Universitatea de Medicină le-a cumpărat studenților un cadavru artificial cu 40 de mii de dolari

Silvia Rotaru
27 iunie, 2018, 11:55
Vizualizări: 15775
Studenții de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” nu vor mai trebui să studieze omul pe cadavre autentice. Instituția a reușit să cumpere de curând un corp uman artificial, special pentru cursurile de anatomie. Acesta este un bărbat confecționat din polimer, care nu are nevoie de prelucrare cu formalină și nici nu trebuie îmbălsămat.
Omul artificial a ajuns la Catedra de Anatomie a Omului din Rusia, cu
avionul, și este primul de acest fel. Acesta a fost cumpărat cu peste 40 de mii
de dolari de la Centrul Internațional de Morfologie din Sankt Petersburg.
Cadavrul
artificial arată chiar mai bine decât unul adevărat. I se văd bine mușchii,
vasele sanguine și nervii disecați. Șeful Catedrei Anatomia Omului,
Ilia Catereniuc spune că un astfel de mulaj era foarte necesar pentru ca
studenții să studieze organismul uman. Studenții însă vor avea acces la el de
la distanță, întrucât omul artificial este izolat într-o cutie de sticlă.
„Studenții vor demonstra structurile anatomice cu laserul, și când va ajunge al doilea, fiecare organ va fi numerotat și va avea o descriere. În principiu, cu o îngrijire corespunzătoare, fără să îl tragi, așa cum mai făceau studenții, acesta poate fi folosit zeci de ani. El este un corp demonstrativ. Pe celelalte vechi când se usucă deja nu se mai vede nimic, dar acesta nu este așa”, a explicat șeful Catedrei.
Pentru omul artificial, Catedra a
amenajat o sală specială, în care se află și alte preparate anatomice, dar și
câteva cadavre adevărate.
„În contextul necesității studierii anatomiei și lucrului extra-curricular
al studenților, dezvoltarea abilităților de lucru în echipă și autoinstruire,
evaluare și autoevaluare a fost amenajată această sală pentru demonstrarea și
studierea preparatelor anatomice (cadavre cu mușchi, vase și nervi disecați,
organo-complexe și organe separate, mulaje, etc.). Sala este utilizată în
timpul cursurilor practice, cât și în orele libere, dacă studenții sunt
interesați să studieze”, a adăugat Ilia Catereniuc.
L-am întrebat pe profesor cum era până la apariția „cadavrului artificial”.
„Până acum și mulți ani primeam cadavrele nesolicitate de rude, de prin
toate colțurile țării. Le disecam și le fixam cu formalină, glicerină și alcool
ca să se păstreze o perioadă destul de lungă. Însă oricât le-am fi prelucrat,
ele mereu trebuiau protejate, îngrijite ca să nu se usuce. Ne ajungeau pentru
maxim 3 luni, adică un semestru și se uscau”.
După aceasta Universitatea este obligată să înmormânteze cadavrul, ceea ce
complica și mai mult lucrurile.
Cel achiziționat recent nu are termen de valabilitate. El este confecționat
prin tehnica de plastinare – îmbălsămare polimeră (cu substanțe vâscoase). Specialistul
ne-a explicat că preparatele anatomice plastinate au un șir de calități
importante. Acestea nu sunt toxice, nu au miros, își păstrează forma și
culoarea naturală, pot fi utilizate un timp îndelungat, nu au nevoie de
conservare/prelucrare suplimentară și condiții de păstrare. De asemenea,
acestea sunt rezistente, părțile de corp și segmentele membrelor fiind mobile.
„În situația mulajelor se folosește o altă metodă, dar aceeași tehnologie de disecție. Cei care le
confecționează le fixează, le prepară, iar după aceasta este aplicată metoda de
plastinare. În vacuum, cu substanțe vâscoase, este înlocuit tot ce este
biologic cu masă plastică, adică cu substanțe vâscoase”, a precizat Catereniuc.
Corpurile plastinate sunt folosite
și în alte centre medicale universitare. Este des folosită în Germania, China
și țări din Asia. Chinezii, de exemplu, confecționează asemenea corpuri mai
mult pentru expoziții. De ce, totuși, Universitatea l-a cumpărat din Rusia?
„Tehnica de disecție, de
diferențiere a formațiunilor anatomice la școala rusească este mult mai
performantă și este la un nivel mai mare decât în alte părți. Poate de aceea că
ei fac aceasta pentru procesul didactic. Anume de asta materialul a fost
achiziționat din Rusia, dar și pentru că este mai ieftin decât s-ar găsi în
Germania”, spune Ilia Catereniuc.
La Chișinău, mulajul a ajuns cu avionul. Nu într-un sicriu, cum ne-am fi imaginat, ci într-o cutie
specială. La mijlocul lunii iulie ar trebui să ajungă și cel de-al doilea corp.
De data aceasta va fi o femeie. Pentru că Moldova nu a mai importat până acum
corpuri umane artificiale, Universitatea a trebuit să plătească toate taxele
vamale. Astfel, cele două corpuri au scos din visteria instituției peste 80 de
mii de dolari.
Ilia Catereniuc ne-a spus în final că asemenea corpuri artificiale ar putea
fi achiziționate și din Moldova, doar că, în primul rând, nu există legislație,
dar nici instituții care le-ar confecționa.
Tag: Universitatea de stat de Medicina si Farmacie Nicolae Testemitanu cadavru catedra de anatomie a omului
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Ala Nemerenco recomandă ca toți medicii de gardă din noaptea ...
15 aprilie, 2025, 11:18
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Contactul sexual întrerupt, cea mai utilizată metodă printre ...
17 decembrie, 2024, 11:18
Povestea lui Marcu, un băiețel care a supraviețuit după ce a ...
13 martie, 2025, 16:51
Copil diagnosticat cu trichineloză, după masa de Crăciun. Fă ...
13 ianuarie, 2025, 16:40
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi12,56 %