Anastasia, mămică. „Eu nu știu cum pot fi dezvățați medicii noștri să stabilească acest diagnostic de pneumonie la pachet”

Sursa Foto:

redactor

02 iunie, 2016, 19:39

Vizualizări: 6359

Autor: Elena Cioina

În Moldova diagnosticul de pneumonie, stabilit bebelușilor, a devenit aproape o normă. Putem spune chiar o modă printre mulți dintre medici. Practic fiecare mamă din Moldova se poate „lăuda” cu o asemenea experiență, adesea neplăcută pentru ea și pentru copil. Deși nu există statistici clare câți copii ajung spitalizați cu diagnosticul de pneumonie, o simplă discuție cu mamele demonstrează că ei sunt foarte mulți. Și mai grav este că practica durează de ani de zile, iar cei responsabili de sănătatea copiilor, se pare, nu sunt deranjați de situație. Sau, cel puțin, nu se vede să fie. În consecință, avem pneumonii la pachet, mame stresate, doctori frustrați, aroganți, comozi. Noi am încercat să descoasem o mamă care a trecut printr-o asemenea experiență cu fetița ei. Am încercat să înțelegem care este „secretul” acestui diagnostic. Iată ce lucruri am aflat.

Anastasia, tu personal cum vezi sistemul medical din Moldova, mă refer la partea care se ocupă nemijlocit de copii?

Eu sunt foarte supărată pe el. Am găsit și medici foarte buni, profesioniști, care te pot ghida în orice situație, pe care îi poți suna oricând și ei te vor ajuta. Și aici pot să-l includ și pe Mihai Stratulat, că am fost nevoită să apelez la ajutorul lui de câteva ori. Însă prima experiență cu fetița mea, Maria, și spitalul a fost dezastruoasă. Nici nu știu cum să o descriu. Poate știți, este așa o vorbă „dejurnâi diagnoz”. Apoi iată în Moldova acest „dejurnâi diagnoz” este pneumonia, când medicii îți dau antibiotic cu spectru larg și își iau de-o grijă.

Când Maria avea opt zile, am nimerit în toiul nopții la spital. Este primul meu copil și respectiv eram o mamă fără experiență. Am născut-o foarte ușor. Chiar m-am externat cu o zi mai devreme. Am plecat acasă și de obicei ea dormea în pătuț, dar în ziua ceea soțul plecase la țară și a rămas acolo peste noapte. Am luat-o lângă mine pe pernă, chiar dacă știam că nu prea e voie, și ea un pic s-a supraîncălzit. Avea temperatura puțin ridicată. M-am panicat și am chemat salvarea. Medicii au venit, m-au luat și m-au dus la Spitalul nr.1 de pe Viaduct. Acolo au început să strige la mine. M-am stresat și mai mult, am început să plâng, să-i întreb ce are copilul. Mă simțeam cea mai vinovată mamă din lume. Atunci pe moment, am pierdut și laptele. Două zile nu mi-am putut hrăni copilul. El, de fapt, plângea de foame, nu de altceva.

Ca să revin la gândul pe care l-am început. Când am ajuns la spital și i-am măsurat temperatura, deja era în normă. Ei totuși au insistat să-i pună injecție, spunându-mi că nu pot să mă lase acasă, că situația este foarte serioasă, că bebelușii nu pot fi lăsați așa. E adevărat, mi-au făcut toate investigațiile. Ca să vă imaginați, am făcut și radiografie copilului meu de opt zile. A fost o imagine dezolantă pentru mine. Au legat-o de cap, o țineau, îmi amintesc vag acum, dar dacă ați văzut filmul Hanibal Lector, poate vă amintiți cât de groaznică e acea cască a lui. Mi-au pus și mie la sân, ca să nu mă radiez. A fost un stres foarte mare. Tremuram toată.

Au început să strige la mine, „ce am făcut cu copilul, ce-i cu el, de ce l-am adus? Îți dai seama ce e asta?” Deci, aveam parte de tot felul de replici și eu nu puteam să spun niciun cuvânt, pentru că nu eram informată și nu știam cum să reacționez.

Atunci i-au pus o injecție. Eu înțelegeam că nu are nevoie copilul meu de injecție, pentru că nu avea febră și trebuia să nu le dau voie să o administreze. Dar, în capcana asta nimeresc foarte multe mame. Te iau pe sus, tu nu știi ce să faci. Nu voiau să-mi spună ce-i administrează, că oricum nu mă pricep.

Până la urmă ce-ai făcut? Cum ai procedat?

L-am sunat pe doctorul care mi-a primit nașterea, dl Paladi. M-a întrebat de când sunt internată, i-am zis că de trei zile. Mi-a spus să mă duc acasă, ca dacă rămân acolo voi lua mai multe infecții. I-am explicat că deja luăm tratament. M-am dus a cincea zi să scriu cerere de refuz și doamna doctor de gardă s-a speriat că am luat această decizie. A încercat să mă convingă că nu e se poate. Și din nou a început să mă sperie că dacă plec, n-o să mă trateze nimeni, se vor uita la mine ca la o nebună, etc.

Până la urmă a venit un alt doctor care mi-a explicat că dacă întrerup tratamentul copilul va face anticorpi la antibiotice și din acest motiv trebuie să-l ducem până la capăt.

Medicii au avut și alte argumente în favoarea tratamentului care l-au prescris copilului ori arma lor a fost să te sperie și să te amenințe?

Din păcate, alte argumente nu au avut.

Anastasia, din discuțiile pe forumuri printre mame înțeleg că ele sunt supărate, și probabil au dreptate, sunt supărate că mulți doctori stabilesc diagnosticul de pneumonie cu treabă și fără treabă.

Așa este.

Și tu ziceai la un moment dat că este un diagnostic de serviciu…

Este primul lucru pe care îl fac medicii noștri, îi administrează acest antibiotic. Nici nu mai știu cum se numește, dar înțeleg că omoară orice proces inflamator. Există el ori nu există, nu contează. Odată administrat, ei își iau grija și știu că mai rău nu poate fi. După asta copilul ca și când iese din spital sănătos. Însă, timp de o lună trebuie să-i tratezi disfuncția bacteriologică, după tratamentul cu antibiotice. Când eu stăteam internată cu așa-zisa pneumonie, copiii aveau arsuri pe funduleț, unele aproape sângerânde.

De ce?

Nimeni nu ne spunea de ce. Unii aveau diaree, alții constipație, copiii nu puteau dormi, plângeau. Era așa o stare de parcă eram toate niște proaste, adunate într-o secție de spital cu copii bolnavi de pneumonie, inclusiv eu. Nimeni nu venea să-ți spună care sunt cauzele, să-ți explice că aceste stări ale copiilor sunt, de fapt, efecte adverse. Era o lipsă totală de informație. Veneau și ne spuneau pe un ton superior să închidem gurile că ei știu mai bine cum să ne trateze copiii. Și în situațiile de stres nu te poți apăra.

Ce crezi că ar putea schimba lucrurile? Eu observ o rezistență foarte mare din ambele părți. Pe de o parte mamele se opun acestei metode de tratament și acestui diagnostic, și le înțelegem, și pe de altă parte - doctorii, care fac referință la protocoale. Cine și ce ar trebui să înțeleagă din toată această situație?

Cred că în primul rând, doctorii ar trebui să înțeleagă că e necesar să-și schimbe atitudinea față de mamă. E adevărat, mama nu este medic, dar asta nu înseamnă că ea e o ignorantă. Dialogul dintre un medic și o mamă în cazul dat trebuie să fie de la egal la egal și nu de la înălțime. Pentru că atunci când o mamă nu este informată, ea nu poate să se apere. Eu nu știu cum poate fi eliminat din practica medicilor stabilirea acestui diagnostic standard de pneumonie, la orice pas și cu orice ocazie, și graba asta de a prescrie antibiotice. Eu încă nu pot să-mi explic de ce se întâmplă așa, dar cred că nu vor să-și asume o anumită responsabilitate să aibă mai multă grijă de fiecare copil în parte, să fie mai atenți cu copiii. Fiecare copil este individual și nu trebuie tratați ca o turmă de oi. I-ai dat ceva și ai scăpat.

Abia dacă se întâmplă ceva foarte grav cu copilul, mulți dintre medici te pot întreba dacă poate este alergic la ceva. Până nu se întâmplă ceva fatal, nu se învață minte. În alte țări nu se dă antibiotic la fiecare moft sau în funcție de cum îi vine medicului.

Ieri, când discutam cu o altă mămică despre atitudinea și calitatea doctorilor ea spunea că problema cea mai mare este că mamele încă nu au învățat să aibă un medic la care să meargă permanent, pe care să nu-l schimbe prea des, care să-i cunoască bebelușul de la A la Z. E așa?

De exemplu mie îmi pare rău că mi-am schimbat medicul de familie. Am fost nevoiți să mergem la altul, conform vizei de reședință. Dacă am fi știut că legea ne permite să rămânem la el, atunci nu făceam schimbarea. E adevărat că societatea noastră încă nu are o educație medicală bună și nici sistemul nu este suficient de frendly, nu este aproape de pacient. Asta pe de o parte. Pe de alta, nici medicii nu sunt toți foarte buni și noi mereu tindem să găsim pe cineva care să ne fie și prieten și doctor.

De ce nu vă place medicul de familie pe care îl aveți acum?

Doamna doctor la care suntem acum îmi este foarte străină. Cea care îmi place mie, e un medic de familie care mi-a monitorizat sarcina. Eu am ajuns la ea prin pile, e adevărat, dar am fost foarte mulțumită de ea. Și acum o mai sun și mă mai consult.

Ai abordat un subiect, din nou, sensibil. Ai spus că ai ajuns prin „pile” la medicul pe care l-ai îndrăgit atât de mult. În Moldova, ca să găsești un medic bun, mai ales pentru copii, trebuie să apelezi la pile? Ori te descurci și fără ele?

E mai greu, dar nu e imposibil. Când mergi la un medic și îți place cum te-a tratat, și aici mă refer mai întâi la atitudine, îl rogi frumos să fie doctorul familiei tale. Cel puțin eu așa am procedat, chiar dacă am mers puțin pe altă cale.

Anastasia, chiar nu se vede nicio schimbare de abordare, de atitudine în relația medic-pacient și invers?

Încet-încet se observă o schimbare de abordare. Recent am ajuns la Institutul Mamei și Copilului și acolo am nimerit la o doamnă doctor tânără, foarte drăguță. Noi am făcut acasă o gafă și ea ne-a calmat. Deci, am avut parte de o altă abordare.

Există diferență dintre doctorii mai tineri și cei cu școală sovietică?

Da. Cei tineri sunt mult mai aproape de pacient. Copilul a avut angină foarte neplăcută și am ajuns la Spitalul nr.1 de copii. Acum nu-mi amintesc doctorul care ne-a tratat, dar ne-a plăcut foarte mult de ea . I-am spus un mare mulțumesc pentru modul în care ne-a tratat. E tânără, are în jur de treizeci. Ca să înțelegeți diferența, la spital era o doamnă asistentă mai în vârstă și mă întreba de ce culc copilul pe pătură, pentru că dacă el face pipi, atunci vor trebui să ne dea o altă pătură, vor trebui să o spele. Iată asta este diferența dintre cele două generații de doctori.

De exemplu acum, dimineața, copilul meu nu vrea la grădiniță, ci vrea la doctor. Se preface că o doare burtica și vrea la doctor.

Anastasia, vreau să facem o recapitulare și să înțeleg, toate aceste elemente – atitudinea, profesionalismul și comunicarea se pot exclude una pe alta sau e nevoie de ele la pachet în relația cu medicul?

Eu nu cred că trebuie să-i punem pe toți medicii într-o oală. E de la caz la caz. Am trecut și prin situații plăcute, dar și foarte neplăcute. Este foarte important, mai ales la spitalizare, ca mama să fie informată ce i se administrează copilului, inclusiv ce efecte adverse ar urma să apară. Chestiile astea nu sunt vorbite și atunci când vrei să scrii o cerere de refuz nu ești încurajat să consulți alți medici. Se întâmplă doar în cazurile nefericite, când doctorii se întrunesc într-un consiliu și iau o decizie împreună. În rest tratează ca pe o turmă, pe toți la olaltă. După asta se relaxează și beau ceai.

Ce mesaj ai avea către doctori, dar și către mame?

Mamelor le-aș spune să se informeze cât mai mult și să ceară de la doctori informații, pentru că ei trebuie să le dea, pentru că așa e scris și în legea privind drepturile pacientului. Să insiste cu întrebări la fiecare vizită, că doar așa își vor putea proteja copiii.

Doctorilor le-aș sugera să le trateze pe mame ca pe niște ființe integre. Nu trebuie să le desconsidere, dacă nu sunt inițiate în medicină. Cu ele poți să comunici.

Anastasia, îți mulțumesc pentru acest interviu.

Oxana Rucșineanu: Pentru combaterea tuberculozei avem nevoie de reguli clare de joc și de o repartiție distinctă a rolurilor

Svetlana Ciobanu: Cunosc familii în care trei generații de femei și fete prestează servicii sexuale

Ala Iațco: Legalizarea serviciilor sexuale acum este periculoasă deoarece ar expune direct lucrătoarele sexului

Tag:

Categoria: Interviuri

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.