„După operație am ținut în brațe timp 1-2 minute un copil mort”, este povestea dureroasă unei mame din Moldova care născut un bebeluș cu hidronefroză

Sursa Foto: echipa.md//poză simbol

Administrator

01 februarie, 2023, 20:40

Vizualizări: 26038

Poate am așteptat prea mulți ani ca să scriu povestea noastră sau, mai bine zis, experiența noastră, a mea și a fiului meu, trăită în spitalele din Republica Moldova. Am așteptat să se aștearnă praful uitării ca să nu mai resimt durerea pe care o ai atunci.

E durerea că ai putea într-o secundă să pierzi ceea ce ai mai scump, că poți să pierzi sensul de a mai trăi, însă m-am decis să developez acele imagini, fiindcă statul Republica Moldova nu întreprinde practic nimic ca să asigure micii pacienți că vor trece cu brio prin situații similare cu a noastră.

Avem 9 ani de când facem drumul de câteva sute de kilometri (dus-întors de la Chișinău e un pic peste 200 de kilometri). În prezent ne este mai ușor să o parcurgem, pentru că băiatul e mare, dar imediat după operație, avea două luni de la naștere când i s-a făcut intervenția chirurghicală, era dificil. Un motiv fiind vârsta și, apoi, refluxul gastroesofagian (mai pe înțeles - regurgitări abundente) ne dădea mari bătăi de cap.

Dar să încep cu începutul

La 20 săptămâni de sarcină la USG mi s-a depistat la făt că are pielectazie la rinichiul stâng. Noțiune necunoscută mie și aveam să descopăr că și unor medici. Din nefericire, era chiar medicul ginecolog, care mă monitoriza. La întrebarea ce înseamnă acest diagnostic ea mi-a răspuns obraznic: „Ce, vrei, copil sănătos la 30 de ani?” De durere și de obidă am rămas mută. Singurul gând care îl aveam în minte era să ies cât mai repede din acel cabinet. Am mers la medicul de familie și m-am „confesat”. El a fost înțelegător și m-a sfătuit să merg la un alt specialist, care a avut la monitorizare asemenea paciente.

Spre fericirea mea nu am mai trăit asemenea momente de discriminare. Mă prograsem la un specialist de la Chișinău, mai exact la spitalul clinic nr.1 „Gheorghe Paladi”, ca să nasc. Până atunci ultrasonografiile arătau că boala avansase, rinichiul trecuse de la pielectazie la hidronefroză. Mă linișteau medicii că ar putea dispărea în timpul procesului de naștere.

În ultimele săptămâni de sarcină s-a mai depistat încă o problemă – fătul era înfășurat în cordonul ombilical. În concluzie USG, medicul a scris un termen, pe care nu mi-l aduc aminte. Ceea ce țin bine minte e că am mers acasă și am căutat pe Google informația ce ar însemna și cum ar trebui să se desfășoare procesul de naștere. Era specificat că în 99,99% trebuie să fie naștere prin cezariană. Medicul de la spitalul nr.1 din start mi-a spus că nu ne poate asista la naștere, fiindcă la acea instituție nu există prea multă tehnică medicală pentru asistența copilului. Ne-a sfătuit să mergem la Centrul Mamei și Copilului, chiar s-a oferit să discute cu un coleg de acolo ca să ne asiste la naștere.

Medicul de la Institutul Mamei și Copilului cu care stabilisem să nasc a decis să fie o naștere naturală. A sosit ziua cea mare, când bebe a hotărât că e momentul să vină pe lume. Eram în a 38-a săptămână de sarcină. A fost un travaliu rapid, doar vreo trei ore am stat în sala de naștere, însă experiența a fost una care nu o voi uita. Medicul a avut o stăpânire de sine fenomenală, nicio secundă nu mi-a dat de înțeles că e o naștere dificilă. Doar din priviri se consulta cu moașa. Bebe a fost extras cu vacuumul din cauza cordonului ombilical. Pielea lui era de culoare albăstrie, a fost dus de către o soră medicală într-un alt cabinet. Ulterior, aveam să aflu că i s-a dat oxigen și neonatologul să ne dea verdictul că are hidronefroză. Am primit nota 7 la naștere.

Am fost transferați în secția pentru lăuze. Chiar în aceeași zi am fost vizitați de către specialiștii de la Centrul Național de Genetică. A fost fotografiat din toate unghiurile băiatul și eu am fost supusă întrebărilor ca să-și dea seama de unde are această patologie copilul. M-am simțit expusă, pentru că toate acestea se întâmplau în fața a încă două lăuze.

Nu era ceva strașnic, dar în acele minute eu mă simțeam nelalocul meu. Cel mai mult m-am simțit incomod când venea dna pediatru cu studenții rezidenți și le spunea: „Acesta e copil sănătos, acela e copil sănătos și se întorcea spre noi, arătând cu degetul, acesta e copil cu hidronefroză”.

În a treia zi a venit un chirurg pediatru, care ne-a spus că la 6 luni i se va face operația. Două săptămâni am stat internați în maternitate. Băiatul nu adăuga în greutate și apoi și eu am avut unele probleme de sănătate. Trebuie să precizez că fiind încă în maternitate copilul a început să aibă regurgitări abundente. Nimeni dintre medici nu îmi explica ce are.

Simptomele de hidronefroză ale lui Luca au fost atipice. Nu a avut febră, analiza de urină era în termen buni sau chiar foarte buni. Doar că avea dureri în spate insuportabile. Se făcea albastru la față când îl încercau durerile.

Prin cunoscuți am aflat de doamna doctor urolog-pediatru, care avea să ne salveze copilul. După doar două săptămâni de stat acasă am revenit la Centrul Mamei și Copilului pentru o consultație la urolog. L-a palpat și a analizat toate USG-urile, făcute până atunci și ne-a spus să mergem cu dumneai la medicul de la ultrasonografie din cadrul blocului chirurghical de la Centrul Mamei și Copilului.

I-au făcut în mod obișnuit, adică la burtă. Rezultatele coincideau cu celelalte USG. Atunci medicul specialist l-a rugat să-i facă USG și la spate. Reacția lor – pământii la față. Am ieșit din cabinet. Ea mi-a zis că de urgență trebuie să ne internăm. Să facem orice, dar să ne internăm. Am sunat la medicul de familie ca să ne dea îndreptare. El a făcut tot, ne-a ajutat și pentru asta îi mulțumesc din suflet.

A doua zi după USG ne-am internat în secția chirughia nou-născuților. Holul din această secție mi s-a părut de kilometri. Pașii mei răsunau de parcă nu era suflare de om acolo.

Am găsit într-un sfârșit o asistentă medicală, care cu voce de general mi-a spus să semnez niște foi. O întreb ce sunt, ea îmi spune aproape răcnind că e acordul meu de a-i face intervenția copilului și dacă pățește ceva nu am nicio pretenție. Îi spun că am nevoie să discut cu soțul. La care ea enervată îmi strigă că, ce, soț, ai intrat pe ușa secției înseamnă că sunt de acord. Cu un nod în gât am semnat.

Pentru o lună de zile secția această mi-a devenit casă. De condiții nu voi aminti, pentru că s-au scris multe. Una ce voi preciza e că nici mamele nu păstrau curățenia.

La USG nu au identificat unde e blocat rinichiul. A trebuit să facem Röntgen. Nici aici nu au putut vedea unde e problema. Am fost nevoiți să mergem la tomograf. Pentru asta trebuia să i se facă anestezie. Medicul anestiziolog era ocupat și am așteptat 2 săptămâni. Când a venit să ne vadă înainte de a-i administra anestezicul Luca avea o alergie pe față și specialista a început să strige la mine: „Mâncați tot ce vă cade sub mână și nu vă gândiți la copil”.

Mi-au dat lacrimile, fiindcă unica secție din blocul chirurghical, unde nu se aducea mâncare era cea de chirurghie a nou-născuților. Trebuia să parcurgi o distanță bunișoară, având în vedere că ai un nou-născut și era sfârșit de martie început de aprilie. Iată eu două zile practic nu mâncamsem, pentru că nu puteam să-l las cu cineva din salon. Luca plângea foarte tare când avea dureri. Mâncam doar când venea soțul la mine în vizită. I-am spus acest lucru doctorului anesteziolog, la care ea s-a înmuiat și mi-a spus că trebuie să am grijă și de mine, pentru că urmează o operație foarte dificilă și o recuperare încă și mai grea.

După tomografie urologul mi-a adus la cunoștință că i se va extirpa rinichiul stâng. Am primit vestea calm. Eram fericită el să rămâie în viață.

La 14 aprilie 2014 a intrat în sala de operații Luca al meu, sensul vieții mele. A durat peste trei ore intervenția. Când au ieșit medicii de la operație erau uzi de la atâta transpirație, iar urologul a plâns de fericire. Ne repeta că e minunea lui Dumnezeu că au putut salva rinichiul și nu l-au extirpat.

În dimineața de după intervenție Luca era în secția reanimare. Am fost chemată să-l alăptez. În timpul acesta, eram la geam, și îl țineam în brațe am simțit că el a devenit rigid, era ca un buștean. Nu reacționa. În acel moment a intrat un medic și îi spun că bebe nu reacționează și mi l-a luat repede. Mi-a spus să ies din salon. Iată pentru 1 sau 2 minute am ținut în brațe un copil mort.

Alte două săptămâni le-am petrecut în secție după operație. Nu trebuia să plângă mai deloc, ca să nu se desfacă cusătura. În cazul în care plângea i se administra dimedrol cu analgin.

Într-un sfârșit am fost externați. La două săptâmâni am venit la consultație la Chișinău, apoi ni s-a spus că în fiecare lună până când va împlini 6 luni. După care o dată la trei luni și apoi o dată în an.

Chirurgul de la Centrul Mamei și Copilului ne-a prevenit că din cauza medicamentelor Luca va avea dureri la pancreas până la vârsta de doi ani. Lucru care și s-a întâmplat.

Epopeea noastră nicidecum nu se sfârșește aici. Una doresc să menționez că ne-am confruntat cu faptul că mulți dintre lucrătorii medicali nu știau ce e hidronefroza. Chiar doamna de la laboratorul unde dădeam analiza de urină m-a întrebat de ce așa des o făceam? Am întrebat-o de ce îmi adresează și ea astfel de întrebări. Trebuie să ne ferim de răceli și la orice febră să ne gândim la rinichi și nu la o viroză sau alt motiv. Luca nu va putea niciodată performa în sport. Vaccinurile le-am administrat altfel decât ceilalți copii. Am avut parte și de situații de genul că educatoarea la grădiniță chiar l-a verificat să vadă cicatricea și să se convingă că într-adevăr a fost operat.

Acum, peste ani de la acea intervenție noi simțim lipsa unui urolog pediatru. La dna doctor care ne-a operat am mers până în 2018, după care ea nu a mai activat. În 2019 nu am fost la consultație, dar am făcut analizele și USG. În 2020 a fost pandemia de COVID-19 și nu am ieșit nicăieri din localitate de frica de a nu ne infecta și în consecință să sufere și Luca. Tocmai când numărul cazurilor de COVID-19 a mai scăzut, am mers la Chișinău. Am căutat îndelung un urolog pediatru. De altfel, în spitalele raionale pracitc nu există astfel de specialiști. Și în cele republicane sunt puțini.

Acest text este mărturisirea unei mame. Dacă aveți istorii asemănătoare, diverse experiențe cu sistemul medical din țară, le puteți trimite pe adresa redactia@sanatateinfo.md

Notă: Hidronefroza implică acumularea de urină în rinichi în urma incetinirii ritmulului de scurgere a acesteia către vezica urinară. Prin urmare, rinichii se dilată (umflă). În mod normal, urina iese din rinichi la presiune foarte mică. Când fluxul urinar este blocat, urina se acumulează în tubii renali și în regiunea colectoare (pelvisul renal), cu marirea de volum a rinichilor și creșterea presiunii în structurile interne ale acestora. În final, se pot produce leziuni ale rinichilor și diminuarea funcțiilor renale. Boala afectează unul sau ambii rinichi. În cazul copiilor, malformația apare în perioada de dezvoltare intrauterină. Potrivit statisticilor, 1 din 100-500 de copii se nasc cu hidronefroză.

Notă: Pielectazia renală reprezintă dilatația bazinetului renal - locul de unde pleacă ureterele către vezica urinară. Nu este o afecțiune foarte gravă și este destul de frecvent întâlnitî la bebeluși. Uneori dilatația dispare imediat după naștere sau în primele luni de viață fără să fie necesar un tratament.

Notă: Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Democrație participativă pentru drepturi și echitate în sănătate”, desfășurat de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod special poziția finanțatorului, Fundața Soros-Moldova.

Centrul Universitar în Îngrijirile Paliative – o iluzie, într-un stat unde există doi medici în medicina pediatrică de ambulatoriu în întreaga țară

Cine și cât trebuie să plătească pentru asigurarea medicală obligatorie în sumă fixă pentru anul 2024

Amenințare cu grevă: Angajații Spitalului „Toma Ciorbă” și Spitalului Dermatologic se opun fuziunii

Tag: #EXPRIMĂȚIPĂREREADESPREDREPTULȘIECHITATEAÎNSĂNĂTATE

Categoria: Știri Interne

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.