, etc.

În Moldova, 1 din 1.350 de copii are diabet de tip 1, ceea ce înseamnă că fiecare a treia școală ar avea, cel puțin, un asemenea elev. Astăzi, aproximativ 6% (32 din 530) dintre copiii cu diabet de tip 1 din Republica Moldova (eligibili conform prevederilor ordinului MSMPS nr.307/2020) sunt asigurați cu pompe de insulină cuplate cu sisteme de monitorizare continuă a glucozei, iar 90% (470 din 530) sunt asigurați cu sisteme de monitorizare glicemică continuă, cu recepționarea datelor în timp real pe telefonul copilului și al îngrijitorului acestuia (la distanță).

Pastile cu efect psihotrop, vândute drept produse de slăbit. Zece persoane reținute

Ala Nemerenco recomandă ca toți medicii de gardă din noaptea în care a murit gravida de la Edineț să demisioneze. „Medicul de gardă nu a fost niciodată la ea”

Patru doctoranzi de la medicină vor primi burse de excelență din partea Guvernului

Tag: diabet zaharat, copii, insulinodependent, diabet zharat de tip 2, gradinita, scoala

Categoria: Știri Interne

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.