Peste 1 milion de dolari vor fi investiți în lupta cu cancerul de col uterin. În curând urmează să ajungă în țară și vaccinul contra HPV
redactor
01 noiembrie, 2017, 15:37
Vizualizări: 4447
Zilnic în Republica Moldova o femeie este diagnosticată cu cancer de col uterin, iar o dată la trei zile o femeie pierde lupta cu maladia. Acest tip de cancer malign este pe locul doi după cancerul mamar printre bolile care provoacă decesul populației.
Autor: Silvia Rotaru
Zilnic în Republica Moldova o femeie este diagnosticată cu cancer de col uterin, iar o dată la trei zile o femeie pierde lupta cu maladia. Acest tip de cancer malign este pe locul doi după cancerul mamar printre bolile care provoacă decesul populației. Autoritățile din sănătate își propun pentru următorii trei ani reducerea cazurilor de îmbolnăviri și a mortalității prin asigurarea accesului femeilor la servicii de calitate. Astăzi, s-a vorbit din nou și despre vaccinul contra HPV, ce urmează să fie administrat în perioada adolescenței.
Astfel, în următorii trei ani obiectivele autorităților prevăzute în programul de prevenire a cancerului de col uterin se vor îndrepta spre:
- creșterea accesului femeilor de 25-61 de ani și fetelor adolescente la servicii de calitate de screening cervical și vaccinare anti-HPV:
- o pătrime din specialiștii asistenței medicale primare, din toate raioanele Republicii Moldova, vor fi instruiți să efectueze corect testele de screening cervical;
- personalul medical din șase laboratoare citologice și histopatologice din țară (din cadrul Institutului Mamei și Copilului, Institutului Oncologic, Centrului Republican de Diagnostică Medicală, AMT Centru, Spitalului municipal Bălți și Spitalului raional Cahul) va fi instruit în prelucrarea și examinarea testelor și raportarea rezultatelor;
- personalul medical din 18 cabinete de colposcopie din Chișinău și alte raioane ale țării, va fi instruit să realizeze corect examinarea colposcopică, să interpreteze rezultatele și să asigure conduita cazului, fie prin tratament, fie prin referire la următorul nivel de intervenție;
- trei laboratoare vor fi dotate cu echipament performant;
- actele normative ce reglementează screening-ul cervical vor fi revizuite și actualizate în corespundere cu standardele internaționale în domeniu;
- module de instruire în domeniul screening-ului cervical vor fi integrate în curricula universitare și ale colegiilor de medicină și farmacie;
- va fi creat Registrul Electronic de Screening Cervical ca parte a Sistemului Informațional Integrat în Sănătate pentru a monitoriza conduita cazurilor;
- va fi creată Unitatea de Coordonare a Screening-ului Cervical din cadrul Institutului Mamei și Copilului;
-va fi introdusă vaccinarea contra HPV în perioada adolescenței, care va complementa serviciile de screening cervical.
█ De ce apare cancerul de col uterin. Semnele care-ți dau de înțeles că ai putea avea boala
La modul practic autoritățile își propun simplificarea accesului tuturor femeilor la servicii de screening pentru depistarea precoce a maladiei. Astfel, fiecare femeie v-a merge la medicul de familie din localitate pentru a efectua screening-ul cervical și nu va mai fi nevoită să ajungă într-un centrul raional. Dacă va fi depistat ceva suspect, aceasta va fi direcționată către un examen colposcopic. De aici pacientul va fi redirecționat la IMC și dacă va fi nevoie la Institutul Oncologic.
„Rolul IMC în acest proiect este foarte important. Astfel, vor fi create două subdiviziuni: o unitate de coordonare a screening-ului cancerului de col uterin și Centrul de referință în colposcopie”, a menționat Sergiu Gladun, directorul Institutului Mamei și Copilului.
Unitatea de coordonare va fi responsabilă de monitorizarea modului cum este realizat programul în instituțiile medico-sanitare publice și private, iar centrul de referință în colposcopie ar urma să asigure pregătirea personalului medical și dezvoltarea serviciilor de colposcopie.
De asemenea, unul din obiectivele programului de prevenire a cancerului de col uterin este crearea registrului de screening. „Fiecare femeie din grupul țintă va fi chemată și rechemată la efectuarea investigațiilor necesare. Se va implementa un sistem informațional care v-a conecta într-un sistem unic date despre femeile de la nivel de asistență medicală primară, date de la laboratoarele citomorfologice și colposcopice, ceea ce v-a permite monitorizarea și tratamentul femeilor depistate pozitiv cu o patologie precanceroasă”, a mai menționat Sergiu Gladun.
Potrivit reprezentantei UNFPA în Moldova, Rita Columbia, conștientizarea necesității efectuării investigațiilor necesare și la timp este cheia succesului în prevenirea tuturor maladiilor. Programele de screening cervical trebuie popularizate.
„Este un program foarte important care are drept scop salvarea vieții femeilor. Exista dovezi că programele bine organizate pot reduce cu până la 80 la sută mortalitatea. Dacă acest program este combinat cu vaccinarea atunci ele pot reduce ratele cu până la 90 la sută. Dacă vorbim despre prevenire atunci programele de screening trebuie să cuprindă 70-80% din numărul total al femeilor din țară. Astăzi, datorită programelor de screening bine organizate și introducerea vaccinurilor, Finlanda are cele mai mici rate de cancer de col uterin din lume”, a ținut să precizeze Rita Columbia, care este convinsă că proiectul va avea rezultate.
„În contextul eficientizării serviciilor pentru prevenirea acestei maladii autoritățile din sănătate au ajustat pe parcursul anilor actele normative, au conștientizat rolul major al medicilor de familie în depistarea la timp a bolii. Cu suportul ONU au fost prevăzute practicile internaționale în acest domeniu, inițiind mai multe parteneriate pentru dezvoltarea serviciilor de citologie, colposcopie și histopatologie în țară care au un rol vital în stabilirea diagnosticului acestei maladii”, a conchis Stela Grigoraș, Ministra Sănătății.
Bugetul proiectului constituie 1.200.000 de dolari, iar grupul țintă sunt adolescentele și femeile cu vârsta cuprinsă între 25-61 de ani. Proiectul este susținut de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale din Republica Moldova în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație, Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare, Asociația Internațională pentru prevenirea cancerului de col uterin, Organizația Mondială a Sănătății, Institutul Mamei și Copilului.
După implementarea cu succes a programului autoritățile își propun reducerea cazurilor de îmbolnăvire cu cancer de col uterin cu 20% până în anul 2025, reducerea mortalității cauzate de cancerul de col uterin cu 5% până în 2025. Peste 760, 000 de femei cu vârsta de 25-61 de ani vor beneficia de servicii de screening cervical pentru prevenirea cancerului de col uterin.
Potrivit directorului adjunct al Centrului Național de Sănătate Publică, Nicolae Furtună, vaccinul contra HPV v-a ajunge în țară în aproximativ săptămână. „Cum ajunge vaccinul facem seminarele de pregătire și începem vaccinarea. Nu știu de unde este adus. Vaccinul vine pe cale aeriană. Ca regulă acesta este încărcat în avioanele de cursă și dacă pasagerii au mult bagaj atunci ele nu sunt transportate, se amână de la o cursă la alta”.
Precizăm că vaccinarea trebuia să înceapă deja în luna octombrie și urmau să fie vaccinate 15.000 de fete cu acordul părinților, asta preconiza încă de anul trecut Ministerul Sănătății.
█ Vaccinul care te protejează de cancerul de col uterin va ajunge și în Moldova
Un studiu realizat în Moldova pe parcursul anului 2015 în privința prevenirii cancerului de col uterin, evidenția probleme grave în Moldova la capitolul cancer de col uterin. Autorul studiului a constatat că autoritățile noastre aruncă bani în vânt pentru screening-urile care ar trebui să prevină cancerul de col uterin, deoarece acestea se realizează oportunist, cu erori imposibil de cuantificat. Astfel, de mai bine de 8 ani rata femeilor care află prea târziu că au cancer rămâne extrem de înaltă. „Citologia de col uterin în Republica Moldova se desfășoară fără niciun fel de practici bazate pe dovezi, aprobate la nivel național: fără standarde de formare sau a unor criterii de certificare, fără respectarea ghidurilor clinice, chiar dacă ele există, fără asigurarea calității prin indicatori de performanță, fără un sistem de monitorizare și evaluare a citologiei de col uterin. Prin urmare, nu există nicio cale de a monitoriza dacă citologii au aptitudinile necesare pentru a-și face treaba în mod corespunzător, dacă laboratoarele urmează recomandările privind bunele practici bazate pe dovezi”, susține Philip Davies, autorul studiului.
În luna mai a anului trecut Ministerul Sănătății anunța că este gata să realizeze un nou tip de screening care ar putea preveni îmbolnăvirile cu 80 la sută.
Cancerul de col uterin este a treia maladie cea mai răspândită în întreaga lume. Potrivit specialiștilor toate cazurile de cancer de col uterin ar putea fi prevenite prin programe de screening cervical bine organizate și vaccinare contra HPV la vârsta adolescenței.
Conform statisticilor, în Moldova mai mult de 1.500 de femei s-au îmbolnăvit de cancer de col uterin în ultimii cinci ani, iar altele peste 1.000 și-au pierdut viața. Sunt afectate în special femeile tinere, cu vârsta între 35-45 de ani.
Simptomele în cazul cancerului de col uterin apar foarte tardiv și pentru că se dezvoltă lent toate femeile cu vârsta cuprinsă între 25-61 de ani ar fi necesar să facă o dată la trei ani screning-ul de col uterin. Acesta se face la medicul de familie sau asistentul medical gratuit indiferent dacă sunteți sau nu asigurată medical.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
01 noiembrie, 2016, 14:27
01 noiembrie, 2016, 15:24
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
AstraZeneca retrage vaccinul anti-Covid. Compania a recunosc ...
08 mai, 2024, 11:27
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,50 %