Tag: proiect

Primii pacienți din Republica Moldova, cu o boală rară, sunt incluși în premieră într-un registru de evidență electronică
02 august, 2022, 15:47
Vizualizări: 2244
Sunt diagnosticați târziu și cel mai des greșit. Până ajung să-și cunoască diagnosticul adevărat, trec prin tratamente chinuitoare, care însă nu dau niciun rezultat, pentru că, de fapt, ei nu suferă de acele boli. Deși ajung la medici care suspectează că suferă de boala celiacă, sunt nevoiți să scoată bani din buzunar ca să facă investigații în laboratoare doar private.

USMF „Nicolae Testemițanu” deține cel mai performant microscop confocal. Este singurul din Republica Moldova. De ce aparatul se află la universitate, și nu într-un spital
16 mai, 2022, 09:46
Vizualizări: 759
Diagnosticul, dar și tratamentul unor maladiilor cardiace, metabolice și a cancerului vor fi mai ușor de depistat, grație noului echipament achiziționat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”– un microscop confocal Leica. Acesta costă 5,1 milioane de lei și reprezintă una dintre cele mai costisitoare achiziții ale Universității, realizate în cadrul unui proiect transfrontalier, finanțat prin Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020.

În Moldova nu se mai fac cercetări științifice în infecțiile respiratorii acute. Unicul laborator din țară a fost închis, din lipsă de finanțare. „Suntem săraci, pentru că suntem proști sau invers?”
21 aprilie, 2022, 16:10
Vizualizări: 1655
Unicul laborator științific de infecții respiratorii acute din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică a fost închis. S-a întâmplat, deoarece proiectul înaintat către Agenția Națională de Cercetare și Dezvoltare de specialiștii din cadrul laboratorului a fost catalogat drept neeligibil.

Ministerul Sănătății și-a schimbat opinia și renunță la mai multe instituții pe care intenționa să le fondeze pentru reformarea domeniului Sănătății
23 octombrie, 2021, 15:23
Vizualizări: 2819
Ministerul Sănătății și-a propus ca până la sfârșitul anului viitor să îndeplinească 79 de activități care să îmbunătățească domeniul medical. Într-un timp scurt, ar trebui să se întâmple foarte multe, dacă analizăm Planul de acțiuni, aprobat de Guvernul Gavrilița. Totuși, de la etapa dezbaterilor publice, până la aprobare, planurile în domeniul Sănătății s-au schimbat.

Republica Moldova se împrumută cu peste 60 de milioane de Euro pentru proiecte de eficiență energetică. Lista Spitatelor Republicane care vor beneficia de investiții
20 octombrie, 2021, 18:12
Vizualizări: 1421
Republica Moldova urmează să ia două împrumuturi a câte 30 de milioane de euro și să acceseze două granturi, în valoare de 15,5 milioane de Euro (în total – 75,5 milioane de Euro), pentru reabilitarea energetică a mai multor clădiri de importanță socială. Mai multe spitale republicane, printre care Institutul de Medicină Urgentă, Institutul Oncologic și cel de Cardiologie vor beneficia de investiții.

Studenții de la sănătate publică vor monitoriza pacienții pozitivi la Covid-19, contacții acestora și persoanele venite din străinătate
13 octombrie, 2021, 12:35
Vizualizări: 1237
Studenții anului 6 de la Facultatea Sănătate Publică vor monitoriza, de la distanță, persoanele confirmate cu infecția Covid-19, contacții acestora, precum și persoanele care au intrat în țară și sunt supuse regimului de autoizolare. Autoritățile au anunțat că proiectul de monitorizare la distanță este aplicat de mai bine de o săptămână de către Ministerul Sănătății, Universitatea de Medicină și Serviciul 112, iar astăzi a fost lansat și prezentat presei.

Fără interimari pe termen nelimitat și fără „ajutători” la evaluarea candidaților. Ministerul Sănătății schimbă iar regulamentul de concurs pentru conducătorii instituţiilor medicale publice
13 octombrie, 2021, 11:59
Vizualizări: 4677
După numeroase modificări și completări, operate în ultimii ani de către guvernările nou-venite și cele proaspăt plecate, Regulamentul privind numirea în funcţie pe bază de concurs a conducătorilor instituţiilor medico-sanitare publice şi a Contractului-tip de management al instituţiei va fi modificat din nou, la inițiativa noii conduceri a Ministerului Sănătății. Schimbări sunt multe și de această dată.

Tărăgănări, bani pierduți și taxe plătite fără performanță. De ce proiectul Modernizarea sectorului sănătății se transformă într-un eșec pentru care plătim cu toții
07 octombrie, 2021, 16:59
Vizualizări: 2055
Proiectul Modernizarea sectorului sănătății, încheiat în 2014, conținea obiective mărețe pentru domeniul sănătății. Multe dintre ele însă au rămas pe hârtie, iar transformarea sectorului sănătății a și a rămas o amară dezamăgire. Managementul comun al spitalelor, introducerea stimulentelor bazate pe performanță pentru a îmbunătăți eficiența și calitatea asistenței medicale în spitale erau doar două dintre cele mai îndrăznețe reforme care trebuiau să se producă până în decembrie 2019.

Agenția Medicamentului va avea în funcții de conducere și manageri responsabili de domeniul dispozitivelor medicale
06 octombrie, 2021, 16:52
Vizualizări: 1473
Agenția Medicamentului va putea angaja în funcții de conducere și specialiști responsabili de managementul dispozitivelor medicale. Guvernul a operat astăzi modificări la Regulamentul privind structura și efectivul-limită al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) și a stabilit că instituția este obligată să aibă asemenea specialiști, pe lângă cei din domeniul medical și farmaceutic.

Pacienții care au lipsă un ochi sau ambii ar urma să primească proteze gratuite. Ce decizie a luat astăzi Guvernul
08 septembrie, 2021, 16:43
Vizualizări: 1621
Pacienții cu anoftalmie, cărora le lipsește un ochi sau ambii, și au nevoie de proteze, ar putea să le primească gratis. Banii vor fi alocați din Fondurile Asigurării Obligatorii de asistență Medicală, după ce astăzi Guvernul a dat aviz pozitiv unui proiect de lege, care prevedere modificarea Art. 20, alineatul 2, litera g din Legea ocrotirii sănătății. Pentru necesitățile pacienților CNAM urmează să aloce anual 300 de mii de lei.
- 1
- 2