Drama ascunsă din spatele unui trai mai bun. De ce unii copii își urăsc părinții plecați la muncă peste hotare. „Bunica e mama mea”

Sursa Foto: Arhiva personală

Zinaida Silvestru

24 octombrie, 2023, 16:03

Vizualizări: 3883

Mii de părinți au decis să plece la muncă peste hotare, pentru a le putea oferi copiilor un trai și un viitor mai bun. Nu există familie de moldoveni care să nu fi fost afectată în ultimii 30 de ani de fenomenul migrației. Mulți părinți au reușit să cumpere case, să-și amenajeze gospodăriile și să-și asigure copiii cu de toate.

Însă, în spatele traiului mai bun din bani munciți peste hotare, multe familii trăiesc adevărate drame. Le știm din discuțiile cu rudele, cu vecinii sau cu autoritățile. Puțini sunt însă de acord să vorbească despre asta, chiar și sub protecția anonimatului. Cert este că migrația a creat o ruptură între unii părinți și copii, care, de-o parte și de alta, au fost marcați pe viață. Potrivit celor mai recente date ale UNICEF, aproape 37% dintre copii locuiesc în țară cu un singur părinte sau au fost lăsați în grija cuiva.

Este și cazul unei tinere de 19 ani dintr-un raion din centrul țării, care a fost lăsată în grija bunicii când avea doar doi ani. Sentimentul de abandon a fost atât de puternic de-a lungul anilor, încât mama care i-a dat viață și a muncit ca ea să nu ducă lipsuri așa și nu și-a găsit un loc în inima copilului său. Bunica l-a ocupat pentru totdeauna. Sabina (n.r. nume schimbat) a rămas însărcinată când avea 16 ani. Și s-a întâmplat în Italia, acolo unde mama sa o luase pentru a se apropia una de alta și a recupera timpul pierdut.

Italia, bani munciți cu lacrimi

Cristina, mama Sabinei, își amintește cu lacrimi în ochi ziua de 14 februarie 2006.

„Într-o zi de iarnă, când lumea sărbătorea Ziua îndrăgostiților și mulți se îmbrățișau și își doreau fericire, eu mi-am îmbrățișat fetița de 2 ani și am plecat. În momentul acela, inima mi s-a oprit în loc, iar ochii nu vedeau drumul înainte. Ochii mei erau ațintiți înapoi, spre poartă, până la prima cotitură. ”

Împrumutase 5000 de euro de la o rudă care, la rândul ei, luase un credit din bancă pentru a o ajuta să plece în Italia. Nu prea putea conta pe soțul său, care începuse să-și înece amarul sărăciei în pahar. De aceea, nu a îndrăznit să se întoarcă din drum. Casă, masă, un trai bun și studii superioare pentru fetița ei - cu acest gând și-a șters lacrimile și a pornit spre Chișinău, dar soarta îi pregătise un scenariu cu multe cotituri și încercări.

„Am urcat într-un microbuz cu 4 femei. Toate plecam spre Italia. La început totul îmi părea că decurge bine, un traseu normal până am ajuns în Austria. Acolo am coborât și am fost lăsate într-o subterană. Un pic mai târziu, ne-au luat alți domni și ne-au urcat în portbagaj. Eu am urcat într-o mașină, celelalte femei - în altele. Din Austria până în Italia am mers în portbagaj.”

Ajunsă în Italia, i s-a părut că tot ce a fost mai greu a trecut, dar nu a fost să fie. Pe peronul gării din Milano s-a trezit cu poliția lângă ea.

„Am fost luată la poliție. Știam să spun numai „multumesc” și „bună ziua”. Mintea mi se învârtea la 360 de grade: ce mă fac, am datorii de mii de euro, mă vor întoarce în Moldova. Însă, o femeie dintre noi știa cât de cât limba și le-a spus că ne ducem în vizită. Am declarat că avem bani și cu inima cât un purice am ieșit de acolo.”

Fiind ajutată de o veche cunoscută din Moldova care locuia în nordul Italiei și-a început încet-încet activitatea. Cam 6 luni a avut nevoie să își găsească un loc de muncă, după ce a făcut cursuri de instruire ca îngrijitoare de bătrâni și cursuri de limbă italiană.

Primul loc de muncă, prima „pușcărie”

„Într-o zi de luni, la mănăstirea unde stăteam și unde făcusem și cursurile de badantă (îngrijitoare de bătrâni), a venit o femeie dintr-o provincie. Am avut o discuție cu ea și m-a ales să lucrez pentru mama ei. În momentul acela, nu îmi păsa în ce stare e bătrâna, important era să am de lucru, fiindcă de jumătate de an nu aveam ce să-i trimit acasă copilului. Un singur lucru mă liniștea: fetița era cu mama și totul era bine.”

A intrat să muncească și să trăiască într-o casă veche, întunecată, alături de o bătrână bolnavă de Alzheimer (o afecțiune a sistemului nervos care provoacă probleme de memorie, gândire și comportament). Pentru că în acea perioadă era complicat de legalizat șederea și munca în Italia, s-a pomenit izolată timp de patru ani. Nu prea ieșea din casă, practic nu a văzut soarele. Era bucuroasă însă că putea să-i transmită acasă câte ceva fetiței, dar și bani pentru a întoarce datoria. Condițiile de muncă și dorul de cei dragi au adus-o într-o stare fizică și psihologică de nedescris, inclusiv cu tulburări de memorie.

„Pușcărie - așa pot numi cei patru ani. Îmi era frică să mă uit în oglindă. Eram cu moralul la pământ. Mă simțeam prost și fizic, și psihic.”

Cristina a reușit să vină acasă pentru prima data peste patru ani de la plecare, după ce și-a făcut actele necesare pentru munca în Italia. Se întâmpla în 2010, când fetița ei avea deja 6 ani. Fiica a primit-o ca pe o străină. A fost nevoie de câteva zile pentru o apropiere mai puternică. Peste 2 luni, după un tratament neurologic, s-a întors în Italia. Femeia reușise să plătească datoriile, dar acum își dorea o casă a lor.

„M-am întors din nou la mănăstire, nu am dorit să mă întorc la „pușcărie”

În scurt timp și-a găsit un loc de muncă. Nici acolo nu era ușor, dar avea ore de repaus. Acasă, fetița începuse clasa I și bunica, cu ajutorul Cristinei, se străduia să îi ofere toată dragostea și tot ce avea nevoie.

În anii ce au urmat, starea financiară a familiei s-a îmbunătățit. Sabina nu a suportat lipsuri materiale. Casă și masă, mama reușise să facă în cei 15 ani de Italia, dar mica fetiță pe care o lăsase în grija bunicii devenise adolescentă, adică era într-o perioadă de dezvoltare complexă și plină de schimbări atât fizice, cât și emoționale. Comunicarea de la distanță cu o fiică adolescentă a fost un proces complicat pentru ambele, iar scurtele perioade pe care le petreceau împreună când mama venea acasă nu au fost suficiente. Relația dintre ele devenise tot mai rece. Dorințele nu erau spuse, durerea lăuntrică nu era împărtășită.

Din copil, copil s-a născut

În 2020, când Sabina împlinise 16 ani și terminase gimnaziul, Cristina și-a dorit să recupereze timpul pierdut departe de fiică și se hotărăște să o ia în Italia. Avea planuri frumoase, să fie doar împreună. Într-o bună zi, femeia a observat că în lipsa ei, cât este la serviciu, în apartament se întâmplă ceva. Nu mai găsea lucrurile așa cum le lăsa, iar la balcon era scrum de tigară. A început să-i pună întrebări fiicei, dar nu a primit imediat răspunsuri. Totul a fost clar după un test de sarcină.

„Am crezut că am un coșmar. Cum?! În așa scurt timp să aibă un ,,iubit"! Nu primeam niciun răspuns, liniște totală. Am trăit zile de groază. I-am făcut un test de sarcină și s-a confirmat că este însărcinată.”

Cristina ne-a mărturisit că fiica ei voia ca mama să o ajute să facă avort, dar ea a încurajat-o să aducă pe lume copilul, pentru că o va ajuta să-l crească. Din această cauză, relația mamă-fiică a devenit și mai tensionată.

Peste câteva luni, fata s-a întors în Moldova, nu mai voia să stea în Italia. Plus la toate, nici actele de reîntregire a familiei încă nu erau obținute de la statul italian. Mama spune că suferința ei a devenit și mai mare. În aprilie 2020, în urma unui control medical în Moldova, Sabina afla că este în a 16-a săptămână de sarcină și că va naște o fetiță.

Era prea târziu pentru a întrerupe sarcina. La 32 de săptămâni a adus însă pe lume un băiat de 1600 g, cu șanse minime de viață, potrivit medicilor. Copilul a fost transferat la Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” din Chișinău. Ca printr-o minune și în pofida prognozelor inițiale, copilul și-a obținut dreptul la viață.

Mi-am dorit iubire, nu casă

Acel băiețel cu șanse minime de viață, are acum 2 ani. M-am văzut cu mama lui și bunica la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău. Bunica își ținea nepoțelul în brațe și mi-a mărturisit că îi acordă toată atenția și dragostea pe care nu a reușit să le ofere fiicei.

Chiar dacă erau împreună, nu am putut trece cu vederea răceala dintre ele. Cele două mame așa și nu au reușit să se apropie. Am ieșit în curte să discut cu Sabina. Am simțit o voce aspră, greoaie, dar, totodată, sensibilă.

- Cum te simți?

- De curând am împlinit 19 ani. Cum mă simt? (zâmbeste) Ca o mamă fără mamă.

- De ce spui „fară mamă”? Sunteți împreună și asta mă face să cred că aveți o legătură strânsă.

- Aparent. Eu nu am mamă de la 2 ani. Am stat cu bunica, ea e mama mea.

- A plecat ca tu să ai un trai mai bun, să nu duci lipsuri, așa cum o fac multe mame din țară. Crezi că pentru ea a fost ușor?

- Nu i-a fost ușor, sigur. Dar mie mi-a fost și mai greu. La școală venea tata. Uneori era băut, îmi era rușine. Copiii petreceau weekend-urile împreună cu părinții, dar eu cu cine? Din punct de vedere financiar nu am dus lipsuri, dar dragoste nu am avut. Da, bunica mi-a dat, dar dragoste de bunică, nu de mamă. Mereu aveam un gol în piept, aici (arată cu mana spre piept). Nu am avut cui să-i spun despre zilele petrecute la școală, despre trăirile mele sufletești. Și atunci când am simțit că îndrăgesc un băiat, aș fi vrut să îi spun mamei, să mă îndrume cum să mă comport cu un băiat. Din păcate, nu am avut-o alături.

- Ai căutat alinare la alte persoane? Consideri că lipsa de dragoste, de neștire te-a adus în punctul să rămâi însărcinată?

- Da, cu siguranță, am căutat atenție și am căzut pradă persoanelor care s-au folosit de mine. Aici mă refer la tatăl copilului. Știți cum e? Cauți ceea ce-ți lipsește. Eu am dus lipsă de dragoste și am căutat. Recunosc că și în ziua de azi, la fel, pot cădea ușor pradă cuvintelor frumoase, spuse de alte persoane.

- Cum este relația ta cu copilul?

- Acest copil a apărut dintr-o prostie. Da, el nu e vinovat, dar am dorit să fiu ajutată de mama mea, să nu îmi opresc viața pe loc, să pot continua o activitate sau să fac studii. Însă și aici m-am simțit abandonată ca la 2 ani. Copilul meu a fost un copil nedorit. După ce l-am născut, nu l-am văzut, nu am vrut. Cu greu am început să mă atașez și continui să o fac. Vedeți acest elastic negru de la mână? Îl port zi de zi, ca semn de durere interioară și tristețe.

- Ce planuri de viitor ai? Băiatul în curând pleacă la grădiniță. Ce vrei să faci?

- Îmi doresc să învăț de manichiuristă și frizeriță. Am nevoie de susținere.

- Nu ai susținere?

- Nu. Cine să mă susțină? Mama care îmi spune zilnic să am grijă de băiat și tot așa...?! Dar eu știu că o să-mi îndeplinesc visul.

- Tu ai spus că nu îți iubești mama, dar ai dori să primești la rândul tău această monedă de la propriul tău copil?

- Sunt prea tânără să simt această conexiune de iubire infinită cu copilul meu. Totodată sunt conștientă că el e firav și are nevoie de mine. Comportamentul lui îmi dă uneori de ințeles că el vrea dragoste.

- Este atât de adâncă rana că mama nu a fost alături de tine atunci când ai avut nevoie?

- Eu și acum am nevoie, dar nu o simț alături. O iert, dar mi-i greu să spun că aș putea avea o deschidere față de ea, o apropiere mamă-fiică. Cred că e imposibil. Este un om strain, cu părere de rău, pentru mine.

În acel moment, bunica și nepoțelul au ieșit din clinică și s-au apropiat de noi. Spre surprinderea mea, puiul de om nu s-a cerut în brațele mamei, dar și-a îndreptat mânuțele spre mine pentru a fi luat în brațe. De ce spre un om străin, dar nu spre mama de alături?! Întrebări pot fi multe, răspunsuri - mai puține...

Gândul la fiică și nepot

Ne-am văzut repetat, peste o anumită perioadă, tot la o clinică din Chișinău. Cristina venise de această dată la un control de rutină cu fiica ei, Sabina. Se simte în continuare că relația dintre ele este la fel de rece și distantă, dar, spune femeia, îi va fi alături fiicei ori de câte ori va avea nevoie.

,,Am făcut analize de sânge și am fost la oftalmolog. Pentru mine ea contează foarte mult, chiar dacă nu mă crede. Cu greu am convins-o să meargă la medic."

Peste câteva zile, Cristina se va întoarce în Italia. Și de data asta va pleca cu inima neîmpăcată. Venise cu scopul de a mai face o încercare - să își ia și fiica, și nepotul cu ea, să fie alături. Însă nu a reușit să o convingă pe Sabina să meargă cu ea în Italia. Am întrebat-o pe Cristina ce ar face dacă ar putea da timpul înapoi? Ar mai pleca la muncă peste hotare? Ne-a răspuns că deseori își pune această întrebare și nu-și poate da un răspuns.

Cert este, spune femeia, dacă nu ar fi „mișcat ea carul din loc”, ar fi trăit și acum din mila altor oameni sau cel puțin ar fi stat tot cu chirie și ar număra bănuț cu bănuț. Pe lângă un loc de trai și o viață mai bună, Cristina și-a dorit să își ajute fiica să facă studii, dar nu a fost să fie, spune ea.

„As fi dat cât aveam să o văd la un colegiu sau la universitate. Mi-am dorit să o văd studentă, nu mamă la vârstă fragedă.”

Totuși, susține Cristina printre lacrimi, inima de mamă nu poate ține ură, inima de mamă iartă. Femeia este conștientă că atât absența ei, cât și a tatălui au dus la consecințe asupra stării psihologice a Sabinei.

„Până acum mă gândeam la ea. Acum gândul îmi este și la nepot. Sper ca într-o zi să mă înțeleagă că nu am plecat la distracție, am plecat pentru ea, pentru viitorul ei”.

Cristina spune că va ține în continuare legătura cu fiica ei. Poate pe parcurs o va convinge să vină, totuși, la ea, în Italia.

Dacă relația dintre ele nu se va schimba, Cristina planifică să revină peste un an definitiv în Moldova, să stea cu nepoțelul, iar Sabina să-și realizeze visul de a deveni manichiuristă și frizeriță.

Notă: Acest material jurnalistic a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a beneficiarului EU4IM (Sănătate INFO) și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.

Principalele boli care afectează copiii din Republica Moldova, de la naștere până la adolescență

Guvernul a aprobat Regulile de Bună Practică de Farmacie. Ce obligații noi au proprietarii de farmacii și farmaciștii angajați din Republica Moldova

Povestea unei familii din Nisporeni răvășită de o boală infecțioasă. „Mai grav era dacă găseau cancer”

Tag: migrație, copii, Republica Moldova, părinți, preț, sarcină

Categoria: Știri Interne

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.