Ministra Sănătății se află în vizită la Spitalul Cărpineni, despre care s-a anunțat că se închide
Silvia Rotaru
02 august, 2019, 15:48
Vizualizări: 5251
Ministra Sănătății, Ala Nemerenco efectuează o vizită la Spitalul Cărpineni, după ce de câteva zile se vehiculează despre închiderea acestuia. De la 1 august Spitalul nu mai este finanțat de către Compania de Asigurări în Medicină, iar despre acest lucru se știa încă de la sfârșitul anului trecut. Printr-o postare pe pagina sa de Facebook, ministra a dat asigurări că nu se închide niciun spital.
Astăzi, Ministra
Sănătății, Ala Nemerenco merge la Cărpineni, acolo unde o așteaptă peste 100 de
lucrători medicali. Directorul Spitalului, Iurie Frunze spune că ministra le-a
promis după prânz să ajungă la ei.
„Așteptăm vizita
ministrului și o să clarificăm totul că nu e așa mare strășnicie. Eu sunt de o
lună și jumătate în funcție și nu știam de problemele de aici”, spune acesta.
Se pare că problemele sunt mai vechi, dar fostul director, cel care trebuia să bată alarma și-a luat familia și a plecat în România. La 28 decembrie anul trecut, CNAM-ul înștiința spitalul că reziliază contractul de finanțare începând cu 1 august 2019 scrie Ziarul Național. La 21 iunie 2019 Agenția Națională pentru Sănătate Publică a organizat reevaluarea instituției, depistând mai multe nereguli, iar la 24 iunie a fost adoptată decizia privind neacreditarea Spitalului.
Actualul director
recunoaște că sunt multe neajunsuri, dar nu poate să facă într-o lună, ce
trebuia să se facă în doi ani.
„Am o lună și
jumătate în funcție și nu îmi pot reveni în fire. Am primit 800 de mii de lei
de la Consiliul Raional, am început reparația în secția primire, vom începe și
reparația laboratorului. Dar nu poți face într-o lună ce trebuia să se facă în
doi ani. Președintele ne-a mai promis că ne va mai aloca un milion de lei
pentru reparația fațadei, vom schimba geamurile din clădirea principală unde
este și secția consultativă”, a conchis Iurie Frunze.
Anual, conform
planului la Spitalul din Cărpineni se tratează peste 2.000 de cazuri.
„Noi avem plan și nu
putem trata mai mulți, avem 2.600 de cazuri tratate. Spitalul este acum aranjat
pe 80 de paturi de la 265, cu timpul tot s-au redus și redus. Acum că vine
vorba să închidem chirurgia că nu avem reanimare se vor mai duce 15 paturi. Nu
pot să zic că sunt sau nu de acord, Au hotărât că secție chirurgicală la sat nu
poate exista. Pentru ca ea să existe, avem nevoie de încă un chirurg, pentru că
cu unul nu se fac operațiile. O apendicită și o hernie nu sunt operații de
bază, sunt planice. Plus noi nu avem anesteziolog, noi trebuie să-l chemăm de
la Hâncești, pe jumătate d enormă, apoi nu avem secție de reanimare. Avem nevoie
de un medic reanimatolog. Putem face un cabinet chirurgical cu doctor și
asistentă medicală și operațiile mici se pot efectua la noi”, ne-a declarat
directorul.
Iurie Frunze spune că
spitalul mai duce lipsă de doctori terapeuți, pediatri, oftalmologi, ginecologi
și neurologi.
„Cu ei am scăpa
soarta spitalului pentru mulți ani înainte””, a adăugat directorul.
Despre închiderea spitalului din Cărpineni s-a discutat și la ultima ședință a Parlamentului din 31 iulie. Atunci Ala Nemerenco a susținut că ea se va conduce după cadrul legal, iar spitalul, într-adevăr nu întrunește toate condițiile de funcționare.
„Am cerut absolut
toate documentele și vreau să vă spun eu absolut nu voi încălca cadrul legal și
în momentul ce un spital nu corespunde regulilor de acreditare a unui spital,
el prezintă pericol pentru pacienți, securitatea și viața pacientului”, a spus
ministra Sănătății, Ala Nemerenco.
Ieri, ministra scria
pe pagina sa de facebook că nu se va închide niciun spital.
„Cu referire la zarva despre închiderea
spitalului din Cărpineni - nu se închide niciun spital. Vă rog să dormiți
liniștit toți, și pacienți și personalul medical”.
Spitalul din
Cărpineni a fost înființat în anul 1964, fiind numit Spitalul Raional
Cărpineni.
Tag: spital carpineni acreditare ansp
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
12 decembrie, 2016, 15:37
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %