Centrul PAS face apel la CNAM pentru a îmbunătăți accesul pacienților la medicamentele esențiale în îngrijirea paliativă
Irina Papuc
14 septembrie, 2023, 12:17
Vizualizări: 1398
Într-o scrisoare adresată Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), directorul Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS) a subliniat importanța colaborării între cele două entități pentru a îmbunătăți accesul pacienților la medicamentele necesare în îngrijirea paliativă.
Această inițiativă este susținută de recomandările unui alt Raport, elaborat în cadrul proiectului „Democrație participativă pentru drepturi și echitate în sănătate”, implementat de Centrul PAS cu sprijinul financiar al Fundației Soros-Moldova.
Unul dintre punctele principale ale scrisorii adresate CNAM este salutarea deciziei Consiliului pentru Medicamente Compensate de a include medicamentul Ibuprofenum pentru adulți și copiii care primesc îngrijire paliativă începând cu 1 august 2023. Cu toate acestea, Centrul PAS a subliniat că există încă medicamente esențiale pentru îngrijirea paliativă care nu au fost incluse în lista medicamentelor compensate și anume: Fluoxetinum, Haloperidolum, Hyoscini butylbromidum, Lactulosum, Loperamidum, Metoclopramidum, Midozolamum, Ondasetronum, Senna.
Directorul Centrului PAS a subliniat relevanța completării mecanismului de includere a medicamentelor pentru compensare din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală, prin includerea criteriilor și procedurilor clare și transparente, care ar justifica asumarea responsabilității de înaintare de către Comisia de Specialitate a MS a cererii de introducere, în mod simplificat în lista medicamentelor compensate, a medicamentelor prevăzute de Lista Medicamentelor Esențiale ale OMS.
Un aspect important evidențiat în scrisoare este necesitatea de a revizui mecanismul de includere a medicamentelor pentru compensare din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală. Scopul acestui efort ar fi introducerea de criterii și proceduri clare și transparente pentru includerea medicamentelor esențiale recomandate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în lista medicamentelor compensate.
În plus, scrisoarea menționează importanța includerii medicamentelor cu statutul de OTC (over-the-counter sau medicamente care se eliberează fără rețeta medicului - n.n.) în schemele de tratament și pentru îngrijirea paliativă. Aceasta ar permite pacienților paliativi să aibă acces la medicamentele de care au nevoie, cum ar fi Ibuprofen, Lactulosum, Loperamidum și Senna.
Un alt aspect critic subliniat de directorul Centrului PAS se referă la repartizarea medicamentelor și stabilirea unei durate de tratament pentru pacienții în îngrijire paliativă. Scrisoarea argumentează că medicamentele pentru îngrijirea paliativă ar trebui să fie plasate într-o categorie care să elimine limitările actuale privind prescrierea lor, astfel încât medicii să poată lua decizii în funcție de nevoile reale ale pacienților.
În ceea ce privește dreptul de prescriere a medicamentelor pentru îngrijirea paliativă, Centrul PAS propune ca medicii din cadrul prestatorilor de servicii de îngrijire paliativă specializată, care au contracte cu CNAM, să aibă dreptul de a prescrie medicamentele necesare în îngrijirea paliativă. Acest lucru ar reduce sarcina medicilor de familie și ar îmbunătăți calitatea serviciilor prestate pacienților paliativi.
„Astfel pacientul paliativ sau îngrijitorul acestuia nu va fi nevoit să se deplaseze la medicul de familie, pentru solicitarea medicamentelor indicate de către medicul din cadrul prestatorului de servicii de îngrijire paliativă specializată. Având în vedere îngrijorările CNAM cu referire la riscurile de dublare a cheltuielilor, precum și riscurile de neutilizare rațională a medicamentelor, Centrul PAS propune fortificarea sistemelor informaționale electronice cu indicatori specifici de monitorizare a circuitului medicamentelor și trasabilității serviciilor prestate în condiții de ambulator, pentru fiecare pacient paliativ și nu numai, care să fie asigurat pentru toți prestatorii de servicii medicale contractați de CNAM”, explică autorul scrisorii.
În final, directorul Centrului PAS face apel la optimizarea cheltuielilor pentru compensarea medicamentelor prescrise în îngrijirea paliativă prin îmbunătățirea aplicării criteriilor pentru evaluarea medicamentelor. Centrul PAS susține necesitatea unei selecții mai uniforme și transparente a medicamentelor care ar trebui incluse în lista medicamentelor compensate:
„Această recomandare se bazează pe neidentificarea în lista medicamentelor compensate a medicamentelor care sunt de prima linie sau care sunt incluse în PCN, în același timp existănd medicamente care nu sunt în PCN pentru îngrijirea paliativă, de exemplu: Pentoxyfillinum și Methylprednisolonum. Un alt exemplu este lipsa completă, în lista medicamentelor compensate, a medicamentelor laxative sau pentru diaree, precum și lipsa medicamentelor antiemetice (...)”.
În plus, se solicită o mai mare transparență și disponibilitate a datelor despre medicamentele compensate, astfel încât să se poată efectua o monitorizare și evaluare eficientă a prescrierii medicamentelor, prin intermediul sistemului informațional e-rețeta.
Textul precizărilor la Nota de politici „Accesul și disponibilitatea medicamentelor pentru îngrijirea paliativă prin prisma listei medicamentelor și dispozitivelor medicale compensate” poate fi găsit aici.
Tag: medicamente compensate, lista medicamentelor compensate otc, cnam, centrul pas, accesul la medicamente compensate, ingrijiri paliative
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
11 septembrie, 2020, 17:07
11 septembrie, 2015, 15:07
11 septembrie, 2018, 15:48
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Adrian Belîi: Republica Moldova ar putea avea, de la anul vi ...
26 martie, 2024, 12:29
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
„Suntem pe muchie de cuțit. Rujeola ne-a înconjurat din toat ...
29 martie, 2024, 10:16
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,78 %