Ce înseamnă o rezervă ovariană scăzută
redactor
02 decembrie, 2014, 12:08
Vizualizări: 2285
Rezerva ovariană reprezintă capacitatea ovarelor de a produce ovule pentru a fi fertilizate, rezultatul final urmând să fie o sarcină sănătoasă. Rezerva ovariană nu se referă doar la numărul de ovule, ci și la calitatea lor.
Redactor : Irina Papuc
Rezerva ovariană reprezintă capacitatea ovarelor de a produce ovule pentru a fi fertilizate, rezultatul final urmând să fie o sarcină sănătoasă. Rezerva ovariană nu se referă doar la numărul de ovule, ci și la calitatea lor.
Când vorbim despre rezerva ovariană, ne referim la cantitatea și calitatea acestora. Dacă numărul acestora este mare, însă ele sunt anormale, atunci nu vor putea fi fertilizate normal pentru a duce la o sarcină sănătoasă. Poate exista și o situație exact inversă, când calitatea ovulelor este foarte bună, dar numărul lor să fie mic, reprezentând tot o rezervă ovariană scăzută, scrie Contra Boli.
Rezerva ovariană scăzută se poate manifesta diferit din punct de vedere clinic. O femeie care rămâne însărcinată ușor, poate încheia sarcina prin avort spontan, cel mai adesea în primul trimestru de sarcină. Motivele pierderii sarcinii pot fi diferite, la fel și manifestările acestei probleme.
Pentru a putea înțelege mai bine rezerva ovariană, trebuie să înțelegem ce se întâmplă în ovar pe parcursul vieții, mai scrie sursa citată. Ovulele se dezvoltă în așa numiții foliculi ovarieni, aceștia având un număr finit și fiind în continuă descreștere pe parcursul vieții. Daca la 20 de săptămâni în timpul vieții intrauterine o fetiță are în jur de 6-7 milioane de astfel de foliculi, până la naștere numărul lor scade la 1-2 milioane, iar până la pubertate rămân doar 400-500 de mii.
Ce înseamnă calitatea ovulelor și ce se întâmplă cu o rezervă ovariană scăzută calitativ?
Calitatea ovulelor nu este ușor de definit, dar ține cont de două aspecte foarte importante: partea genetică și cea energetică. Pentru a putea forma un embrion normal după fertilizare, ovulele trebuie să aibă un număr exact de cromozomi cu o structură exactă. Orice abatere a numărului de cromozomi va genera embrioni anormali, iar în funcție de severitatea combinației (ambii părinți cu aceeași problemă) sarcina se va opri imediat după fertilizare (cel mai adesea), va continua câteva zile sau săptămâni (cam 1/3 din cazuri) sau va progresa până la termen (extrem de rar, de exemplu în cazul sindromului Dow).
Până să ajungă la eliberarea unui ovul la ovulație, foliculul dominant trece prin numeroase procese în cadrul cărora pot apărea defecte cromozomiale, iar acestea se manifestă prin sarcini oprite în evoluție.
Din punct de vedere energetic, ovulele sunt celulele cu cel mai mare număr de mitocondrii din organismul uman. Cantitatea mare de energie este necesară pentru a putea trece corect prin procesele menționate. Mai mult decât atât, energia inițială a embrionului are la bază energia transmisă de ovul. Este subînțeles faptul că un ovul cu nivel energetic inadecvat va fi slab calitativ, iar când acest aspect este caracteristic tuturor ovulelor, rezerva ovariană va fi scăzută calitativ.
Teste și analize pentru rezerva ovariană
Pe parcursul timpului au fost adoptate diferite teste și analize pentru rezerva ovariană. Pentru a cuantifica rezerva ovariana din punct de vedere cantitativ, dozarea hormonului anti-mullerian (AMH) este testul cu cel mai mare potențial. Din păcate analiza este încă departe de a fi perfectă, kitul testului trecând prin modificări succesive în ultimii ani, iar folosirea kiturilor de generații diferite pentru a analiza aceeași probă de sânge va da rezultate diferite. O altă investigație accesibilă este și analiza hormonului stimulator al foliculilor. Din păcate nu există un test pentru calitatea rezervei ovariene.
█ Articole relaționate:
Un bărbat a ajuns la psihiatrie din cauza unui medicament care i-a provocat impotența
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Ala Nemerenco recomandă ca toți medicii de gardă din noaptea ...
15 aprilie, 2025, 11:18
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Contactul sexual întrerupt, cea mai utilizată metodă printre ...
17 decembrie, 2024, 11:18
Povestea lui Marcu, un băiețel care a supraviețuit după ce a ...
13 martie, 2025, 16:51
Copil diagnosticat cu trichineloză, după masa de Crăciun. Fă ...
13 ianuarie, 2025, 16:40
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi12,53 %