Parascovia Munteanu: Mijloacele de contracepție sunt astăzi disponibile, dar nu și accesibile. Mai ales pentru persoanele cu dizabilități

Sursa Foto: Sănătate INFO

Vitalie Dogaru

25 noiembrie, 2024, 15:22

Vizualizări: 508

Statisticile naționale arată că numărul persoanelor cu dizabilități reprezintă aproximativ șase la sută din populație. În Europa aceste cifre pot ajunge și la zece la sută, iar la nivel global numărul persoanelor cu o dizabilitate este de 15 la sută. Specialiștii afirmă că în realitate numărul oamenilor care se confruntă cu anumite dificultăți fie de mobilitate, fie senzoriale sau de memorie este mult mai mare.

Sociologa Parascovia Munteanu, profesoară la Universitatea de Stat din Moldova, este de părere că foarte multe persoane care întâmpină probleme de mobilitate, de orientare în spațiu sau de memorare evită să-și confirme dizabilitate din varii motive. Printre acestea se numără stereotipurile și prejudecățile care există în societate despre persoanele cu dizabilități, atitudinea autorităților și specialiștilor, și nu în ultimul rând relațiile cu rudele și apropiații.

Doamnă Munteanu, ce înseamnă frică de propria dizabilitate și cum se manifestă aceasta în relațiile sociale, dar mai ales în cele de coabitare și căsătorie, precum și dreptul la familie?

Analiza pe care am făcut-o relevă că persoanele cu dizabilități întâmpină probleme în aceste relații, mai ales din partea celor apropiați și, în particular, a părinților. Oamenii mai cred și se tem că o dizabilitate poate fi transmisă copiilor, în cazul în care o persoană cu dizabilități va decide să aibă copii. În al doilea rând, tinerii și tinerele cu dizabilități nu sunt văzuți din perspectiva bazată pe drepturi. Deseori predomină modelul caritabil al dizabilității, aceste persoane sunt mereu protejate și în permanență există prejudecățile că nu se vor descurca singure în viață, că vor fi întotdeauna dependenți de suportul altei persoane.

Frica a fost alimentată de sistem, fie că persoana a fost educată într-o instituție sau a beneficiat de educație la domiciliu. Mulți tineri cu dizabilități au avut anumite experiențe de discriminare și bullying în anumite medii sau, pur și simplu, nu au fost luați în seamă atunci când au avut ceva de spus sau de participat în anumite activități.

Toate aceste experiențe au condus la faptul că peste 30 la sută din persoanele cu dizabilități preferă mai degrabă să coabiteze cu cineva decât să se căsătorească. Cifra este de două ori mai mare în comparație cu cea a persoanelor fără dizabilități. Asta se întâmplă din cauza simțului părăsirii pe care l-au trăit fiind lăsate în grija bunicilor sau a unui părinte. Când vine vorba de căsătorie ei sunt foarte sceptici și preferă mai mult coabitarea inclusiv din lipsa unor deprinderi de viață familială.

Din cauză că multe decizii le iau părinții sau alți îngrijitori în locul lor, persoanele cu dizabilități dezvoltă o dorință mult mai mare de a părăsi familia biologică și de a trăi separat. În timpul documentărilor am aflat că și atunci când merg și medic și vorbesc despre o metodă de contracepție sau de planificare familială, medicul îi ignoră și preferă să discute cu un părinte sau cu altă persoană care îi însoțește.

Persoanele cu dizabilități pierd mai mult timp luptând cu stereotipurile în loc să se implice în viața pe care o pot trăi.

Ce se schimbă când persoanele cu dizabilități creează o familie?

Din ceea ce am cunoscut și am studiat în diferite cercetări, în familiile unde cel puțin unul dintre parteneri este cu dizabilitate crește mai mult rolul tatălui în educarea copilului. Asta devine o necesitate stringentă de implicare la diferite activități, fapt care duce la o comunicare mai bună și la o îmbunătățire a relațiilor. La această etapă familiile înțeleg unde se pot descurca singure și unde au nevoie de ajutor. Problema este că în Republica Moldova nu prea avem astfel de servicii, mai ales dacă vorbim de persoanele cu dizabilități intelectuale sau probleme de sănătate mentală. De cele mai multe ori, acestea sunt înlăturate de la procesul de îngrijire și suportul copilului, iarăși din prejudecata că nu s-ar descurca, dar cu un anumite suport lucrurile pot fi ținute sub control.

Statul a inclus persoanele cu dizabilități în lista celor care beneficiază de mijloace de contracepție gratuite. Cum ar trebui interpretat acest ajutor pentru a fi înțeles corect?

Ca mesajul să fie înțeles corect, el trebuie să ajungă la persoanele cu dizabilități. Ele trebuie să știe că pot beneficia de anumite mijloace de contracepție. Studiile pe teren arată că persoanele cu dizabilități nu au acces la informațiile despre metodele de contracepție moderne. De multe ori, personalul medical își asumă responsabilitatea de a decide în locul lor ce fel de contraceptiv să folosească acestea sau, în genere, se optează pentru sterilizare, ceea ce încalcă toate protocoalele și drepturile omului.

Și atunci cine rămâne de partea persoanelor cu dizabilități când vine vorba de planificarea familiei sau utilizarea contraceptivelor?

Persoanele cu dizabilități pierd mai mult timp luptând cu stereotipurile în loc să se implice în viața pe care o pot trăi. Pentru a evita aceste lupte cu morile de vânt din sistemul de sănătate, mulți dintre ei se adresează după ajutor la prieteni și cunoscuți. Aceștia, dar și Internetul, nu întotdeauna oferă cea mai calitativă informație, fapt care provoacă sarcini nedorite sau boli cu transmitere pe cale sexuală. Singurele soluții pe care le găsește sistemul la îndemână sunt să reducă relațiile sexuale între aceste persoane.

Asta se întâmplă mai ales în instituțiile rezidențiale, unde este o concentrare mai mare de persoane cu dizabilități. Femeile de acolo, dar și bărbații, nu cunosc despre alte metode decât despre sterilet și utilizarea prezervativului. Discuțiile cu factorii de decizie din instituțiile rezidențiale arată că alte metode de contracepție nu sunt promovate.

Cât de des persoanele cu dizabilități au acces la un medic care să le explice care metode de contracepție sunt recomandate pentru fiecare în parte?

Nu tot personalul este instruit în domeniul sănătății sexuale și reproductive a femeii și mai ales a femeilor cu dizabilități în mod special. Acum doi ani, am avut o instruire pe acest subiect cu angajații din instituții și vreau să zic că m-am confruntat cu o rezistență din partea acestora la capitolul sănătății reproductive. Acest subiect tabu îi face să se ascundă după un deget și să afirme că la ei în instituțiile rezidențiale nu există sex. Pe de altă parte există date care arată câți copii s-au născut acolo, câte sarcini au fost identificate și nu știm câte au rămas în afara statisticilor oficiale.

Discuțiile pe care le-am avut cu utilizatorii serviciilor centrelor arată că oamenii își continuă viața sexuală de acolo fără ca personalul medical să cunoască acest fapt. Și nu doar medicii, dar și persoanele de suport și îngrijitorii. Iar asta arată cât de greșite sunt strategiile lor de a interzice și crede că pot suprima relațiile sexuale. Persoanele cu dizabilități preferă să discute despre educația sexuală și reproductivă mai mult cu specialiști din afara instituțiilor unde primesc servicii medicale.

Cum s-a schimbat situația după ce utilizatorii de servicii au fost dezinstituționalizați? Ce efecte a avut această trecere mai mult pe cont propriu?

Ei locuiesc acum în case protejate și continuă să fie supravegheați. Desigur că unii dintre ei și-au creat relații, dar trebuie în continuare să respecte regulamentele din locuințele protejate. Da, acum ei pot avea o iubită sau un iubit, dar atâta timp cât împart o cameră cu cineva trebuie să respecte și intimitatea celuilalt.

Dacă relațiile merg mai departe și ei decid să coabiteze împreună, atunci au nevoie de un alt spațiu de locuit pe care să-l întrețină împreună. Sunt mai multe cupluri care au reușit să-și creeze familii, au copii și se bucură de respect în comunitate, dar sunt și persoane care nu au putut rezista într-o relație și s-au întors în casa protejată sau chiar în instituția în care au locuit, mai ales dacă aceasta nu era departe.

Cine își asumă rolul de a discuta cu persoane cu dizabilități despre reproducere? Ați spus că se discută mai degrabă cu rudele lor decât cu ei.

La nivel de medicină primară aceste discuții practic nu au loc pentru că medicii de familie sau personalul de acolo asociază dizabilitatea cu vulnerabilitatea, cu situațiile de risc, ceea ce nu este corect. Sunt multe persoane cu dizabilități care cu adevărat își doresc o familie, au posibilitate financiară, au un job. Și atunci chiar și aceste persoane întâmpină rezistență de la medicul de familie când vine vorba de sănătate reproductivă. Asta îi face pe mulți să evite serviciile medicale la nivel de comunitate în favoarea celor private dacă își permit.

Mesajele despre contraceptive trebuie să fie adaptate audio, video sau înscrise ușor de înțeles pentru toată lumea.

Studiile arată că cele mai utilizate mijloace contraceptive rămân prezervativele sau actul sexual întrerupt, în timp ce specialiștii recomandă pastilele contraceptive. Cât de accesibile sunt acestea pentru persoanele cu dizabilități?

Atâta timp cât s-au găsit cele trei milioane de lei pentru asigurarea gratuită cu anticoncepționale a unor grupuri vulnerabile de persoane, cred că se pot identifica și mecanisme de distribuire și monitorizare a felului cum sunt utilizate aceste contraceptive. Ar putea să se înceapă cu o mai bună informare despre planificarea familiei și despre mijloacele de contracepție ca fiecare persoană să-și identifice modalitatea care îi convine cel mai mult.

Dacă acest lucru va fi înțeles bine de beneficiari, atunci și responsabilitățile celor care supraveghează vor fi mai reduse. În cazul pastilelor pe bază de hormoni care trebuie administrate zilnic, lucrurile tot nu mi se par complicate. Multe persoane administrează și alte tipuri de medicamente, fie pentru controlul epilepsiei sau pentru alte probleme de sănătate, iar pastila anticoncepțională poate fi introdusă ușor în lista tratamentului recomandat de specialiști. În instituțiile medicale rezidențiale există suficient personal medical, după mine, pentru a monitoriza felul cum este administrat tratamentul. Dacă nu merge, atunci se schimbă, dar să spui că nu funcționează nimic, asta e din cauză că nu ai depus eforturi pentru a găsi o soluție.

Cine ar trebui să se implice mai mult și să-și asume această responsabilitate?

Eu cred că activitățile de informare trebuie incluși și adolescenții și tinerii cu dizabilități, iar acest lucru să fie făcut nu doar între pereții centrelor de sănătate prietenoase tinerilor, dar și la nivel de comunități cu implicarea diferitor persoane. Și aici este bine de avut, pe lângă lista totală de participanți, și un indicator suplimentar: câți dintre ei au fost persoane cu dizabilități sau din alte grupuri vulnerabile. Aceștia trebuie incluși în grupul general și nu instruiți separat pentru că marea greșeală care se face acum sunt activitățile de informare doar pentru femeile cu dizabilități. Este o metodă segregară și o abordare greșită.

În ultimii ani s-a investit mult în serviciile ginecologice pentru persoanele cu dizabilități și acestea au devenit mai accesibile. Persoanele cu tulburări de sănătate mintală se mai confruntă cu probleme la planificarea familială. E foarte greu să stabilești o metodă de contracepție mai ales când persoana se află într-o perioadă de acutizare. Nu toți medicii își pot da seama dacă persoana conștientizează toate mesajele și deciziile pe care le ia. Mai este mult de lucrat și la capitolul limbajului, or acesta este prea sofisticat și complicat pentru a fi înțeles de toate persoanele cu sau fără o dizabilitate și de toate vârstele. Mesajele trebuie să fie adaptate audio, video sau înscrise ușor de înțeles pentru toată lumea.

Ce ați schimba în primul rând în actuala politică de distribuire a contraceptivelor pentru persoanele asigurate de stat?

Aș diversifica modalitatea și canalele de distribuire. Persoana trebuie să aibă de ales între mai multe surse, puncte de ridicare a acestor anticoncepționale. Nu doar medicul de familie să aibă dreptul de a oferi pastilele, dar și o farmacie sau un punct de livrare unde persoanele în baza unui act să poată ridica contraceptivul fără rețetă, prescripție și cel mai important cu respectarea confidențialității. Numai așa mijloacele anticoncepționale vor deveni mai disponibile și accesibile. Pentru că acum ele sunt disponibile, dar nu și accesibile, ceea ce înseamnă două lucruri total diferite.

Acest articol a fost realizat în baza rezultatelor Studiului calitativ privind factorii care influențează utilizarea metodelor de contracepție în rândul grupurilor vulnerabile din Republica Moldova, realizat de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate cu susținerea Fondului ONU pentru Populație (UNFPA). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UNFPA sau al oricărei alte organizații afiliate.

Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar rata de utilizare a contraceptivelor rămâne foarte scăzută

Viorel Soltan: Am cunoscut mulți moldoveni care oferă expertiză unor guverne și instituții internaționale. Unii sunt foști colegi de la Centrul PAS

Emil Ceban, rector USMF: „În acest an venim cu trei programe noi de master – pe domeniul sănătății mintale, nutriție și optometrie. Încercăm să fim competitivi”

Tag: sanatate reproductiva, contraceptive

Categoria: Interviuri

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.