Moldova: La fiecare oră un om face AVC, la fiecare oră jumătate un om moare din această cauză. Ce sunt unitățile Stroke și de ce Moldova are nevoie de ele
Silvia Rotaru
17 septembrie, 2019, 19:07
Vizualizări: 4358
Accidentul vascular cerebral a ajuns să fie a doua cauză de deces în Republica Moldova după bolile cardiovasculare. Statisticile nu sunt deloc îmbucurătoare, iar astăzi aproape 80 de mii de oamenii trăiesc cu povara unui AVC. Specialiștii vorbesc despre o epidemie, iar rolul fiecăruia dintre noi este să conștientizăm cât de importantă este sesizarea primelor semne, dar și șansa de a fi în apropierea unui spital care ar putea gestiona corect un AVC. Avem, ce-i drept, puține și toate în capitală.
Specialiștii bat
alarma și spun că este nevoie de crearea unei rețele de unități stroke pe
întreg teritoriul țării, obiectiv care poate fi atins când reforma spitalelor
va fi dusă până la capăt. Despre necesitatea unui program de acțiuni privind
politicile de combatere a accidentului vascular cerebral în Republica Moldova,
crearea unei rețele de unități stroke, dar și împărtășirea experienței altor
state este tema primului Summit IRENE-COST, care se desfăşoară în perioada
16-18 septembrie la Chișinău, organizat de către Asociaţia de Stroke din
Republica Moldova.
„Experți internaționali din peste 30 de țări cu o mare experiență în gestionarea AVC se află la Chișinău în aceste zile. Vom învăța de la ei. Primul Summit IREN-COST se desfășoară aici și pentru noi este o obligație majoră de a ne ajusta la acele rigori care sunt în lume. Vom iniția procedura de discuție și lansare a unor direcții importante pentru a diminua și micșora mortalitatea și impactul AVC asupra calității vieții”, spune Stanislav Groppa, academician, neurolog, profesor universitar și președintele Asociaţiei de Stroke din Republica Moldova.
Se presupune că până
în anul 2030, AVC-ul va fi prima cauză de deces în rândul populației. În
Moldova la fiecare oră o persoană face un accident cerebral vascular, iar la
fiecare o oră și jumătate cineva decedează în urma accidentului vascular
cerebral. Dacă în anul 1995 la evidență se aflau 21 de mii de pacienți care au
suportat un AVC, la sfârșitul anului 2018 cifra ajunge la aproape 80 de mii
persoane. Practic, o epidemie, spun specialiștii.
„Astăzi sistemul de
sănătate din Republica Moldova nu face față cerințelor existente. Se necesită o
remodelare a sistemului de sănătate, care ar veni să asigure o altă calitate a
asistenței medicale, începând de la etapa de prespital, spital, reabilitare.
Este nevoie să lucrăm la toate capitolele, începând de la profilaxie, acordarea
asistenței acute, fondarea centrelor pentru asistența pacienților cu AVC,
crearea unei rețele de reabilitare, educarea și creșterea specialiștilor și
înzestrarea centrelor. Astăzi AVC-ul poate fi tratat și trebuie tratat, dar
este nevoie de strategii cert determinate, pentru ca această maladie, acest
dezastru să fie luat sub control”, spune academicianul și președintele
Asociaţiei de Stroke din Republica Moldova, Stanislav
Groppa.
În acest moment în
Moldova avem trei spitale care pot face față fluxului de pacienți cu AVC. Este
vorba despre Institutul de Medicină Urgentă, Institutul de Neurologie și
Neurochirurgie și Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”.
Într-o secundă mor 32
de mii de neuroni, iar într-o oră creierul îmbătrânește cu 3,6 ore, după un AVC
creierul îmbătrânește cu 36 de ani, de aceea pentru o persoană care a suportat
un AVC fiecare secundă contează. Cu cât mai rapid un pacient se adresează, dar
și ajunge într-un centru specializat, adică un spital dotat, cu atât mai repede
are acces la un tratament adecvat, crescând șansele la o viață calitativă.
AVC-ul este a doua cauză a apariției demenței și a epilepsiei, ceea ce se trece
cu vederea, spun specialiștii, iar creierul uman are tendința de a îmbătrâni.
„Cunoaștem multă
informație și ce trebuie să facem, dar că pentru a fi organizați foarte bine
este nevoie de un plan. Trebuie să decidem cum reorganizăm sistemul ca noi să
putem ajuta și pacienții din periferie sau din centrele raionale să aibă acces
la tratament, așa cum au pacienții din Chișinău. Sistemul trebuie reorganizat
în așa fel încât un pacient să ajungă într-un centru specializat în maxim 2
ore”, spune neurologul și asistentul universitar, Alexandru Gasnaș.
În cadrul
Institutului de Medicină Urgentă din anul 2005 se face tromboliza sistemică,
ceea ce presupune dizolvarea trombului apărut în urma AVC-ului, iar din 2018 se
face și trombextracția propriu-zisă. Procedeul de tromboliză se mai efectuează
la INN și Spitalul nr 3. „Sfânta Treime”, IMU fiind unicul spital din Republica
Moldova în care se poate face și tromextracția.
Care este practica europeană și ce avem de făcut
Francesca Romana este
profesor și stroke expert în Italia. Ea spune că pentru a ajunge la nivelul de
astăzi, Italia a pornit reformele necesare încă din anii 90.
„Restructurarea
sistemului medical din Italia a început prin anii 80-90, în primul rând cu
inițierea procedurii de tromboliză. Acesta este tratamentul de fază acută în
cazul AVC și evident cu răspândirea informației despre AVC în rândul
populației, creșterea gardului de conștientizare a riscului de AVC din partea
populației și ulterior instituirea unităților specializate de Stroke. Totuși,
până în prezent mai există unele regiuni pe teritoriul Italiei unde aceste
unități nu sunt atât de prezente sau sunt mai puțin dezvoltate, așa că procesul
de restructurare e ceva continuu, care crește și se dezvoltă până astăzi”,
explică Francesca Romana.
Astfel, dacă în anul
2000 în Italia erau aproximativ 2 milioane de cazuri de AVC, acum acestea au
scăzut aproximativ la 1,7 milioane la o populație de 60 de milioane.
Specialista spune că primul pas pe care trebuie să-l întreprindă Moldova pentru
a se raporta la standardele europene este crearea unor unități de Stroke
multidisciplinare, care să acorde atât primul ajutor, cât și tratamentul de
mentenanță și de reabilitare pentru pacienții cu AVC.
„Ideea constă în a
crea o rețea pe teritoriul Republicii Moldova de unități Stroke și centre
comprehensive la care populația să aibă acces. Diferența dintre o unitate și un
centru comprehensiv este că într-un centru comprehensiv pacienții au șanse de a
li se efectua și trombectomia, intervențiile endovasculare, deci tromboliza se
face în ambele centre, trombectomia este următorul nivel al tratamentului de
fază acută al pacientului. Există o recomandare generală a ghidurilor de stroke
europene, că un centru comprehensiv se construiește la un milion de persoane în
jurul acestuia și pentru o unitate de stroke trebuie să existe o populație de
300 de mii de persoane”, explică Francesca Romana.
Dacă în Moldova s-ar
respecta aceste standarde, la 2 milioane 600 de mii de persoane ar fi necesare
9 unități de stroke. Specialiștii atenționează că pe cât este de importantă
adresarea la timp și tratamentul adecvat în cazul unui AVC, primordială este și perioada de recuperare.
„Perioada optimă de
recuperare este un mit, deoarece nu există un termen limită. Nu începe în
primele zile și se termină în jumătate de an sau un an. Recuperarea poate fi
necesară pe parcursul întregii vieți. Creierul se dezvoltă și la 80 de ani,
doar că mult mai lent. Kinetoterapia are un rol foarte de important”, a mai
precizat neurologul Alexandru Gasnaș.
Mâine în cadrul
Summit-ului se va desfășura Conferința Națională cu genericul „Acțiuni
prioritare în politicile de combatere a accidentului vascular cerebral în
Republica Moldova”.
Potrivit Planului de Acțiune pentru AVC în Europa pentru anii 2018-2030,
până în anul 2030 se prevede:
- Reducerea numărul absolut de accidente vasculare
cerebrale în Europa cu 10%.
- Tratarea a 90% dintre pacienții cu accident vascular
cerebral din Europa într-o unitate de AVC ca primul nivel de îngrijire.
- Toate statele din UE sunt obligate să aibă planuri
naționale de AVC care să cuprindă întregul lanț de îngrijire.
- Implementarea pe deplin a strategiilor naționale
pentru intervențiile multisectoriale de sănătate publică, promovând și
facilitând un stil de viață sănătos și reducând factorii de mediu
(inclusiv poluarea aerului), socio-economici și educaționali care cresc
riscul de accident vascular cerebral.
N.B. AVC-ul este o urgență medicală majoră și poate fi de două tipuri, primul tip
atunci când se formează un tromb și blochează un vas și al doilea tip când se
rupe acest vas și formează hematome. Aproximativ 80 la sută sunt dintre acestea
au la bază formarea trombilor.
Cauze
AVC-ul este o
combinare a factorilor de risc. Cei mai întâlniți factorii de risc sunt
patologiile cardiace, diabetul, hipertensiunea arterială, fumatul, obezitatea
care, în combinație, cresc riscul de a suporta un AVC.
Prevenire
Se face din copilărie prin adoptarea unui mod sănătos de viață. Trebuie să cunoașteți factorii de risc și să-i gestionați, printr-o monitorizare corectă a tensiunii arteriale, monitorizarea analizei de sânge pentru siondromul metabolic, ceea ce înseamnă hiperlipidemie. La orice semn și simptom de apariție a unui AVC este necesară adresarea la o unitate de urgență până la 6 ore. 80 la sută din accidentele vasculare cerebrale ar putea fi prevenite.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
21 noiembrie, 2016, 15:39
21 noiembrie, 2016, 08:16
21 noiembrie, 2016, 18:42
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %