Ministerul Sănătății oferă azi detalii privind decesele provocate de Covid-19 neraportate. Directorii de spitale: „Aceste decese nu sunt ac într-un stog de fân, ca să nu fie raportate”
Silvia Rotaru
12 noiembrie, 2021, 11:36
Vizualizări: 3270
Spitalele din țară raportează zilnic numărul deceselor survenite în urma complicațiilor provocate de infecția Covid-19, prin e-mail sau viber. Transmiterea datelor se face de către diferite persoane – directorul adjunct, medicul curant, medicul epidemiolog, etc. Cert este că aceste date ajung mai întâi în secția statistică a instituției medicale, iar de acolo sunt transmise Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) și Ministerului Sănătății.
Directorii de spitale
cu care am stat de vorbă afirmă că este imposibil ca informațiile despre decese
să fie ascunse, mai ales în cazul celor provocate de Covid-19, care se transmit
zilnic. Se poate, întâmpla, precizează aceștia, ca informațiile din week-end să
ajungă în statistica de luni, dar nu mai târziu.
Problema neraportării
deceselor provocate de complicațiile Covid-19 a ajuns în atenția opiniei
publice zilele trecute, când responsabilii de la Ministerul Sănătății au
declarat în conferința de presă, organizată pe subiectul evoluției pandemiei,
că unele nu ar fi fost raportate de luni de zile. A doua zi, autoritatea în
Sănătate a organizat o ședință cu factorii de decizie, dar nu a oferit detalii
privind anvergura fenomenului, iar toți responsabilii de la ANSP, cu care am
încercat să vorbim, nu au răspuns apelurilor noastre, iar directorul
instituției, Nicolae Jelamschi nu a dorit să ne ofere informații la telefon, precizând că le va oferi în cadrul conferinței de presă. Ministerul a promis că face astăzi conferință
de presă, în care va oferi mai multe detalii.
Sănătate INFO a
întrebat mai mulți directori de spitale cum la modul practic sunt transmise
informațiile despre decesele provocate de complicațiile Covid-ului la ANSP și
Ministerul Sănătății.
Mihai Ciobanu,
directorul Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” s-a arătat
surprins de întrebare, menționând că instituția pe care o conduce raportează
datele zilnic și că ele nu sunt „un ac într-un stog de fân” ca să fie trecute
cu vederea.
„La noi este o
persoană care se ocupă de raportare, avem o tăbliță, pe care se pun datele și
se dau la Ministerul Sănătății, ANSP și la Direcția Municipală de Sănătate. La
noi la spital nu se poate raporta cu întârziere cazurile. Cum putem să nu dăm
datele? Certificatul de deces nu este un ac în stogul de fân. Acesta este un
deces. Este o situație grea, pe care nu ai cum să o pierzi din vedere. Datele
se dau pe Viber, dar nu este problema în rețeaua asta electronică, ci în
oameni. Nu rețeaua se duce în reanimare, ci omul care raportează decesele. Eu
nu știu ce se întâmplă în altă parte, dar nu îmi imaginez cum se poate greși cu
datele despre decese”, a declarat Ciobanu pentru Sănătate INFO.
Deși, nu atât de
aglomerat în această perioadă, Silvia Bobescu, directoarea Spitalului Raional
Călărași, ne asigură că instituția transmite datele la timp. Se poate întâmpla însă
ca statistica deceselor din weekend să fie raportată abia luni.
„La noi datele sunt prezentate
de epidemiologul spitalului. Noi le raportăm în fiecare zi la ANSP așa cum este
stipulat în acte. Transmitem informațiile prin e-mail, așa cum sunt cerințele.
Am avut cazuri când poate am dat numărul de decese cu o zi, două întârziere.
Spre exemplu, dacă a decedat sâmbătă, putem raporta luni, dar nu mai mult. Nu
mai târziu decât o zi. Nu poate fi vorba de luni de zile. Noi nu avem așa
cazuri. Nici nu avem așa rată mare de decese. În aprilie am închis secția
Covid, iar la sfârșit de septembrie am redeschis-o”.
Același răspuns ni
la- oferit și directorul Spitalului Raional Edineț, Anatolie Guțu. Managerul spune
că în week-end secția statistică a spitalului nu activează, prin urmare datele
din week-end ajung la ANSP luni.
„Medicul curant scrie
o notă informativă, pe care o dă la secția statistică. Cei de la statistică
trimit datele la ANSP și la Ministerul Sănătății. Sâmbătă și duminică noi nu
raportăm datele, pentru că nu avem om care să raporteze, deoarece secția
statistică nu lucrează”, ne-a explicat directorul.
Spitalul din Căușeni
ne asigură că prezint ăzilnic datele privind decesele provocate de Covid-19,
indiferent dacă sunt zile libere sau zile de lucru.
„De aceste date este responsabil vicedirectorul
spitalului, datele sunt colectate în fiecare dimineață din secțiile Covid.
Vicedirectorul scrie raport câți pacienți sunt, câți sunt gravi, asigurați,
neasigurați, și, respectiv, decesele. Datele se transmit la Ministerul Sănătății
pe grupul special de viber. Toate decesele se raportează zi de zi, chiar și în
zilele de weekend”, a precizat purtătoarea de cuvânt a instituției, Olga
Castraveț.
Alexandru Nastas, directorul
Spitalului Raional Anenii Noi recunoaște că în luna martie au fost raportări cu
întârziere, deoarece a fost o perioadă aglomerată.
„Medicul curant care
s-a ocupat de caz, scrie nota informativă conform ordinului Ministerului Sănătății,
după o verificăm și o raportăm. Acum noi nu mai avem secție Covid, însă se
întâmplă că dacă e adus în stare gravă, poate să survină decesul la noi. Am
avut două cazuri în octombrie și au fost înregistrate la noi. În luna martie am
avut întârzieri cu raportarea deceselor. Erau mulți pacienți și medicii erau
suprasolicitați. Puteam să raportăm cu o zi, două mai târziu. Datele se dau la
MS și ANSP, prin e-mail”, a explicat Alexandru Nastas.
Pe 10 noiembrie,
Ministerul Sănătății a raportat 60 de decese provocate de Sars-Cov-2. Dar, a
ținut să precizeze autoritatea, 9 dintre ele erau decese din zilele anterioare.
Ieri, pe 11 noiembrie au fost raportați 70 de morți. Este cel mai mare număr de
decese înregistrat de la începutul pandemiei în Republica Moldova și în acest
caz, autoritatea a precizat că în această statistică ar intra și decese
înregistrate anterior.
Potrivit datelor
raportate până acum, în Republica Moldova 8.323 de oameni și-au pierdut viața
din cauza complicațiilor provocate de Covid-19, de la începutul pandemiei.
Tag: decese, covid-19, ministerul sanatatii, ansp
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Contactul sexual întrerupt, cea mai utilizată metodă printre ...
17 decembrie, 2024, 11:18
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi15,43 %