Industria nicotinei, pusă în aceeași oală cu antreprenorii care dezvoltă Moldova. Îi ușurează Guvernul calea spre o nouă generație de copii dependenți?
Cristina Ghermanschi
11 septembrie, 2026, 10:49
Vizualizări: 182
Un proiect de lege care își propune să simplifice procedurile pentru mediul de afaceri ar putea reduce și unele dintre barierele administrative pentru industria produselor cu nicotină.
Documentul, elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, este prezentat drept o reformă menită să elimine reglementările excesive și să optimizeze sistemul actelor permisive.
Simplificarea procedurilor este una dintre măsurile prin care statul încearcă să reducă povara administrativă asupra antreprenorilor. Pentru agricultori, producători locali, meșteșugari și întreprinderile care oferă populației bunuri și servicii, mai puțină birocrație poate însemna mai mult timp și resurse pentru dezvoltarea afacerilor și crearea locurilor de muncă.
În cazul industriei nicotinei, însă, miza este diferită. Produsele din tutun și nicotină sunt asociate cu dependența și cu riscuri importante pentru sănătate, iar consumul lor generează costuri pentru familii, angajatori și sistemul medical.
Ce prevede concret proiectul de lege, ce reglementări ar urma să fie eliminate sau simplificate și cum ar putea afecta aceste modificări industria produselor cu nicotină?
De la o notificare efectivă la una „exclusiv informativă”
Prin articolul XXIV, proiectul modifică Legea nr. 278/2007 privind controlul tutunului și propune înlocuirea notificării produselor noi din tutun, a țigaretelor electronice și a flacoanelor de reumplere cu o procedură de notificare care poartă doar caracter informativ.
Producătorii și importatorii ar urma să transmită Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), cu cel puțin șase luni înainte de plasarea produsului pe piață, informații despre ingrediente, emisii, toxicitate, potențialul de dependență și atractivitatea produsului, inclusiv pentru tineri.


Problema este însă mult mai profundă, susține Ghenadie Țurcanu, director de program Politici de sănătate și analize la Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate. El spune că notificarea propusă are un caracter „exclusiv informativ”, nu reprezintă acceptarea, aprobarea sau autorizarea produsului, iar după expirarea celor șase luni acesta poate fi comercializat fără ca ANSP să confirme că l-a evaluat și că îndeplinește cerințele aplicabile.

Altfel spus, industria transmite dosarul, așteaptă șase luni și poate pune produsul pe piață. Proiectul nu condiționează comercializarea de finalizarea evaluării sanitare și nici de emiterea unei decizii explicite a autorității competente.
„Moldovenii vor ajunge să inhaleze produse cu nicotină fără ca o autoritate publică să confirme în prealabil că informațiile prezentate de producător sunt complete, că ingredientele, emisiile și dispozitivele au fost examinate corespunzător și că riscurile pentru sănătate, inclusiv potențialul de dependență și atractivitatea pentru copii și adolescenți au fost evaluate.”, precizează expertul.
În opinia lui Țurcanu, responsabilitatea declarată de producător nu poate înlocui evaluarea independentă a statului. Industria are interesul să-și introducă produsul pe piață, în timp ce autoritatea publică are obligația de a proteja sănătatea populației.
De ce, în acest proioect de lege, sunt confundate aceste două roluri?
Produsele cu nicotină sunt scoase și din mecanismul Legii privind supravegherea sănătății publice
Proiectul nu modifică doar Legea privind controlul tutunului. Prin articolul XXVII se propune modificarea Legii nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice și excluderea din anexa nr. 1¹ „Lista produselor și serviciilor cu impact asupra sănătății publice, supuse procedurii de notificare” a următoarei categorii „Produsele noi sau cu compoziția modificată din tutun și/sau produsele conexe, dispozitivele și accesoriile de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora.”

Privite împreună, articolele XXIV și XXVII, din proiectul de lege, arată că nu avem de-a face doar cu eliminarea unei formalități redundante. Proiectul de lege intervine concomitent asupra a două legi esențiale pentru protecția sănătății, și elimină notificarea efectivă prevăzută de Legea privind controlul tutunului și scoate aceleași categorii de produse din lista generală a produselor cu impact asupra sănătății publice supuse notificării în temeiul Legii nr. 10/2009.
Potrivit lui Țurcanu, problema este că notificarea are un caracter „exclusiv informativ” și nu presupune o decizie a ANSP privind evaluarea sau acceptarea produsului. Astfel, comercializarea nu este condiționată de finalizarea unei evaluări sanitare, ceea ce, în opinia sa, riscă să transforme notificarea, în fapt, într-o formă de permisiune.
„Scoaterea ANSP din acest proces riscă să producă, în fapt, efectul unei permisiuni, chiar dacă toxicitatea, potențialul de dependență, atractivitatea pentru tineri sau particularitățile ingredientelor și emisiilor nu au fost clarificate pe deplin”, punctează specialistul.
Directorul de program atrage atenția și asupra eliminării acestei categorii din anexa Legii nr. 10/2009. În opinia sa, măsura slăbește un instrument general de supraveghere a sănătății publice tocmai într-un moment în care piața produselor cu nicotină se diversifică rapid, prin dispozitive de încălzire, țigarete electronice, flacoane de reumplere și produse cu formule și arome noi.
Astfel, în loc să consolideze controlul preventiv și capacitatea ANSP de a opri produsele periculoase înainte ca acestea să ajungă la consumatori, proiectul mută intervenția după plasarea lor pe piață.
„Or, controlul efectuat după comercializarea produsului nu poate substitui prevenția. Odată ce un produs atractiv pentru adolescenți a fost distribuit în magazine și promovat online, retragerea sa ulterioară nu mai înlătură expunerea produsă și nici dependența deja instalată. În domeniul nicotinei, prejudiciul nu începe odată cu apariția unei boli diagnosticate, ci din momentul în care un copil sau un adolescent este atras spre consum și devine dependent”, subliniază expertul.
Industria tutunului exploatează social media pentru a atrage milioane de adolescenți. 7 tactici folosite pentru a atrage adolescenții și copiii în capcana produselor din tutun
Ghenadie Țurcanu susține că scoaterea acestor produse din mecanismele prevăzute de Legea privind supravegherea de stat a sănătății publice nu poate fi redusă la o simplă măsură de debirocratizare. O astfel de schimbare trebuie susținută de o evaluare serioasă a impactului asupra sănătății și de garanții clare că noul mecanism oferă un nivel de protecție cel puțin echivalent. Totodată, trebuie explicat cum va putea ANSP să împiedice efectiv accesul pe piață al produselor neconforme sau deosebit de atractive pentru copii.
„În lipsa unor asemenea garanții, „debirocratizarea” înseamnă mai puțină prevenție pentru stat, mai puține obstacole pentru industria nicotinei și riscuri mai mari transferate asupra populației.”
Ce prevede, de fapt, Directiva 2014/40/UE
Directiva 2014/40/UE stabilește pentru produsele noi din tutun o notificare electronică transmisă cu șase luni înainte de introducerea pe piață.
Notificarea trebuie să includă, între altele:
· descrierea produsului și modul de utilizare;
· informațiile privind ingredientele și emisiile;
· studiile disponibile despre toxicitate, potențialul de dependență și atractivitate;
· cercetările privind preferințele consumatorilor, inclusiv ale tinerilor și fumătorilor;
· analiza raportului dintre riscuri și beneficii;
· efectele anticipate asupra renunțării la fumat și începerii consumului;
· informațiile noi sau actualizate apărute după notificare.
„Autoritățile pot solicita teste și informații suplimentare. Produsele introduse pe piață trebuie, în toate cazurile, să respecte cerințele directivei.”, afirmă Țurcanu.
Foarte important, potrivit articolului 19 alineatul (3), din Directiva 2014/40/UE, statele membre pot introduce un sistem de autorizare a produselor noi din tutun și le pot impune producătorilor și importatorilor o taxă proporțională pentru această autorizare.
„Directiva nu obligă fiecare stat să instituie autorizarea. Ea recunoaște însă legitimitatea unui asemenea mecanism și lasă statelor libertatea de a aplica un nivel mai ridicat de protecție preventivă. Prin urmare, sistemul de autorizare nu poate fi catalogat automat drept o reglementare excesivă sau incompatibilă cu legislația europeană.
Dimpotrivă, existența acestei opțiuni în directivă confirmă că produsele noi din tutun pot prezenta riscuri care justifică verificarea înainte de comercializare. Compoziția, tehnologia, emisiile și modul lor de utilizare pot fi noi, iar efectele asupra sănătății și comportamentului consumatorilor pot să nu fie cunoscute pe deplin.”, precizează Ghenadie Țurcanu.
Autorizarea permite autorității să solicite clarificări și teste suplimentare, să verifice afirmațiile producătorului și să împiedice comercializarea produsului până la înlăturarea neconformităților.
Potrivit specialistului, taxa proporțională permite ca evaluarea să fie finanțată de întreprinderea care dorește să obțină profit din produs, nu de contribuabil.
„Această normă există inclusiv pentru protejarea copiilor și adolescenților. Produsele noi pot fi aromatizate, colorate, discrete, ușor de ascuns și promovate agresiv în mediul digital. Autoritatea trebuie să poată analiza nu doar toxicitatea imediată, ci și atractivitatea produsului, potențialul său de dependență și probabilitatea de a atrage persoane care anterior nu consumau nicotină.”
O revenire asupra reglementărilor intrate recent în vigoare
Modificările sunt cu atât mai dificil de justificat cu cât mecanismele de control pe care proiectul le-ar reduce au fost consolidate prin Legea nr. 125/2025, ale cărei prevederi relevante au intrat în vigoare la 24 iunie 2026.
Reglementările au fost adoptate pentru a apropia legislația Republicii Moldova de Directiva 2014/40/UE și pentru a consolida protecția sănătății publice. La doar câteva luni de la aplicarea lor, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării propune însă diminuarea controlului preventiv, fără ca noile reguli să fi avut suficient timp pentru a fi aplicate și evaluate.
„O asemenea revenire ridică semne de întrebare cu privire la coerența politicilor publice și la respectarea angajamentelor asumate de Republica Moldova, prin Programul Național de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană 2025–2029, inclusiv prin Agenda de reforme și prin transpunerea acquis-ului european în domeniul controlului tutunului.
Alinierea la Uniunea Europeană nu înseamnă doar preluarea unor cerințe minime. Ea presupune și menținerea unui nivel ridicat de protecție a sănătății publice, precum și consolidarea capacității instituțiilor de a evalua, controla și, atunci când este necesar, retrage produsele periculoase”, afirmă Țurcanu.
Controlul după tragedie nu mai poate repara prejudiciul
Ghenadie Țurcanu spune că Republica Moldova cunoaște deja costul slăbirii controlului preventiv și al verificării tardive a respectării cerințelor de siguranță.
„Explozia din localul „La Soacra”, decesul unei femei într-un salon care nu era autorizat pentru proceduri medicale invazive și alte tragedii similare au scos la iveală breșe grave de autorizare, supraveghere și prevenție. Aceste tragedii nu pot fi atribuite toate unei singure decizii de anulare a controalelor, dar demonstrează ce se poate întâmpla atunci când statul își reduce prezența preventivă, se bazează excesiv pe declarațiile agenților economici și intervine abia după apariția victimelor.Lecția este clară. În domeniile care pot afecta viața și sănătatea oamenilor, controlul început după tragedie nu mai poate repara prejudiciul”, consideră acesta.
Aceeași logică, afirmă Țurcanu, se aplică și în cazul produselor cu nicotină.
„Odată ce un produs atractiv a ajuns în magazine și este promovat online, retragerea sa ulterioară nu mai poate elimina expunerea produsă și nici dependența deja instalată. Prejudiciul nu începe doar în momentul diagnosticării unei boli, ci atunci când un copil sau un adolescent începe să consume nicotină și devine dependent.”
Costurile dereglementării vor fi suportate de întreaga societate
Tinerii sunt deosebit de vulnerabili la arome, ambalaje, designul discret al dispozitivelor, marketingul digital și presiunea grupului în contextul apariției unor noi produse cu nicotină. O piață în care astfel de produse pot ajunge mai ușor la consumatori, fără o evaluare suficientă, poate însemna o expunere mai mare și instalarea mai timpurie a dependenței.
Jana Chihai: Trebuie să acționăm ferm astăzi, pentru ca dependența de nicotină să nu devină realitatea de mâine a copiilor noștri
Consecințele nu sunt însă doar medicale. Dependența de nicotină afectează productivitatea, veniturile familiilor și cheltuielile sistemului de sănătate și poate accentua inegalitățile sociale, prin impactul mai puternic asupra persoanelor cu venituri mici și a comunităților vulnerabile.
„Industria nicotinei încasează profitul. Societatea achită tratamentul, pierderea productivității și efectele sociale ale dependenței de nicotină. De aceea, evaluarea ingredientelor și emisiilor, testele de laborator, supravegherea pieței și capacitatea de retragere rapidă a produselor nu sunt obstacole birocratice inutile. Sunt mecanisme prin care statul previne prejudiciul și se asigură că industria își asumă responsabilitatea pentru produsele din care obține profit.”, afirmă Țurcanu.
Guvernul, potrivit specialistului, trebuie să simplifice procedurile pentru mediul de afaceri acolo unde acestea nu protejează un interes public real, pentru că o autorizație sau o verificare menită să prevină riscuri pentru sănătate nu poate fi tratată drept o simplă formalitate birocratică.
În cazul produselor care creează dependență, spune el, prioritatea statului trebuie să fie un control eficient înainte ca acestea să ajungă pe piață și, implicit, la copii și adolescenți. Posibilitatea de a interveni după comercializare nu poate înlocui prevenția.
„Viciul și dependența nu reprezintă valoare adăugată pentru societate și nu pot fi puse pe același plan cu agricultura, producția locală, inovarea sau serviciile care contribuie la dezvoltarea țării. Din aceste motive, articolele XXIV și XXVII trebuie revizuite, iar mecanismele de autorizare și control preventiv pentru produsele noi din tutun și produsele conexe trebuie menținute. Cel puțin, Guvernul trebuie să demonstreze, printr-o evaluare transparentă a impactului asupra sănătății, că mecanismul propus oferă garanții echivalente și că ANSP va putea opri efectiv un produs periculos înainte ca acesta să ajungă la consumatori.”, adaugă expertul.
Totodată, Ghenadie Țurcanu afirmă că debirocratizarea nu trebuie să însemne mai puține garanții pentru sănătate și o piață mai ușor accesibilă pentru industria nicotinei.
„Statul trebuie să se asigure că protejarea copiilor și adolescenților rămâne prioritară, nu că aceștia devin următoarea generație de consumatori ai industriei.”
OMS avertizează: industria tutunului recrutează o nouă generație dependentă de nicotină
Tag: Industria nicotinei o nouă generație de copii dependenți proiect de lege Ghenadie Turcanu
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
11 septembrie, 2020, 17:07
11 septembrie, 2018, 15:48
11 septembrie, 2015, 15:07
Cele mai citite
Aurelia Ustian, șase decenii dedicate tuberculozei. „Îmi ami ...
03 aprilie, 2026, 17:11
Modelarea economică confirmă: majorarea accizelor este o măs ...
03 august, 2026, 16:13
Cum planifică Republica Moldova să lupte cu tuberculoza în n ...
15 iulie, 2026, 16:58
Peste o lună intră în vigoare noile reglementări privind fum ...
22 mai, 2026, 14:28
Republica Moldova, un sat fără câini pentru comercianții de ...
27 iulie, 2026, 13:13
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi39,83 %
