Ce avem și ce n-avem pentru a ne proteja de noul tip de coronavirus. Autoritățile au instituit Cod Galben de risc de infecție la nivel național
Elena Cioina
24 februarie, 2020, 12:11
Vizualizări: 3347
Autoritățile responsabile de sănătatea publică ne-au asigurat astăzi că Moldova este pregătită să înfrunte noul coronavirus, care a ieșit din granițele Chinei și se extinde tot mai mult în țări din Europa. Italia este una dintre cele mai afectate, fiind înregistrate oficial deja 5 decese și peste 200 de îmbolnăviri.
În această țară se află și cea
mai numeroasă comunitate de moldoveni, cărora autoritățile de la Chișinău le-au
sugerat să fie precaute și să asculte de recomandările autorităților italiene
privind prevenirea răspândirii infecției. În contextul acestei situații,
autoritățile au anunțat că de astăzi avem Cod Galben de alertă la nivel
național, de aceea toate instituțiile responsabile de supravegherea sănătății
publice urmează să activeze în regim sporit.
„Se constată grad de alertă – Cod
Galben la nivel național privind situația epidemiologică prin infecția cu
COVID-19, existând riscul de declanșare a urgenței de sănătate publică în
conformitate cu hotărârea Guvernului 1431din 2016. Se va asigura implementarea
continua a hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică din
data de 9 februarie 2020”, a declarat ministra Sănătății, Muncii și Protecției
Sociale, Viorica Dumbrăveanu.
De altfel, responsabilii de la
Guvern nu au venit cu informații noi, ci doar au reiterat public și în fața
camerelor de luat vederi ceea ce au mai spus și în alte ședințe pe tema
coronavirusului de tip nou. Singura noutate este că de astăzi la aeroport
funcționează două termo-scannere prin care trec pasagerii care vin, în mod
special din Italia. Autoritățile nu au precizat însă dacă cele două echipamente
de screening sunt suficiente și oamenii nu trebuie să aștepte la coadă pentru a
putea trece frontiera.
„Absolut toți polițiștii de
frontieră sunt asigurați cu suficiente mănuși, măști și substanțe dezinfectate,
sunt dotați cu pliante pentru a informa călătorii și termometre digitale pentru
măsurarea temperaturii persoanelor. Până după amiază va funcționa și al doilea
termo-scanner, astfel să nu creăm disconfort călătorilor. Este prevăzută
încăperea prevăzută ca izolator pentru persoanele care vor fi depistate. Pasagerii
care vin din zonele de focar trebuie să completeze fișele cu datele lor, ca să
fie identificat mai ușor ulterior, dacă va fi nevoie. Rămâne doar ca colegii de
la Ministerul Sănătății și OMS să ne asigure cu cele necesare și luna viitoare,
ca să le avem în permanență”.
În ceea ce privește asigurarea cu
medicamente și consumabile pentru tratarea infecțiilor respiratorii, ministra
Sănătății, Viorica Dumbrăveanu a declarat că practic toate instituțiile
medicale din țară dispun de preparatele necesare pentru următoarele 2-3 luni,
așa cum prevede legislația.
„Asigurarea cu medicamente 96,1%
dintre instituții sunt asigurate cu stocuri cu medicamente. Instituțiile
medicale dispun de Tamiflu – 1.180 de ambalaje. Este suficient. Avem o rezervă
de 3.114 ambalaje, care oricând poate fi ridicată”, a precizat ministra,
adăugând că există și suficiente „echipamente de protecție și consumabile
pentru lucrătorii medicali, sunt asigurați cu măști, tunică medicală, halate,
capotă, mănuși.
Însă unii agenți economici, a mai
spus Viorica Dumbrăveanu, sunt „în incapacitate temporară” de a livra unele „poziții de medicamente” produse în
China, de aceea la necesitate Centrul Național de Achiziții Publice în Sănătate
urmează să organizeze licitații pentru procurarea medicamentelor de la
producători din alte state.
Pentru tratamentul eventual al
pacienților suspectați de infectarea cu coronavirus va fi aplicat algoritmul
utilizat în perioada gripei pandemice, a precizat și Nicolae Furtună,
directorul Agenției Naționale de Sănătate Publică (ANSP). Astfel, primul spital
unde vor ajunge pacienții suspectați de coronavirus este Spitalul Clinic de
Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”.
„Noi vorbim acum de managementul
clinic al cazului teoretic. Abordarea față de acest virus este similară cu cea
față de alte infecții respiratorii. Doar originea infecției e alta, e
coronavirală. La Toma Ciorbă vor fi aduși primii pacienții și noi vom vedea cum
suportă tratamentul, ce merge bine, ce nu. Mai departe, dacă va fi nevoie și
vom avea mai multe cazuri, vor distribui pacienții și în alte instituții cum ar
fi secțiile de boli infecțioase de la Spitalul din Bălți sau Orhei”, a explicat Nicolae Furtună, director ANSP, pentru Sănătate
INFO.
În timp ce la aeroport, călătorii
care intră în Moldova sunt trecuți prin termo-scanner, atunci la punctele de
trecere a frontierei terestre astfel de aparate nu există. Prin urmare,
polițiștii de frontieră vor trebui să facă față situației practic cu mâinile
goale sau mai exact cu termometrul digital și cu pliante informative.
„Avem informații că se așteaptă un val de
conaționali, care vin din Italia cu autoturismele, astfel că după aeroport,
riscul apare și în zona de
trecere a frontierei Leușeni. Și acolo lucrăm, am distribuit pliante și
vom instrui persoanele de la vama Leușeni să fie mai precaute”, a declarat
Sergiu Burduja, directorul general al Serviciului Vamal. Zilnic prin aeroportul
Internațional Chișinău intră în țară peste 3,5 mii de pasageri, iar prin toate
punctele de trecere a frontierei – între 22 și 26 de mii de călători.
În final, Directorul ANSP,
Nicolae Furtună a precizat că manifestarea și comportamentul moldovenilor din
Italia au o importanță enormă pentru autorități.
„Faptul declanșării cazurilor de
boală în Italia, nu înseamnă că cetățenii moldoveni trebuie să părăsească
Italia și să vină acasă. Ei trebuie să se conformeze recomandărilor
autorităților italiene și să țină cont recomandările Ministerului de Externe
privind corectitudinea respectării regulilor generale de igienă și de conduită.
Totodată, moldovenii care vor reveni în țară vor trebui să respecte regulile
impuse de autoritățile de aici pentru realizarea măsurilor de profilaxie”.
Însă în timp ce autoritățile ne
asigură că sistemic sunt pregătite să prevină și să țină sub control noul coronavirus,
moldovenii s-au pomenit în aceste zile că nu mai au de unde cumpăra măști
medicale. Internauții au plasat diverse informații și poze pe internet în care
și-au manifestat indignarea față de faptul că multe dintre farmacii au mărit
substanțial prețul acestora. Pentru unele măști, oamenii au trebuit să
plătească și peste 4 lei bucata.
Tag: Covid-19, epidemie, China, OMS
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
23 noiembrie, 2017, 14:46
23 noiembrie, 2016, 14:21
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,50 %