Nu vom avea nici anul acesta o reformă a spitalelor, dar Ministerul Sănătății vrea „demonopolizarea pieței medicamentelor” în 2020
Irina Papuc
12 ianuarie, 2020, 12:44
Vizualizări: 3830
Ministerul Sănătății anunță că își propune pentru anul acesta să demonopolizeze piața medicamentelor din Republica Moldova, să reducă prețul acestora, să mărească salariile medicilor cu 10 la sută și să schimbe criteriile de contractare a instituțiilor medicale de către CNAM. Aceștia sunt indicatori de progres pe care autoritatea de vârf din sănătate și i-a setat.
Urmează și modificări importante, iar dacă vor fi realizate, atunci numai spre sfârșit de an. Față de guvernele precedente, în planul de activitate al Ministerului Sănătății nu se regăsește nicio activitate legată de reforma spitalelor. Într-un interviu pentru Sănătate INFO, ministrul Viorica Dumbrăveanu a explicat de ce.
Pentru luna ianuarie este planificată modificarea Programului unic al asigurării obligatorii de asistență medicală, care să îmbunătățească accesul moldovenilor la servicii medicale, dar nu este clar care este viziunea autorității în privința acestui obiectiv. Anterior, ex-miniștri ai Sănătății au introdus în Programul Unic investigații medicale scumpe, ce pot fi realizate doar în sistemul privat, fără a veni cu o analiză privind impactul bugetului FAOAM și accesibilitatea acelor servicii, ținând cont de bugetele existente și de faptul că volumul de resurse financiare a rămas același. Documentul prevede, până în luna noiembrie, revizuirea și aprobarea în redacție nouă a Normelor metodologice de aplicare a Programului unic al FAOAM.
În primul trimestru și până la mijlocul celui de-al doilea trimestru ar trebui să fie gata modificările la actele normative existente privind studiile de rezidențiat și plasarea în câmpul muncii al absolvenților la Medicină. De asaemenea, autoritatea de vârf din Sănătate și-a propus să facă regulă în domeniul medicamentului prin „demonopolizeze pieței medicamentelor, îmbunătățirea mecanismului de formare a prețului la medicamente” și revizuirea listei medicamentelor compensate. Dacă și va exista o încercare de a face ordine pe piața medicamentelor, activitățile propriu-zise ar urma să înceapă abia la sfârșitul acestui an.
Cele mai importante schimbări pe care le așteaptă comunitatea medicală și societatea sunt planificare abia pentru luna decembrie. De exemplu, elaborarea proiectului Strategiei Naționale de sănătate pentru anii 2020-2030. Conform planului de activitate, un prim proiect ar trebui să fie gata până la toamnă, dar în octombrie o hotărâre de guvern ar trebui deja să fie aprobată.
Abia în luna decembrie este planificată modificată legislației în asistența medicală primară, deși reforma instituită încă în 2017 este aproape nefuncțională și nu a produs efectul scontat – medicii de familie în continuare nu vor să meargă în sate să muncească, semn că motivele sunt mult mai complexe decât au fost în stare autoritățile centrale să analizeze și să perceapă. Fostul ministru al Sănătății a spus că ar exista un grup de lucru care caută soluții pentru reformarea domeniului, dar ce s-a discutat și care ar putea fi eventualele soluții, nu s-a anunțat public niciodată.
Tot pentru sfârșit de an, Ministerul Sănătății și-a propus să facă regulă în domeniul tarifelor medicale contra plată, dar și al tarifelor în cadrul FAOAM. Tarifele contra plată au crescut în 2017 extrem de mult, în unele cazuri și de zeci de ori, după ce ministrul de atunci, Ruxanda Glavan, a trecut în grabă un proiect-fulger prin Guvern. În ceea ce privește tarifele cu care sunt contractate instituțiile medicale în cadrul FAOAM, subiectul este discutat deja de mai mulți ani. Încă din 2016 se vorbea despre existența unei echipe de consultanți externi care să prezinte instituției situația de facto și cum ar trebui să se actualizate tarifele.
Tot pentru luna decembrie a fost lăsată și soluționarea activității Agenției Naționale de Sănătate Publică, instituție care a trecut printr-o reformă eșuată și care continuă și acum. Tot în luna decembrie ar urma să afăm ce planuri are Ministerul Sănătății pentru dezvoltarea serviciului de urgență pentru perioada 2021-2025.
Din acest an ar urma să fie modificați indicatorii de performanță pentru medicina primară anual și nu cum a fost până acum. Cel puțin așa reiese din planul de acțiuni al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pentru acest an. O altă noutate este că autoritatea își propune să schimbe legislația astfel încât să devină posibile achizițiile pentru mai mulți ani. Urmează să vedem cum anume vede autoritatea această modificare.
Același document prevede modificarea Legii privind drepturile și responsabilitățile pacientului, modificare prevăzută pentru luna decembrie. Nu este clar ce anume își propune să schimbe Ministerul Sănătății. Codul deontologic al lucrătorului medical și farmacistului, aprobat prin Hotărâre de Guvern în 2017, urmează să fie și el modificat, tot până în luna decembrie.
Pentru domeniul Sănătății sunt prevăzute 13 obiective de bază, însă printre acestea nu se regăsește reforma spitalelor, nici punerea bazelor primului spital regional, deși fosta guvernare anunța că s-au făcut pași în acest sens. Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a explicat de ce pentru 2020 nu există niciun plan referitor la reforma spitalelor și când va exista, dacă acest lucru se va întâmpla. Interviul va fi publicat pe 13 Ianuarie și va putea fi citit pe Sănătate INFO, la categoria „Interviuri”.
Tag: ministrul sanatatii molova, plan de actvitate 2020 demonopolizare piata medicamentelor
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
31 octombrie, 2016, 15:47
31 octombrie, 2018, 13:15
31 octombrie, 2016, 18:10
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
AstraZeneca retrage vaccinul anti-Covid. Compania a recunosc ...
08 mai, 2024, 11:27
„Mi-e rău și de la apă. Văd totul în negru”. Cronologia m ...
23 iulie, 2024, 23:52
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,55 %