Directorii Centrelor de Sănătate Publică din țară, strânși la perete. În cel mult o săptămână trebuie să prezinte Agenției de profil cine rămâne și cine pleacă din echipă
Elena Cioina
13 februarie, 2018, 19:49
Vizualizări: 5662
Directorii Centrelor de Sănătate din țară au la dispoziție 10 zile să prezinte listele cu funcțiile și personalul care urmează să fie redus odată cu apariția Agenției Naționale de Sănătate Publică (ANSP). Medicii-șefi sanitari de stat trebuie să taie, în total, aproximativ 40 la sută din funcțiile care le au acum. Contabilii, juriștii și personalul auxiliar cad primii sub ghilotină. Sub semnul întrebării sunt și angajații pensionari.
Directorii CSP-urilor raionale au
fost anunțați despre schimbările care urmează să le facă în cadrul ședinței de
ieri cu noua conducere a Agenției Naționale de Sănătate Publică. Acestora le-a
fost prezentat directorul și doi dintre vicedirectorii deja aleși.
Astfel, fiecare șef de CSP și de laborator regional urmează să se prezinte
în următoarele zile cu propuneri privind restructurarea entităților lor. Elena
Palanciuc, directoarea ANSP a declarat pentru Sănătate INFO, că în realitate nu
prea au ce reduce, pentru că fiecare CSP se confruntă cu o lipsă acută, mai
ales, de personal medical. Chiar și așa din cei aproximativ 2 mii 230 de
angajați ai Serviciului Supravegherii de Stat a Sănătății Publice urmează să
rămână 1.560. Elena Palanciuc a evitat însă să spună că unii dintre angajați
își vor pierde locul de muncă, folosind termenul – centralizat.
„Vom discuta cu fiecare director în parte, să
vedem cum putem face reforma mai eficient. Avem acum 20 electricieni,
măturători. La Rezina, de exemplu, avem 19 funcții, dar angajați doar 16. Va fi
centralizat serviciul gospodăresc”.
„În decurs de o săptămână vom fi
invitați la minister să negociem statele de personal. Specialiștii din
serviciul nostru, de exemplu, sunt în mare parte pensionari. Dacă îi reduc pe
ei, nu am cu cine lucra. Mai avem și în concediu de maternitate, deci nu mă pot
baza pe acești specialiști acum și nici nu-i pot reduce, că încalc legea. Ar trebui
să disponibilizez paznicul, dar și el cumulează funcția de electrician,
măturător. Am 42 de funcții, însă dor 31 de angajați. Sper să nu fiu nevoit să
mă despart de cineva dintre ei”, a menționat pentru Sănătate INFO Ion
Bolboceanu, directorul Centrului de Sănătate Publică Sângerei.
„CSP Criuleni deservește și raionul
Dubăsari. Avem peste 100 de mii populație. Avem, în total cu mine, patru medici
cu studii superioare, doi biologi, care tot se consideră medici și 12 asistente.
Suntem și așa foarte puțini. Nu știu dacă mai putem reduce”, a adăugat și
Cristina Boclinca, medic șef-sanitar de stat al raionului Criuleni.
Conform procedurii, fiecare șef sanitar de stat din raion trebuie să
organizeze acum ședințe cu angajații și să-i informeze despre mersul reformei,
inclusiv despre faptul că unii dintre ei ar putea rămâne fără loc de muncă. De
asemenea, directorii trebuie să-și formeze noile echipe și să le propună
conducerii Agenției.
„Vrem sau nu, oricum vom
pierde din personal”
„Noi acum formăm statele de personal și fiecare teritoriu va aprecia ce
state vom avea în cadrul agenției. Politica Ministerului este în aceea ca să nu
sufere personalul medical. Vom reieși din locurile vacante. Trebuie să ne
încadrăm în acea cifră care a fost calculată de 1.500 de angajați. Dacă vom fi un pic mai mulți, angajații din
ramura medicală vor rămâne, dar din ramura auxiliară nu cred. Vrem sau nu vrem,
vom pierde din personal, pentru că va fi doar o persoană juridică și asta este
Agenția de la Chișinău, cu o singură ștampilă, o contabilitate. Fiecare
centru are contabilitate, acum reiese că nu va mai fi. Socotiți că în toată
țara sunt 30 de contabili. Sunt unele subdiviziuni care se lichidează și dacă
se lichidează se duce și personalul. Încă nu este clar nimic”, a declarat
pentru Sănătate INFO directorul CSP Nisporeni, Ion Cibotaru.
„Eu nu pot să spun dacă vor rămâne fără funcții unele persoane. Organigrama încă nu este formată, schema de încadrare, de asemenea. Abia au fost primele etape de realizare a hotărârii. Au fost discutate etapele de formare a Agenției, statele din Agenție, s-a făcut un plan de măsuri, respectiv, pe parcursul unei săptămâni trebuie să elaborăm schema de încadrare și vedem dacă ne încadrăm în acele unități sau nu. Încă eu nu pot spune nimic. Schema de încadrare încă nu există, dacă va fi vorba despre reducere se vor reduce mai întâi locurile vacante, apoi vom vedea. Asta va fi mai clar săptămâna viitoare”, a explicat și Veaceslav Chisari, directorul Centrului de Sănătate Publică a Municipiului Bălți.
Amintim că reforma Serviciului de Stat de Supraveghere a Sănătății Publice a bulversat întreg domeniul. Ea a fost criticată de mai mulți specialiști în domeniu, unii dintre ei afirmând că reușita restructurării e sub semnul întrebării, din cauză că ar fi fost impusă și are loc într-o perioadă economică și politică complicată, 2018 fiind an electoral.
Tag: reforma centre de sanatate publica agentia nationala de sanatate publica
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
AstraZeneca retrage vaccinul anti-Covid. Compania a recunosc ...
08 mai, 2024, 11:27
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,72 %