CNAM încalcă din nou legea și refuză să facă publice deciziile Consiliului de Administrație
Irina Papuc
30 noiembrie, 2020, 11:10
Vizualizări: 3177
După ce a desecretizat pentru prima dată mai multe informații cu privire la contractele semnate cu sute de instituții medicale și farmaceutice, CNAM opune rezistență în asigurarea transparenței Consiliului de Administrație. Acesta rămâne una dintre cele mai netransparente structuri din cadrul companiei, deși legea spune clar că deciziile acestuia trebuie să fie publice.
Sănătate INFO a expediat o solicitare oficială încă din data de 4 noiembrie către CNAM, în care am atenționat Compania că nu respectă rigorile transparenței prin evitarea publicării deciziilor Consiliul de Administrație. Pe site-ul oficial al Companiei a apărut o rubrică destinată deciziilor Consiliului de Administrație, dar acolo sunt trecute doar numele deciziilor, cu un extras din procesul-verbal din care aflăm doar când s-a întrunit Consiliul și asupra căror subiecte s-a expus, fără a publica textul deciziei. Astfel, deși Consiliul s-a întrunit pe parcursul acestui an de cel puțin patru ori, nici una dintre decizii nu este făcută publică. Compania a depășit deja termenele legale prevăzute în lege pentru solicitările privind accesul la informații, or solicitarea noastră a rămas fără răspuns.
Menționăm că Guvernul a aprobat modificări la sfârșitul lui septembrie în Hotărârea de Guvern care reglementează modul în care activează CNAM. Compania și-a dorit să asigure inamovibilitatea pentru funcția de director al CNAM, ceea ce însă a generat critici în spațiul public, iar Guvernul s-a văzut nevoit să facă un pas înapoi. Tot atunci, a fost redus numărul membrilor Consiliului de Administrație, de la 15 la 11, astfel că instituțiile private și-au pierdut reprezentantul lor în structura-cheie a CNAM, la fel și Ministerul Economiei. Directorul general și-a asigurat dreptul legal de a decide cine vor fi membrii CA.
Menționăm, de asemenea, că Legea nr. 1585/1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală a fost completată în luna iulie, fiind prevăzută expres cerința de a publica deciziile Consiliului de Administrație integral. Guvernul este obligat să pună în aplicare modificările cel târziu din ianuarie 2021, însă acum alte acte normative care fac obiectul transparenței obligă CNAM să publice toate deciziile și actele interne care conțin informații de interes public (detalii AICI). Totodată, o analiză juridică realizată de Biroul de Avocați ERA, la solicitarea Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate, confirmă că atât deciziile CA, cât și contractele încheiate cu instituțiile medicale și farmaceutice nu intră în categoria actelor ce conțin secrete de stat.
Acest material apare cu sprijinul Departamentului Buna Guvernare al Fundației Soros Moldova. Informațiile prezentate în această publicație aparțin autorului și nu reflectă neapărat poziția Fundației.
Tag: transparenta Consiliul de Administratie CNAM FAOAM 2021
Categoria: Banii tăi în sănătate
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
13 octombrie, 2016, 19:42
13 octombrie, 2016, 14:54
13 octombrie, 2016, 19:40
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
AstraZeneca retrage vaccinul anti-Covid. Compania a recunosc ...
08 mai, 2024, 11:27
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,44 %