Interviu cu jurnalistul Vasile Botnaru „Sistemul nostru de sănătate este ca o căruţă. Nu schimbăm caii, în schimb desenăm floricele pe vehicul”

Sursa Foto:

PasPortal Administrator

05 august, 2013, 13:01

Vizualizări: 3719

Merge la înot în fiecare dimineață, iar în loc de un codru de pâine mare, uns cu unt, cașcaval și cârnaț, mănâncă terci de ovăz, pregătit cu mare grijă de soția sa. Recunoaște că nu-i foarte apetisant, dar e sănătos. A avut ocazia fericită să se trateze în străinătate și are cu ce compara spitalele noastre. Din păcate, nu crede că va ajunge să vadă astfel de instituții medicale și la noi. Are încredere în medicii moldoveni, numai dacă a avut timp să se informeze despre cel care urmează să-l trat

Autor: Irina Papuc

Ne-am întâlnit într-o sâmbătă să discutăm despre sănătatea la moldoveni, despre doctori, mită, sistemul de sănătate din Republica Moldova și toate componentele sale. El mi-a zis că nu prea știe cu ce am putea umple o jumătate de oră pe care mi-o oferă, iar eu m-am îngrozit. În primul rând, pentru că interviurile mele durează uneori și câte trei ore și apoi pentru că mă temeam că n-o să-l pot convinge să discute deschis, așa cum știe mai bine să o facă. Până la urmă am discutat despre toate, mai mult decât ne-am planificat. Jurnalistul Vasile Botnaru are ce spune despre sănătate și trebuie neapărat să citiți acest interviu, mai ales dacă până acum l-ați auzit vorbind doar despre politică și artă.

Domnule Botnaru, urmăriţi subiectele din sănătate sau mai mult vă interesează politica şi arta?

Mă interesează în virtutea meseriei. Sănătatea, la fel ca educaţia, stau în topul intereselor publicului şi atunci eu trebuie să am grijă să înţeleg ce se întâmplă în domeniile respective şi să pot răspunde interesului publicului meu.

Este suficient explorat domeniul medicinii în mass-media de la noi?

Din păcate de multe ori presa este victima unor procese manipulatorii. Nitam-nisam auzim o jumătate de informaţie, că există două companii farmaceutice pe care nici nu ştim cum le cheamă care, vezi Doamne, au umflat preţul la nişte medicamente. Cineva spune că ar fi concurenţă neloială, apoi se mai strecoară un nume de medicament. Astfel, avem o poveste absolut incompletă, manipulatorie, care nu dă nimic, nici ca informaţie, nici ca educaţie. Din păcate, fraţii jurnalişti participă la acest spectacol de manipulare intenţionat sau accidental. Or, jurnaliştii cu doctorii, mână în mână, trebuie să le spună oamenilor că ei sunt responsabili de sănătatea lor, nu statul, nu Biserica, nu duhovnicul. Sigur că presa trebuie să aibă grijă ca normele legale să fie respectate: ce ţine de fumat, spre exemplu, să nu se vândă ţigări în preajma şcolii, în localuri, dar, până la urmă, este responsabilitatea omului. De aici ar trebui să derive politicile editoriale ale instituţiilor de presă şi ale celor care se ocupă cu şcolarizarea pacienţilor.

Despre sănătate se vorbeşte mai mult atunci când sunt scandaluri...

Din păcate. Repet, presa trebuie să aibă mai mult discernământ, să nu muşte acest gen de informaţii. Pe de altă parte, îi înţeleg bine pe colegii mei, care trebuie să umple o bandă de ştiri în fiecare zi, chiar şi când e vară, e vacanţă şi nu există sursa garantată de ştiri - Parlamentul. Şi atunci se mai lansează chestiuni din astea. Eu încerc să-mi pun întotdeauna sarcina de a-i explica unui om concret de la ţară, căruia să-i fie utilă şi completă informaţia. Să înţeleagă ce are de făcut după ce va asculta acestă informaţie. Nu pur şi simplu să zic: Măi, măi, măi, ce mare lucru s-a mai întâmplat. Mereu cineva a fost interesat să dea pagini de dosare în presă, ca să genereze scandaluri.

Oamenii trebuie ajutaţi să înţeleagă că trebuie să meargă la vreme să-şi facă un control, că s-ar putea să fie mult prea târziu şi mult prea costisitor dacă nu ajungi la timp, că trebuie să aibă grijă ce mănâncă. Este partea unor consecinţe pe care noi le depăşim mai greu. Şi generaţia noastră, dar şi cea mai tânără are senzaţia că statul este obligat să le poarte de grijă. Suntem, de fapt, într-o societate unde fiecare este pe cont propriu.

Din acest motiv mulţi oameni se tratează cu alifii şi ierburi?

Cauzalitatea e mult mai complexă. Există mentalul, că nu mi se poate întâmpla mie. Există factorul zis sărăcie, dar e o chestie şi aici de mental, pentru că oamenii pot să vândă toate orătăniile şi să vândă vaca când e vorba de nunta fetei, dar când este necesar un control, parcă nu are dare de mână. Putem vorbi aici aici şi despre poliţa de asigurare medicală. Oamenii încă nu se descurcă şi nu înţeleg exact ce privilegii are. Revin la sarcina şcolarizării foarte intense, care trebuie făcută în parteneriat cu presa.

Poate se tem să meargă la doctor pentru că nu mai au încredere în ei?

Inclusiv. Deşi încrederea se cumpără. Trebuie să recunoaştem că oamenii continuă să creadă în cineva care i-a fost recomandat, care a tratat un pacient cu succes, deşi diagnosticul este cu totul altul. Sunt foarte puţini oamenii care se duc la primul medic care i-a căzut în cale.

V-aţi da pe mâna unui doctor moldovean, aşa cum a făcut-o Denis Onuţă, băiatul care a suferit o intervenţie chirurgicală complicată la creier?

Da, dar aş prefera să ştiu cine este doctorul. Medicina din Moldova a avut şi mai păstrează o tradiţie - instruirea foarte bună. Avem oameni ambiţioşi care ştiu să facă cu mijloace minime lucruri mari. Este foarte uşor să faci performanţe atunci când există tehnologii, dar vorba aia, să faci operaţii sofisticate cu bormaşina e mai greu. În Moldova sunt mulţi doctori pasionaţi şi dedicaţi. Aş merge pe mâna lor, dar sunt şi eu, ca toţi oamenii, în prizonieratul acestei mentalităţi, când vreau să ştiu cu cine am de-aface.

Respectaţi vizitele la doctor?

Sunt nevoit să le respect, pentru că de la o vreme sunt cardiac şi trebuie să fac controale mai des, dar nu sunt foarte disciplinat. Aştept un semnal. Când se acutizează, sigur că eşti mânat mai repede.

Aşteptaţi acel semnal?

Da, deşi încerc să respect recomandările doctorului, bunăoară să nu merg prin această căldură cu capul descoperit sau să beau doi litri de apă. Sunt reguli uşor de respectat.

Vi s-a cerut vreodată mită?

Nu. Poate din cauză că sunt mult prea cunoscut ca să mi se ceară pe faţă. Dar şi am avut norocul să merg la doctori buni, pe care i-am ştiut. În sensul acesta nu sunt un pacient tipic.

Doctorii îşi tratează pacienţii în funcţie de statutul lor social?

E eronat să generalizăm, pentru că sunt doctori diferiţi. Sunt medici care vor şi ei să ajungă cu conace pe care le văd la televizor, ca la judecători, dar sunt unii foarte pasionaţi de meseria lor.

Avem, într-adevăr, medici cu care ne mândrim, dar cum se face că doar „pleava” iese la suprafaţă?

Educaţia în medicină traversează aceeaşi perioadă de tranziţie pe care o traversează toată societatea. Adineori am discutat la o masă rotundă despre factorii care îi determină pe tinerii absolvenţi să-şi aleagă o meserie şi o soartă în viaţă. Şi modelele care îi determină nu sunt cele care „guvernau” la începutul secolului trecut, spre exemplu. Convenţional vorbind, nişte parveniţi au influenţă mai mare asupra comportamentului oamenilor.

De ce se întâmplă astfel? Ce s-a întors în minţile noastre?

Multe s-au întors. Gândiţi-vă că mamele care nu le citesc copiilor povestea înainte de culcare s-ar putea să fie fluturele despre care scria Ray Bradbury. Ceea ce numim noi tradiţie este cauza principală. Într-o societate în care există 300 de ani de parlamentarism lucrurile sunt mai mult sau mai puţin aşezate. Febra unor reforme e în altă zonă. Spre exemplu, în Marea Britanie se discută acum dacă le este mai bine sau separat în Uniunea Europeană. La noi nu se pune problema asta. Noi trebuie să-i ajungem din urmă, la nişte standarde în mai multe domenii, pe care le merităm şi noi pentru că suntem într-o lume civilizată. Năpârlim ca şarpele care trebuie să scape de-o piele care-l constrânge. Noi vrem să se întâmple asta mai repede, dar n-au cum se întâmpla mai repede decât a prevăzut biologia socială.

Când aţi fost ultima oară pe un pat de spital? Cum aţi fost tratat?

Am fost tratat foarte bine pentru că mă duc la doctorii pe care îi cunosc de ani de zile. Mă spitalizează în condiţiile ordinare pe care le au ei, dar ele sunt peste medie. E adevărat că nici eu nu sunt foarte pretenţios. Am nevoie, spre exemplu, de un salon unde să mă pot concentra. Prefer să fie maxim un vecin de salon.

Este o instituţie privată?

Nu neapărat. Acum nu este mare diferenţă între ele. Pe mine nu mă interesează faianţa şi diagonala televizorului, ci să fie linişte, să te poți odihni cu suferinţa pe care o ai, să nu te deranjeze nimeni. Dar eu am cu ce să compar. La prima intervenţie am fost spitalizat la Boston, la o clinică ordinară. Ştiu cum arată o clinică în America şi cum se comportă personalul, inclusiv cel auxiliar. Dar nici nu am aşteptări prea mari de la infirmierele noastre la cât sunt plătite şi la ce grad de educaţie au. Deşi negresele care aveau grijă de mine la Boston nu cred că au mai multă şcoală şi sunt plătite mai bine, dar acolo, cel puţin cred eu aşa, se duc oameni care înţeleg ce au de suportat şi nu bombănesc să le dai 20 de lei pentru că îţi aduce o sticlă de apă.

Deci, la nivel de atitudine la noi mai este de lucrat?

Da. Directorul spitalului n-are cum să schimbe peste noapte toate infirmierele, chiar dacă ar vrea. El n-are de unde să ia altele mai pregătite. Tot vor veni cele de la Durleşti, care nu vor să se ocupe cu agricultura şi vin la muncă din asta, pe care o fac aşa cum dă Dumnezeu. Deşi doctorii şi infirmierele sunt contingente diferite, de multe ori ele dau imaginea instituţiei.

Astfel, au devenit şi foarte îndrăzneţe. Au stabilite taxe diferite pentru diverse servicii.

Da. Şi, din păcate, pacienţii fiind la ananghie, nu socot cât au. Cât cere atâta dai. Cererea şi oferta se întâlnesc şi, astfel, se încurajează o tendinţă care e ca avalanşa. Nu ştiu dacă există soluţii eficiente şi miraculoase. Nu cred că o să apuc să văd un spital ca la Boston la noi la Chişinău. Trebuie să treacă mult timp ca să se schimbe lucrurile.

Se schimbă când propui soluţii şi le implementezi, iar la noi nu ştiu dacă cineva şi-a pus problema asta.

Efectul trebuie să vină în timp. De exemplu, la noi activează o singură companie de asigurări medicale. Dacă nu există competiţie, nu poţi regla jocul. Dacă o să înceapă a funcţiona asigurările private, care o să ruleze banii, o să înceapă a se gândi fiecare companie ce poate face pentru potenţialii plătitori de poliţe.

Sunteţi un om fericit că n-aţi avut probleme cu doctorii care iau mită. Există şi medici atât de insistenţi şi insensibili, care sunt gata să te lase să mori dacă nu le laşi ceva în buzunar.

A făcut Constantin Cheianu o ditamai piesă („Made in Moldova”, montată în 2009 la Teatrul „Satiricus I.L. Caragiale” - n.a.). Un strigăt mai pronunţat decât atât nu ştiu dacă îi poate sensibiliza. El a prezentat o situaţie reală, când doctorul şi-a lăsat fiul să moară pentru că el n-avea bani să-şi plătească intervenţia. Dacă mă întrebaţi de remedii, nu ştiu.

De ce şi cum s-a ajuns aici? Ce te poate tranforma într-un astfel de monstru?

Gândiţi-vă că cinismul, într-o manifestare nu atât de vizibilă, este acasă şi în alte părţi. Un individ care trece pe roşu şi accidentează pe cineva nu-i cu nimic mai bun. Este un nivel general de cinism în societate care creşte. Ceea ce era cândva o normă, astăzi este anacronism. Nouă nimeni nu ne-a promis că va fi bine. Din contra. Ni s-a spus că apocalipsa ne aşteaptă. Poate asta e o formă de apocalipsă. Noi o aşteptăm să vină în formă clasică - cu foc şi pară, dar ea vine în surdină, aşa, prin dormitor.

Există implicarea politicului în sistemul nostru de sănătate?

Sigur. Politicul, în general, favorizează pe cineva. Mai ales în condiţiile de deficit există tot timpul cineva favorizat şi defavorizat. Politicul este cel care trage manivelele şi supapele. Aşa vin şi nişte comenzi, contraservicii.

Se reflectă acest lucru în implementarea reformelor?

Nu pot să judec. Reformele au la bază mai mult politic decât comercial sau invers. Cert este că nu e o reformă elaborată de Academia de Ştiinţe, care se consideră o instituţie dezinteresată. Nu e de mirare, pentru că politicul este o locomotivă imperfectă, de foarte multe ori cinică, dar una mai bună nu există. Societatea încearcă să se autoorganizeze, să propună alternative, cel puţin un arbitraj pentru politic, aşa-zisul sector asociativ. Dar oamenii se asociază greu. Cât de complicat este să convingi toţi vecinii să pună câte cinci lei ca să văruiţi scara. Este absolut imposibil.

Merităm ce avem.

Da, poate este un experiment. Trebuie să ajungem la fundul gropii ca să începem a sălta. Alţii cred că am ajuns, altora nu le pasă.

De ce oamenii devin tot mai bolnavi în secolul în care tehnologiile medicale sunt în continuă dezvoltare?

O dată cu tehnologiile bune se dezvoltă şi cele nocive pentru viaţa omului. Pungile aruncate cu duiumul ajung să fie rugumate de animale, care produc în lanţ afecţiuni patologice. Pet-urile sunt aruncate peste tot, dar ele nu au cum să fie sănătoase, doar sunt din plastic. Spre exemplu la nemţi, oameni care se respectă, la masă apa nu se serveşte în pet-uri. Noi şi la nunţi le punem pe mese. A devenit o parte a culturii nostre. Oamenii trebuie să se trezească, trebuie să-şi dorească să protejeze un copac, să nu mai polueze. Sigur că în alte societăţi intervine şi o amendă, după care nu mai ai chef să parchezi pe spaţiul verde sau să dobori un copac de Crăciun.

Amenda poate înlocui educaţia?

Nu, dar poate stimula conştiinţa.

Cu ce aţi asemăna sistemul de sănătate de la noi?

Cu o căruţă căreia, în lipsa fondurilor, a dorinţei, a posibilităţii de a schimba caii, i se dă aspect estetic vehiculului. Dar problema este de la tracţiune. De tracţiune depinde cât de repede poţi să mergi şi la ce distanţă. Noi estetizăm un pic vehiculul. Este mai plăcut să mergi într-o căruţă cu floricele.

Ministrul Sănătăţii a pornit mai multe reforme, printre care şi parteneriatele publice-private, care par un fel de eschivare de la anumite responsabilităţi.

Deocamdată nu am o părere. Aştept să văd rezultatele. Parteneriatul-public privat este o formulă acceptată, deoarece acolo unde statul nu poate investi deleagă această funcţie unui privat care va trebui să-şi scoată banii investiţi. Un exemplu clasic - autostrada. Plăteşti banii şi ştii că mergi 60 de kilometri cu viteză maximă, ştii că nu dai de nicio groapă. Dar dacă totuşi ai dat de una şi ai păţit ceva, atunci poţi să-ţi revendici dreptul, pentru că ai plătit.

Sunt domenii prea importante şi nu toţi pot să plătească.

Dar dacă statul recunoaşte că n-are un serviciu de urgenţă foarte bun, de ce nu? Dacă noi nu suntem în stare să bugetăm un sistem performant pe care îl vrem, atunci mutual sau prin referendum acceptăm să creăm servicii SMURD.

Nimeni nu ne întreabă. Şi apoi, noi, de fapt, contribuim cu bani, doar că aceştia se duc la înfrumuţesarea căruţii. Vreau să vă întreb şi despre regulile pe care le urmaţi pentru a vă menţine sănătos?

Am exclus produsele lactate, carnea de porc, tot ce are colesterol, pentru că am probleme cu vasele sangvine. De câţiva ani în fiecare dimineaţă mănânc terci de ovăz. Mă simt britanic. Problema este că nu reuşesc ziua să mănânc la vreme. Mâncatul seara nu e bun, mai ales dacă nu te mişti mai mult. Specificul muncii mele este statul pe scaun cu nasul în calculator.

Faceţi sport?

Nu, pentru că nu am unde. Cândva eram biciclist, dar oraşul a devenit neprietenos. După ce am fost doborât de două ori de pe bicicletă nu mai risc. În schimb, merg în fiecare dimineaţă la piscină. Este destul de revitalizant.

Spuneaţi într-un interviu că eraţi capabil într-o vreme să beţi jumătate de sticlă de vodcă dintr-un foc. Astăzi cum e?

Asta era când eram tineri prin Altai, Siberia. Eram tânăr, puternic, era un fel de sport, o competiţie, dar niciodată nu m-aş putea întoarce la aşa ceva. Nu recomand nimănui. E sinucidere. Noi, moldovenii, avem vin bun. Păcat de Dumnezeu să ne umplem burţile cu vodcă sau cu bere. Acum medicul mi-a recomandat să beau un pahar de vin roşu.

Recurgeţi la medicamente atunci când vă doare ceva?

Când mă doare capul sau când am simptome de febră iau pastile. Nu neapărat cu recomandarea medicului.

Există documentare, cărţi care vorbesc despre armele biologice, care ar fi fost descoperite de CIA sau URSS şi au fost folosite prima oară mai pe larg în războiul din Vietnam. De atunci se folosesc cu regularitate, însă foarte atent. În ce măsură credeţi că este un adevăr?

Fără să am probe ştiu că oamenii se ocupă foarte intens cu inventarea armelor şi se ucid unii pe alţii cu regularitate şi cu mare succes. Dacă un tip care a invenat un Kalashnikov ar putea inventa şi o armă biologică. Nu m-aş mira să fie adevărat, dar eu mă feresc să intru în aşa amănunte, deoarece nu este zona mea de interes. Noi oricum nu o să sfârşim dintr-o cauză inventată, ci din una inevitabilă. O să se stingă soarele, o să cadă un asteroid sau apocalipsa care vine tiptil, iar inventarea armelor este o parte din scenariul pe care noi îl executăm pentru sfârşirea civilizaţiei noastre şi poate dezvoltarea alteia. Nu ştiu. Încerc să mă bucur cu ceea ce ne este dat să trăim.

Prin pictură vă eliberaţi de stres?

Sigur, îmi calmez ochii, e o soluţie foarte bună de a închide accesul la tot felul de informaţii negative ca şi cum ai stinge lumina. Intru într-o transă autoindusă. Nu prea accept să fie multă lume în jur atunci când pictez. Au dreptul la acest lucru doar câteva persoane, printre care şi nepoata mea.

Cât timp vă ia o pictură?

Eu pot să fac mai multe, dar nu toate rezistă a doua zi la control şi ajung imediat la coş. Desenez serile şi îmi pare rău că se întâmplă în detrimentul cititului.

Cum trebuie să fie vinul din care pictaţi?

De casă, să fie din specii care îi dau un colorant puternic.

Vă mulţumim pentru acest interviu!

Svetlana Doltu, directoarea Centrului AFI: Legalizarea serviciilor sexuale nu înseamnă promovarea acestora

Ștefan Botnar, ex-consilier în Cabinetul ministrei Sănătății: „Ala Nemerenco este ministru și minister. Restul sunt proști, incompetenți, cu dizabilități mintale sau corupți”

INTERVIU// „25 mii de pacienți au nevoie anual de îngrijiri paliative în RM. Sunt oameni care mor în chinuri și nu au timp să aștepte ani de zile finalul procedurilor birocratice ale unui minister”

Tag:

Categoria: Interviuri

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.