Tag: ue,

Third slide

„Noi permanent reparam mașina, dar acum ne bucurăm că avem o mașină nouă, cu care vom acorda asistența medicală necesară”. Agenția Națională pentru Sănătate Publică și-a reînnoit parcul de automobile

04 august, 2022, 17:35

Vizualizări: 617

Parcul de automobile din cadrul Agenției Naționale de Sănătate Publică a fost reînnoit cu 15 mașini, procurate de Organizația Mondială a Sănătății, cu suportul financiar al Uniunii Europene. Dintre cele peste 100 de automobile, pe care le deține ANSP, aproape jumătate sunt mai vechi de 10 ani, spune directorul instituției, Nicolae Jelamschi, iar 20 urmează să fie scoase din uz în acest an. Achiziția a costat 3,7 milioane de lei.

Third slide

Delegația UE te invită la o serie de concerte de muzică clasică

18 iulie, 2022, 17:23

Vizualizări: 365

Delegația Uniunii Europene te invită să celebrezi unitatea prin artă ca raspuns la războiul din Ucraina alături de tineri talentați și muzică autentică. Peste 110 muzicieni din șapte țări ale lumii, Moldovan National Youth Orchestra, dirijori, soliști și invitați speciali îți vor oferi spectacole de excepție în cadrul Anului European al Tineretului. Te invităm să te alături unor concerte într-un concept unic. Află mai multe detalii despre cele patru spectacole.

Third slide

Sute de concentratoare de oxigen, monitoare, dar și alte dispozitive medicale, oferite de Uniunea Europeană pentru spitalele din țară

01 aprilie, 2022, 12:44

Vizualizări: 1087

Astăzi, Ministerul Sănătății a recepționat un ajutor umanitar din partea Uniunii Europene din care fac parte 240 de monitoare, 250 de concentratoare de oxigen, 20 de sisteme de monitorizare a pacienților, 20 de ecografe de rezervă, 50 de ventilatoare pulmonare și 20 de seturi pompe pentru perfuzii, dar și seturi de medicamente și echipamente medicale. Ajutorul umanitar a fost solicitat de către Ministerul Sănătății, în contextul războiului din Ucraina și valorează 4,2 milioane de euro.

Third slide

17 generatoare electrice, donate de Franța spitalelor din țară, pentru situațiile de criză energetică. În ce instituții vor ajunge

25 martie, 2022, 16:22

Vizualizări: 1843

17 spitale din Moldova, raionale, municipale și republicane au primit astăzi generatoare electrice, care urmează să asigure instituțiile cu curent în situații de urgență. Donația vine de la Guvernul Franței, la solicitarea Ministerului Sănătății, și a fost făcută în contextul războiului lansat de Rusia în Ucraina. În total, utilajele au costat 487 de mii 351 de euro și urmează să fie instalate voluntar de 4 ingineri francezi.

Third slide

Sistemul medical se ține, în continuare, din donații. OMS și UE ne-a oferit 100 de dispozitive de respirație B-PAP, care cresc șansele la viață a pacienților infectați cu SARS-COV-2

16 decembrie, 2021, 15:38

Vizualizări: 1054

100 de dispozitive de respirație artificială B-PAP, care mențin presiunea în căile respiratorii pozitivă, au fost oferite Institutului de Medicină Urgentă din Moldova de către Organizația Mondială a Sănătății și Uniunea Europeană.

Third slide

Mutațiile Covid-ului vor putea fi identificate și în Republica Moldova. Secvențiatorul a fost instalat și va fi funcțional în cel mult trei săptămâni

15 noiembrie, 2021, 17:38

Vizualizări: 1129

După mai bine de o lună de când autoritățile ne-au anunțat că în țară a ajuns un secvențiator pentru detectarea noilor tulpini ale Sars-Cov-2, astăzi, împreună cu reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene la Chișinău și ai Biroului de țară al Organizației Mondiale a Sănătății acestea au prezentat presei echipamentul, care costă 400 de mii de euro.

Third slide

Natalia Catrangiu, medic nefrolog, a decedat din cauza Covid-19

04 martie, 2021, 18:14

Vizualizări: 15898

Medicul avea 42 de ani și era angajată din iunie 2020 la Spitalul Internațional Medpark. Anterior aceasta a activat timp de 12 ani în cadrul secţiei Nefrologie şi Hemodializă, Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”. Aceasta a fost răpusă de virusul SARS-CoV-2.

Third slide

COVID-19 în Uniunea Europeană: cum îi fac față autoritățile pe timp de iarnă și ce poate învăța Moldova

24 decembrie, 2020, 08:13

Vizualizări: 1986

Odată cu venirea iernii autoritățile statelor membre ale Uniunii Europene au pus în aplicare măsurile recomandate de Comisia Europeană pentru a reduce răspândirea COVID-19 în acest anotimp.

Third slide

1,5 milioane unități de echipamente individuale de protecție, oferite de UE, au ajuns la Chișinău

14 iulie, 2020, 16:45

Vizualizări: 1608

Primul lot de ajutor umanitar, finanțat de Uniunea Europeană, a ajuns astăzi în Moldova. Este vorba de echipamente de protecție individuală destinate lucrătorilor medicali din prima linie implicați în tratamentul și controlul infecției COVID19 pe ambele maluri ale Nistrului. Valoarea acestui lot este de 1,5 milioane de euro, a anunțat premierul Chicu în ceremonia de predare a ajutorului.