O gâscă pentru un doctor
Violeta Colesnic
19 august, 2020, 20:32
Vizualizări: 11087
Oficial în Moldova, toți cetățenii care au în buzunar polița de asigurare medicală pot beneficia de servicii gratis. Documentul este unul obligatoriu și trebuie cumpărat în fiecare an, astfel încât atunci când ajungi la medic să nu plătești pentru o serie de servicii medicale stabilite de stat.
În realitate, de foarte multe ori
lucrurile stau exact invers. Chiar și cu polița de asigurare medicală în
buzunar, veți auzi mulți pacienți care spun că plătesc pentru serviciile
prestate de către instituțiile medicale publice. Mărturiile nu sunt o noutate
și nici nu șochează pe nimeni. Ele pot fi desprinse din studii, dar și din
discuțiile cu oamenii.
„Mulțumirea” sau „atenția”, cum o
numesc unii dintre pacienți, a devenit aproape o normă, care are diverse forme
– bani, cadouri, produse alimentare. Obiceiul „nesănătos” are, din păcate,
rădăcini destul de adânci în societate și nu are o explicație neapărat
convingătoare, cum ar fi salariile mici. La
întrebarea „de ce dați?”, unii dintre interlocutorii cu care am vorbit
nici nu prea au știut ce să ne răspundă. Răspunsul a fost scurt și s-a lăsat așteptat: – „pentru
că toți dau!”.
Această expresie de resemnare „Toți dau!” ne-a și făcut să documentăm subiectul. Am încercat să aflăm cine sunt cei „toți” care dau, de ce, cu ce și cum anume plătesc oamenii și, cum explică un medic, faptul că a început să ia mită?...
Poză simbol: Locuitoare a satului Burlănești, raionul Edineț în discuție cu reporterul Sănătate INFO
„Pașa, hai mai repede că deam clocotește uncropul!”, strigă
Igor, trântind capacul peste ceaunul cu apa clocotită și suflând repede peste
buricele degetelor pe care și le-a fript de toarta capacului.
Din spatele saraiului, cu tricoul
murdar de sânge, vine grăbită Pașa cu câte o gâscă fără cap bălăbănindu-i-se în
fiecare mână. Le pune jos lângă cuptoraș, scoate capacul de pe ceaun și, pe
rând, le scaldă în „uncrop”. Cu un băț cu vârful ars le tot întoarce pe toate
părțile apoi le apucă de picior, le scoate și le pune pe măsuța de alături.
Încep amândoi să penească gâștele, lăsându-le goale în doar câteva minute.
„Mai tai amuș și două găini. Le pregătesc pentru domnul Andrei. L-am sunat și i-am spus că mă duc mâine la dânsu”, explică Pașa cu fața serioasă și cu încredere că anume așa trebuie să mergi la doctor.
Foto: Elena Covalenco Pașa și Igor, penind rațe
„Domnul Andrei” este medic la
unul dintre spitalele de la Chișinău și, cum spun cei doi soți, „medicul lor personal”. Pașa este
hipertonică, iar Igor a suferit recent o operație la prostată. Ambii își beau
regulat pastilele și, o dată la câteva luni, fac drumul la Chișinău la „domnul
Andrei”, pentru rețete noi sau un control de rutină. Igor merge mai greu, așa că
pe el îl salvează telemedicina – este consultat mai mult la telefon. Pașa însă
se duce personal. Luând cu ea și o geantă cu „ce are pe lângă casă”. Geanta o
duce la spital.
- Nu vă mai spun la care, că voi
amuș publicați și nu vrem să-i facem probleme. Și nici noi nu vrem probleme, că
amuș satul o să ne grăiască. Și nu că ei (oamenii din sat) nu ar mulțumi
medicii cu bani ori cu ce au pe acasă, dar fiecare face asta pe ascuns. Într-un
fel, toți dau, dar nu le place să fie arătați cu degetul. Știți cum, de dat,
dau toți care merg la medic, dar când apare vreun scandal ceva, ap ei primii
strigă că doctorii îs corupți și că iau mită
Pașa este fericită că orice
întrebare legată de sănătate o poate adresa „domnului Andrei”. Femeia are toată
încrederea că relația ei cu domnul doctor e bună, pentru că știe să-l
„mulțumească”.
- Eu știu că pe domnul Andrei pot să-l sun
la orice oră și el îmi răspunde la telefon. Îmi scrie rețete și mie și lui
Igor, ne primește de fiecare dată și ne trimite la medicii care trebuie. La
fiecare câteva luni îi duc câte o geantă cu păsări. Când aveam vacă îi duceam
și brânză, dar am vândut-o și gata. Când ne internează la dânsul în secție îl
mulțumim cu 500 de lei.
- Asta-i mită.
- Nu, asta-i mulțumire. Mită asta-i când medicul îți cere, când te obligă să îi dai. Ce, 500 de lei îs bani? Nici el nu o să îmbogățească cu banii iștia și nici eu nu o să sărăcesc fără ei. Îi dau din inimă, că se poartă frumos cu noi și ne ajută de fiecare dată când avem vreo problemă de sănătate.
Din păcate, mita a discreditat
multe profesii publice în țara noastră, inclusiv pe cea de profesor, de
polițist sau de medic. Domeniul sănătății e în topul corupției, potrivitultimului raport al CNA, inclusiv pentru anul 2019. De asemenea, salariile
lucrătorilor medicali sunt printre cele mai mici, în comparație, cel puțin cu
țările vecine. Acceptând bancnota băgată în buzunar sau sub un dosar de pe
biroul său, doctorul înțelege că și el, și pacientul comit o ilegalitate, însă viața
cotidiană îi face să accepte cadoul umilitor.
Ce spun doctorii
- Pentru mine era umilitor să mă pomenesc cu o geantă cu niște orătănii moarte, un caș de brânză și vreo două pet-uri cu vin la picioare. Uneori nu mă găseau în birou și lăsau aceste „mulțumiri” sub masa mea. Se dezgheța găina, curgea sânge, se prelingea zerul. Aveam impresia că oamenii aceia își bat joc de mine. Ce să fac eu cu găinile lor?! Rugam infirmierele să le ia și să facă ce vor cu ele. Nu iau mită, iar dacă îmi lăsau bani, era fără voia mea. Oamenii, efectiv, îmi băgau banii în buzunar și pe sub dosarele de pe masă. Pentru că i-a zis lui cineva că „toți doctorii iau”. Și devine penibil să începi să te cerți pe coridor cu pacientul, băgându-i banii înapoi în buzunarul lui. La un moment dat obosești să lupți, ți-e rușine de pacienții care stau pe coridoare sau colegii care te văd cum te cerți cu un pacient care îți tot întinde câteva bancnote. Întrebați-i pe medicii tineri, cei care încă nu sunt obișnuiți cu mita, cum se simt atunci când cineva încearcă să le bage câteva bancnote în buzunar. Și asta pentru că există un așa mit că „toți iau”. Da, mulți colegi medici iau mită. Unii din ei nu că iau, dar chiar cer. Într-un final, din cauza că unii iau mită suferă toți lucrătorii medicali, povestește un medic cardiolog, angajat la unul dintre spitalele municipale, care a dorit să-i păstrăm numele anonim.
Asistentă medicală, transportând un pacient în scaunul cu rotile
Doctorul spune că deși
situațiile sunt penibile și umilitoare, unele sunt bune pentru scenarii de filme
de comedie.
- Oricât aș fi explicat și
insistat să ia geanta și că nu accept așa ceva, cei din fața mea zâmbeau și șopteau conspirativ „ei, luați…
așa… un mic prezent… din toată inima. Proaspăt, nu vă temeți că o să vă
otrăviți.
„Moldovenii sunt un popor mai
specific”, explică un alt doctor, chirurg de inimi la Spitalul Clinic
Republican „Timofei Moșneaga”. „Ei sunt
tentați să „mulțumească” tuturor celor care le-au făcut un bine”.
- Poate asta a și dezvoltat
obiceiul de a da mită și de a corupe orice sistem din țară. Am avut diferite
cazuri. Unii dintre pacienții pe care i-am refuzat și i-am dat afară spuneau că
i-am refuzat, pentru că mi-au oferit puțini bani. Credeți-mă, așa ca mine sunt
mulți, dar despre noi nu vorbește nimeni. Toată lumea vorbește despre cei care
iau mită, nu despre cei care o refuză.
Mitul că medicii, în special chirurgii trebuie „mulțumiți” înainte de operație persistă și astăzi. Unii pacienți cred că banii oferiți doctorului sunt ca o garanție că vor supraviețui, că nu vor muri pe masa de operație. Puțini știu însă că un pacient decedat într-un spital este un indicator prost pentru instituție și o imagine proastă pentru medic.
Doctor, dezinfectându-și mâinile
- Au fost și dintre cei care
veneau la mine înainte de operație și întrebau despre preț, iar când le spuneam
că nu iau niciun ban, insistau să-i accept și să „depun tot efortul ca operația
să decurgă bine. De parcă eu mă joc cu viața omului! În plus, trebuie să-i și
refuzăm diplomatic, ca să nu-i supărăm sau să îi stresăm înainte de operație.
Mituirea medicului este o tradiție moștenită din timpul URSS și nu putem scăpa
de ea, oricât de mult ne-am strădui. Este ca și cum, oricât de modernă și
non-conformistă ar fi o nuntă, vreun obicei oricum este păstrat, și mereu se va
găsi cineva care va spune:„ eeeei, d-apoi ritualul acesta este păstrat de sute
de ani!”. Le spun colegilor de la mine din secție că trebuie să ne educăm
pacienții pentru că, dintotdeauna, medicii și profesorii au fost considerați
elită culturală și este datoria noastră să fim „curați”. Un simplu mulțumesc ar
fi suficient pentru noi, ne-a mai explicat chirurgul de inimi de la Spitalul
Clinic Republican „Tomofei Moșneaga”, care a dorit să rămână în anonimat.
Dacă nu „ungi”, nimeni nu se uită la tine
Unii bagă „atenția” în buzunarul medicului, ca să fie vizitați în salon mai des și să fie tratați mai profesionist. Oamenii spun că oferind „atenții” medicilor se simt ca și cum ar avea medicul lor. Al lor personal. Atâta doar că atunci când intră în salonul pacienților pentru vizitele obișnuite, doctorul îi consultă și pe cei care „au dat” și pe cei care nu au dat, pentru că e obligația lui de specialist.
Rodica este din Hrușova, raionul Criuleni, și e convinsă că dacă nu „ungi”, niciun cadru medical nu te ia în
seamă: „Toți iau mită. Dacă nu „ungi” nici nu se uită la tine. Medicilor le
plătești pentru operație, surorilor medicale le plătești pentru ca să vină
atunci când le chemi și nu peste jumătate de zi, infirmierelor, pentru ca să
aibă grijă să schimbe albiturile sau să ducă oala. Am băgat și în buzunare, și
direct în mână”. Atunci când le chemi și nu peste jumătate de zi, infirmierelor, pentru ca să aibă grijă să schimbe albiturile sau să ducă oala. Am băgat și în buzunare, și direct în mână”.
Locuitori ai satului Hrușova, raionul Criuleni, cu căruța transportând pământ și foi de ardezie
Igor, originar din Cricova, știa toate taxele care trebuie să le plătească la maternitate când soția lui va naște. Spune că nu i-a fost greu să obțină informația. „Publicitatea” se răspândește repede de la o gravidă la alta:
- Când soția mea a ajuns la
maternitate, chiar de la secția de internare a trebuit să bage bani în
buzunare. Infirmiera care o ducea cu căruciorul zicea: „iau ce greu te duc.
Sper că o să fie o mulțumire ceva. Cristina (soția) i-a pus 50 de lei în
buzunar. După ce a născut și a venit medicul în salon, Cristina mi-a spus să-i
plătesc și eu am scos banii din buzunar și i-am întins doctoriței, la care ea
zice: „eeei, tăticu, nu chiar așa! Măcar puneți-i pe masă”. De luat parcă iau
mită, dar parcă și se rușinează. Știam din timp toate taxele care trebuie.
Cristina a aflat toate sumele de la alte mămici care au născut. Informațiile
acestea se transmit de la o mămică la alta și parcă au devenit niște taxe
neoficiale-oficiale.
Angela: „Când te duci să naști
nici măcar clismă nu-ți fac până nu bagi 100 de lei în buzunar. Nu știu cum e
la alte spitale, dar la maternități se bagă bani în toate buzunarele”.
Deși înțeleg că nu este tocmai
corect, oamenii cu care am vorbit nu văd o problemă să fie „atenți” cu
doctorii. Dimpotrivă, spun că e o plăcere și recunoștință pentru munca pe care
o fac.
„O sticlă cu coniac sau un vin
bun pentru un medic”, încearcă să ne convingă mătușa Maria, „nu este mită. Este
doar o mulțumire pentru munca lor grea.
O singură viață am, și dacă medicul mă ajută să mă tratez și să ies sănătos, e
treaba mea dacă îl mulțumesc cu ceva sau nu”.
Cristina spune că fără doctorița
ei nu și-ar mai fi văzut copiii crescând. De aceea, banii pe care i-a oferit,
sunt ca acul în stogul de fân.
- Doctorița mea mi-a salvat viața.
Fără intervenția ei nu aș fi ajuns să văd cum îmi cresc copiii. Suma aceea
simbolică de bani pe care i-am dat-o sunt un fleac pe lângă ceea ce a făcut ea
pentru mine. Da, și-a făcut meseria, dar este dreptul meu să-mi exprim
recunoștința pentru fapta ei. Ca să mă salveze pe mine și pe alți pacienți, ea
a trebuit să învețe ani de zile. Și pentru ce? Pentru un salariu de 10 mii de
lei? Orice s-ar spune despre medici și oricât i-am blama, meseria lor este una
dintre cele mai importante și de-a lungul sutelor de ani au salvat milioane de
vieți.
Elena e originară din Bujor,
Hâncești. Venirea pe lume a fiului a fost așteptată. A născut într-o
maternitate publică. Și-a ales doctorul care să-i primească nașterea și, deși a
auzit istorii diverse despre „mulțumirea” lor, spune că nimeni nu i-a cerut vreun leu:
- Nu dau mită medicilor. Cel puțin
încerc. Uneori mă simt constrânsă. Primăvara aceasta am fost nevoită să
mituiesc medicul de familie, pentru că aveam nevoie urgent, în aceeași zi, de
un certificat medical pentru prelungirea permisului de conducere. Cu doi ani în
urmă, când am născut, nu am dat niciun ban. Medicul curant și asistentele
medicale nici măcar nu au pomenit că ar trebui să dau ceva, cuiva. A fost totul
perfect și un pic neobișnuit, pentru că auzisem de la alte femei că în
maternitate trebuie să plătești pentru orice și oricui. Iar mie nu mi-a cerut
nimeni nimic. Sincer, pentru felul cum s-au purtat cu mine în perioada cât am
stat în spital, îmi venea să le dau și luna de pe cer. Mi-au adus și un reșou,
pentru că era un octombrie cam friguros și apă mi-au adus…Poate de asta am
amintiri atât de frumoase legate de actul nașterii, iar la externare aveam o
energie pozitivă de nedescris. Acum, recunosc cu inima deschisă că după o
săptămână am cumpărat niște cadouri simbolice și le-am oferit celor care m-au
ajutat când am stat în maternitate. Cineva ar spune că am încălcat legea, dar
nimeni nu mi-a cerut acele cadouri. Am făcut-o din inimă și am apreciat
curajul, sacrificiile și nopțile lor nedormite. A fost felul meu de a le spune
„mulțumesc”.
Nicolai crede că nu e suficient
să oferi bani celor din sistemul medical. Trebuie să știi și cui îi poți
propune.
- Cei de sus știu că medicii iau mită, dar nu fac nimic pentru a stopa asta. Pentru că ei tot iau. Dacă n-ai „blat” undeva în spital, socoate că degeaba cheltui banii, că nu-i suficient să plătești, trebuie să știi și cui.
Locuitor al satului Bujor, raionul Hâncești, duce vaca la păscut
Ca să nu treacă prin umilința
„datului”, unii dintre pacienți evită în general sistemul medical public. Merg
la privați.
Pavel: Am încercat să profit și
eu de polița de asigurare, dar mi s-a spus că trebuie să trec pe la medicul de
familie din sat pentru îndreptare și apoi pe la cel de la raion și că nicio
șansă să fiu operat anume la profesorul de la Chișinău, la care vreau eu. În
plus, medicului de familie trebuie să îi dai ceva pentru că îți dă îndreptare,
la acel de raion tot trebuie să dai și dacă ajungi să fii operat la Chișinău,
oricum trebuie să plătești și chirurgului și anestezistului și surorilor
medicale. Pentru ce dar eu să mă chinui? M-am dus la clinică privată.
Pe Adela am întâlnit-o
stropindu-și grădina. Seceta i-a compromis practic toată roada, așa că spera să
recupereze măcar culturile mai rezistente. Și ea mărturisește că ocolește
sistemul medical public.
- Știu că se ia mită și în spitale, și în policlinici. Psihologic nu pot trece peste bariera de a mitui un medic. De asta întotdeauna mergem la clinica privată. Și dacă la clinicile private se poate fără mită, înseamnă că acest lucru ar fi posibil și în instituțiile publice. Trebuie doar să mărească salariile medicilor și să le creeze condiții decente de muncă. Și pacientul trebuie educat că orice sumă de bani se achită doar în casă.
Locuitoare a orășelului Cricova pe bicicleta
Lidia, și ea locuitoare al
orășelului Cricova, e nedumerită că oamenii, chiar și cei tineri, nu pot scăpa
de acest obicei sovietic.
- Eu nu-i înțeleg pe oamenii care
dau mită. Cum naiba să nu renunți, după atâția ani, la mentalitatea sovietică
de a băga bani în buzunarul medicului sau de a te duce la el cu sticle de
băutură? Mi-e ciudă de mor pe cei care dau mită!
Iar Eugen, locuitor al Capitalei,
crede că cei care obișnuiesc să dea mită, așa își rezolvă orice problemă nu
doar în sistemul medical. Partea proastă e că tot ei sunt cei care condamnă
actele de corupție.
- Cei care dau mită doctorilor
sunt tot acei care dau mită polițiștilor, profesorilor și oriunde se poate
„unge” pentru a avea careva beneficii. Asta-i o categorie aparte de oameni. Tot
ei sunt cei care strigă în gura mare că medicii iau mită. Cunosc medici care nu
acceptă mita, o refuză și chiar se simt ofensați când cineva încearcă să le
bage câte o bancnotă mototolită prin buzunare.
Tema „mitei” e delicată.
Cercul pare viciat și închis: unii pacienți dau și unii medici iau. Doar că
atunci când apar situații de scandal despre un medic care a luat mită, nimeni
nu se mai întreabă cum este pedepsit cel care a dat? Și pacientul, și medicul
au încălcat legea, prin urmare ambii sunt pasibili de pedeapsă.
În Moldova, actele de corupție
pentru luare sau dare de mică sunt foarte rar denunțate. Și mai rar, cei care
le comit, ajung să fie pedepsiți pentru ele. De asemene, salariile cadrelor
medicale sunt proaste. Din toamnă, acestea ar urma să crească cu 30%, ceea ce
pentru un medic cu un stagiu de până la 10 ani de la Urgență, de exemplu, ar
însemna un salariu fix de puțin peste 300 de euro. Pentru comparație, un medic
primar pe Ambulanță în România are un salariu lunar de aproape 10 ori mai mare.
De altfel, cu polița medicală pacienții din Moldova pot beneficia gratis de câteva mii de servicii și proceduri medicale. Trebuie însă să respecte câteva reguli simple, iar primul om din sistem cu care va contacta este medicul de familie. Acesta îi va elibera bilet de trimitere pentru procedurile de care are nevoie. Serviciile sunt incluse în Programul Unic de Asigurări Medicale și sunt acoperite financiar din Fondurile Asigurării Obligatorii de Asistență Medicală, acel fond l care contribuim cumpărând poliță medicală. Lista acestora stă afișată pe holul fiecărei instituții medicale. Pentru că e lungă și tehnică, rar vezi pacienți care să o studieze. În consecință, din ignoranță, oamenii plătesc chiar și pentru ceea ce ar putea obține gratis.
Acest material apare cu sprijinul Departamentului Buna Guvernare al Fundației Soros Moldova. Informațiile prezentate în această publicație aparțin autorului și nu reflectă neapărat poziția Fundației.
Tag: mită, sistem medical, corupție
Categoria: Banii tăi în sănătate
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
27 decembrie, 2023, 18:32
27 decembrie, 2016, 13:05
27 decembrie, 2021, 10:22
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %