În doar o lună, două absolvente la Medicină au pierdut procesul cu Ministerul Sănătății și vor plăti câte 240.000 de lei. Un medic s-a angajat și a scăpat de penalitate
Irina Papuc
09 noiembrie, 2019, 11:16
Vizualizări: 13480
Numai în luna octombrie Curtea Supremă de Justiție a emis trei încheieri irevocabile în privința a trei absolvente la buget care nu au respectat obligația de a se angaja pentru cel puțin 3 ani acolo unde Ministerul Sănătății le va repartiza. În consecință, două foste studente au pierdut procesul, deși una dintre ele a încercat să explice în instanță că suma de peste 230.000 de lei solicitată de la ea nu este complet justificată.
Un medic, care a absolvit Universitatea de Medicină în 2016 s-a angajat în 2018. Autoritățile au vrut și de la el 230.000 de lei, chiar dacă s-a angajat în cele din urmă, însă el a fost cea care a câștigat procesul.
Cele trei dosare examinate de Curtea Supremă de Justiție în luna octombrie surprind situații diferite, deși toate au în comun două elemente – studentele la Medicină, care au studiat pe banii statului, nu s-au dus să muncească acolo unde au fost repartizate, iar al doilea element este că Ministerul Sănătății nu a renunțat nici acum la pretențiile de a încasa sumele de la tinerii medici, până la ultimul bănuț.
Primul dosar: 251.000 de lei pentru refuzul de angajare la stat
Unul dintre dosare o vizează pe O.C., absolventă a USMF Nicolae Testemițanu la specialitatea dermatovenerologie. Tânăra a studiat din bani publici, iar după rezidențiat ar fi trebuit să se angajeze conform repartizării. Pentru că nu a respectat contractul, Ministerul Sănătății a dat-o în judecată în iulie 2017 și a cerut de la ea 235.000 de lei. Apoi, autoritatea și-a concretizat pretențiile față de aceasta și a cerut peste 251.000 de lei, sumă ce ar reprezenta instruirea acesteia. Tânăra a pierdut procesul în toate cele trei instanțe, în cele din urmă fiind obligată să plătească atât suma pentru instruire, cât și cheltuielile de judecată ale Ministerului Sănătății (detalii aici).
Dosarul 2: 94.000 de lei și 232.000 de lei
A.G. urma să se angajeze, conform repartizării, în anul 2016 la actuala Agenție Națională de Sănătate Publică, după rezidențiat. Ministerul Sănătății a dat-o în judecată în iulie 2018 și a cerut de la ea 232.000 de lei, în baza contractului încheiat cu ea, atunci când aceasta a intrat la studii (detalii aici). Avocatul tinerei a încercat să argumenteze că deși în contract era precizat că absolventa se obligă să lucreze cel puțin trei ani la stat, documentul nu prevede calcule sau sume care ar urma să fie restituite în caz de nerespectare a prevederilor contractului. De asemenea, avocatul a încercat să convingă judecătorii că tânăra avea doar 18 ani când a încheiat acel contract și nu a conștientizat în deplinătate prevederile lui și angajamentele pe care urma să și le asume. Judecătorii au fost neînduplecați și în ceea ce privește bursa primită, întrucât autoritățile au solicitat restituirea cheltuielilor de studii, dar și a bursei de care a beneficiat fosta studentă a USMF. Totodată, apărarea a prezentat calcule de la Ministerul Sănătății, conform cărora instruirea ar fi costat 94.000 de lei, nu 232.000 de lei. O copie a recursului, conținând aceste argumente, a fost expediat și Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pe 7 august 2019. Instituția însă a solicitat ca acesta să fie respins, menținându-și pretențiile față de tânăra specialistă. CSJ a emis o încheiere irevocabilă, prin care a respins argumentele apărării, urmând ca absolventa să restituie sumele cerute de Ministerul Sănătății.
Dosarul 3: Ministerul Sănătății a insistat să obțină banii chiar dacă medicul s-a angajat
În cel de-al treilea dosar, D.G. s-a obligat să se angajeze la Spitalul Municipal Bălți în calitate de medic în 2016. Pentru că tânăra nu a îndeplinit condițiile din contract, în aprilie 2018 Ministerul Sănătății a dat-o în judecată, solicitând 246.000 de lei, cheltuieli de instruire. (detalii aici) În instanță s-a aflat că de fapt,medicul s-a angajat la spitalul cu pricina în ianuarie 2018, adică cu două luni înainte ca autoritățile să înainteze acțiunea în instanță. Prima instanță, precum și cea de Apel s-au pronunțat în favoarea medicului. Drept argumente au constituit diligența tinerei de a se angaja în cele din urmă la spitalul la care a fost repartizată, dar și faptul că nu era prevăzut expres în decizia Ministerului în ce interval de timp urma să se angajeze. În luna august, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a declarat recurs și a solicitat ca medicul să restituie totuși banii pentru instruire în totalitate. Pe 30 octombrie CSJ a emis o încheiere irevocabilă prin care a respins recursul autorității.
Tag: medici rezidenti judecata ministerul sanatatii
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
02 decembrie, 2016, 20:18
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,40 %