Sănătate Info

  • ACASĂ
  • ȘTIRI INTERNE
  • ȘTIRI EXTERNE
  • INTERVIURI
  • OPINII / EDITORIALE
  • COMUNICATE
  • JURNALUL MEDICULUI
  • CAMPANII
  • BANII TĂI ÎN SĂNĂTATE
  • DESPRE NOI
    • Autentificare
    • Russian
    • Romanian
Post
Sursa Foto: Ziare.com

Guvernul Maia Sandu taie din pretențiile industriei tutunului și repară gafa Silviei Radu: dispozitivele de încălzit tutunul nu vor mai fi promovate în spațiul public, iar amenzile cresc

Legislația Republicii Moldova privind controlul tutunului ar putea deveni din nou un exemplu pentru statele care iau măsuri concrete de protecție a sănătății publice, după ce Guvernul Filip a permis schimbarea legii prin încălcări flagrante de legislație, permițând producătorilor de dispozitive electronice care încălzesc tutunul să se promoveze oricând, oriunde, fără nicio restricție.

Autor: Irina Papuc

12 iulie, 2019, 15:43

Guvernul a făcut primul pas și a emis un aviz pozitiv la proiectul de lege ce prevede modificarea pachetului de legi antitutun. Mai mult, Executivul nu doar susține inițiativa legislatorilor de a înăspri prevederile legale pentru promovarea dispozitivelor tip Iqos, ci propune și completări esențiale care să descurajeze fumatul, indiferent că este vorba despre țigările clasice sau dispozitivele de inhalare și încălzire și care nu ard.

Proiectul de lege, semnat în luna mai de mai mulți deputați ai PAS și PPDA, vine să repare prejudiciul grav adus legislației în 2017, când un deputat al PD a propus, iar Parlamentul a votat fără să-și pună deloc întrebări, intrarea pe piața Republicii Moldova a dispozitivelor de fumat care nu ard.

Modificările votate cu ochii închiși au permis producătorilor care produc și vând dispozitive de încălzire a tutunului să promoveze aceste produse fără nicio restricție, inclusiv către minori. S-a întâmplat, deși Republica Moldova a fost lăudată pentru cea mai restrictivă, dar cea mai eficientă Lege antitutun, prin care autoritățile intenționau să-și protejeze cetățenii de viciul fumatului, indiferent de forma în care se realizează.

Apoi, în decembrie 2018 Ministerul Sănătății a pregătit și trecut prin Guvern două regulamente care n-au fost supuse procedurii de dezbatere publică prin care permiteau la modul practic deja absolut legal utilizarea și promovarea dispozitivelor de încălzit, cu câteva excepții: terenurile de joacă pentru copii, în preajma școlilor, grădinițelor și spitalelor.

Explicația ex-ministrului de atunci Silvia Radu a fost halucinantă: încălzitoarele de tutun care nu arde ar fi mai puțin periculoase decât țigările clasice. Însă într-o conferință de presă, întrebată dacă specialiștii în sănătate publică de la minister au fost implicați în elaborarea proiectului, secretarul de stat responsabil de domeniul sănătății Aliona Serbulenco, vădit confuză după ce Silvia Radu i-a pasat întrebarea, a declarat că, totuși, la scrierea reglementărilor ar fi lucrat specialiștii în sănătate publică.

La rândul său, secretarul general de stat Boris Gîlca a confirmat pentru Sănătate INFO că acele regulamente, totuși, nu au fost elaborate în incinta Ministerului Sănătății, ci în afara lui. E adevărat că pe site-ul de transparență decizională, autor al primei variante de document, apărea atunci șeful Direcției Juridice de la minister, Andrei Șveț. Acesta nu a putut explica atunci pentru Sănătate INFO, de ce el este persoana împuternicită să răspundă la întrebări legate de un regulament la care ar fi trebuit să răspundă specialiști în sănătate publică.

Ce completări propune Guvernul Sandu

Promovarea prin sponsorizare a produselor din tutun, a produselor conexe, a dispozitivelor și accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora  se va interzice. Iată lista restricțiilor propuse:

„Se interzice orice formă, directă sau indirectă, de publicitate în favoarea produselor din tutun, a produselor conexe, a dispozitivelor și accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora, inclusiv publicitatea la radio și televiziune, în presa scrisă, în serviciile cinematografice și video, prin media electronică, telefonie mobilă și fixă, ceea ce include, dar nu se reduce la publicitatea exterioară și cea din interiorul spațiilor publice închise și semiînchise, în special publicitatea în exteriorul și interiorul locurilor de vânzare angro și cu amănuntul a produselor din tutun, a produselor conexe, a dispozitivelor și a accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora și publicitatea în localurile în care se prestează servicii, publicitatea în sau pe mijloacele de transport și prin intermediul trimiterilor poștale, precum și publicitatea pe accesoriile pentru fumat”.

Se interzice orice activitate care induce în eroare sau creează o impresie eronată despre caracteristicile produselor din tutun pentru fumat şi despre impactul acestora asupra sănătăţii.

Se interzice promovarea produselor din tutun, a produselor conexe, a dispozitivelor și accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora, inclusiv prin sponsorizare sau susținere în alt mod a unor acțiuni sau inițiative publice sau comerciale.

Se interzice agenților economici din industria tutunului inițierea sau participarea la acțiuni de sponsorizare sau la acțiuni filantropice în urma cărora numele agentului economic, marca comercială a produsului din tutun, a produsului conex, a dispozitivelor și accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora, oricare alte referințe la mărcile produselor din tutun, ale produselor conexe, dispozitivelor și accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora pot deveni vizibile sau altă informație despre relația acestuia cu evenimentul devine publicitară.

Se interzice publicitatea și promovarea produselor din tutun, a produselor conexe, a dispozitivelor și accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora, precum și sponsorizarea manifestărilor și activităților legate de produsele din tutun, produsele conexe, dispozitivele și accesoriile de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora inițiate pe teritoriul Republicii Moldova și care au efect transfrontalier. (Se interzice utilizarea mărcilor comerciale ale produselor din tutun, a produselor conexe, dispozitivelor și accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora la promovarea altor produse sau servicii, precum și a mărcilor comerciale ale altor produse sau servicii la promovarea produselor din tutun, a produselor conexe, a dispozitivelor și accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora.

Se interzice utilizarea accesoriilor pentru fumat (scrumiere, brichete), a dispozitivelor și accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a produselor din tutun și a produselor conexe în scopul promovării directe sau indirecte a produselor din tutun și a produselor conexe.

Se interzice oferirea gratuită a produselor din tutun, a produselor conexe, a dispozitivelor și accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora.

Vânzarea țigărilor în locuri interzise

Guvernul propune aplicarea unor amenzi de la 12.500 și 15.000 de lei pentru persoane cu funcție de răspundere și de la 17.500 până la 20.000 de lei - persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an, în cazul nerespectării distanței de amplasare de 200 de metri de instituțiile medicale și de învățământ a buticurilor mai mici de 20 de metri pătrați, care vând produse din tutun.

De asemenea, Guvernul propune completarea proiectului de lege cu unificarea valorii accizelor pentru țigările cu filtru, fără filtru, dispozitivelor de încălzit, înlocuitori de tutun, tutun omogenizat sau reconstituit.

Vom adăuga că miercuri, 17 iulie, proiectul de lege urmează să fie supus dezbaterilor publice în Comisia Sănătate, Protecției Socială și Familie din Parlament, iar ulterior documentul va fi suspus votului în Plenul Parlamentului. 

Tag: tutun tigari electronice produse din tutun care nu arde vanzare guvernul sandu

Categoria: Știri Interne

Vizualizări: 5090

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.

Știri relaționate

Știri Interne

Ministra Sănătății a chemat directorii de spitale la Minister pentru a le vorbi despre problemele ve ..

10 mai, 2022, 12:40

Știri Interne

În Moldova nu se mai fac cercetări științifice în infecțiile respiratorii acute. Unicul laborator di ..

21 aprilie, 2022, 16:10

Știri Interne

O adolescentă transgen, abuzată la școală, s-a sinucis. Avea doar 16 ani. Cine ar fi putut-o proteja ..

12 aprilie, 2022, 17:40

Publicate în aceeași zi

Știri Interne

Caz rar de infectare cu tetanos. Este al treilea din ultimii 10 ani. Părinții au refuzat vaccinarea

16 mai, 2019, 16:25

Știri Interne

Harta deceselor în Republica Moldova. Cei mai mulți moldoveni mor în nordul țării, din cauza bolilor ..

16 mai, 2014, 13:37

Știri Interne

La câteva săptămâni de la scandalul dezinfectanților din România, responsabilii din sănătate habar n ..

16 mai, 2016, 20:55

Știri Interne

Toți doctorii din Moldova, testați la incoruptibilitate. Agenți sub acoperire vor verifica câtă slăb ..

16 mai, 2014, 10:36

Știri Interne

REPORTAJ // Conferințe științifice pentru doctori, organizate în restaurante de lux. „Nu cheltuim ni ..

16 mai, 2014, 18:57

Știri Interne

Guvernul nu alocă, ci împrumută de la europeni 12 milioane de euro pentru ca să cumpere ambulanțe

16 mai, 2018, 19:40

SanoTeca

VIDEO: Cum îngrijim corpul în timpul pubertății

16 mai, 2022, 10:18

Cum învățăm copiii să mănânce sănătos. Ce mănânci tu, ca părinte, contează!

11 mai, 2022, 09:43

VIDEO: Produse de igienă menstruală: Tampoane, absorbante și cupe menstruale. Cum și când se folosesc

09 mai, 2022, 11:39

Bebelușii sughiță și eructează în uter?

05 mai, 2022, 09:41

Impotența și infertilitatea ca urmare a chimioterapiei

04 mai, 2022, 12:30

Lucruri curioase despre anatomia masculină

03 mai, 2022, 10:25

Cum să introduceți hrana solidă în alimentația bebelușului?

29 aprilie, 2022, 11:18

Cum să te alimentezi corect dacă ai boala Hashimoto

27 aprilie, 2022, 12:20

A patra doză de vaccin antiCOVID: este nevoie de ea? Are nevoie de ea toată lumea? Explicăm în acest articol

27 aprilie, 2022, 11:27

Video: Ce este și ce trebuie să știi despre menstruație

26 aprilie, 2022, 16:44

Advertoriale

Disciplină, responsabilitate și muncă în echipă. Cum fotbalul ajută la dezvoltarea armonioasă a copi ..

22 martie, 2022, 16:29

Balkan Pharmaceuticals revoluționează piața suplimentelor alimentare prin noul său proiect „Balkan P ..

01 martie, 2022, 10:30

Acum, testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă (P)

26 ianuarie, 2022, 09:31

Vezi toate

Căutare

Publicitate




Cele mai citite

Medic neurolog-pediatru: Cum se atrofiază creierul unui copil care petrece prea mult timp la calcula ..

21 noiembrie, 2016, 15:39

O mamă, biochimist de profesie, şi-a salvat fiica de autism, după o metodă proprie

28 martie, 2014, 10:48

Scrisoarea unui medic din Moldova: „Mă urăsc pe mine și acest sistem care ne-a creat. Suntem fricoși ..

12 martie, 2018, 09:53

Cruzimea prin care trec părinții din Moldova care-și pierd copiii. „Ușa la morgă era deschisă, am in ..

07 decembrie, 2016, 18:34

O tânără de 25 de ani, cu copilul mort în burtă, a fost trimisă de medici cu microbuzul la Chișinău. ..

08 februarie, 2017, 13:15

Ai o știre?


redactia@e-sanatate.md
+373 022 212 006
+373 022 212 006
Formular de contact



Ai intrebari? Simte-te liber să ne contactezi.

Editoriale

Vaccinul care nu produce ură

25 septembrie, 2021, 10:20

Aplauze! 2020, declarat Anul Lucrătorului Medical. Sau...miroase a electorală?

26 mai, 2020, 08:13

Vă mai amintiți de Milionul de EURO pus la păstrare de șefii Ambulanțelor? Ce-ați făcut cu el, măscu ..

16 aprilie, 2020, 08:41

Opinii

„Credeți că agresorii fetei care s-a sinucis pot fi educați fără sancțiune penală? La 16 ani ei nu ș ..

14 aprilie, 2022, 16:12

Ion Băhnărel, doctor habilitat în radiologie, explică cum și cu cât timp înainte se administrează io ..

04 martie, 2022, 18:46

Directorul regional OMS/Europa, Dr. Hans Henri P. Kluge: „Această pandemie, la fel ca toate celelalt ..

24 ianuarie, 2022, 14:03

Sanoclub

Ce am aflat eu despre vaccinul ROR sau rotavirus

20 februarie, 2018, 12:38

Raiul pedofililor în grupurile de mămici. De ce mamele din Moldova postează pe Facebook poze stânjen ..

01 iunie, 2017, 14:51

De ce organizăm evenimente ridicole în sănătate? Ziua Mondială de luptă cu fumatul, marcată cu recit ..

30 mai, 2017, 19:01

Apa, la 50

07 aprilie, 2017, 00:22

„Proștii” ăștia de moldoveni…

27 ianuarie, 2017, 18:52

Vox Populi

În opinia Dvs, cum au gestionat autoritățile din Republica Moldova pandemia Covid-19 în anul 2021?
Foarte bine100,00 %
Bine0,00 %
Rău0,00 %
Foarte rău0,00 %
Îmi este dificil să mă pronunț0,00 %

Votează

În opinia Dvs, cum au gestionat autoritățile din Republica Moldova pandemia Covid-19 în anul 2021?

Campanii

Peste o mie de doctori au fost nominalizați în Campania „Mulțumesc, Doctore” din acest an. Printre a ..

16 iulie, 2019, 14:37

Campania „Mulțumesc, Doctore!” și-a desemnat câștigătorii. „Te simți un specialist împlinit, când eș ..

21 iunie, 2019, 15:53

Campanie Moldova ECO - Secretul unei vieți sănătoase se află în bucătăria bunicii. Ce este pâinea pr ..

09 iulie, 2018, 11:48

Campanie: Moldova ECO - Migdalele produse în Moldova, bune pentru memorie și boli de inimă

04 iulie, 2018, 12:06

Campania „Mulțumesc, Doctore!” și-a desemnat câștigătorii. „Cuvintele frumoase ne ridică autoritatea ..

29 iunie, 2018, 12:31

Despre Noi
Vă aflați pe site-ul de știri SănătateINFO.MD, care este destinat atât pentru comunitatea medicală, cât și pentru pacienți și autorități responsabile în sănătate. Sănătate INFO este parte a Platformei E-Sănătate.MD, platformă lansată în mai 2013. Este un produs conceput și menținut până în prezent de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS). Fiindcă suntem parte a unei organizații non-guvernamentale, ne identificăm ca parte a Jurnalismului specializat (Stakeholder-driven media), fiind fundamental diferiți de organizațiile media mainstream, de masă.
Contacte
Chișinău, str. Vasile Alecsandri 99/1
redactia@e-sanatate.md
+373 022 234 222
+373 022 226 387
Email Newsletter
Urmărește-ne pe:

Urmăriți-ne pe rețelele sociale și rămâneți la curent cu cele mai recente știri.

Caută

Email Newsletter

Abonează-te pentru a primi ultimele știri
© 2022 E-Sănătate.MD | Politica editorială