Consumul de paracetamol în timpul sarcinii poate crea probleme de dezvoltare copilului
redactor
04 martie, 2014, 09:26
Vizualizări: 2014
Consumul paracetamolului în timpul sarcinii ar putea crea probleme de dezvoltare copilului, arată rezultatele unui studiu efectuat de către cercetătorii de la Universitatea Californiei din Los Angeles și de la Universitatea Aarhus din Danemarca.
Redactor: Sorina Bujarov
Consumul paracetamolului în timpul sarcinii ar putea crea probleme de dezvoltare copilului, arată rezultatele unui studiu efectuat de către cercetătorii de la Universitatea Californiei din Los Angeles și de la Universitatea Aarhus din Danemarca.
Cercetătorii au făcut o descoperire neaşteptată despre paracetamol, analgezic despre care se credea că poate fi folosit în siguranţă de către femeile însărcinate, scrie Journal of the American Medical Association Pediatrics. Pentru prima dată, oamenii de ştiinţă au descoperit o legătură între consumul de paracetamol în timpul sarcinii şi un risc sporit de a avea copii afectaţi de ADHD (tulburare caracterizată printr-un nivel de dezvoltare necorespunzător vârstei în ceea ce priveşte atenţia, activitatea motorie şi impulsivitatea, simptome care pot să apară în orice combinaţie, la şcoală, acasă şi în alte situaţii sociale).
Oamenii de ştiinţă afirmă că este nevoie de mai multe studii pentru a confirma rezultatele acestei cercetări, însă subliniază că studiul scoate în evidență o potenţială cauză pentru creşterea numărului de cazuri de ADHD înregistrate la nivel mondial. Această tulburare neuro-comportamentală nu are o cauză cunoscută de ştiinţă, afectând până la 5% dintre copiii din SUA.
Femeile care au luat paracetamol în timp ce erau însărcinate prezentau un risc cu 37% mai mare de a avea un copil diagnosticat ulterior cu tulburare hiperkinetică, o formă extrem de severă a ADHD-ului, se mai arată în studiu.
Faţă de femeile care nu au consumat paracetamol în timpul sarcinii, femeile care au apelat la acest analgezic prezentau un risc cu 29% mai mare de a avea copii cărora li s-au prescris ulterior medicamente pentru ADHD şi un risc cu 13% mai mare de a avea copii care au prezentat comportamente tipice ADHD-ului până la vârsta de 7 ani.
Cercetări mai vechi sugerează că paracetamolul poate afecta funcţionarea firească a hormonilor şi poate totodată să afecteze dezvoltarea creierului fetal. Analgezicul a fost asociat şi unui risc uşor sporit de criptorhidie în rândul băieţilor, o afecţiune în care testiculele nu coboară din abdomen.
Noua cercetare s-a bazat pe datele colectate de la 64.000 de femei daneze între 1996 şi 2002. Mai bine de jumătate dintre acestea au consumat paracetamol în timpul sarcinii.
Experţii subliniază că datele nu demonstrează că paracetamolul provoacă ADHD, ci doar că există o legătură preliminară între cele două, fiind nevoie de alte cercetări pentru a confirma rezultatele.
„Rezultatele acestui studiu ar trebui să fie interpretate cu grijă, fără a schimba momentan practicile existente”, se arată într-un editorial publicat în acelaşi număr din JAMA Pediatrics.
„Totuşi, ele subliniază importanţa de a nu presupune că este sigură folosirea vreunui medicament în timpul sarcinii”, mai scriu cercetătorii.
Articole relaționate:
Cum poți obține beneficii maxime din analgezice, fără efecte secundare
Analgezicele și antidepresivele cresc riscul de demență
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
21 mai, 2018, 18:42
21 mai, 2021, 12:34
Cele mai citite
Ala Nemerenco recomandă ca toți medicii de gardă din noaptea ...
15 aprilie, 2025, 11:18
Contactul sexual întrerupt, cea mai utilizată metodă printre ...
17 decembrie, 2024, 11:18
Povestea lui Marcu, un băiețel care a supraviețuit după ce a ...
13 martie, 2025, 16:51
Copil diagnosticat cu trichineloză, după masa de Crăciun. Fă ...
13 ianuarie, 2025, 16:40
Un medic stomatolog din R. Moldova, diagnosticat cu o boală ...
12 martie, 2025, 11:11
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi12,47 %