Nou-născuți tratați sub lămpi fototerapeutice care-i poate lăsa fără vedere, la maternitatea din Edineț
redactor
20 aprilie, 2016, 23:36
Vizualizări: 4227
Aparate sovietice la maternitatea din Edineț. Medicii neonatologi de acolo se plâng că sunt nevoiți să transfere copiii născuți cu bilirubină sporită la Centrul Perinatologic din orașul Bălți. Și asta din cauză că în instituție lipsește aparatajul necesar pentru tratamentul fototerapeutic, iar singurul dispozitiv medical pe care îl au este din anul 1980.
Autor: Natalia Nicoreanu
Aparate sovietice la maternitatea din Edineț. Medicii neonatologi de acolo se plâng că sunt nevoiți să transfere copiii născuți cu bilirubină sporită la Centrul Perinatologic din orașul Bălți. Și asta din cauză că în instituție lipsește aparatajul necesar pentru tratamentul fototerapeutic, iar singurul dispozitiv medical pe care îl au este din anul 1980. Doctorii spun că s-au adresat în repetate rânduri administrației spitalului, dar li s-ar fi spus că nu sunt bani pentru a procura dispozitive noi.
Irina Șerbatenco, din satul Otaci, raionul Ocnița a mers la maternitatea din Edineț ca să nască o fetiță. Femeia a adus-o pe lume sâmbătă, pe 16 aprilie. A doua zi, medicii au anunțat-o că bebelușul are bilirubina sporită, iar micuța va fi transferată la o altă maternitate pentru tratament.
„Medicii mi-au spus că bebelușul trebuie să fie plasat sub o lampă. Cea pe care o are spitalul din Edineț este însă una veche și au decis că este mai bine ca bebelușul să fie transferat la maternitatea din Bălți. Fetița a fost dusă la Bălți, dar eu am rămas la Edineț”, a povestit Irina pentru Sănătate INFO.
Medicii neonatologi de la Edineț spun că singurul aparat pe care îl au în maternitate funcționază, dar este unul vechi și ineficient. Pentru a evita cazurile nefericite, bebelușii care se nasc cu această problemă sunt transferați direct la Bălți.
„Ne este frică să punem copiii sub aceste lămpi. Ele funcționează, dar nu sunt eficiente. Atunci când icterul apare în a treia sau a patra zi, atunci plasăm copii sub lampa pe care o avem și îi dăm și tratament în paralel, dar când este din prima zi și copilul e grav, îl ducem direct la Bălți. Nouă ne este frică să-i tratăm la noi în secție. În asemenea situații, copiii își pot pierde vederea. Vă implor să ne ajutați să găsim aceste lămpi fototerapeutice” ne-a spus medicul neonatolog de la Edineț, Boris Dariev.
„Aceste aparate sunt primitive, sunt încă din anul 1980. De vreo patru ani le-a expirat termenul de exploatare. Lămpi pentru ele nici nu se mai găsesc pe piață. Avem nevoie de aparate noi” declară Iurie Arteni, șeful Centrului Perinatologic din orașul Edineț.
█ GALERIE FOTO // Holuri „periculoase” și gata să se dărâme, la Institutul Mamei și Copilului
De cealaltă parte, directorul Spitalului Raional Edineț, Anatolie Guțu ne-a comunicat că instituția pe care o conduce nu are bani pentru a procura un astfel de dispozitiv medical, dar va încerca să găsească soluții.
„În 2008, Ministerul Sănătății a cumpărat lămpi de model nou. Nouă ne-au schimbat statutul – din spitalul de nivelul doi, ne-au făcut spital de nivelul unu. În țară maternitățile au primit, dar noi nu am primit astfel de lampă. Lampa noastră cu anii s-a epuizat. Bani ca să cumpărăm nu avem. E mai ieftin să transportăm copiii la Bălți, decât să cumpărăm lampă. O să merg la minister și o să vorbesc, poate cumpără ei. O să vedem cum stau lucrurile” a declarat pentru Sănătate INFO, directorul Spitalului Raional Edineț, Anatolie Guțu.
I-am întrebat și pe medicii de la Bălți dacă văd o problemă în faptul că micuții cu icter sunt aduși la centrul perinatologic din Municipiu.
„Nu este nicio problemă că sunt aduși la noi. Noi reușim să facem față și să le acordăm asistența medicală necesară. Nu doar de la Edineț sunt aduși nou născuții la noi, dar și din alte raioane din Nord” susține Nina Foca, șefa Secției Nou Născuți a Maternității din Bălți.
În timp ce medicii de la Edineț și cei de la Bălți nu văd o problemă în separarea copilului de mamă, femeia spune că din punct de vedere psihologic și fiziologic i-a fost destul de complicat.
„Am stat două zile departe de copilul meu. Nu am avut încotro. Totul s-a făcut pentru sănătatea bebelușului. Acolo la Edineț mă acomodasem deja. Ar fi fost bine să nu fim despărțiți. Și așa am avut o naștere grea. Ambii am avut de suferit din cauza transferului” spune Irina Șerbatenco.
Medicul obstetrician-ginecolog de la Institutul Mamei și Copilului, Marin Rotari, susține însă că despărțirea mamei de copil se răsfrânge negativ asupra ambilor.
„Psihologic mama este într-o îngrijorare continuă. Își face griji în privința stării bebelușului. Din această cauză se inhibă și are de suferit și lactația. Copilul cu mama alături este alimentat ori de câte ori dorește, dar atunci când mama nu este alături, este hrănit din trei în trei ore. Este foarte bine ca nou-născutul să primească colostru în primele zile de viață. Acesta este un anticorp necesar pentru bebeluș. Copilul simte mama după miros și are nevoie ca ea să-i fie alături” susține Marin Rotari.
O simplă căutare pe site-urile specializate în comercializarea dispozitivelor medicale ne arată că o lampă fototerapeutică pentru nou născuți costă pe piața din România între 30 și 50 de mii de lei moldovenești. Aparatele au o durată de exploatare a lămpilor între cinci mii și zece mii de ore.
De la începutul anului, cinci copii cu icter au fost transferați la Bălți de la maternitatea din Edineț, iar în anul 2015 au fost zece astfel de cazuri.
Anul trecut, la maternitatea din Edineț s-au născut 868 de copii, cu 85 mai mulți decât în 2014.
Notă: De altfel, copiii care au nivele periculos de mari de bilirubina în sânge, au nevoie de tratament. Indiferent de cauză, nivelele mari de bilirubină rămase netratate pot duce la leziuni cerebrale (icter nuclear) ce au ca rezultat pierderea auzului, retard mental și tulburări de comportament. Cea mai folosita metodă de terapie este fototerapia. Aceasta folosește lumina fluorescentă ce intensifică transformarea bilirubinei într-o formă pe care corpul o poate elimina într-un ritm mai rapid.
█ Articole relaționate:
Anul trecut - cel mai darnic pentru instituțiile medicale din țară, dar nu și pentru doctori
Peste 27 de milioane de lei pentru reparații și mobilier la Institutul Mamei și Copilului
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
26 decembrie, 2018, 15:31
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %