Deputați sau avocați ai nicotinei? Contrabanda și „zamestitelinaia terapia”, subiecte-cheie în dezbaterea legii anti-fumat la Parlament

Angelina Ungureanu
20 martie, 2025, 14:48
Vizualizări: 512
Proiectul de lege privind controlul tutunului, adoptat în primă lectură de Parlament, a stârnit discuții în contradictoriu între autoritățile din Sănătate, care propun reglementarea produselor din tutun și nicotină conform Acquis-ului comunitar, și unii dintre legislatori, care cred că acest lucru ar putea încuraja contrabanda.
Dezbaterile au vizat în special
prevederea care interzice comercializarea pliculețelor cu nicotină pe
teritoriul R.Moldova. Deputații au avut drept ipoteză contrabanda, care, în
opinia lor ar putea fi încurajată de noile reglementări. De altfel, acest „argument”
este adesea folosit de industria tutunului, în încercarea de a descuraja
statele să adopte reglementări legislative robuste în domeniul controlului
tutunului, incovând riscuri economice și sociale.
Săptămâna trecută, Parlamentul, cu votul a 74 de deputați, a adoptat în primă lectură o serie de modificări la legislația din domeniul controlului tutunului. Documentul prevede, între altele, extinderea spațiilor, unde fumatul, utilizarea țigaretelor electronice și a narghilelei va fi interzis, precum și interzicerea comercializării pliculețelor cu nicotină.
Există risc de contrabandă?
Înainte de ședință, Igor Grosu, președintele Parlamentului și deputat din partea partidului aflat la guvernare - PAS, a trebuit să explice jurnaliștilor, în primul rând, de ce includerea proiectului de lege pe ordinea de zi a Legislativului a durat tocmai 7 luni din momentul aprobării la Guvern. „Am avut nevoie de mai multe discuţii pe interior. A fost invitată şi doamna ministră Nemerenco, să vină la Parlament, să ne explice încă odată în plus”, a spus Igor Grosu.
Apoi, șeful Legislativului și-a
exprimat temerea, de rând cu alți deputați, că restricțiile de vânzare a
produselor din tutun și nicotină, propuse de Ministerul Sănătății în proiectul
de lege, ar putea încuraja contrabanda, deoarece „regimul juridic pentru
controlul tutunului în R.Moldova în vrianta actuală este mai dur decât în țările
vecine, România și Ucraina”, a spus Grosu.
El a continuat: „De aici apare întrebarea: asta nu va cauza
nişte repercursiuni pentru cetăţeni, pentru bussines, pentru tot felul de
indivizi care practică activităţi nu tocmai legale? Haideţi să vedem, e
justificat cumva să fim în acelaşi tratament juridic cel puţin pentru ţările
din vecinătatea noastră. Dar astăzi mergem în prima lectură. Între prima şi a
doua o să avem suficient timp să răspundă la toate întrebările doamna
ministră”, a precizat demnitarul.
Deși afirmă că susține lupta
împotriva fumatului, deputatul PAS Lilian Carp reia un argument-cheie al
industriei tutunului – acela că interdicțiile mai dure ar încuraja contrabanda.
În locul restricțiilor de comercializare, el pledează pentru educație și
campanii de informare, susținând că interdicțiile nu ar avea impact real asupra
consumului.
„Legislația R.Moldova, pe care vrem să o aprobăm, va fi una mai dură decât Directiva Uniunii Europene pe anumite tipuri de produse din tutun. În condițiile acestea, când vecinii au o legislație care este mai blândă decât în R.Moldova pe anumite produse de tutun, există un risc în care sa avem contrabandă pe anumite tipuri de produse, precum pliculețe de nicotină. Ele și acum, de fapt, sunt interzise. Nu că aș fi împotriva, din contră, putem să interzicem de tot fumatul și asta cred ca va fi cea mai logică decizie pe care am putea s-o luăm vreodată. Lucru care știm că nu se va întâmpla peste noapte. În condițiile în care noi am putea impune interdicții mai dure, există riscul de creștere a contrabandei. Și noi știm, crește și, din păcate, crește în rândul tinerilor consumul țigărilor electronice. Se face publicitate, se ia unul cu altul, li se pare că-i frumos, aromele astea care le dă satisfacție. Noi trebuie să ne axăm pe politici de contracarare și descurajare ca ei să nu poată consuma acest lucru. Eu mai mult aș pune accept pe diferite campanii de a putea stopa acest consum. Totul începe de la educație. Oricât de multe interdicții am pune, dacă nu o să avem politică de educare a populației, puțin probabil să atingem obiectivul”, a spus Lilian Carp.
Moldova pierde 10 miliarde de lei anual din cauza bolilor și deceselor provocate de fumat
Iar președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, a precizat că deși R.Moldova câștigă anual în jur de 3,4 miliarde de lei din accizele la tutun, pierde de trei ori mai mult din cauza bolilor și deceselor asociate fumatului.
„Este, într-adevăr, un proiect de lege important. O să dau niște date: 5.400 de oameni mor anual în Republica Moldova din cauza fumatului. Unul din doi bărbați fumează comparativ cu unul din trei la nivel de Uniunea Europeană (UE). Este unul dintre motivele din care speranța de viață în țara noastră este cu 8 ani mai mică decât în țările UE. În R.Moldova, bărbații care fumează trăiesc cu 9 ani mai puțin decât femeile. Dacă e să ne referim la impactul asupra economiei, conform studiilor naționale și internaționale, impactul fumatului asupra economiei R.Moldova este de 10 miliarde de lei anual. Adică în fiecare an, din cauza orelor pierdute la locul de muncă, provocate de bolile sau decesele cauzate de fumat, economia R.Moldova pierde, anual, 10 miliarde de lei sau 3% din PIB. Da, noi încasăm accize de pe urma produselor din tutun, dar acestea se ridică la 3,4 miliarde de lei, ceea ce este o sumă mult mai mică decât pierderile cauzate de fumat. Contrabanda, în ianuarie 2025, a fost redusă cu 50 la sută la granița cu România”, a precizat deputatul PAS.
El a spus că fracțiunea majoritară va susține proiectul legislativ elaborat de Ministerul Sănătății, doar că documentul va trebui îmbunătățit.
„Noi susținem inițiativa de a clarifica interdicția la fumat în spațiile publice, în special acolo unde există copii, terenuri de sport, parcuri de distracție. Noi susținem propunerea referitoare la aplicarea interdicției pentru alte produse din tutun, nu doar pentru țigarete, dar și pentru alea electronice și cele pentru tutun încălzit, care nu sunt mai puțin periculoase. Desigur, proiectul trebuie îmbunătățit. Trebuie să evaluăm impactul, să reducem riscul de aplicare abuzivă a legislației, dar considerăm că este un pas în direcția corectă”, a precizat deputatul.
În intervenția sa la același
document, deputatul socialist, Vladimir Odnostalco, care este și unul dintre vicepreședinții
Comisiei sănătate, protecție socială și familie a reiterat o poziție proprie
mai veche. El consideră că o soluție potrivită pentru descurajarea fumatului ar
fi impunerea unei taxe pe viciu pentru fumători.
„Poziția mea a fost mereu asta - fumătorul trebuie să plătească pentru
nefumători. Trebuie să găsim soluții alternative despre stopatul fumatului. Sa
educăm copiii de la 10 ani în sus sau de liceu deja e târziu, ei deja au
încercat să fumeze. Dragi colegi, eu nu știu ce fumează la minister, însă
chiar și așa noi vom susține orice măsură anti fumat”, a declarat
Odnostalco. De asemenea, deputatul a mai adus exemplul terapiei prin substituție
„zamestitelinaia terapia”, folosită în cazul consumatorilor de droguri, care, în opinia lui, poate fi oferită fumătorilor prin pliculețele cu nicotină.
Argumentele Ministerului Sănătății
În replică, ministra Sănătății
Ala Nemerenco, le-a spus deputaților că „niciodată
contrabanda nu este legată de interdicții”, iar temerile lor precum că
legislația moldoveană în domeniul controlului tutunului va fi mai aspră, chiar
și decât în unele țări din UE, sunt nejustificate, deoarece și în UE industria
tutunului încearcă, prin decidenți, să-și promoveze interesele de business.
„Nu, nu va crește contrabanda. Toate studiile, pe care le-am analizat arată că niciodată contrabanda nu este legată de interdicții, iar argumentul principal este că în R.Moldova nu este interzis importul și exportul de țigarete, dar contrabanda cu țigări este extraordinar de înaltă. Și am văzut câte capturi au fost la poliția de frontieră. Deci, nu este interzisă comercializarea țigărilor, așa cum este interzisă vânzarea pliculețelor de nicotină. Prin urmare, în toate studiile legate de contrabandă legătura este mai degrabă de politicile fiscale ale statului și activitatea vamală, dar în niciun caz nu e problema în interdicții. Iar la jumătatea a doua a întrebării, pe care o numiți mai blândă, vreau să vă spun că indstria tutunului lucrează tot atât de bine cum la noi, exact așa și la nivel de țări UE. Ei sunt destul de activi și plătesc foarte bine”, a declarat ministra.
Svetlana Nicolăescu, secretar
general adjunct al Ministerului Sănătății le-a explicat deputaților că
proiectul de lege privind controlul tutunului este alineat perfect la normele
europene privind controlul tutunului și nu este corect să se afirme că
legislația națională ar fi mai dură decât cea europeană. Mai mult, Svetlana
Nicolescu a informat deputații că multe state europene au impus deja restricții
pentru comercializarea pliculețelor cu nicotină, considerându-le foarte
periculoase pentru sănătatea publică, inclusiv pentru sănătatea copiilor.
„Directiva Europeană (n.r. Directiva UE privind controlul tutunului) reglementează doar anumite aspecte care se referă la produsele din tutun și nu reglementează alte intervenții de control al tutunului, pentru că în cazul Uniunii Europene vorbim despre asigurarea unei piețe unice. Respectiv, proiectul care este inclus pentru examinare include prevederile care se referă la produsele din tutun și acestea sunt aliniate Directivei. Adițional, sunt incluse și alte prevederi care nu fac obiectul de reglementare a Directivei Europene și în acest caz nu este corect să spunem că legislația noastră este mai dură. Legislația noastră prevede și prevederi adiționale, care nu fac obiectul Directivei europene. Dacă ne referim la interdicția unei categorii de produse din tutun, în cazul dat vorbim despre reglementări care interzic vânzarea pliculețelor cu nicotină, Directiva cuprinde un articol special care permite statelor membre de a interzice anumite categorii de produse și în acest sens, un șir de state UE deja au introdus interdicții pentru pliculețele cu nicotină. Și aici vorbim despre Belgia, Germania. În Franța această reglementare este în examinare în Parlament, la fel există un șir de alte state membre care deja au aplicat această măsură”, a afirmat secretara generală adjunctă.
Context
Pe fondul scăderii vânzărilor
produselor clasice din tutun, industria tutunului a creat alternative aparent
inofensive, precum pliculețele cu nicotină, promovate agresiv către copii.
Arome atractive, marketing manipulator și reglementări insuficiente contribuie
la creșterea rapidă a consumului în rândul adolescenților, expunându-i riscului
dependenței și al efectelor toxice pe termen lung.
În lipsa unor măsuri urgente,
aceste produse riscă să devină un nou vector de criză de sănătate publică
pentru generațiile viitoare. Studiul „Publicul tânăr
– Ținta principală a industriei pliculețelor cu nicotină”,
realizat de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS)
evidențiază modul în care pliculețele de nicotină sunt promovate intens către
tineri și strategiile pe care industria tutunului le aplică pentru a exploata
gusturile, curiozitatea și dorința de apartenență a acestora.
Există o serie de state membre UE
și non-UE, care au impus deja restricții de vânzare a pliculețelor cu nicotină.
De exemplu, Olanda a interzis din 1 ianuarie 2025 vânzarea și utilizarea
pliculețelor cu nicotină, fără tutun, acestea fiind promovate agresiv ca fiind
o alternativă mai bună, în special printre tineri.
Autoritățile olandeze au
argumentat că aceste produse produc daune ireversibile de sănătate, în special
neurologice, nicotina fiind substanța care creează dependență puternică.
De asemenea, la sfârșitul anului
trecut se știa despre cel puțin șapte țări, care au interzis vânzarea (unele
interzicând, de asemenea, producția și/sau importul) pliculețelor cu nicotină.
Acestea sunt Belgia, Kazahstan, Kârgâzstan, Mauritius, Rusia, Tadjikistan și
Uzbekistan.
Recent, Franța a notificat
Comisia Europeana, prin sistemul de notificare TRIS, un proiect de act normativ
care interzice produsele orale cu nicotină, inclusiv pliculețele cu nicotină,
pastele, lichidele, guma de mestecat și pastilele. Această interdicție se
aplică tuturor etapelor, de la producție la distribuție, pe întreg teritoriul
tarii.
În Germania, pliculețele de
nicotina se considera ca produse alimentare și în baza hotărârii “Curtea
Administrativă Superioară a confirmat că pliculețele cu nicotină sunt
clasificate drept alimente care conțin ingredientul alimentar neautorizat,
nicotina, și, prin urmare, nu pot fi introduse pe piața germană fără o
autorizație pentru alimente noi.” Astfel acesta nu pot fi plasate pe piața națională.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
31 martie, 2018, 23:55
Cele mai citite
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Contactul sexual întrerupt, cea mai utilizată metodă printre ...
17 decembrie, 2024, 11:18
Povestea lui Marcu, un băiețel care a supraviețuit după ce a ...
13 martie, 2025, 16:51
Copil diagnosticat cu trichineloză, după masa de Crăciun. Fă ...
13 ianuarie, 2025, 16:40
Un medic stomatolog din R. Moldova, diagnosticat cu o boală ...
12 martie, 2025, 11:11
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi15,90 %