Ala Nemerenco: „În lume sunt multe țări care au încercat să introducă serviciul obligatoriu în medicină. Nu am găsit ca undeva studentul să fie obligat să restituie banii, dacă a învățat la buget”

Sursa Foto: Arhivă personală

Elena Cioina

15 octombrie, 2018, 19:11

Vizualizări: 11660

Ultimele modificări la Legea Ocrotirii Sănătății au pornit un val de discuții printre viitorii rezidenți de la Medicină. Mulți întreabă ce să facă? Să semneze sau nu contractele prin care sunt obligați să facă specializarea în Moldova, să muncească acolo unde îi trimite Ministerul Sănătății sau nu?

Măsurile nu doar îi bulversează pe viitorii medici, care spun că nu au o explicație clară la aceste schimbări nici de la Ministerul Sănătății și nici de la administrația Universității de Medicină. Am încercat și noi să înțelegem cât de viabile și în ce măsură pot fi aplicate modificările operate la articolul 14 care vizează studiile de rezidențiat la medicină. Am întrebat-o pe Ala Nemerenco, expert internațional pe sisteme de sănătate și consultant OMS, ce fac alte țări? Cum conving medicii să muncească acolo unde e cea mai mare nevoie de ei, de ce politicile punitive, asemeni celor din Legea Ocrotirii Sănătății, nu oferă rezultate dorite. Răspunsurile le găsiți aici.

Dna Nemerenco, modificările operate la Legea Ocrotirii Sănătății care vizează rezidențiatul la Medicină au provocat un val de întrebări, nelămuriri. În primul rând că modificările au trecut cumva pe sub masă. Au fost adoptate de deputați la pachet cu alte legi și, probabil, mulți nici nu au intrat în esența lor...

De fapt, modificările au fost băgate ca un fel de garnitură pe lângă schimbările care s-au făcut în legislație pentru reforma medicinei de familie. Sunt sigură că mulți nici nu au intrat în esența acestor modificări.

Tocmai de asta vreau să vă întreb dacă vedeți logică în cele trei alineate adăugate la articolul 14, și mai ales în alineatul care-i obligă pe studenți să își facă rezidențiatul la Universitatea de Medicină, având în vedere că altă instituție care pregătește medici în Moldova nu avem?

Sigur că nu este corect cum s-a procedat, pentru că chiar și atunci când are loc o crimă, persoana suspectată de comiterea ei are dreptul la prezumția nevinovăției. Nu poate nimeni să presupună că un absolvent eminent, care, poate, a câștigat o bursă pentru rezidențiat într-o altă țară, în Germania, în SUA, în România și merge să învețe gratuit acolo, nu va reveni în Moldova, deci haideți să-l pedepsim acum și să nu-i permitem să meargă. Noi nu facem altceva decât să-i îngrădim accesul la studii de calitate și nicio țară nu face acest lucru. Mai ales că la noi și calitatea studiilor nu a atins rigorile internaționale. Mai mult, aceste trei alineate, care au fost incluse pe neobservate în această lege în contextul reformării medicinei de familie și trecerii la practica individuală, nu au nicio logică și legătură între ele.

De ce?

Eu nu sunt jurist, și ar fi bine ca și ei să-și spună cuvântul. Dar de exemplu, în alineatul 4 se spune clar că „medicii și farmaciștii admiși la studii de rezidențiat, cu finanțare de la bugetul de stat, încheie cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale un contract privind instruirea în cadrul studiilor de rezidențiat și plasare în câmpul muncii conform regulamentului aprobat de Guvern”. Noi am avut această practică anul trecut. Am văzut cum erau acele contracte. Eu nu știu despre care regulament se spune aici - despre cel vechi sau despre unul nou. Acest alineat nu spune nimic în acest sens și nici la sfârșitul acestei legi nu este dată nicio indicație Ministerului Sănătății să pregătească vreun regulament. Dacă se vor conduce de regulamentul vechi, contestat de avocați încă în 2015, atunci MSMPS trebuie să țină cont că contractele făcute în baza lui nu sunt contracte cu mare putere juridică. Un contract înseamnă o înțelegere între două părți, când și rezidentul, și statul își asumă niște obligații și ele sunt respectate de ambii. În contractele vechi, pe care le-am văzut atunci, era stipulat că viitorul medic va fi asigurat cu locuință, iar noi cunoaștem că astea sunt cazuri unice. Aș vrea să știu dacă există vreun rezident care a acționat statul în judecată pentru faptul că acesta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și i-a cerut despăgubiri.

În plus, când semnezi un contract trebuie să știi ce semnezi, pentru că nu poți rămâne la cheremul statului să te trimită unde îi place lui. Statul face cu tine (n.r. rezidentul) un contract și îți spune aproximativ unde vei merge. Acești rezidenți, când termină studiile, sunt oameni adulți, au familii și copii și ei trebuie să cunoască unde vor munci în următorii trei ani. De asemenea, statul ar trebui să întrebe rezidentul, poate el alege să meargă să muncească în localitatea de baștină. Chiar și noi când eram repartizați în perioada sovietică, în anul șase, înainte de internatura de pe atunci, ni se spunea foarte clar unde vom fi încadrați în câmpul muncii și noi semnam că am fost înștiințați că suntem repartizați, de exemplu, în spitalul X sau Y.

Credeți că e vorba despre o scăpare sau totuși e o reglementare intenționată? De ce ne pomenim că avem asemenea incoerențe într-un singur articol dintr-o lege?

Cred că pur și simplu aceste trei alineate au fost pregătite în grabă și nu au fost analizate de nimeni. Și să vedeți că aceste incoerențe continuă. Dacă alineatul 4 se referă doar la medici și farmaciști, în alineatul 5 deja apar și lucrătorii medicali cu studii medii, care la fel sunt obligați să lucreze cel puțin trei ani conform repartizării MSMPS. Însă, niciun alineat nu ne spune nimic despre contractele cu această categorie de lucrători medicali.

Poate s-au gândit că se vor pricepe singuri...

Nu știu. Chiar mă întreb cum se va proceda în cazul lor? Fiindcă cu referire la lucrătorii cu studii medii, ultimul alineat (6) nu are nicio legătură cu primele (4 și 5). El stipulează că nerespectarea termenului prevăzut la alineatul 5, adică nerespectarea celor trei ani de angajare acolo unde te repartizează ministerul și neîncadrarea la studii de rezidențiat în Republica Moldova, precum și nerespectarea clauzelor contractului menționat la alineatul 4, presupune restituirea costurilor studiilor de învățământ superior în domeniul medical și farmaceutic și al costului studiilor de rezidențiat finanțate de la bugetul de stat. Și tace referitor la lucrătorii medicali cu studii medii. Deci, ei sunt obligați să munească acești 3 ani, conform alineatului 5; dar nu sunt obligați să semneze contracte și nici să restituie banii? Alineatele 4 și 6 nu fac nicio referire la acesta categorie de lucrători medicali.

Vreți să spuneți că toate aceste trei alineate, care nu au legătură între ele, pot fi, la un moment dat, contestate de către juriști și nu vor putea fi puse în practică?

Da. Ele nu vor putea fi ușor implementate. Pot să vă dau exemplul mai multor țări care rătăcesc prin astfel de politici. De fapt, acest mecanism se numește serviciu obligatoriu. Noi avem lipsă de lucrători în grădinițe, pedagogi, funcționari publici, etc. Întrebarea mea este de ce se aplică selectiv aceste metode opresive doar personalului medical? De ce aceeași practică nu ar fi aplicată tuturor celor care învață la buget?

Probabil autorii modificărilor nu s-au gândit la acest aspect...

Este o inechitate. Reieșind din logica că un student a învățat pe banii statului și ar trebui „să-i întoarcă datoria”, atunci s-o întoarcă toți. Mai am o întrebare către autorii modificărilor. Anul trecut, când Ministerul Sănătății a acționat în judecată mai mulți absolvenți care nu au dorit să muncească potrivit repartizărilor, a răsunat un cost al studiilor de 235 de mii de lei, care ar fi fost calculat de către Ministerul Sănătății. Nimeni însă nu a făcut transparentă metodologia de calculare a acestuia. Eu pot să bănuiesc că acele costuri se bazează pe acel studiu econometric, realizat de OMS în 2014, care s-a referit la costul studiilor medicale în Moldova. Sunt sigură că modalitate de calcul și sumele enunțate vor produce o mare încurcătură în momentul în care unii ar dori să-și întoarcă banii înapoi, așa cum este menționat la alineatul 6.

E greu să calculezi aceste costuri?

Costul studiilor medicale diferă de la o specialitate la alta. Acel studiu econometric, realizat de OMS în 2014, a relevat un fapt straniu. Pentru studiile de șase ani la buget, cheltuielile statului pentru un student la medicină erau de 201 mii 834 lei. Studiile prin contract pentru aceeași perioadă costau 139 de mii 524 de lei. Cu 70 de mii de lei mai puțin decât cele la buget. Cunoaștem însă că studenții nu învață separat, ci împreună cu cei de la buget. Grupele sunt mixte și nu poți să-i predai unuia de la contract mai puține ore sau după o altă metodă de instruire decât celui de la buget. Problema a fost prezentată și Ministerului Finanțelor, care a promis atunci să revadă taxele la contract. Din aceasta reiese că statul acoperă de la buget și studiile celor care plătesc taxă. Acum, studenții care au învățat prin contract nu sunt obligați să muncească acolo unde îi repartizează statul. În schimb, cei de la buget, dacă nu acceptă să muncească potrivit repartizării, vor trebui să restituie și banii cheltuiți de stat atât pentru sine cât și pentru cei de la contract. De exemplu, rezidențiatul la chirurgie costa în 2014 157 de mii de lei la buget, iar la contract – 90 de mii. Diferența este destul de mare.

Poate Universitatea să schimbe ceva?

Instituțiile de învățământ, peste tot în lume, nu au aici nicio atribuție. Este doar relația Ministerului Sănătății cu viitorii medici. Universitatea este instituția care primește comanda de la Ministerul Sănătății și bani pentru a instrui un anumit număr de specialiști necesari sistemului de sănătate.

În acest caz, Ministerul Sănătății nu s-a implicat să facă niște calcule cât ar trebui să restituie un rezident în cazul în care nu vrea să accepte locul de muncă oferit de stat?

Sunt sigură că nu are o metodologie clară. Presupun că s-a mers pe acel studiu și el a arătat că pentru trei ani de rezidențiat cheltuielile sunt în jur de 320 de mii de lei. Se creează impresia că cineva pur și simplu a coborât puțin cheltuielile, a făcut o medie și i-a obligat pe toți să restituie aceeași sumă de bani. Puterea juridică a acestor modificări făcute la Legea Ocrotirii Sănătății poate fi ușor atacată în instanță.

Doamna Nemerenco, totuși, ce consecințe credeți că pot avea aceste modificări pentru cei care au ajuns să facă rezidențiatul?

În acest moment, studentului nu cred că i se poate cere să achite acești bani înapoi. Deoarece, la admiterea lui la facultate el nu a semnat vreun contract cu ministerul de resort. Prin urmare studentul este liber de orice obligație. Pentru că există această lege care spune că dacă absolventul nu se încadrează în rezidențiat atunci ar trebui să restituie costul studiilor la facultate, păi, pentru a proba acesta, va trebui să-l acționezi în judecată. Este o procedură destul de lungă și nu e clar cu ce se va încheia din punct de vedere juridic. Le fel e și cu cei care învață la Colegiul de Medicină. Alineatul 6 nu face referință la ei, deci e complicat să înțelegi calea gândurilor autorilor modificărilor, de unde s-au pornit și la ce au dorit să ajungă.

Pe de altă parte atestăm un fenomen, doamna Nemerenco, și asta o recunosc și cei de la Universitate, tot mai mulți studenți preferă să meargă la rezidențiat în altă țară. Poate că acesta este scopul acestei prevederi, de a-i obliga să facă rezidențiatul în Moldova? Faptul că numărul celor care merg la rezidențiat în străinătate crește în fiecare an șifonează imaginea Universității de Medicină, dă de bănuit că ceva nu merge bine și astfel Universitatea vrea să-și țină studenții acasă...

Oricât de mult și-ar dori Ministerul Sănătății și Universitatea să-și țină studenții și rezidenții acasă, nimeni de pe glob încă nu a putut stopa migrația. Oamenii circulă și acesta este și unul dintre dezideratele principale ale Uniunii Europene – circulația liberă. Nimeni nu poate să o îngrădească, atâta timp cât noi declarăm că aspirăm spre valorile ei. Este un drept al omului. În lume sunt circa 70 de țări care au încercat diverse metode de introducere a serviciului obligatoriu în sistemele lor de sănătate. Nu am găsit însă niciun caz în literatura de specialitate ca să relateze căratul studentului prin judecăți pentru ca să restituie banii, dacă a învățat din contul statului.

Multe țări chiar introducând serviciul obligatoriu au procedati mult mai simplu. Fiecare absolvent și viitor medic, pentru a se încadra într-o practică medicală, în țara lui sau peste hotare, are nevoie de recunoaștere a dreptului la practica medicală. Și, dacă el nu se încadrează în acest serviciu obligatoriu, care aproape peste tot are o perioadă mai scurtă decât în Moldova, atunci el nu poate ajunge la acest final al studiilor sale și nu-și poate obține licența de practică sau includerea în Registrul Medicilor în țara sa. Evident, dacă nu o obține în țara sa, atunci nu o poate echivala nici peste hotare.

Mai există state care aplică penalități, dar care nu sunt egale cu costul studiilor. De fapt, este greu să calculezi costul studiilor, pentru că pe lângă banii primiți din buget pentru instruirea specialiștilor, există multe alte costuri pe care le suportă universitate sau studentul. Există state în care acest serviciu obligatoriu este introdus puțin mai devreme decât specializarea. Medicii sunt trimiși în anumite zone înainte de rezidențiat și acolo muncesc sub supravegherea altor medici. Abia după aceasta ei au dreptul să aplice la rezidențiat.

Dați-ne niște exemple. În ce țări se aplică aceste metode și ele au rezolvat problema cadrelor în medicină?

Nimeni nu a reușit încă acest lucru pe deplin, chiar și cu asemenea politici. Pot să vă dau exemplul Turciei. Această țară a introdus prin anii ’70 serviciul obligatoriu în medicină, foarte punitiv. Guvernul îi obliga toți medicii să meargă în zonele muntoase și îndepărtate cu lipsă de cadre. Însă nu a funcționat și Turcia a înțeles că trebuie să adopte o politică puțin mai catifelată. Au revenit la serviciul prin contract. Acel contract stipula că Guvernul acordă medicilor care pleacă în regiunile îndepărtate un salariu de 2,5 ori mai mare decât media urbană. Ei au reușit să rezolve problema pentru o perioadă lungă de timp, dar au rămas totuși regiuni foarte îndepărtate în care medicii nu au putut fi convinși să meargă nici pentru salarii foarte mari și în 2005 Turcia a revenit iarăși la politici mai punitive.

Marocco s-a confruntat cu o grevă foarte mare a studenților de la medicină prin 2013. Aceștia au fost împotriva introducerii unor practici de acest gen. Studenții au spus atunci că sunt de-acord să-și susțină statul și să meargă în regiunile unde este nevoie de lucrători medicali, dar niciodată nu vor accepta ca statul să aplice politici punitive asupra lor.

Și India a avut asemenea practici care pedepsesc față de medici. Unele state indiene îi obligau să muncească conform repartizării de la 300 până la 600 de zile lucrătoare. După 6 ani de facultate aceștia, chiar dacă merg în regiunile cu deficit de cadre, lucrează împreună cu medicii cu experiență. Sunt un fel de ajutor de medic. Abia după aceasta li se permite să aplice la studii postuniversitare. Însă și acolo au fost numeroase conflicte susținute de organizații pentru drepturile omului.

Pot să vă dau exemplul Marii Britanii, care anul trecut a inițiat un studiu pentru medicii din asistența medicală primară, întrebându-i care ar fi atitudinea lor dacă ar fi introdus serviciul obligatoriu pentru medici, deoarece și la ei există regiuni fără doctori, în special în medicina primară. Uitați-vă că ei sunt întrebați înainte ca asemenea măsuri să fie adoptate și nu invers.

În Albania, rezidențiatul este cu plată și cu o competiție foarte mare pentru a câștiga o bursă de la stat, care constă în acoperirea a 80% din costul studiilor. Pentru aceasta se semnează un contract, iar medicii merg trei ani acolo unde are nevoie statul. Dacă nu îndeplinesc condițiile contractului, trebuie să restituie costul studiilor, care sunt de cinci ori mai mari. Toți absolvenții din 2017 au fost angajați conform locurilor repartizate de către minister. Absolvenții care merg în zone de munte, regiuni îndepărtate primesc o indemnizație de aproximativ 1.500 de EUR - fără tranșe și indemnizația este cu atât mai mare cu cât mai departe este localitate în care va munci. Deci este o indemnizație diferențiată.

Ceea ce am citit în studiile pe această temă este că niciun stat nu se poate mândri că anume această politică punitivă a soluționat problema cadrelor. Toți au ajuns la concluzia că politicile de motivare aduc mai mult succes în această privință. Astfel că noi trebuie să ne întrebăm atunci când semnăm cu studentul un asemenea contract de plasare în câmpul muncii și îl obligăm să-l accepte, ce trebuie să facă din partea lui și statul ca acest student să fie de-acord să-l semneze.

La ce aspecte din contract ar trebui să atragă atenția viitorul rezident?

Trebuie să vadă dacă statul îi oferă loc de trai, îi oferă un salariu decent, astfel ca el să nu fie impus să accepte plăți informale, care pentru Moldova sunt un cancer. Salariul pe care i-l oferă statul este mai mare decât coșul minim de consum, sau este mai mic, sau e la limita existenței?. Trebuie să se mai întrebe dacă statul îi oferă pentru copil loc la grădiniță, la școală, îl încadrează la muncă pe soț ori soție, dacă nu în acea localitate, măcar în una din apropiere. Fiindcă este ușor să-i spui rezidentului să meargă să lucreze într-o localitate timp de trei ani, fără ca să-i dai prea multe. Cred că și tânărul specialist ar trebui și absolventul să vină cu niște condiții față de stat. Fiindcă anume din aceste motive colaterale și indirecte mulți rezidenți nu vor să meargă să muncească în sate. Nu o fac din cauza doar a salariului mic, ci și a infrastructurii proaste.

De exemplu, în unele state, medicii, deși au mers să muncească acolo unde i-a trimis statul, au refuzat să o facă, pentru că statul nu i-a asigurat cu echipamente medicale necesare, medicamente, tot de ce are nevoie un medic pentru a asigura servicii medicale de calitate.

Dar statul ne anunță practic în fiecare an că va asigura tinerii specialiști cu locuințe sau plata chiriei, serviciilor comunale, că le va da și un salariu mai mare celor care vor accepta să muncească la sate, le oferă și indemnizații unice. Și totuși aceste politici nu sunt motivaționale pentru tinerii specialiști. De ce?

Dacă e să pornim de la indemnizația unică, păi Organizația Mondială a Sănătății a recomandat Ministerului Sănătății, atunci când pregătea aceste politici, să nu o plătească în tranșe. Fiindcă cei 2 mii de euro plătiți în trei tranșe nu îi soluționează medicului nicio problemă. Și alte țări oferă asemenea indemnizații. Guvernele o acordă mai mult pentru a soluționa problema spațiului locativ. Medicul poate să-și cumpere o căsuță, să-și închirieze un apartament, poate să-și cumpere o mașină care i-ar permite să se deplaseze din centrul raional în acest sat. În momentul în care indemnizația e împărțită în trei tranșe, medicii nu mai înțeleg nimic din ea.

Guvernul a călcat pe aceeași greblă, chiar dacă a mărit indemnizația...

Așa este. Și chiar dacă a fost mărită, e neatractivă și la această întrebare ar trebui să răspundă Ministerul Sănătății. Nu e mult, dar nici puțin, mai ales că se oferă și alte facilități tinerilor specialiști. Cred că nu interesează pe nimeni de ce nu funcțională această metodă de motivare a specialiștilor tineri. Ministerul Sănătății ar trebui să-i întrebe pe cei care au primit aceste indemnizați ce le place și ce nu, ce ar propune, ce și-ar dori, de ce nu acceptă aceste finanțări? Poate instrumentul de aplicare nu e dus până la capăt, poate ceva undeva nu funcționează? Poate nu sunt monitorizate suficient aceste politici motivaționale ca să se intervină acolo unde este nevoie, etc. Ministerul Sănătății se rezumă doar la primirea unor rapoarte ale instituțiilor medicale care spun că, de exemplu, în acest an atâția tineri specialiști au primit indemnizații.

Altă dată era Centrul de Management în Sănătate care avea un departament întreg care se ocupa de resursele umane din domeniu. Acesta și-a fortificat capacitățile fiind susținut de mai multe organizații internaționale. Odată contopit cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), el a fost dizolvat și a dispărut. Astăzi în ANSP nu este niciun om care ar fi responsabil de politicile în resurse umane în sănătate. Din acele investiții s-a ales doar praful...

Să revenim la practica celor trei ani în care specialiștii care au învățat pe banii statutului sunt obligați să-i muncească acolo unde vrea Ministerul Sănătății. Ați spus că până și în India se muncesc maxim doi ani. De ce se insistă la noi pe acești trei ani?

Pot să presupun doar că cineva a sugerat că trei ani de muncă ar acoperi aproximativ investițiile făcute de stat în studiile medicale. Nu există studii sau evaluări care să explice acest lucru. Poate au considerat că lipsa unui medic într-o localitate aduce aceleași prejudicii, dacă le transformăm în valoare monetară. Statul încearcă să acopere lipsa medicilor fiindcă aceasta are un impact mare asupra sănătății populației. Un studiu efectuat în SUA a demonstrat că la o creștere cu doar un singur medic de familie la 10 mii populație, mortalitatea generală scade cu 6%, mortalitatea infantilă cu 3% și mortalitatea prin accidente cerebro-vasculare tot cu 3%. În momentul în care acesta lipsește, mortalitate este în creștere cu același număr de procente.

Acum revenind la Republica Moldova, unde avem la aceste capitole o rată a mortalității foarte mare, Ministerul Sănătății ar trebui să facă o analiză foarte serioasă ca să vină cu soluții adecvate, care nu pot fi contestate și care nu sunt împotriva viitorilor medici. Nimeni nu va merge din frică să muncească în localitatea în care îl trimite ministerul.

Și, totuși, putem presupune că după trei ani de rezidențiat într-o țară occidentală, puțini dintre rezidenți și-ar dori să se întoarcă la condițiile de muncă din Moldova...

Există un manual al OMS care are propuse zeci de modele de politici motivaționale pe care orice țară și le poate adapta condițiilor locale. Foarte multe țări aplică aceste recomandări în domeniul resurselor umane, iar printre ele se regăsește și pregătirea specialiștilor în străinătate care se vor întoarce și munci acasă. Face parte din politicile motivaționale.

Când un tânăr ar merge acolo unde are nevoie statul?

Ar merge atunci când ar ști că statul îi oferă o creștere în carieră după aceasta, când statul îi oferă o bursă peste hotare și el revine și aplică metodele de tratament învățate acolo, când statul îi oferă diverse instruiri și în alte părți nu doar aici pe loc. Sunt sigură că acel medic va reveni în Moldova să muncească. Tânărul ar semna un asemenea contract cu Ministerul Sănătății. De ce Ministerul Sănătății nu ar putea introduce asemenea clauze în contracte? Nu punitive, dar motivaționale, atractive, prietenoase.

Mulți medici anume despre asta vorbesc. Dacă merg în provincie, atunci acolo degradează, pentru că nu li se oferă nicio perspectivă de creștere profesională și nici în carieră. Chiar și în perioada sovietică, la Ministerul Sănătății ajungeau în funcții persoane cu ani de experiență în spate și din regiuni îndepărtate. Acum, acolo ajung imediat de pe băncile rezidențiatului. Chiar și Ministerul ar trebui să-și ridice standardele de angajare.

De ce Ministerul Sănătății nu se ține de toate aceste acțiuni și nu oferă asemenea oportunități specialiștilor tineri?

Dacă deschidem Strategia de dezvoltare a resurselor umane din domeniul sănătății pentru anii 2016-2025 și planul său de acțiuni, veți vedea că toate aceste acțiuni sunt descrise. Noi însă ne cramponăm mereu nu la pregătirea strategiilor, ci a regulamentelor și mecanismelor. Noi știm aproximativ ce ar atrage o persoană să muncească acasă. Nu toți vor să plece și să rămână în străinătate. Sunt oameni legați sufletește de Moldova. Ei doar cer condiții și o salarizare mai decentă. Ei trebuie să simtă că acest stat le oferă condiții de muncă adecvate și nu-i lasă unu la unu cu pacientul, astfel încât medicul să se simtă ulterior vinovat că nu a putut face nimic pentru acel om. Deci, problema noastră e în mecanismele de implementare, care sunt făcute în grabă, prost, nu oferă răspunsuri la întrebări, sperie oamenii și noi nu ajungem acolo unde ne-am propus să ajungem.

Ce riscuri vedeți pe termen mediu în urma acestor politici punitive?

Migrația medicilor va continua.

Mai masiv sau mai puțin?

Ar putea fi un rezultat și mai rău. Reacția ar putea fi una de respingere și mai înverșunată, așa cum se întâmplă atunci când simți că țara nu vrea să colaboreze cu tine, ci vrea să te pedepsească. Oamenii vor pleca cu gândul să nu se mai întoarcă. Poate fi o încadrare și mai mică la admitere la medicină. La fel se poate întâmpla și cu studiile la rezidențiat. Uitați-vă câți s-au înscris în acest la medicina de familie. la 123 locuri erau depuse 12 dosare. Pentru cine știe să citească printre rânduri, aceste cifre reprezintă un semn de alarmă.

Doamna Nemerenco, vă mulțumim pentru acest interviu.

Notă: Prevederile articolului 14. Obligaţiunile profesionale generale răspunderea pentru încălcarea lor

Alineatele noi intrate în vigoare pe 24 septembrie 2018

(4) Medicii și farmaciștii admiși la studii de rezidențiat cu finanțare de la bugetul de stat încheie cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale un contract privind instruirea în cadrul studiilor de rezidențiat și plasarea în cîmpul muncii, conform regulamentului aprobat de Guvern.

(5) După absolvirea studiilor, medicii, farmaciștii și lucrătorii medicali cu studii medii sînt obligați să activeze cel puțin 3 ani conform repartizării Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. La repartizarea medicilor de familie se ține cont de rezultatele concursurilor de atribuire a practicilor medicului de familie, conform art. 363.

(6) Nerespectarea termenului prevăzut la alin. (5), neîncadrarea la studii de rezidențiat în Republica Moldova, precum și nerespectarea clauzelor contractului menționat la alin. (4) presupun restituirea costului studiilor superioare în domeniul medical și farmaceutic și a costului studiilor de rezidențiat, finanțate de la bugetul de stat, conform calculelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Constantin Rîmiș: „Dacă ne-am fi ghidat doar de un criteriu, spitalele ar fi fost pline, oricât de mulți oameni am fi testat. Și ar fi fost mult mai multe decese”

Nicolae Furtună: „Nici vorbă de relaxare. Uitați-vă ce s-a întâmplat pe 9 mai. Din păcate oamenii nu au înțeles cât e de grav ceea ce se numește COVID -19”

Tag: rezidenți, studii, măsuri punitive

Categoria: Interviuri

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.