„Mă rugam să moară tata. Pe mama o bătea... o bătea... o bătea...”

Sursa Foto: Elena Covalenco//Sănătate INFO

Violeta Colesnic//Foto: Elena Covalenco

31 octombrie, 2023, 15:40

Vizualizări: 3406

Plecarea părinților la muncă peste hotare este dureroasă pentru cei mai mulți dintre copiii rămași acasă. Unii pot simți dor intens și tristețe, dorindu-și să îi vadă sau să vorbească cu ei măcar prin intermediul apelurilor video.

Pentru alții, însă, plecarea părinților poate fi un moment de eliberare, mai ales dacă au fost supuși ani la rând abuzurilor în familie. Prin această despărțire ei văd o șansă de a trăi o viață mai liniștită și fără abuzuri. Și ei se bucură când tatăl abuzator sau mama abuzatoare pleacă.

Eugenia (n.r. nume schimbat) a trăit într-o familie extrem de strictă, iar copilăria ei a fost marcată de autoritatea severă a tatălui. În casa lor, atunci când tatăl era prezent, nimeni nu avea voie să stea degeaba. Și ea, și fratele ei, și mama erau obligați să aibă întotdeauna o ocupație. Fiecare avea anumite sarcini casnice, de la măturat, spălat, prășit grădina, până la cele mai grele munci. Eugenia spune că avea 10 ani când a copt pentru prima data pâine de una singură. Toți trei erau mereu în mișcare și ocupare, iar când era tata lor acasă, nici vorbă să stea cineva dintre ei pe pat sau în fața televizorului, oricât de oboist ar fi fost.

Aceste amintiri din copilărie au lăsat urme adânci în viața ei și i-au marcat personalitatea

„Posesivitatea lui tata se datora dorinței lui ca noi, copiii, să creștem ascultători și harnici. El spunea că iubirea pentru copii trebuie să fie în inimă, dar să nu le-o arăți, pentru că arătându-le dragostea, emoțiile, sentimente, înseamna să îi alinți, și că dacă îi alinți ei cresc niște destrăbălați. Și el nu ne-a alintat, adică nu am avut din partea lui nici afecțiune, nici dragoste”.

Eugenia povestește că familia lor era îndestulată și că banii nu au fost o problemă majoră. Tatăl era cel care aducea bani acasă, dar că de fiecare dată când le dădea bani, făcea observații: „Eu sunt cel care vă susține financiar, voi nu înțelegeți ce înseamnă să câștigi bani, nu apreciați eforturile mele, numai eu muncesc și voi doar cereți bani, trebuie să am grijă de voi trei.” Cu toate acestea, nu îi permitea soției lui să se angajeze undeva.

Din cauza abuzurilor psihice, Eugenia afirmă că s-a maturizat mai devreme decât alți copii și deseori o ruga pe mama să-și lase soțul și să se mute toți trei la bunici. Problema era că părinții lor și-au construit casa chiar în curtea bunicilor. Mutarea ar fi însemnat doar să treacă gardul, așa că nu existau atunci soluții nici pentru ea, nici pentru mama.

„Cu mama am avut mereu o relație foarte apropiată și caldă. Pentru noi, ea a fost mai mult ca o prietenă, decât o mama, pentru că toți trei eram ca niște copii care se tem de tata. La fel ca noi, mama nu avea niciun cuvânt de spus în fața lui. De multe ori, tata venea acasă beat și făcea scandaluri pentru că, fie ceva nu fusese făcut corect, fie că nu l-am privit cum se cuvine sau chiar venea la ora 3 dimineața și ne întreba de ce dormeam și nu-l așteptam. Uneori ne ținea treji până dimineața și ne ținea morală, iar când mergeam la școală, adormeam cu capul pe bancă. Nu aveam cui să spun ce mi se întâmplă. Eram eminentă și totul trebuia să fie perfect. În plus, trebuia să avem grijă „să nu-l facem de rușine în sat”.

Tatăl ei îi repeta mereu că viața lui a fost grea și că nu trebuie să aibă așteptări de la el. El se temea că, dacă copiii lui depind de el, ar putea deveni leneși și nu ar avea motivația să învețe sau să muncească. Obsesia lui era că ar putea fi făcuți de râs în sat. Și Eugenia știa că nu se poate baza pe tata, că el nu o va ajuta sau susține niciodată.

În timpul certurilor din familie, Eugenia și fratele ei îi luau apărarea mamei, iar în acele momente el îi alunga din casă. Eugenia a crescut cu gândul că atunci când va deveni adultă, va părăsi casa tatălui ei și va trăi pe cont propriu. De multe ori, ea și fratele ei se rugau ca, într-o zi, tatăl lor să nu vină acasă…să i se întâmple ceva…

„Acasă, nu m-am simțit niciodată cu adevărat „acasă”, iar „ce va spune lumea din sat” era un fel de crez al lui. Erau copii care sufereau abuzuri fizice în familie, care erau bătuți, dar eu am fost bătută doar de două ori. La mine în familie abuzul a fost mai mult de natură psihică. Eu am suferit foarte mult din punct de vedere emoțional. În schimb, pe mama o bătea... o bătea... o bătea... Mama era firavă și fragilă, așa că mă temeam că nu va rezista bătăilor și că va muri. De aceea, atunci când tata pleca cu mașina, mă rugam ca ceva rău să i se întâmple, să aibă un accident... Uneori, oameni buni din sat aveau accidente și mureau, și mă întrebam de ce atâta nedreptate, de ce oamenii buni mor, iar tata trăiește...Când tata o lovea pe mama, noi nu puteam să mergem la culcare. Stăteam treji toată noaptea și o protejam. Chiar dacă eram copii, nu am fost tratați niciodată ca atare. Nu știu ce înseamnă cu adevărat copilăria. Am crescut mult prea repede...”

Eugenia spune că nu i se permitea să se implice în activități extrașcolare, de aceea nici nu i s-a permis niciodată să participe la evenimente cu colegii ei. Aceasta a creat un stres uriaș atât pentru ea, pentru că voia să se manifeste, să-și arate potențialul, capacitățile și talentele ascunse.

„Se temea că dacă n-o să fiu sub supravegherea lui, o să vin gravidă acasă și întotdeauna îmi tot repeta să am grijă să nu mă amăgească cineva, să nu mă culc cu cineva. Iată așa „povețe” îmi dădea tata…”.

Eugenia spune că nu a avut nicio protecție din partea tatălui ei. Mereu a trăit cu senzația că în curând tatăl ei o să strige la ea, iar ea nu avea voie să îl contrazică sau să îi spună că nu are dreptate, chiar dacă aproape întotdeauna el greșea. I-a auzit pe mulți prieteni de-ai ei vorbind despre copilăria lor frumoasă și dorința de a se întoarce în acea perioadă pentru a trăi din nou momentele fericite.

„Eu nu vreau. Când eram copil îmi doream să cresc cât mai repede și să nu mai fiu sub așa zisa „protecție” din partea tatălui. Chiar dacă am terminat școala cu cele mai bune note, nu mi-a spus niciodată că este mândru de mine sau că aș fi o persoană talentată. Tot ceea ce așteptam de la el era acceptare și aprecierea, care așa și nu au venit niciodată”.

Eugenia crede că posesivitatea tatălui ei se trage din copilăria lui, când a crescut într-o familie la fel de strictă. Tatăl ei a avut un singur exemplu de educație, cel al bunelului ei, care era extrem de sever.

Ne rugam ca tata să plece peste hotare

„În școală, aveam colegi ai căror părinți lucrau peste hotare, și noi, eu și fratele meu, ne rugam ca tatăl nostru să facă același lucru. Discutam cu mama și îi spuneam să îi sugereze ideea că poate ar fi mai bine să plece, precum că avem nevoie de mai mulți bani. Tata nu voia categoric să plece peste hotare și nici nu lua în calcul posibilitatea asta”.

Când tatăl i-a anunțat că pleacă la Moscova, Eugenia nu l-a crezut. Știa că el era împotriva plecării și abia când a văzut un microbuz oprindu-se la poartă și el a urcat s-a convins că într-adevăr pleacă.

„Înainte de a ieși pe poartă l-am îmbrățișat, dar când a dispărut după colț, aveam frica asta că s-ar putea răzgândi și acuș o să vină înapoi. Îmi amintesc că după ce a plecat, eu cu fratele meu am început a sări în sus de bucurie”.

După ce tatăl ei a plecat, Eugenia, fratele ei și mama lor s-au simțit mai liniștiți, iar faptul că au rămas doar ei trei i-a unit și mai mult. Dacă tatăl lor suna și mama era la vreo vecină, copiii îi spuneau că ea este afară. Ccât Eugenia vorbea cu el, fratele alerga repede la vecină și o chema acasă, altfel el o acuza că a plecat cu alt bărbat.

Chiar și când era plecat peste hotare, tatăl Eugeniei continua să îi urmărească și să monitorizeze fiecare pas făcut de ei.

„Era obsedat de ideea că am putea să-l facem, cumva, de rușine în sat, ca nu cumva să mergem la discotecă sau să ne certăm cu cineva din sat”.

Eugenia spune că tatăl ei avea niște prieteni în mahala pe care îi suna și îi întreba despre ce fac soția și copiii lui. Discuțiile telefonice cu tatăl ei erau scurte și reci.

„De obicei, începeau cu întrebări de genul: „Cum la voi, totul e în regulă?”, iar noi răspundeam cu un simplu „Da, totul e în regulă. Dar la matale?” și el la fel răspundea: „Tot normal”. Ne întreba dacă avem nevoie de bani. Dacă spuneam că da, el se enerva și ne întreba pentru ce avem nevoie de atâția bani. Dacă spuneam că nu avem nevoie de bani, el se enerva din nou și întreba de ce nu avem nevoie de bani și de unde îi obținem. Nu știam cum să vorbim cu el, indiferent de cum răspundeam era rău. În prima perioadă ne suna des și ne trimitea bani strict pentru mâncare, dar pentru fiecare bănuț ne făcea să ne simțim vinovați, ca și cum am fi niște nimeni care depindem de banii lui. Nici banii ceia nu mai voiam de la el, dar nici nu mai suportam acele reproșuri”.

La început venea acasă de două ori pe an, dar niciodată nu-i anunța din timp pe cei de acasă că vine.

„Voia să ne ia prin surprindere, să vadă ce facem și cum întreținem casa. Întotdeauna ne speriam atunci când venea”.

De cum venea, copiii erau atât de nerăbdători să-l vadă plecat, încât nu se abțineau să-l întrebe când pleacă înapoi. În următorii ani, ei deja știau cam în ce lună tatăl vine acasă și aveau grijă ca și grădina să fie curată, și în casă ordine. Eugenia spune că își dorea enorm să aibă un spațiu personal unde să poată lăsa lucrurile cum dorea, fără să-i fie frică. Voia să fie liberă să lase hainele pe scaun sau să lase vasele în chiuvetă și să le spele mai târziu. Voia să aibă măcar puțină libertate de decizie.

Eugenia povestește că voia să urmeze facultatea de drept și atunci l-a întrebat pe tatăl ei dacă este de acord să-i achite contractul pentru cei patru ani de studii, că dacă nu, va merge la facultatea de pedagogie, unde nu trebuia să plătească taxă de școlarizare. Ea știa că tatăl ei era zgârcit când venea vorba de bani, dar a fost surprinsă când el i-a spus să meargă la facultatea care-i place, că el va achita.

Tata era pasionat de mașini și punea să ne lase pe noi fără rechizite școlare

„În realitate voiam să studiez dreptul pentru a învăța cum să ne apărăm pe mine și pe mama în cazul în care tata ne-ar fi dat afară din casă”.

În cei patru ani de studii, tatăl ei îi dădea bani strict pentru contract. Când îi cerea bani pentru cărți sau haine, el îi reproșa că ea nu învață și de asta are nevoie de bani, pentru a mitui profesorii, așa că din al doilea an de facultate, ea a început să lucreze în secret, fără să îi spună tatălui ei.

„Tatăl meu avea o adevărată pasiune pentru mașini. Putea să ne lase pe noi fără rechizite și haine pentru școală și el să investească bani în mașină. El afirma că mașina contribuie la imaginea sa, iar el voia să fie privit cu admirație de oamenii care îl cunoșteau. Când am venit la Chișinău, la facultate, el îmi spunea că nu trebuie să mă las călcată în picioare, că nu trebuie să permit cuiva să nu mă respecte, în timp ce el era exact omul care mă călca în picioare și nu mă respecta. Nu am reușit să văd în el o figură paternă și pentru mine era de neînțeles cum puteam să discut normal cu alți bărbați adulți, maturi, care mă ascultau, îmi ofereau sfaturi și mă tratau ca pe o persoană, în timp ce cu tata nu era posibil așa ceva. El ne considera mereu niște copii și spunea că suntem niște "mucoși"”.

Când a venit la Chișinău pentru facultate, Eugenia avea nevoie de un loc de trai și, într-un moment de bunătate, tatăl ei a sugerat să caute un apartament în valoare de aproximativ 60.000 de euro. Tânăra știa că tata avea acești bani pentru apartament, așa că a găsit unul drăguț și i-a spus despre asta, doar că între timp el s-a răzgândit, argumentând că nu merită să investească bani în Moldova.

„Toată viața lui, tata visa să aibă un Land Cruiser. Era obsedat de gândul acesta. Peste câteva luni după discuția noastră despre apartament tata și-a realizat marele lui vis, a investit aceeași sumă în achiziționarea unui Land Cruiser. Și ca să vezi, într-o ironie amară a sorții, mașina i-a fost furată chiar a doua zi”.

„În facultate m-am logodit, practic, de nevoie, pentru a scăpa de autoritatea tatălui. Am văzut în asta o modalitate de a scăpa de presiunea lui, doar că n-am putut să fac acest pas. Am renunțat aproape de nuntă, când totul deja era pregătit. Evident tata mi-a reproșat că l-am făcut de rușine”.

De Crăciun sau de Paște, nu venea niciodată acasă, iar ei nici nu i-au simțit lipsa. Chiar și la zilele lor de naștere nu era prezent. În schimb, îi trimitea Eugeniei 50 de euro pentru cadou, iar când ea îi cerea bani pentru rechizite sau alte necesități, el spunea că i-a trimis deja bani, referindu-se la cei 50 de euro pe care i-a trimis de ziua ei.

„Relația lui cu mama a fost foarte rece. Tata i-a spus că va avea grijă de noi până la majorat, iar după aceea el își va reface viața, deoarece se simte nefericit și, într-un fel, ne consideră pe noi ca fiind singurul motiv pentru care mai menține o relație cu mama. Mai mult, în ultimii ani, el o șantaja permanent pe mama, amenințând că o va alunga din casă”.

Când fratele ei a plecat la muncă în Moscova, în ziua când a împlinit 18 ani, tatăl lui venise la petrecerea lui însoțit de o femeie cu care avea o relație. De obicei, băiatul nu își permitea să-i răspundă tatălui său în niciun fel, dar în acea zi a îndrăznit să îl înfrunte și chiar să-l bată. A doua zi, băiatul s-a întors acasă, iar de atunci, relația dintre ei s-a răcit total. Tatăl lui așa și nu se resemnase cu faptul că băiatul lui nu l-a înțeles ca „de la bărbat la bărbat”, simțindu-se abandonat și trădat în acel moment.

Între timp, Eugenia se angajase, avansase în carieră și ajunsese director de departament într-o companie din Chișinău. Ea spune că avea un scop clar în viață: să se realizeze și să-i demonstreze tatălui ei că nu era un nimeni, așa cum o considera el. Doar că salariul ei nu era suficient pentru a-și permite un apartament, așa că tânăra a plecat în Italia, unde a lucrat îngrijitoare pentru o bătrână. După ce a strâns exact suma necesară pentru apartament, a revenit în Moldova. Și-a cumpărat un apartament, iar peste două luni și-a găsit un post de muncă.

„Mai bine nu te făceam”

Doar că, era prea târziu să-i mai demonstreze tatălui ei ce a realizat.

„În ziua când am împlinit 24 de ani, tata a sunat să mă felicite. Atunci i-am spus că mi-ar fi plăcut să sărbătorim ziua mea împreună în familie, în ciuda faptului că știam despre relația lui cu acea femeie de la Moscova. El mi-a răspuns, „Eu te-am învățat, ți-am plătit contractul și acum te dai deșteaptă cu mine?”. Dar ceea ce m-a durut cel mai tare a fost atunci când mi-a spus, „mai bine nu te făceam”. Aceea a fost expresia lui de "iubire" cu ocazia împlinirii vârstei de 24 de ani. A fost ultima conversație pe care am avut-o cu el. M-a sunat peste fix un an, de ziua mea, când am împlinit 25 de ani, dar nu am vrut să-i răspund. Peste câteva zile a și murit. Tata avea momente când venea acasă beat, se trântea pe podea și imita că este mort, dorind să vadă reacția noastră, să afle dacă ținem la el și dacă sărim să-l ajutăm. Când verișorul m-a sunat și mi-a spus că tata a murit, inițial nu am crezut. Abia după ce am văzut certificatul de deces, am înțeles că tata nu mai este printre noi”.

Când au aflat că trebuie să plătească o sumă mare pentru repatrierea corpului tatălui său, inițial au decis să opteze pentru incinerare, dar rudele lui au fost vehement împotriva acestei alegeri, susținând că nu este o practică creștină, așa că mama a cedat presiunilor lor.

Citește și: Dramă ascunsă din spatele unui trai mai bun. De ce unii copii își urăsc părinții plecați la muncă peste hotare. „Eu nu am mamă de la 2 ani. Bunica e mama mea” „Într-o zi de iarnă, când lumea sărbătorea Ziua îndrăgostiților și mulți se îmbrățișau și își doreau fericire, eu mi-am îmbrățișat fetița de 2 ani și am plecat. În momentul acela, inima mi s-a oprit în loc, iar ochii nu vedeau drumul înainte. Ochii mei erau ațintiți înapoi, spre poartă, până la prima cotitură. ”

Atât Eugenia, cât și fratele ei, erau plecați la muncă peste hotare, așa că în ultimii cinci ani tatăl lor nu a trimis acasă niciun ban. La Moscova, lucrurile mergeau bine pentru tatăl lor, pentru că și-a cumpărat o casă și o mașină. Pentru că nu avea cetățenie rusă, a înregistrat atunci proprietățile pe numele mătușii lui, iar odată cu decesul lui, copiii nici nu mai puteau pretinde la aceste proprietăți. Cât despre economiile lui, copiii tot nu știu nimic, așa că Eugenia și fratele ei au strâns bani pentru a acoperi costurile repatrierii.

„Am încercat să ne întoarcem acasă, dar nu am reușit. Din cauza pandemiei nu erau disponibile zboruri pentru a ajunge în țară. În plus, mă gândeam că tata mi-a spus de ziua mea că mai bine nu mă făcea și eu acum să mă duc la el la înmormântare? Asta s-a întâmplat cu 3 ani în urmă. Sunt supărată pe el, pentru că nu a mai trăit măcar doi ani pentru a vedea că am reușit în viață mult mai mult decât el. Întotdeauna ne considera niște proști și nepricepuți, dar mă doare profund că nu a avut ocazia să vadă cât de mult am realizat, că eu și fratele meu ne-am aranjat viețile, ne-am cumpărat apartamente din banii munciți de noi…”.

După moartea tatălui, Eugenia spune că prioritățile ei în viață s-au schimbat radical, pentru că ea a studiat dreptul doar pentru a învăța legile și pentru a putea să se apere de tatăl ei și pentru a o proteja pe mama. Acum există momente când îi este dor de el.

„Îl visez foarte des și nu pot să înțeleg de ce mi se întâmplă asta. Tata a murit de infarct la vârsta de 46 de ani, deși nu avea probleme de sănătate. Pe de o parte, mă simt vinovată că în ultimul an de viață nu am vorbit cu el, poate avea ceva să-mi spună... Nu pot să afirm că nu îl iubesc, deoarece 50% din mine este el, iar 50% este mama. Dar să spun că îl iubesc cu adevărat… nici asta nu pot.”

Eugenia povestește că, din cauza că a moștenit de la tatăl ei trăsăturile fizice și caracterul, a suferit enorm, anume pentru că atunci când se privea în oglindă vedea chipul tatălui ei, iar asta o făcea să se urască pe sine.

Mă uram, pentru că îi semănam leit

„Nasul lui era nasul meu. Ochii lui erau fix ochii mei. Era ca și cum aș fi fost o copie a lui, și asta mă făcea să mă urăsc. Nu puteam să-mi suport propria imagine, să mă uit în oglindă, pentru că tot ce vedeam era tatăl meu. Am ajuns să mă urăsc pe mine însumi. Din această cauză, am decis să urmez terapie psihologică și am participat și la un curs de psihologie pentru a înțelege și depăși traumele din copilărie. Cu toate acestea, știu că acele experiențe din trecut mă vor influența pentru tot restul vieții. În plus, eu nu pot să vorbesc cu nimeni despre experiența mea și despre cum a fost copilăria și viața mea cu un astfel de tată. Da, în viața de zi cu zi eu mereu zâmbesc și spun că totul e în regulă, dar de fapt afișez o mască. Faptul că acum vă împărtășesc aceste lucruri este un fel de eliberare. Deși plecarea tatălui meu la muncă peste hotare a fost benefică pentru mine, fratele meu și mama, traumele produse de el în perioada când am fost împreună au lăsat urme adânci. Așa și nu am trecut peste traumele copilăriei și cred că toată viața o să mă confrunt cu ele.

Notă: Acest material jurnalistic a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a beneficiarului EU4IM (Sănătate INFO) și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.

Principalele boli care afectează copiii din Republica Moldova, de la naștere până la adolescență

Guvernul a aprobat Regulile de Bună Practică de Farmacie. Ce obligații noi au proprietarii de farmacii și farmaciștii angajați din Republica Moldova

Povestea unei familii din Nisporeni răvășită de o boală infecțioasă. „Mai grav era dacă găseau cancer”

Tag: #FațaAscunsăAMigrației, copii, părinți, Republica Moldova,

Categoria: Știri Interne

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.