Starea de panică s-a manifestat în funcție de nivelul de teamă care i-a învăluit pe mulți în acel moment. O frică absolut justificată, pentru că având în „coaste” regiunea separatistă Transnistria, controlată indirect de Rusia, exista teama că războiul s-ar putea extinde și în Republică Moldova. Și atunci, coșmarul de a vedea cu proprii ochi cum arată războiul a devenit mai real ca niciodată.

Frica a generat panică. Panica a generat reacții exagerate. Reacțiile exagerate s-au transformat în isterie: unii au plecat imediat din țară, alții au alergat la bancomate și au extras banii, și-au umplut rezervoarele mașinilor cu combustibil și au golit rafturile magazinelor, iar după ce Putin a amenințat cu războiul nuclear, întreaga Europa, inclusiv moldovenii, au cumpărat tot iodul din farmacii.

Ghidați de instinctul de supraviețuire și încercând să mențină un control asupra lucrurilor, oamenii și-au aprovizionat debaralele, rezervoarele mașinilor și portmoneele.  Pentru mulți dintre noi frica a devenit practic incontrolabilă.

Mai mult, războiul ne-a prins cu o rană netratată complet, creierul nostru neavând suficient timp să proceseze ce ni s-a întâmplat în ultimii doi ani. Noi nu am reușit să lăsăm în urmă frica de Covid-19, de infectare sau de moarte.

Abia ieșiți un pic din pandemie am fost forțați să facem față unei alte situații de criză și să ne confruntăm cu o altă frică - cea de război. Fără să ne dăm seama, explică psihoterapeuții, aceste temeri ne consumă din interior și, dacă le lăsăm să se amplifice, pot trece într-o stare de paranoia. Psihologa psihoterapeută Daniela Terzi-Barbăroșie ne-a vorbit într-un interviu pe tema fricii despre felul în care putem să ne gestionăm stările de anxietate, care a fost impactul Covid-ului, iar acum și a războiului asupra psihicului nostru  și cum să luptăm cu fricile.

Sănătateinfo.md: Doamna Terzi-Barbăroșie, cum ați descrie frica?

Daniela Terzi-Barbăroșie: Frica este un lucru foarte bun, este parte din mecanismul nostru de supraviețuire și o reacție foarte bună a creierului nostru în perioada evoluționistă. Mecanismele noastre neurologice s-au dezvoltat astfel încât să ne apere de pericol. Totuși, în societatea noastră această emoție a fost tare demonizată, motiv pentru care oamenilor le este frică să le fie frică.

Din păcate, încă de mici, le transmitem copiilor tot soiul de frici, pe când am putea să o menținem în plan educațional ca pe un mecanism de supraviețuire și de ajutor. În corpul nostru sunt anumite mecanisme neurochimice, neurofiziologice care sunt declanșate de frică, în special la fricile înnăscute. De exemplu, dacă aș arunca acum un obiect spre Dumneavoastră, v-ați feri instantaneu. Anumite reflexe pe care le facem din frică ne salvează, la propriu, viața.

Pentru mine toate emoțiile sunt importante, dar în cazul fricii, ca și în cazul multor altor emoții, atunci când se trăiește disfuncțional sau când persistăm într-o frică și ea depășește limitele de supraviețuire, devine foarte obositoare. Se suprasolicită psihicul și atunci ajungem să avem stări mai puțin sănătoase sau disfuncționale, asta însemnând că omul poate recurge la niște comportamente neadecvate, neproporționate cu pericolul sau interpretarea noastră asupra pericolului. În general, frica este o emoție tare bună, puțin supra-exagerată, de asta ajungem să ne temem de tot. Totuși, este utilă să o trăim periodic sau, mai ales, să o punem într-un plan de acțiune.

Sănătateinfo: Dacă frica este o reacție bună a creierului, totuși, în ce moment ea începe să fie dăunătoare?

Daniela Terzi-Barbăroșie: În primul rând, frica se trăiește ca emoție post factum. De exemplu, ies în stradă și acolo este un câine care latră. Percepția mea asupra câinelui determină în corp o stare fiziologică: îmi bate inima, îmi transpiră palmele, iar faptul că eu conștientizez aceste palpitații și semne corporale califică în capul meu ceea ce mi se întâmplă ca fiind - frică.

Mai bine zis, eu denumesc ceea ce trăiesc ca fiind frică. Frica durează în general puțin, pentru că este o reacție fiziologică după care, în mod natural, ne liniștim. Și asta chiar dacă n-am învățat să facem respirație deafragmală, sau alte trucuri recomandate de psihologi. În mod normal ne liniștim, dar partea nesănătoasa din frică este atunci când corpul nostru intră în alertă chiar și fără stimul. De exemplu, stând aici, la gândul că afară ar putea să fie un câine care îmi face rău, în corp se instalează o parte nesănătoasă din frică, care, în timp, poate să ajungă la anxietate sau fobie de câini. „Când câinele nu este lângă mine, oricum mă tem de câini” - așa funcționează psihicul uman.

În copilărie frica este gestionată greșit. Am trăit multe stări de frici, am avut episoade în care am fost amenințați de pericole reale și, încet-încet ele au devenit pericole doar în mintea noastră și deja interpretăm anumite situații ca fiind periculoase.

De exemplu, dacă ni s-a întâmplat vreodată să mergem pe o stradă întunecoasă și am pățit ceva atunci, o să avem frică fie de întuneric, fie de boschetari, fie de hoți. Dacă nu ni s-a întâmplat acest lucru niciodată, dar am văzut într-un film, am auzit pe cineva care a pățit ceva, atunci avem de a face cu o frică rezonabilă. Asta ne face mai vigilenți și, asta e partea bună, dar ne poate face și anxioși, să nu mai vrem să mergem niciodată pe întuneric. Dacă nici nu am fost vreodată expuși unui asemenea pericol, dar am văzut-o la cineva sau mi-a povestit cineva și, dacă atunci când merg pe o stradă și am palpitații, mă uit prin părți, alerg, trăiesc intens o stare de frică, atunci este o anxietate. Asta ar fi diferența între ce este și ce nu este normal sau sănătos într-o frică.

Sănătateinfo.md:  Frica noastră de Covid, apoi și de război, a pornit de la faptul că am văzut prea multe filme despre epidemii sau războaie?

Daniela Terzi-Barbăroșie: Frica de pandemie a fost o combinație între pericolul real și ireal. Ca să funcționeze normal creierul nostru are nevoie de certitudini, de o stare în care există predictibilitate. Ei bine, chiar de la începutul pandemiei erau prea puține cercetări, iar informațiile erau foarte vagi, nu știam clar ce se întâmplă cu cei care se infectează, pentru că noi nu ne-am confruntat niciodată cu așa ceva. Nu știam ce este, respectiv, frica de virus a trecut un pic diferit față de frica de război.

În cazul fricii de război lucrurile sunt foarte complicate pentru popoarele a căror strămoși au trăit războiul, iar noi suntem abia a doua generație care, cumva, nu am trăit în război. Fiecare dintre noi are o istorie în spatele ideii de război sau a cuvântului „război”, de aceea frica de război este mult mai paralizantă ca trăire personală, mult mai profundă și incomparabilă cu pandemia.

„Pandemia ne-a pregătit pentru război”

Urât spus, dar cred că pe mulți dintre noi pandemia ne-a călit să putem face față mai bine șocului războiului, pentru că în pandemie, cât de cât au mai existat soluții, medicamente, erau medicii care tratau boala și toți aveam un fel de plan de rezervă. În iminența unui război nuclear, de exemplu, nu avem nici plan de rezervă, nici planul B sau C.

După începerea războiului mulți dintre cunoscuții și prietenii noștri intuitiv au procedat corect. Unii probabil plângeau și făceau curățenie în beci, alții cred că se duceau pur și simplu la magazin, făceau curățenie în beci și își aranjau produsele alimentare pe rafturi. Frica și anxietatea sunt procese extrem de individualizate și fiecare le trăiește diferit.

Sunt niște particularități, mai curând temperamentale, care individualizează trăitul fricii și anxietății, iar existența planului A, B, C în frică și în anxietate este o idee tare bună. Nu m-am așteptat la o așa mobilizare, dar multă lume făcea totul corect. Chiar dacă ulterior psihologii au venit cu niște explicații, poporul s-a mobilizat: unii au plecat din Moldova, alții și-au făcut provizii, și-au scos niște bani sau au schimbat niște bani.

Ceea ce s-a întâmplat a fost un stres într-o primă fază și fiecare a reacționat în felul său. La unii apare o reacție post-stres mult mai intensă, alții însă rămân lucizi, de aceea în astfel de momente este nevoie să rămânem uniți, în niște grupuri sociale, pentru ca să preluăm unii de la alții idei bune și ca să ne potolim fricile.

Sănătateinfo.md: OMS spunea la începutul pandemiei Covid-19 că următoarea pandemie va fi legată de sănătatea mintală. Putem afirma că deja ne confruntăm cu ea?

Daniela Terzi-Barbăroșie: Statisticile globale arătau o creștere foarte mare a tulburărilor de anxietate generalizată. După pandemie, depresia și anxietatea sunt cele mai mari probleme în sănătatea mintală cu fobii specifice sau cu tulburări de anxietate legate de boli organice, pentru că după Covid, multă lume a rămas cu anumite probleme somatice. O parte din simptomele Covid-ului semănau cu manifestările unei crize de anxietate și atacuri de panică , iar cei care, în special, au trăit experiența Covid-ului, la nivel corporal rămân cu o parte din simptomele pe care le-au trăit în acea perioadă.

Această asemănare foarte mare la nivel fiziologic și biochimic a crescut numărul celor care suferă de anxietate, generat de boli organice din cauza similitudinilor simptomelor, iar în prima perioadă a pandemiei multă lume a chemat ambulanța crezând că problemele respiratorii sunt cauzate de virus, simptomatica fiind asemănătoare cu atacurile de panică.

Din punctul meu de vedere, după pandemie și după ce se va termina războiul vor crește semnificativ atacurile de panică. Atacul de panică se trăiește foarte intens la nivel chimic și fiziologic. Este mai mult expresia unui dezechilibru fiziologic și oamenii ar trebui să meargă la un neurolog sau cel puțin la un psihoterapeut, pentru că urmând un tratament, omul poate învăța anumite tehnici legate de controlul anxietății, de atacurile de panică.

Sănătateinfo.md: Noi nu prea mergem la psiholog sau psihoterapeut, pentru că avem o percepție denaturată despre rolul acestuia, mulți nu au bani pentru ședințele la psiholog, sunt și unii dezamăgiți de serviciile prestate de unii psihologi. S-a schimbat această percepție în această pandemie?

Daniela Terzi-Barbăroșie: Da, în perioada pandemiei solicitările erau mult mai multe decât până atunci, așa că am lucrat și duminicile, ceea ce încercam să nu fac. Lumea se sperie foarte mult de cuvintele psiholog, psihoterapeut, consilier psihologic, psihiatru. În pandemie cele mai multe adresări au fost legate de stări de anxietate. În unele țări serviciile de sănătate mintală sunt decontate de stat.

În alte țări chiar și psihologia din practica privată are facilități la impozitare, respectiv și tariful ședințelor este mai mic. În Moldova încă nu avem o lege cu privire la funcționarea psihologilor, dar sunt 40 de centre de sănătate mintală și oferă servicii inclusiv gratuite. Majoritatea acestor centre sunt în raioane. Observ că în ultimii 5 ani a crescut frecvența cu care oamenii se adresează la psiholog. În acest moment, cel puțin psihologii privați, sunt considerați un lux. Totuși, am observat că cei care făceau constant terapie au reacționat la Covid și război mult mai bine decât ceilalți, mulți din care au clacat.  

Sănătateinfo.md: Depresia ar fi pe primul loc în topul problemelor sănătății mintale, pe care o invocă tot mai des moldovenii. Am devenit brusc depresivi sau am fost mereu doar că acum s-a acutizat?

Daniela Terzi-Barbăroșie: Eu cred că ceea ce trăiește o populație din spațiul acesta mai proximal cu Ucraina nu este neapărat depresie. Din câte văd eu, este mai curând un sentiment de neputință combinată cu foarte multă furie. Furia ne ține destul de vigilenți, destul de energici. Dacă am fi depresivi am fi mai demoralizați, dar noi, din fericire, avem barometrul moral bun. Suntem mai supărați, oripilați de anumite informații care au circulat, de anumite fotografii care au rămas foarte vii în memorie, iar asta ne determină să fim puternici. Asta nu o să dureze la nesfârșit, în mod normal creierul obosește de această stare de  hipervigilență și atenție sporită.

Poate ați observat deja că unii au început mai puțin să privească știrile despre război, nu mai citesc așa de mult despre ce se întâmplă în țara vecină sau citesc doar titlurile și se uită doar la fotografii. Acestea sunt mecanisme de protecție a creierului nostru împotriva unor stimuli supărători, obositori și care ne determina stări emoționale neplăcute. Fiecare dintre noi are filtrele sale: cineva nu privește deloc, alții preferă să întrebe pe cineva mai informat. Sunt și dintre cei care mai curând preferă să nege existența pericolului, la fel ca și în perioada Covid-ului.

Dacă neagă existența pericolului încă nu înseamnă că ei nu sunt sub influența lui. Lumea vorbește inclusiv de frica de război nuclear și această apare în topul fricilor oamenilor. Nu am știut acest lucru până nu a apărut iminența sau gândul războiului, mai ales la popoarele care au fost în proximitatea unor războaie sau amenințări. Aceste generații încă au această frică de război nuclear. Pentru noi e o noutate tipul acesta de frică, dar este un pericol. Cei care au făcut planul A, B și C sunt acum mai liniștiți decât cei care au trăit cu iluzia unui posibil război. E mai sănătos să nu trăim in iluzii false legate de predictibilitate, de control și de siguranță, pentru că sunt foarte mulți factori impredictibili pe care nu-i putem controla, nu îi putem anticipa.

Sănătateinfo.md: Cum le explicăm copiilor ceea ce se întâmplă la granița cu Moldova?

Daniela Terzi-Barbăroșie: Sunt copii care nu întreabă despre război sau despre Covid, dar au trăiri emoționale foarte intense sau copilul poate fi furios, se poate manifesta foarte agresiv, dar la bază este, de fapt, frica de război. Vorbiți-le, explicați-le ce se întâmplă, răspunzând tare succint, fără să le dați multe detalii. Copilului îi place să creadă ca părintele este invincibil și că îl va apăra de orice și v-ar găsi soluții în orice situație dificilă.

Noi vorbim despre frica de război, dar sunt așa de mulți copii cu frica de păianjen ori de înălțime. Aceste frici pot fi lucrate, dar părinții fie ironizează pe seama lor, fie îi corcolesc prea tare. Dacă nu îi explicăm copilului, toate fricile lui devin demoni în capul lor, iar frica de moarte, pur și simplu trebuie gestionată foarte ușor. Frica cea mai mare a oamenilor este frica de pierdere a părinților.

Sanatateinfo.md: Sunt anumite tehnici de calmare?

Daniela Terzi-Barbăroșie: Religia poate fi o sursă de auto-calmare. De exemplu, lumea care spune rugăciuni la un stres foarte mare este aproximativ cam ceea ce recomandă psihologii, doar că are conotații religioase. Bine că omul se poate calma, chiar dacă pentru asta este nevoie să spună o rugăciune sau să apeleze la o divinitate.

Mai important este ce face după ce se calmează, pentru că, dacă s-a calmat spunând o rugăciune sau o oarecare afirmație, dar după aceasta se duce fără mască în magazin și nu crede în Covid, clar că nu are cum nici rugăciunea și nici afirmația să îl protejeze. Așa și cu războiul. Poți să te rogi la Dumnezeu să nu dea drumul Putin la nu știu care armă, dar dacă nu ai niște planuri concrete de rezervă legate de siguranța ta și a familiei, nu prea funcționează rugăciunea.

Fiecare are o pușculiță cu resurse rapide de a se echilibra, cu excepția celor care ajung în atacuri de panică. Majoritatea oamenilor fac lucrurile destul de corect, fie se opresc, expiră, respiră, își fac un masaj sau cumva încearcă să se calmeze. Cel mai păgubos, și în război și în pandemie, a fost negarea pericolului. E cea mai mare iluzie pe care poate să și-o facă omul.

Avem trei reacții fundamentale la stres: luptă, fugă sau înghețare și toate au legătură cu lumea animală, pentru că așa se protejau ele de prădători. Unele animale fugeau, unele înghețau, pentru că sunt prădători care nu mănâncă animale dacă le percep ca fiind moarte, iar unele animale pur și simplu se ascund în vizuină și stau acolo. Este un element care ține de creierul nostru, de felul în care am evoluat.

Ca mecanism de apărare de scurtă durată aceste reacții primitive sunt de ajutor, dar când toată lumea vorbește despre război, dar cineva continuă să creadă că războiul nu e aici, deja e disfuncționalitate, pentru că nu admite nici să ia act de cunoaștere cu ceea ce i se întâmplă, nu se confruntă cu realitatea, trăiește într-o iluzie și pretinde că în bula pe care și-a format-o este în siguranță. Sunt deja peste trei luni de când a început războiul în țara vecină și lumea s-a informat suficient de mult.

Unii și-au făcut de urgență pașaport și au plecat. Sunt și dintre cei care au regretat ce au făcut, pentru că au făcut lucruri mai puțin chibzuite, de exemplu au dat în chirie spațiul lor, au plecat peste hotare și au închiriat o locuință pentru o perioadă mai lungă de timp. Așa reacționează oamenii în panică, iar în felul în care noi funcționăm sunt multe mecanisme. Este un mecanism foarte complex ce se întâmplă în creier pentru că sistemul nostru limbic, acolo unde sunt emoțiile, este mai rapid decât sistemul care gândește. Avem o parte în creier, cortexul prefrontal, care gândește, analizează și procesează informațiile, dar el nu poate procesa informații când este prezent un stimul mare. Atunci sunt numai emoții, și sunt oameni care acționează în baza emoțiilor, nu așteaptă puțin să se „conecteze” creierul, dar acționează.

Sănătateinfo.md: Ce să facem când suntem panicați, iar creierul întârzie să se „conecteze”? Și cât durează până la „conectare”?

Daniela Terzi-Barbăroșie: Este bine de așteptat. Perioada asta, în general, nu durează tare mult, la unii oameni se echilibrează destul de repede și în vreo două-trei ore ei înțeleg că au avut o reacție exagerată. De exemplu, dacă sunt doi parteneri și unul este mai rațional, dar despre celălalt știm că este mai în opoziție, atunci să fie o discuție legată de: „Ok, e bine că vrei să ne apărăm, dar hai să ne gândim cât de rațional este. Hai să punem pe foaie plusurile, minusurile”.

O discuție de obicei foarte mult ajută. Unii reușesc uneori să facă niște lucruri necalculate până să ajungă să le discute cu partenerul sau cu doi-trei oameni. E un paradox felul în care funcționează creierul.

La fel ca pandemia, războiul acesta ne-a arătat ce avem în noi și ne-am dat seama de adevăratele noastre resurse interioare.

O altă formă prin care putem să dezamorsăm fricile noastre este să avem un plan de rezervă pentru orice. De exemplu, frica de dezastre naturale. Ca adulți, noi trebuie să știm că este un loc în casă unde stă pașaportul, două-trei haine, pentru ca să putem pleca din casă atunci când este nevoie. Mai păgubos ar fi să credem că asta nu o să se întâmple niciodată și pașaportul copilului să fie într-o cameră, ale părinților în altă parte și nici bani pregătiți să nu fie în casă. Acceptarea impredictibilului este un lucru mare, la fel ca și acceptarea războiului.

Oamenii,nu că s-au obișnuit cu războiul, ci pur și simplu au acceptat că acest lucru se întâmplă. Noi nu putem părăsi Moldova și o parte dintre noi nici nu vor să o părăsească, așa că acceptăm ceea ce ni se întâmplă. În a doua lună după începerea războiului multă lume a revenit la rutină și asta nu înseamnă că ne vedem de viață, că facem nunți, punem muzică și ne bucurăm că acolo mor oameni. Nu, asta însemna că am acceptat că acest lucru se întâmplă.

Sănătateinfo.md: Ați spus că într-un fel pandemia ne-a pregătit pentru război. Acum, mulți se întreabă ce alte epidemii, pandemii, conflicte urmează? Astfel de întrebări tot din frică vin și pot ele să ne afecteze pe termen lung?

Daniela Terzi-Barbăroșie: Probabil este individual la fiecare, dar daca vorbim despre colectivitate, atunci sigur suntem mai pregătiți și sigur am ieșit mai puternici din pandemie și din experiența războiului. Evident, fiecare cu lecțiile lui învățate și mai ales cu resursele lui, dar cu siguranță suntem mai căliți. Avem capacitatea de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc. Cu cât mai des în viață suntem expuși la unele situații în care nu-i totul puf și miere, cu atât șansa de a dezvolta reziliență psihologică este mai mare.

Cumva perioada asta a arătat că nu ne-am făcut bine lecția ca părinți, pentru că preadolescenții și adolescenții sunt mai fragili decât noi, pentru că noi am trăit deja niște etape complicate, cum ar fi criza financiară, diferite reorganizări, inclusiv s-a schimbat sistemul școlar. În ultimii 10-15 ani adolescenții nu au avut așa mari probleme și acum au cedat mai mult decât adulții.

„Munca a fost un refugiu pentru foarte mulți”

Sănătateinfo.md: În această pandemie, mulți au spus că am muncit, parcă, mult mai mult. Ne-a salvat munca de depresie și anxietate ori ne-a epuizat complet?

Daniela Terzi-Barbăroșie: Acum, în cazul războiul, același mecanism se activizează. Într-o primă fază, la începutul pandemiei, femeile coceau foarte mult. Toată lumea a început să facă pâine. La nivel neurochimic acest proces este genial, pentru că lucrezi cu mâinile, pui foarte multă putere în ceea ce faci. În plus, senzațiile care le aduce lucrul manual, când pui mâna pe făină, pentru creier este un adevărat cadou. Bărbații au început să meșteșugărească pe acasă. Oamenii intuitiv chiar fac totul corect, iar dacă și-ar asculta mai mult sinele, ari fi mult mai bine. Lucrul, în special dacă este creativ sau care solicită intelectual, solicită un efort din partea creierului, care trebuie să se concentreze pentru a rezolva o problemă. Și atunci, spațiul care de obicei era ocupat de gânduri persistente negative este ocupat cu realizarea unei alte sarcini. Este bine să lucrăm mult atunci când există o problemă, dar și să ne odihnim mult și calitativ. Dacă mergem 10 km prin parc și ne gândim  numai la război sau numai la frica de a ne infecta cu Covid,  obosim fizic, dar nu facem creierului niciun cadou, în sens că nu am făcut o activitate cu adevărat benefică pentru bunăstarea psihologică.

Dacă însă am mers măcar un kilometru prin parc,  dar între timp suntem atenți la culoarea crenguțelor, la mirosul florilor, la oamenii pe care îi vedem, la culorile hainelor, atunci ne încărcăm creierul cu stimulente de tot soiul și este mult mai bine. Dacă vom învăța ce se întâmplă în creierul nostru, ca procese, atunci ar fi mult mai puțină anxietate și depresie în viață.

Sănătateinfo.md: Vinovăția e o altă stare cu care se confruntă mulți dintre oamenii care au pierdut rude din cauza Covid-ului. Unii se învinuiesc că nu au făcut suficient de mult ca să-i salveze, alții – că au fost declanșatorii bolii. Cât de des vă întâlniți cu situații când oamenii se simt vinovați că și-au pierdut oamenii dragi și în ce se poate transforma în timp? Se atenuează ori se acutizează?

Daniela Terzi-Barbăroșie: Da, din păcate. Sunt unele dintre cele mai grele cazuri când oamenii știu că au fost cumva responsabili de moartea cuiva, fie că vorbim de Covid sau de alte situații. De obicei, acești oameni sunt antrenați într-un proces psihoterapeutic de lungă durată, pentru că este o povară morală foarte mare, indiferent dacă este membru din familie sau e vorba de oameni străini. Cu un om care știe sigur că a determinat moartea cuiva este nevoie de un proces terapeutic foarte amplu, pentru că ține de procesul iertării de sine, care este cel mai greu proces.

Am avut un caz când o persoană a dezvoltat schizofrenie din cauza asta, pentru că experiența asta-i tare cruntă, iar psihicul nu reușește să facă față. Această persoană va fi bine, va fi o persoană normală, va lucra, va învăța, doar că va trebui să facă tratament toată viața.

Sănătate INFO: Anxietatea și frica de virus/război afectează funcțiile normale ale organismului?

Daniela Terzi-Barbăroșie: Frica produce reacții fiziologice, dar ele trec foarte repede. Anxietatea însă duce la uzura sistemului nostru de sănătate. Într-o stare de anxietate, adică o frică nerezonabilă, mulți ajung la medic cu probleme de sănătate, de exemplu dereglarea sistemului digestiv, dereglări ale somnului, dureri musculare. De obicei, oamenii folosesc expresia „îmi fac prea multe griji”.

Ei bine, îngrijorarea ca stare psihologică este benefică, pentru că din punct de vedere chimic se elimină mai multă adrenalină si noradrenalină, iar asta înseamnă o activizare a sistemului nostru nervos. Respectiv, noi căutăm soluții, suntem energici și vrem să rezolvăm problema. Dacă, însă, starea asta trece dincolo de limitele normalului, organismul ajunge în uzură.

Sunt teorii în anxietate, care spun că există o mare predispoziție ereditară în care funcționează creierul nostru și există modelul învățat. Părinții anxioși sau o bunică mai inimoasă, care tot timpul sufla deasupra copilului, va prelua modelul acesta anxios din familie și va crește cu această predispoziție spre anxietate.

De asemenea, ei sunt mai predispuși la probleme somatice. În corp sunt diferite organe predispuse să internalizeze senzația de frică. Sistemul circulator este primul care reacționează la adrenalină si noradrenalină, așa că încep să apară palpitații, iar unii oameni devin palizi, se înroșesc, apar transpirații și senzația de „picioare moi”. Dacă astfel de senzații vor fi frecvente, bineînțeles că inima va începe să sufere și să apară tot soiul de probleme.

Pe de altă parte, corpul este un aliat în cazul de față, pentru că sunt oameni care nu ar admite că au anxietate. Pentru ei este mai ușor să admită că au o problemă de sănătate și atunci vor merge la medic unde vor beneficia de tratament medicamentos ca să-și echilibreze corpul. În unele cazuri, după o vizita la cardiolog sau la terapeut, oamenilor li se spune mai direct sau indirect să meargă să consulte un neurolog, apoi și la psihoterapie. Psihosomatica este o știință cu drepturi depline în care s-a văzut legătura directă între stres și boli.

Sănătateinfo.md: Frica poate fi controlată?

Daniela Terzi-Barbăroșie: Poate. Cel puțin putem să învățăm să o controlăm. În primul rând este bine ca oamenii să cunoască anumite elemente care țin de psihofiziologia unor emoții, cum se perpetuează în creier un stimul și cum reacționează creierul nostru. Reacțiile acestea ne-au ajutat cândva, pe scara evoluției, să ajungem să ne transformăm în oameni și să dăm răgaz corpului să trăiască și să elimine acest exces de adrenalină, pentru că ceea ce se întâmplă atunci în corp este felul în care adrenalina se manifestă.

Lumea, la noi, nici să respire corect nu știe. Dacă am învăța să respirăm diafragmal atunci când avem o emoție intensă, ne-ar scuti de multe probleme. Alții, la stres, încordează mușchii sau strâng pumnii foarte puternic, iar aceasta este o tehnică tare bună. Se numesc exerciții de relaxare musculară și ar presupune să ne putem controla mușchii, adică să îi încordăm și să îi relaxăm.

Părinții pot face asta acasă, în formă de joc, adică îi arată copilului cum merge un elefant și el se încordează și pășește apăsat, astfel eliminând furia. Prin contractare musculară, ca și prin respirație diafragmală, noi metabolizăm adrenalina și ea iese în afară prin inspirat-expirat sau prin încordare musculară. Creierul se defocalizează de la senzația de frică sau altă emoție și începe să proceseze informația din spațiul real: culoarea lumânărilor, culoarea agendei, culoarea părului etc.

Toate tehnicile acestea ajută oamenii să folosească niște instrumente concrete, precise, cu impact imediat. Dacă lumea ar înțelege că acesta este un proces fiziologic, atunci frica ar fi mai ușor gestionată. Anxietatea își găsește mai ușor portiță de intrare pe un psihic erodat. Neputința este unul din stările pregnante în anxietate, când tu crezi că nu poți face nimic. Anxietatea este mai curând un proces psihofiziologic, nu doar fiziologic.

Adică, asta înseamnă că eu pot sta liniștit într-un fotoliu, să îmi amintesc de o experiență a mea sau să am un scenariu foarte negativ și fatalist cu privire la viitorul meu, adică felul în care eu gândesc despre mine, despre alții și despre viață este disfuncțional. Aceștia sunt majoritatea oamenilor care ajung în terapie, oameni care înțeleg că gândurile lor, felul în care ei interpretează realitatea și pe sine sunt gânduri destul de negative.

70 la sută dintre proverbele și poveștile noastre sunt numai despre asta. Creștem cu aceste povești și sunt parte din cultura noastră, iar mai târziu avem anxietăți și tot ce vrei. Dacă te uiți din punct de vedere psihologic la ceea ce oamenii numesc înțelepciune populară, vezi că proverbele și poveștile sunt împânzite cu tot soiul de anxietăți și gânduri eronate despre tot ce vrei. Pe urmă copii încep să se teamă de umbra lor. Așa apare o stare de anxietate. Ajung la 35 de ani și sunt chinuiți de anxietate.

În creștinism puterea e impusă în afara omului. Totul se leagă de ceva din exterior, fie preotul, fie Dumnezeu și oamenii nu cresc cu sentimentul că ei pot să își construiască viața pe care o doresc, pentru că totul depinde de fatalismul acesta care se promovează în religie. Mai ales la oamenii religioși o să vedeți lipsa de proactivitate, lipsa de capacitatea de decizie, lipsa de acționare, pentru că totul e pe seama altuia. Felul în care moldovenii se percep pe sine și se raportează la viață este foarte păgubos.

Sănătateinfo.md: Problemele pacienților de peste hotare diferă de ale celor de pe loc?

Daniela Terzi-Barbăroșie: A fost o chestie interesantă. Am clienți din foarte multe țări, dar nu am avut nicio persoană cu anxietate din cauza Covid. Eu cred că motivul principal este că în țările din care erau ei nu erau atât de multe știri false. Acolo informarea era foarte precisă, iar la noi era așa de multă dezinformare, că nu aveai cum să nu devii conspiraționist. Acolo nu a fost așa, poate pentru că și măsurile au fost puțin mai impuse, dar cumva lumea le-a respectat.

De obicei le dau prioritate clienților de pe loc, dar în pandemie cam 70 la sută erau din străinătate și niciun caz legat de anxietate din cauza infectării cu virusul. Majoritatea cerea ajutor în a-și convinge părinții rămași acasă să se vaccineze. Pentru mine a fost foarte concludent ce se întâmpla, fiind plecați peste hotare acești oameni erau nevoiți să facă terapie, pentru că nu mai știau cum să vorbească cu mama ca s-o convingă să se vaccineze ori cum să îl convingă pe tata să se ducă la spital, pentru că are simptome.

Sănătateinfo.md: De ce moldovenii cad așa de ușor în plasa știrilor false?

Daniela Terzi-Barbăroșie: Pentru că au fost foarte multe. În perioada ceea, 7 din 10 știri erau false, iar asta înseamnă abundență, pentru că oamenii erau expuși zilnic la mai multe știri false decât adevărate. Eu cred că asta și este explicația: frecvența acestor știri, agresivitatea lor și Biserica, unde de dimineața până seara, la toate slujbele, erau discuții anti-vaccin si anti-covid. Părinții clienților mei sunt oameni de la țară care mergeau la Biserică fără măști, pentru că preotul le spunea să le scoată. 

Sănătateinfo.md: Da, dar știrile false erau peste tot, circulau din țară în țară. Informația despre implantarea cipului, de exemplu, a făcut înconjurul pământului.

Daniela Terzi-Barbăroșie: Despre „cipul din vaccin” oamenii din alte țări râdeau, dar, ai noștri nu râdeau din cauza că nu au gândire critică. Problema cea mai mare cu etniile din spațiul ex-sovietic este că, după perioada sovietică mașinăria a lucrat în direcția anihilării a orice umbră de gândire critică. Oamenii în Moldova pur și simplu nu gândesc critic. Ei au luat informația, au citit-o și fix așa o integrează. Trist este că noi cu copii noștri fix asta facem, nu încurajăm gândirea critică. Copilul ar trebui învățat să pună la îndoială chiar și ce îi spune părintele.

Este comod pentru noi când îi spunem copilului să facă ceva și el spune: „da, bine”. Nu, el trebuie să întrebe „dar de ce așa?”, „dar cum s-ar putea altfel?”. Noi trebuie să-l stimulăm să pună aceste întrebări, dar noi vrem să execute ceea ce îi spunem, apoi ne supărăm că pe la 20 de ani se droghează. Dacă nu are gândire critică, evident că o să îi spună prietenul să tragă un fum și el o să tragă, pentru că tu acasă tot ai vrut de la el obidiență.

Sănătateinfo.md: Pe copii i-a speriat pericolul din perioada pandemiei și războiul?

Daniela Terzi-Barbăroșie:  Da, mai mulți copii au solicitat asistență în perioada pandemiei și a războiului. Din dorința de a-i proteja, părinții nu le-au explicat copiilor nici despre pericolul virusului, nici despre al războiului, și atunci ei au aflat de la școală, în maniera în care poate un copil explica ce se întâmplă. Mai ales la copiii mici de 8-12ani, care puteau să povestească niște lucruri total neadevărate despre ce se întâmplă în Ucraina, pentru că așa au perceput ei adevărul.

Copii vorbesc foarte multe la școală. Sunt o parte care au acces necontrolat la televizor sau la alte surse de informare, sau poate au citit o parte din știri din zona asta de informații conspiraționiste și a știrilor false, așa că veneau și povesteau. Una e să povestești unui copil care e mai indiferent la astfel de evenimente și alta e să povestești unui copil sensibil, la care totul în cap ia forme mult mai exagerate.

La copiii se manifestează foarte des tulburări de somn prin crize emoționale, adică un copil care era, de obicei, liniștit poate să fie necooperant și să aibă emoții foarte intense. Există, în special la copiii de 10-12ani, un fel de reacție la stres foarte puternic, când încep să se manifeste niște comportamente specifice vârstelor mai mici, și atunci, ca părinte, poți să îți dai seama că a trăit o experiență nefavorabilă: fie că a auzit ce se întâmplă în războiul din Ucraina, fie chiar a privit fotografii.

Din păcate, am văzut foarte mulți copii traumatizați după ce au privit, în special, masacrul de la Bucea. Dacă acasă părinții nu îi limitează ce are voie să privească și ce nu, pentru psihicul copilului este foarte greu să citească ororile acelea sau să le vadă. Noi, ca adulți, și tot am fost afectați. Cine a plâns, cine a înjurat, dar ei, că sunt copii… Pe ei imaginile pot să îi afecteze mai mult. Adolescenții au reacționat mai radical, cu emoții mai intense legate de furie, de nedreptate, pentru că așa e la această vârstă.

Copiii reacționează așa din cauza lipsei de socializare. În timpul pandemiei, una din probleme era că ei nu puteau socializa. Adulții făceau meeting-uri online, iar copiii, fiind online, nu prea vorbeau. Noi suntem oamenii meeting-urilor online, dar ei nu. Copiii mai sociabili, în special extroverții, care depind foarte mult de ieșirile în oraș, de companie, de grupuri au suportat cel mai greu acea perioadă.

Sănătateinfo.md: Frica poate fi „molipsitoare”? Putem prelua fricile cuiva?

Daniela Terzi-Barbăroșie: Există un fenomen în psihologia socială, se numește contaminare sau contagiunea psihică. E mai des întâlnită în varianta negativă, când mai des preluăm comportamente, atitudini și stări emoționale negative de la ceilalți, dar există și oamenii care se contagiază cumva pozitiv de la atitudinile favorabile ale altora. De aceea este bine să comunicăm cu oamenii care de la natură sunt mai puternici, mai raționali, mai calmi, pentru că așa au moștenit un temperament mai echilibrat.

Pentru mulți moldoveni a fost benefic faptul că s-au implicat în acțiunile de caritate și voluntariat. Acesta a și fost colacul de salvare pentru toți în prima perioadă de la declanșarea războiului, pentru că cea mai grea perioadă a fost anume la început. Voluntariatul și acțiunile de caritate sunt ca o recomandare în perioada crizelor mari umanitare, precum războiul sau imigrația grupurilor mari de oameni cum se întâmplase atunci. Este o modalitate tare bună să fii util și să te implici. Asta îți face foarte bine ordine în cap, în valori și convingeri de viață. Multă lume a trăit transformări foarte profunde. În special, oamenii predispuși depresiilor au avut o evoluție foarte frumoasă. În pandemie a fost scoasă în evidență perceperea mai acută a vieții și importanța relațiilor sociale, atenția pentru familie, pentru sănătate.

În război valorile au trecut printr-un fel de filtru și au ieșit la iveală unele lucruri, pentru că fiecare dintre noi a acționat în felul lui. Poate ați avut așa prieteni care, în primul rând, și-au securizat averile și abia apoi familiile. Nu putem să judecăm sau să acuzăm o reacție sau alta a unei persoane, pentru că ele vin tocmai din această percepție acută a pericolului. Și în cazul pandemiei, și a războiul,  în esență este vorba despre frica de moarte. Dacă am avea o atitudine mai puțin catastrofală față de moarte, mai puțin exagerată, atunci toate tipurile de crize - fie că vorbim de război sau de boli incurabile, s-ar trece diferit, cu mai mult discernământ și mai mult calm.

Doamna Terzi-Barvăroșie, vă mulțumesc pentru acest interviu.