Boala care provoacă un miros neplăcut al părului. „În Moldova, pacienții nu prea înțeleg că au o problemă“
redactor
10 noiembrie, 2014, 16:45
Vizualizări: 15995
Poate fi transmisă genetic, dar o putem dezvolta și fără moștenire, pe parcursul vieții, atunci când avem probleme hormonale, avem probleme gastrointestinale, suntem prea stresați și când ne scade imunitatea. Specialiștii spun că tratează mulți moldoveni care suferă de această problemă, unii însă par să nu fie deranjați și nici nu se mai adresează la doctor.
Autor: Virginia Murariu
Poate fi transmisă genetic, dar o putem dezvolta și fără moștenire, pe parcursul vieții, atunci când avem probleme hormonale sau gastrointestinale, suntem prea stresați și când ne scade imunitatea. Specialiștii spun că tratează mulți moldoveni care suferă de această problemă, unii însă par să nu fie deranjați și nici nu se mai adresează la doctor.
Este vorba despre dermatita seboreică. O afecțiune ce provoacă leziuni ale pielii ce se caracterizează prin exfolierea părului la nivelul scalpului, lăsând în urmă pete roșii. Totodată, aceasta provoacă mâncărimi, care ar putea provoca și o infecție, iar bacteriile introduse prin scărpinatul intens produc un miros urât. „un miros similar cu cel al proteinelor în descompunere, de fapt nici nu poate fi descris“, spun dermatologii.
Medicii moldoveni spun că o astfel de problemă se întâlnește destul de des în țara noastră. „De fapt este vorba despre dezvoltarea unei ciuperci care este pe scalp și care începe să se multiplice. Ciuperca se întâlnește la toate persoanele, însă se activează mai ales în situațiile când ne scade imunitatea. Se întâlnește foarte des, eu, săptămânal am 4-5 oameni care se adresează cu această problemă. În Moldova pacienții nu prea înțeleg că au o problemă, pentru că nu avem o cultură a bolilor“, susține Irina Batâr, dermatolog-triholog (specialistul care se ocupă de problemele părului).
În afară de faptul că produce disconfort, aceasta maladie poate provoca și o cădere difuză a părului. Boala netratată se poate extinde și pe alte părți ale copului, de exemplu, în spatele urechilor. O adresare la medic ar putea soluționa problema, însă nu vă asigură de faptul că ați scăpat de această boală pentru toată viața. „Oamenii trebuie să se adreseze devreme. Este o boală cronică, se tratează, dar poate reveni. Prin tratament dermatita seboreică se ameliorează până la o nouă problemă“, explică Irina Batâr.
Pacienți suficienți, 5-7 persoane pe săptămână, are și dermatologul Elena Cotos. Specialista spune că la mijlocul acestei probleme se află, de fapt, un dezechilibru hormonal. Scăderea imunității, stresul, obezitatea, părul gras sunt câțiva dintre factorii de risc.
„Este o problemă frecventă. Dermatita seboreică face parte din sindromul seboreic, din care face parte și acneea. Atunci când un pacient vine cu acnee, de cele mai multe ori are și seboree. Este o modificare hormonală fiziologică, dar poate fi și ceva genetic“, spune specialista.
Se tratează diferit și este netransmisibilă. Unele persoane pot scăpa de această boală doar cu ajutorul unui șampon special cu antimicotice (împotriva ciupercilor), alții ajung să ia pastile. „Nu este singura problemă care poate afecta scalpul, dermatita seboreică poate fi confundată cu psoriazisul care se manifestă similar“, atenționează Elena Cotos.
Astfel, specialiștii recomandă ca în momentul în care simțiți acest disconfort la nivelul scalpului să vă adresați la un specialist. În aceeași perioadă trebuie să știți că părul, mai ales cel foarte gras, poate fi spălat și în fiecare zi, iar persoanele care au această problemă trebuie să evite produsele grase, mâncărurile picante și sărate. „Sunt persoane care nu se adresează, deoarece nu o consideră problemă“, susține Elena Cotos.
Alte probleme ce pot cauza apariția dermatitei seboreice sunt cele gastrointestinale. „Nu trebuie să fim bolnavi. Problemele pot fi diferite: o pancreatită cronică, paraziți intestinali, helicobacter pylori etc“, spune dermatologul Veronica Vâzdoagă.
Deocamdată, în Moldova nu se duce o statistică ce ar monitoriza creșterea sau scăderea numărului acestor boli.
Sindromul „părului urât mirositor“
Peste hotare, medicii vorbesc și despre un alt sindrom, cel al „părului urât mirositor“, mulți sceptici nu cred însă în existența acestei afecțiuni. Bunăoară, Daily Mail scrie că există persoane care suferă de acest sindrom. „De vină sunt anumite glande care produc sebum“, spune doctorul Glenn Lyons, de la clinica Philip Kingsley Trichological. „Cu cât este mai uleios părul, cu atât este mai predispus la miros neplăcut, din cauză că atrage elemente poluante, chimicale și fum“, susține specialistul.
Tot el susține că în combinație cu această problemă mai pot apărea acneea și iritațiile pielii, mai ales în cazul în care avem un dezechilibru hormonal. Astfel, un prim pas pe care-l recomandă specialistul este reducerea producției de sebum, lucru care se poate efectua prin spălarea frecventă, chiar și de două ori pe zi, în cazurile extreme.
Alt motiv pentru emanarea mirosului neplăcut este reprezentat de o dietă total neadecvată, astfel încât corpul elimină foarte multe toxine. În plus, o cauză mai rară, dar deloc de neglijat, o reprezintă infecțiile cu diferite ciuperci, care pot afecta interiorul sau exteriorul firului de păr.
Una dintre soluții ar fi să nu vă pieptănați cu obiectele altei persoane, din cauză că puteți lua bacterii și microbi ce pot declanșa diverse afecțiuni.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
07 decembrie, 2020, 16:10
07 decembrie, 2016, 11:12
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
