Ministra Sănătății nu cunoaște cu cât s-au majorat salariile medicilor - cu 4,%, cu 11% sau cu 30%
Vadim Vasiliu
21 iunie, 2018, 13:42
Vizualizări: 5664
Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari, nu cunoaște ce salarii primesc medicii. Redacția Sănătate INFO a solicitat în mai multe rânduri un interviu pentru a clarifica situația din sistem, în primul rând cea a lipsei de cadre și a salariilor mici. Ministra a rămas mută în fața problemelor medicilor. Nu a răspuns.
Am decis acum să o prindem pe coridoarele Guvernului să o întrebăm dacă
știe cu cât mai exact s-au mărit lefurile medicilor, având în vedere că
anterior ea a declarat în fața parlamentarilor că majorarea este de 30 la sută,
pe când CNAM vorbește despre o creștere de numai 11 la sută.
În luna aprilie curent, ministra anunța triumfătoare că salariile medicilor
au crescut cu 30%, adică cu 10% mai mult decât se preconiza în 2016. „„Noul
sistem de salarizare a constituit un prim pas important, cu impact pozitiv
asupra angajaților instituțiilor medicale. Prioritatea de bază a fost majorarea
salariilor. Atunci (în iulie 2016 n.r.) s-a propus o majorare de 20 la sută.
Astăzi putem afirma că această țintă a fost atinsă și chiar depășită. În medie,
după implementarea noii metodologii de salarizare, a crescut cu 30 la sută”, a
declarat ministra în cadrul unei audieri parlamentare pe subiectul
implementării reformei de salarizare.
Din datele furnizate de instituțiile medicale CNAM se constată o majorare
de salariu pentru anul 2017 cu doar 11,4 % pentru o unitate. În cifre concrete
statistica arată așa – salariul pentru o unitate de medic a fost anul trecut în
medie de 6.700 de lei, adică aproximativ 339 Euro și a crescut în comparație cu
anul anterior numai cu 11.4 %. Dacă vorbim de salariul ridicat de un medic,
pentru că mulți mai și cumulează pentru colegii lor lipsă din sistem, atunci
salariul lunar mediu a ajuns la 7.540 lei, față de 6.752, cât era în 2016.
Vorbim despre o creștere de 11.7 %.
Întrebată ieri la Guvern cum comentează mărirea salariilor cu 11% și nu cu
30% cum anunțase anterior, Svetlana Cebotari a declarat că, de fapt, salariile
s-au mărit cu 4,1% în conformitate cu decizia de Guvern. Am precizat însă că
noi nu ne referim la indexarea care a avut loc de la 1 aprilie, ci de majorarea
anunțată după schimbarea regulamentului de salarizare a lucrătorilor medicali.
Svetlana Cebotari a solicitat să-i trimitem toate întrebările în formă scrisă
la Guvern. „Salariile s-au majorat conform cu deciziei de Guvern cu 4,1%. Dacă
vreți să aflați mai multe detalii să trimiteți întrebările formulate în scris
la Guvern”, ne-a răspuns scurt ministra.
Menționăm că Sănătate INFO a trimis de mai multe ori solicitări, inclusiv
oficiale pentru a afla care este situația privind plata indicatorilor de
performanță, întrucât directorii nu aveau resurse suficiente să dea salarii mai
mari cu 20 la sută și în octombrie anul trecut anunțau că au depășit plafonul
existent pentru salarii. La solicitările oficiale nu ni s-a răspuns, de
asemenea. Argumentul a fost că Ministerul Sănătății face o analiză pentru
întreaga țară să afle care este situație. O astfel de analiză nu este publică
nici acum.
Tag: ministra sanatatii, salarii, svetlana cebotari
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
25 octombrie, 2023, 11:22
25 octombrie, 2019, 11:58
25 octombrie, 2016, 14:39
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
AstraZeneca retrage vaccinul anti-Covid. Compania a recunosc ...
08 mai, 2024, 11:27
„Mi-e rău și de la apă. Văd totul în negru”. Cronologia m ...
23 iulie, 2024, 23:52
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,55 %