Iurie Climașevschi: Atâta timp cât mai avem finanțare de la Fondul Global, nu avem riscuri mari. Dar până va mai pleca Fondul Global, trebuie să ajungem”
Elena Cioina
22 februarie, 2019, 18:31
Vizualizări: 4126
Iurie Climașevschi, coordonatorul Programului Național de prevenire și control a HIV/SIDA explică de ce CNAM întârzie cu demararea proiectelor în domeniul prevenirii HIV și reducerea riscurilor și ce pârghii are sau mai bine zis nu are unitatea de implementare pentru a convinge instituția finanțatoare să nu neglijeze domeniul.
Domnule Climașevschi, organizațiile neguvernamentale din domeniul
prevenirii HIV se arată îngrijorate de lipsa finanțării din partea statului a
programelor naționale de reducere a riscurilor de infectare cu acest virus.
Acestea au trimis o scrisoare autorităților, în mod special Ministerului
Sănătății, dar CNAM în care se arată îngrijorate de acest fapt. Am vrea să știm
poziția Programului Național, ce se întâmplă de fapt?
Situația este
la fel cum era. Noi suntem în așteptarea demarării finanțării pentru acest an,
dar deocamdată nu avem niciun răspuns de la companie. Când îl vom avea, vă vom
anunța și pe Dumneavoastră. Deocamdată nu am nicio noutate și nu vă pot spune
nimic absolut.
Dar ați avut întrevederi cu reprezentanții CNAM? Ați explicat că
situația nu este tocmai strălucită și există riscuri mari în primul rând pentru
acești oameni din grupurile de risc și apoi pentru noi ceilalți?
Da. Totul este
stabilit, totul trebuie să demareze. Totul este într-un fel coordonat. Posibil
că sunt niște proceduri pe care eu nu le cunosc. E început de an și încă
probabil se mai distribuie bugetul, dar continuarea finanțării Compania ne-o va
asigura. Problema este că încă nu au fost demarate concursurile de proiecte.
Câte proiecte ar urma să-și asume CNAM pentru finanțare în acest an?
E greu de
spus, fiindcă nu a fost anunțată decizia finală. Când va fi decizia, atunci vom
ști. Ei au spus că la începutul anului minim cu două proiecte demarează. Pe urmă
e posibil că numărul de proiecte se va mări. Așteptăm aceste două care au spus
că demarează foarte curând.
Când ați avut un asemenea răspuns de la CNAM?
Ne-am
întâlnit acum două sau trei săptămâni.
Și atunci ați avut această promisiune?
Da. Acum
suntem în așteptare. Adică nimeni nu a refuzat să finanțeze. Nici nu este vorba
că vor fi stopate proiectele. Astea care sunt în derulare, nici nu se discută,
vor fi finanțate în continuare.
E în derulare, dar e blocată finanțarea spun reprezentanții
organizațiilor care au câștigat anul trecut proiectul...
Nu. Domnul
Valac (n.r. Denis Valac, director financiar CNAM) a promis că finanțarea va
continua. Nu este nicio problemă. Suntem la început de an și ar exista un
conflict, de asta sunt rețineri pentru disbursare, dar nu e vorba de stopare.
Știți măcar pentru ce domenii ar urma să fie anunțat concurs de
proiecte?
Domeniile sunt
finanțarea în grupurile de risc. Nu este stabilit că vor fi proiecte pentru
utilizatori de droguri sau lucrătoarele sexului comercial. De pildă, proiectul
care este în derulare are componenta de utilizatori de droguri, lucrătoarele
sexului comercial și bărbați care fac sex cu alți bărbați. Adică propunerile
vin doar pentru o componentă sau pentru toate. Singura condiție este să vizeze
grupurile de risc.
Domnule Climașevschi, mă uit acum în planul de sustenabilitate al Programului
Național și văd că pentru 2018 contribuția statului pentru proiectele de
prevenire a riscurilor ar fi trebuit să crească până la 48 la sută. În 2019,
deja la 64%. Anul trecut noi am avut un singur proiect câștigat la CNAM de 1
milion de lei.
Nu, nu. În derulare
erau încă două care au început în 2017.
Da, dar celelalte două au început la sfârșit de 2017. Deci concursul a
avut loc în 2017. Și chiar dacă anul trecut au fost în derulare trei proiecte,
așa cum insistați, oricum finanțarea a fost mult mai mică decât s-a estimat,
practic în jumătate, având în vedere că unul dintre proiecte continuă în acest
an. Acum, în 2019, pentru programele de reducere a riscurilor statul ar trebui
să acopere o parte mai mare de finanțare. Cum creștem această finanțare, dacă
nici anul trecut nu am putut acoperi ceea ce ne-am propus?
Ce pot să vă
spun? Discutăm. Aducem argumente. Altceva ce aș putea să vă mai spun?
Nu știu. Dumneavoastră sunteți coordonatorul Programului...Ar trebui să
aveți un răspuns.
Corect. Eu sunt
coordonatorul, dar nu distribui eu banii. Contribui cu ce pot și cu ce este
posibil. Aducem argumente, încercăm să influențăm într-un fel sau altul
deciziile, argumentăm necesitățile. Rolul nostru este de intermediar, fiindcă eu nu pot să distribui la
nimeni niciun leu. În calitate de coordonator național nu am acești bani.
Bani nu aveți. Poate ar trebui să aveți mai multă forță de convingere? În
plus, Fondul Global condiționează finanțarea sa cu creșterea finanțării din
partea statului, altfel există riscul ca și organizația să diminueze
finanțarea. Adică pierdem și de la ei banii...
Acesta este
unul dintre argumentele cu care venim la ședințele pe care le avem, că vom
pierde bani, dacă nu vom finanța programele. Toate aceste argumente sunt
folosite pentru a demara finanțările, pentru a fortifica..., dar rezultatele
sunt cele pe care le avem. Adică așteptăm.
Poate ați văzut că în România sunt probleme acum cu asigurarea
tratamentului ARV din cauză că statul nu a fost suficient de pregătit cu
preluarea finanțării programelor de reducere a riscurilor și nu doar. Numărul cazurilor
de HIV este în creștere. Din ceea ce spun ONG-urile care lucrează cu grupurile
de risc, deja sunt beneficiari care rămân în afara programelor, aici în
Moldova. Crește riscul de infecții, de supradozaj, multe alte riscuri. Ați discutat
despre aceste probleme cu reprezentanții CNAM?
Vă mai spun o
dată că acestea sunt argumente cu care noi ne prezentăm la CNAM pentru a-i
convinge să ofere finanțare pentru a acoperi deficitul de bani și lipsa
serviciilor pentru unele categorii de beneficiari.
Noi riscăm să avem o situație ca în România, dacă nu depunem un efort
mai mare?
Atâta timp cât mai avem finanțare de la Fondul Global,
nu avem riscuri mari. Dar până a mai pleca Fondul Global, trebuie să ajungem.
Trebuie să așteptăm să plece ca să înțelegem dacă situația e gravă sau
nu?
Nu trebuie,
dar eu nu sunt proroc și nici Dumnezeu ca să fac pronosticuri pe cinci ani
înainte. Pot să vă spun că în tratament avem succese mai bune. Dacă ați citit,
România și la capitolul tratament nu stă foarte bine. Au rămas practic fără
tratament pentru două luni aproape toată țara. Noi nu am avut așa ceva și sper
că nici nu vom avea. În comparație cu ei, noi stăm mult mai bine cu
tratamentul, dar ceea ce ține de proiectele de prevenire a riscurilor urmează
să convingem și să aducem argumente. Înțeleg că Dumneavoastră spuneți că am 2
milioane și nu vreau să le dau unei sau altei organizații, dar eu nu le am.
Unitatea de implementare depune eforturi pentru a putea obține aceste
finanțări.
Nu vreau să spun acest lucru. Dar se creează impresia că nu se depune suficient
efort din partea Programului Național și a recipientului principal al țării (UCIMP)
pentru a facilita obținerea finanțării și că organizațiile neguvernamentale sunt
lăsate mai mult singure să convingă autoritățile că întreruperea sau lipsa
finanțării va avea consecințe grave.
Recipientul
principal a fost și el la CNAM. Puteți să-i sunați și să-i întrebați și pe ei
ce argumente au. E ușor să spui că nu se fac suficiente eforturi. Dacă ai avea
niște pârghii de decizie, este una, dar atât timp cât lucrezi cu convingerea și
argumentele, sigur că pare insuficient. Avem ceea ce avem și sperăm că se va
rezolva situația și CNAM va demara proiectele care a promis. Astfel vom ieși
din impasul care s-a creat. Nimeni nu neagă că s-a creat golul dintre
finanțarea precedentă și lipsa finanțării ulterioare. Dacă ONG-urile cred că noi
facem prea puțin, poate ne întâlnim și ne spun ce mai trebuie, poate vin și ele
cu niște propuneri.
Din câte știu la ultima ședință pe care ați avut-o cu reprezentanții
ONG-urilor și unde ați discutat toate aceste probleme, ați vorbit și despre o
posibilă extindere a serviciilor de distribuire a consumabilelor în farmacii...
Este o
inițiativă care a pornit-o fundația Soros și a făcut și pilotare. Atunci au
fost făcute și analize care au arătat că este o metodă bună de lucru,
eficientă. Și acum vrem să o implementăm mai departe.
Ce ar însemna această extindere, în toate farmaciile sau doar în unele?
Asta înseamnă
mai multe teritorii, nu doar în Chișinău. Vrem să creăm oportunități ca
beneficiarul să aibă posibilitatea să își ia un anumit număr de consumabile din
farmacia care se află mai aproape de el.
Această extindere, dacă ar urma să se producă, din ce bani se va face?
Nu pot să vă
spun de unde va fi finanțarea, dar faptul că anul trecut CNAM a finanțat o
asemenea activitate, înseamnă că există posibilitate că continue. De ce să
excludem această variantă?
Dar cine o exclude?
Activitatea
se va face în măsura posibilităților și apariției cheltuielilor. Cum o să fie
argumentarea, așa va fi și finanțarea.
Ați făcut o analiză a proiectului de anul trecut? A fost eficient?
Este analiza.
Da, este un pic mai scumpă această idee, dar persoana poate să meargă oricând
vrea ea după consumabile.
Cu cât ar fi mai scump?
Din analiza
pe care o avem sunt lucruri care sunt și cu 20%, 30% și chiar cu 50%, dar luând
în considerare că este un lucru foarte strict și bine măsurabil, este foarte
greu de spus că asta e mai scump decât distribuirea consumabilelor prin
intermediul out-reacherilor și e greu de spus dacă un anumit număr de seringi a
ajuns la beneficiari sau sunt duse și în alte părți. E greu să faci o
comparație generală. Dacă am putea face o analiză mai profundă, am putea
constata că distribuirea prin intermediul farmaciilor este mai ieftină, decât distribuirea
prin intermediul lucrătorilor în teren. Ar fi o alegere pentru beneficiar cum
vrea să-și primească aceste consumabile. Noi de ce ar trebui să-i limităm în
această alegere?
Nu spun că ar
trebui să fie limitați în alegere. Mă gândesc că dacă nu avem bani pentru
programe, dar venim cu asemenea propuneri care sunt, de fapt, mai scumpe, va vrea
CNAM să ofere bani pentru un asemenea proiect?
CNAM o să
vrea. Anul trecut a finanțat un asemenea proiect al Inițiativei Pozitive și nu
a fost nicio problemă. Dimpotrivă au fost foarte mulțumiți, deoarece era o
evidență, claritate și transparență în toate aceste activități. Se vedea cum a
venit beneficiarul și și-a luat consumabilele din farmacie, de 2-3 ori pe
săptămână, suma care a fost achitată pentru aceasta. A fost foarte ușor de
verificat și a fost vizibilă toată această activitate. Să sperăm că vom avea
destule ONG-uri care să solicite acești bani.
Domnule Climașevschi, vă mulțumim pentru explicații.
Tag: Fondul Global, HIV/SIDA, CNAM
Categoria: Interviuri
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
AstraZeneca retrage vaccinul anti-Covid. Compania a recunosc ...
08 mai, 2024, 11:27
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,72 %