„M-am trezit într-o baltă de sânge, dar nu simțeam durere. Știam că trebuie să salvez copilul”. Confesiunile unei mame care a născut prematur un bebeluș de doar 1 200 de grame

Sursa Foto: Elena Covalenco//Sănătate INFO

Violeta Colesnic//Foto: Elena Covalenco

10 ianuarie, 2024, 10:32

Vizualizări: 2998

Violeta a ajuns la spitalul din Bălți cu o hemoragie puternică lăsând în urma ei, de-a lungul coridorului, o dâră de sânge, apoi și în sala de operații, unde a fost dusă de urgență.

Femeia ar fi trebuit să nască aproximativ pe 19 februarie 2024, dar cu trei luni înainte, pe 23 noiembrie, s-a trezit la jumătate de noapte într-o baltă de sânge.

Deplasare de placentă, i-au spus ulterior medicii, provocată, cel mai probabil, de tensiunea arterială mărită.

Când au văzut-o speriată și plină de sânge, încă înainte de a ajunge pe masa de operații medicii bănuiau că fătul nu a supraviețuit.

O fetiță.

Violeta aștepta o fetiță.

Viața mamei la fel era în pericol, așa că la miezul nopții, întreaga echipă de medici a fost activată pentru o pacientă în stare critică. Trebuiau să lupte măcar pentru viața mamei.

Când lângă ea a fost adus aparatul USG, Violeta a simțit mai întâi răceala gelului care i-a fost aplicat pe abdomenul, apoi cum transductorul aparatului este mișcat în diferite poziții, alunecându-i pe piele, de-a lungul corpului fetiței ei nenăscute.

Și atunci a auzit. Au auzit și medicii. Bătăi ritmice.

Inima micuței bătea. Era vie. Încă.

Violeta este asistentă medicală într-un sat de lângă Bălți. Având studii medicale putea evalua și înțelegea situația gravă în care se află. Știa ce se întâmpla în jurul ei fără să pună întrebări. Știa că în astfel de situații fiecare secundă contează, așa că i-a lăsat pe medici să facă orice pentru a le salva. Pe ea și fetiță.

Copilul a fost extras sub presiunea timpului. Bebelușul cântărea 1200 grame și avea 38 de cm.

Violeta așa și nu și-a văzut copilul. Nu l-a auzit nici plângând.

Fata mamei

Când s-a trezit în Reanimare a aflat că bebelușul ei este la zeci de km distanță de ea, transportat de urgență, cu AVIASAN, la Chișinău. I-au spus că este viu, dar într-o stare foarte gravă.

Și încă ceva. Violeta avea un băiat, nu fată, așa cum aștepta.

„Băiat? Cred că ceva ați încurcat…”, le-a zis ea asistentelor medicale.

„În timp ce copilul era în drum spre Chișinău, medicii luptau să-mi salveze viața.”

Violeta: Faptul că am reacționat imediat de cum m-am trezit într-o baltă de sânge i-a salvat viața copilului. Nu aveam nici o durere doar că simțeam că stau pe ceva umed. Când m-am uitat, am văzut sânge. S-a declanșat sângerarea. L-am trezit pe soțul meu, am apelat la salvare, dar nu am stat să aștept, ne-am pornit spre spital cu mașina noastră. Au spus că este o decolare a placentei (separarea prematură a unei placente normal implantate de peretele uterin în cursul perioadei târzii a sarcinii). Eram în a 28 săptămână de sarcină. Știam că la noi, la Bălți, de exemplu, nu este secție pentru prematuri, de asta și a fost nevoie să fie transportat la Chișinău. Eu știu, au fost minute critice. Salvarea noastră a fost o minune. Mai ales a copilului… Atunci când el a fost preluat de AVIASAN eu nu eram transportabilă. În timp ce el era în drum spre Chișinău, ceilalți medici se luptau să mă salveze pe mine.

Citește și: „Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi…”

Violeta spune că nu știe nici în cât timp a ajuns AVIASAN după băiatul ei, nici cine a fost alături de el pe drum și i-a monitorizat starea. Nu a întrebat atunci pe nimeni, pentru că nu voia să deranjeze cu întrebări, având în vedere circumstanțele și faptul că medicii i-au salvat. A avut atunci încredere că bebelușul ei este pe mâini bune și că acolo, la Chișinău, altă echipă luptă pentru a-l menține în viață.

Violeta a stat două zile în reanimare. În a patra zi după operație șeful secției Prematuri de la Chișinău a sunat la spitalul din Bălți ca să afle care este starea mamei. Bebelușul, deși în stare gravă, era stabil. Atâta doar că regurgita laptele praf și era nevoie de laptele mamei.

Violeta: A doua zi după cezariană mă simțeam slăbită, dar eram conștientă. Am stat două zile în reanimare, apoi încă două într-un salon. Când am aflat că băiețelul meu are nevoie de mine, am analizat, m-am gândit și am decis să vin și eu de urgență la Chișinău. A patra zi după ce am fost operată soțul m-a adus cu mașina la Chișinău, la spitalul unde era internat copilul nostru.

A patra zi după operație, în drum spre Chișinău

SanatateINFO: Dar medicii de la Bălți ți-au permis să te pornești la drum la patru zile după ce ai suportat o operație cezariană și o hemoragie?

Violeta: Nu, dar am insistat, așa că mi-au dat să semnez un acord informativ că refuz spitalizarea, deși doctorița de acolo a insistat să stau, măcar încă o zi. M-a și preîntâmpinat despre eventualele pericole. Eu sunt lucrător medical, așa că știam exact ce pericole pot apărea pe drum, dar mi-am asumat orice risc. Știam că băiețelul meu avea nevoie de mama lui, de laptele matern. În rest, nimic nu mai conta. Trebuia să fiu lângă el.

Când a fost transportat la Chișinău copilul nu avea nici prenume. Părinții așteptau o fată, iar la nume de băieți nici nu s-au gândit.

„Eu vreau să îl numesc David, iar soțul vrea Miroslav”

Violeta: Acasă, când eram însărcinată și vorbeam cu minunea din burtica mea, îi spuneam "prințesa mamei". Ultimul control l-am făcut la 20 de săptămâni. Atunci și mi s-a spus că este fetiță. Când mi s-a spus că am un băiat m-am gândit că poate s-a produs o confuzie și că a mai născut cineva odată cu mine și au încurcat copiii. Mă gândeam că eu totuși am născut o fetiță, care a fost apoi dată altcuiva din greșeală. Le-am și zis asistentelor că sigur au încercat ceva, pentru că eu am fetiță. Sunt recunoscătoare tuturor, atât medicilor de la Bălți, cât și celor din secția Prematuri de la Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”. Toți au fost foarte buni. Pur și simplu nu am suficiente cuvinte de recunoștință pentru ceea ce au făcut pentru noi, pentru că au luptat pentru viețile noastre. Și încă mai luptă…

1200 grame, 38 cm. Născut la 28 săptămâni

Violeta: Când am ajuns la Chișinău, la spital, și l-am văzut pentru prima dată… Nici nu pot să explic ce sentimente am trăit atunci… poate doar o mama care a trecut și ea prin ce am trecut eu în acele zile ar putea să mă înțeleagă. Activând în sistemul medical am văzut multe, dar când l-am văzut pe copilașul meu în incubator, conectat la aparatul de oxigen… a fost tare greu pentru mine să suport așa imagine. Stăteam alături de el, îl priveam, îi vorbeam și... plângeam. În primele zile nici nu mi s-a permis să îl ating, nu am avut contact direct cu el. Abia peste vreo două sau trei zile m-au lăsat să îi schimb hainele. Veneam la el din trei în trei ore și îi aduceam laptele. Nu are putere să mănânce singur, așa că îl hrănesc prin sondă. Totodată, îl învățăm să sugă din biberon, pentru a-i dezvolta treptat instinctul de supt.

Într-o zi, copilul a deschis ochișorii. Violeta i-a și făcut atunci o poză și i-a trimis-o soțului ei, care încă nu-și văzuse băiatul. Acum, deși stă tot în incubator, starea copilului este mai bună, așa că a fost scos din Reanimare și plasat alături de mama lui într-un salon. Doarme constant, periodic se trezește, mănâncă și iarăși adoarme.

„Nici nu are putere să strige ca ceilalți copii”

Violeta: Mai am acasă trei copii. Plânsul lui diferă de plânsul celorlalți copii ai mei când erau nou născuți. El este micuț, este… nu știu cum să explic, mai delicat, mai fragil și nu are puterea să strige așa cum fac alți copii.

SanatateINFO: Care a fost cauza hemoragiei și nașterii premature?

Violeta: Faptul că am 41 de ani tot contează, dar se presupune că desprinderea placentei s-a produs din cauza tensiunii arteriale ridicata. Nașterea era planificată pentru 19 februarie, dar am născut cu trei luni mai devreme.

În cazul prematurilor este nevoie de îngrijire specială. Unele lucruri Violeta spune că le știe, având studii medicale, iar altele le învață acum. Și asistentele medicale, și medicul, și pediatrul o îndrumă și o învață cum și ce trebuie să facă.

Violeta: Lucrez asistentă medicală de 16 ani și este o responsabilitate mare munca noastră, dar din ce văd aici, este o adevărată provocare să ai grijă de astfel de „pacienți” mici. Pentru că metoda piele-piele este foarte importantă pentru prematuri, asistentele mă ajută să îl scoatem din incubator și îl pun pe pieptul meu. Cât el doarme, eu îl îngrijesc și îl iubesc, vorbesc cu el și îl sărut. Am senzația că l-am născut a doua oară, pentru că atunci când l-am născut așa și nu l-am văzut. Cântărește doar un kilogram, așa că atunci când îl pun pe pieptul meu percep mai mult căldura lui decât greutatea propriu-zisă.

Născut prematur, un plămân nu era suficient de dezvoltat, era „nedesfăcut”, povestește mama, iar din această cauză copilul avea probleme de respirație, fiind conectat la aparatul de oxygen.

Violeta: Medicii i-au făcut o procedură care a rezolvat problema. Acum ambii plămâni lucrează normal. În rest, dezvoltarea este normală, toate organele sunt în parametri normali, hemoglobina tot. Acum singura problemă este timpul, adică trebuie să ajungă la săptămânile sale, la care ar fi trebuit să se nască. În secție sunt copii și mai mici, cu diverse diagnoze și probleme de sănătate. Mă uit la copilaș cât este de micuț, dar știu că este un luptător puternic. Așa îi spun și lui, că este un mic luptător. O doctoriță m-a văzut că eram într-o stare… chinuită și m-a întrebat ce mi s-a întâmplat. I-am povestit situația noastră, și ea m-a asigurat că totul va fi bine. Mi-a dat parcă un pic de încredere.

Pentru că vizita în saloane este interzisă, pentru a nu pune copiii în pericol, mamele din secție se adună în sufragerie și discută. Nimeni dintre ele nu iese afară, iar dacă cineva dintre rude vine în vizită, există o oră specială pentru primire, întâlnirea durează cel mult 5 minute.

„Acum sunt fericită”

Violeta: Starea mea lăuntrică s-a schimbat odată cu trecerea timpului, de la momentul primei vizite la copilaș și până astăzi. Când am venit la el eram atât de cufundată în propria mea tristețe, încât nici nu observam oamenii din jurul meu. De exemplu, una din mămicile care este acum în secție îmi spune că noi două ne-am internat odată și că am vorbit amândouă, dar eu nu-mi amintesc nimic din ceea ce povestește ea. Eram în lumea mea atunci. Acum mă simt mult mai relaxată, mai fericită, zâmbesc mai mult și chiar glumesc cu celelalte mămici. Atmosfera dintre noi, mămicile, nu poate fi descrisă în cuvinte. Fiecare dintre noi are povestea sa, iar copilașii noștri sunt mici luptători. Chiar dacă trecem prin momente atât de grele, avem convingerea că micuții noștri vor ieși din secție sănătoși și vom merge acasă. Comparând cum era atunci când l-am văzut prima dată și cum este acum, se văd schimbări. Sunt mici, dar sunt mândră de fiecare progres. Este luptătorul meu mic și curajos.

Mamă pentru cinci copii

Violeta mai are acasă patru copii, de 19, de 12, de 9 și de 4 ani. Tatăl lor are grijă ca sărbătorile de iarnă să nu fie umbrite de tristețea lipsei mamei de lângă ei, așa că zilnic fac conferințe video și discută. Deși mici, și-au asumat responsabilități de adulți: au făcut curățenie în casă și au scuturat covoarele. Au pus telefonul pe masă, pentru ca Violeta, deși online, să fie prezentă în casă alături de ei. Cât ei se chinuie să aștearnă covorul la loc, ea îi ghidează prin telefon să tragă colțul din dreapta mai spre ușă, iar colțul de lângă sobă să-l îndoaie.

Violeta: Ne așteaptă acasă cu nerăbdare. Vor să-și cunoască fratele. Soțul meu ar veni în fiecare zi, dar, trebuie să aibă grijă de ceilalți copii. Băiatul de patru ani trebuie dus la grădiniță, fata trebuie dusă la școală, trebuie treziți, hrăniți, apoi așteptați acasă cu mâncarea caldă.

Pe doi dintre băieții Violetei îi cheamă Nicolae. Ambii sun născuți în aceeași lună, cu diferență de câteva zile. Pe unul din ei l-a născut ea, pe altul i l-au adus când avea doar două luni și cântărea trei kilograme.

Violeta: O rudă de-a soțului meu a venit într-o zi la noi, cu soția lui și cu un copil în brațe. Ne-au cerut ajutorul, să-l adăpostim pe băiețelul lor pentru câteva săptămâni, pentru că ei trebuie să plece la muncă peste hotare. Au spus că imediat cum își găsesc un loc de muncă și unul de trai vor veni după băiat. De atunci au trecut aproape cinci ani. Nu au venit niciodată să vadă copilul, doar pe WhatsApp ne sună uneori. Tot noi l-am botezat, doar că acasă, pentru că era pandemie de COVID-19. Părinții lui așa și nu au venit.

SanatateINFO: Dar părinții naturali ai copilului te ajută financiar? Voi având trei, acum patru copii ai voștri, este destul de greu din punct de vedere financiar. Vă descurcați?

Violeta: Noi, la țară, ne descurcăm cum putem. Au trecut aproximativ patru ani și jumătate, și în această perioadă de două ori mi-au trimis câte o geantă. Acum băiatul ne spune nouă „mama” și „tata”, pentru că el ne percepe ca pe părinții lui naturali. Și noi îl iubim, este al nostru și niciodată nu am făcut diferența între copiii mei și el. Știu că va veni momentul când mama lui va veni după el și chiar nu știu cum o să reacționăm nici noi, nici copiii mei. Până acum el era mezinul, acum a pregătit toate jucăriile pentru fratele lui și îl așteaptă acasă.

Și copiii de acasă, și Violeta abia așteaptă să se revadă. Până atunci, noul membru al familiei trebuie să crească, să adune grame și centimetri. Copilul este hrănit conform regimului stabilit de medicul pediatrul din secție care supraveghează întregul proces, așa că Violeta notează atât cât lapte consumă, dar și câte grame a adăugat. Medicii îi monitorizează respirația, îi verifică bătăile inimii și se asigură că dezvoltarea lui decurge corect.

„Suntem mame de învingători”

Violeta: Zilnic consumă aproximativ 30 de mililitri de lapte. În unele zile adaugă 30-35 de grame, iar în altele doar 10 grame. Dacă atinge un anumit număr de kilograme și starea lui este stabilă, ni se va permite să mergem acasă.

SanatateINFO: Ce sfaturi ai pentru părinții care trec prin experiențe similare cu ale tale?

Violeta: Să aibă încredere în medici, să-și sprijine copiii, să creadă, să lupte. Este tare greu, dar nu imposibil de trecut prin așa ceva. Am avut încredere în medici și am crezut și în puterea lui Dumnezeu. Am fost tare stresată, dar și puternică. Până la urmă, suntem mame de învingători.

„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi…”

FOTO//Marginalizat de oameni, înțeles de animale. Povestea unui copil din Telenești cu deficiențe de auz

VIDEO//Sportul în aer liber. Cum a reușit jurnalistul Vitalie Guțu să-și facă din alergat un tabiet și ce transformare a fizică a obținut

Tag: #EDreptulTauSaFiiSanatos

Categoria: Știri Interne

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.