Interviu cu Vasile Malcoci, directorul Spitalului Raional Sângerei: „Să recunoaștem că în țara noastră serviciile medicale nu sunt de cea mai bună calitate din cauza utilajelor vechi”
PasPortal Administrator
27 septembrie, 2013, 16:16
Vizualizări: 3252
Este printre directorii longevivi de spitale. Consideră că pe lângă studii manageriale, un director de spital trebuie să aibă calități de lider. Nu este doar șef, ci și specialist în statistică medicală, asta deoarece nu are cine să se ocupe de acest aspect. Deși a absolvit stomatologia, a lucrat în domeniu doar doi ani. Explicația – nu i-a plăcut niciodată această specialitate, iar la facultate a ajuns întâmplător.
Autor: Irina Miron
Este printre directorii longevivi de spitale. Consideră că pe lângă studii manageriale, un director de spital trebuie să aibă calități de lider. Nu este doar șef, ci și specialist în statistică medicală, asta deoarece nu are cine să se ocupe de acest aspect. Deși a absolvit stomatologia, a lucrat în domeniu doar doi ani. Explicația – nu i-a plăcut niciodată această specialitate, iar la facultate a ajuns întâmplător. Citiți mai multe în interviul cu directorul Spitalului Raional Sângerei, Vasile Malcoci.
Știu că ați fost directorul la două spitale. Cum ați ajuns pentru prima oară managerul unei instituții medicale?
Am devenit directorul Spitalului de circumscripție din Pepeni pe când aveam doar 27 de ani. Am ocupat această funcție timp de 10 ani, până când m-am mutat la Sângerei, acolo unde sunt managerul Spitalului Raional deja de trei decenii.
V-a fost de folos experiența de director din satul Pepeni?
Sigur. Și acolo era un spital destul de mare, devenise chiar unul din cele mai bune din republică. De asta, când am fost numit director al Spitalului Raional Sângerei eram obișnuit cu munca în echipă și mai ales cu responsabilitățile.
Are nevoie de studii manageriale un viitor director de spital?
Sunt necesare, deoarece îți oferă cunoștințe din finanțe, economie, însă cele mai importante sunt calitățile de lider și manager, aptitudinile de a lucra cu colectivul.
Mai activați în calitate de medic?
Da, sunt medic statistician, deși mi-am făcut studiile la stomatologie.
V-ați reprofilat…
În primul rând pentru că nu există un alt medic statistician. De fapt, eu m-am reprofilat mult mai devreme, mai exact după doar doi ani de la absolvirea facultății.
De ce?
Sunt de profesie medic stomatolog, însă nu mi-a plăcut niciodată să fac acest lucru, de asta am rezistat doar doi ani în acest domeniu.
Ați devenit imediat statistician?
Nu, după experiența de medic stomatolog am devenit medic internist. Lucram în sat acolo unde era nevoie de un astfel de medic.
De ce ați ales atunci facultatea de stomatologie?
Atunci când am susținut examen de admitere la medicină generală, la stomatologie nu erau toate locurile ocupate, iar eu am fost transferat fără ca să fiu înștiințat de la medicină generală la stomatologie.
De ce nu v-ați împotrivit acestei decizii?
Am încercat, iar cei din administrație mi-au promis că dacă primii doi ani susțin cu bine sesiunea, o să fiu transferat la altă specialitate. Totuși, deși am învățat atunci pe patru și cinci, asta nu s-a întâmplat. Din câte am înțeles erau mulți doritori de a se transfera și nu a fost posibil. Până la urmă au rămas toți la stomatologie.
A început să vă placă ceea ce făceați?
Nu, deloc. Eu și acum când intru în cabinetul de stomatologie mă tem și nu îmi place acest lucru.
Câți medici aveți în echipă?
Lucrez cu 60 de medici.
E complicat să fii managerul atâtor oameni?
Nu e greu de lucrat dacă ai cu cine. Eu am noroc de niște medici foarte buni.
Aveți și deficit de medici?
Ne lipsesc vreo șase specialiști printre care un otolaringolog, patomorfolog, reanimatolog, stomatolog sau pediatru.
Nu aveți nici un pediatru?
Avem unul singur, însă e nevoie de doi astfel de specialiști. Cel pe care îl avem e pensionar.
Apropo, câți dintre medicii de la Sângerei sunt pensionari?
Nu o ducem chiar atât de rău. 20% din personalul medical e de vârstă pensionară. Cei mai mulți tineri specialiști sunt în rândul asistentelor medicale.
Se ia mită la Spitalul Raional Sângerei?
Eu le spun mereu medicilor mei să nu bage mâna în buzunarul bolnavului. Dacă pacientul vrea să îți mulțumească într-un fel anume, atunci să o facă. Luptăm cu acest flagel, iar pacienții sunt mulțumiți. Eu le spun și pacienților atunci când am ocazia că dacă vreun doctor le cere totuși mită, ei să ceară bon de plată. E clar că nimeni nu va elibera un bon atâta timp cât bolnavul e asigurat.
Ce părere aveți despre reformele inițiate de Ministerul Sănătății, în special cele care vizează regionalizarea spitalelor?
E foarte bună ideea, deoarece cred eu, e mai bine să dotezi un spital regional cu utilaj medical performant, decât câte puțin un spital mic. În plus, în cadrul spitalelor mari ai posibilitatea să consulți mai bine bolnavii. Și medicii sunt de acord, doar că e problema drumurilor. Dacă ar fi bune, nu ar fi o problemă să mergi zilnic la Bălți, de exemplu, ca să lucrezi. Nu cred că va fi mai rău.
Totuși, sunt și medici cărora nu le place ideea…
Poate celor de la Chișinău. Eu consider că dacă vrem ca bolnavul să beneficieze de un tratament de calitate trebuie să accepte regionalizarea. Să recunoaștem că la noi în Moldova, serviciile medicale nu sunt de cea mai bună calitate având în vedere utilajele vechi. S-ar putea ca din start să nu fie comod pentru pacienți. Chiar și atunci când în 1999 au fost închise spitalele de circumscripție, toată lumea era nemulțumită, și acum e vie problema asta. Toți întreabă și în prezent de ce nu au spital în sat. Eu le-am explicat întotdeauna că nu poate exista un spital fără aparat de roentgen, fără un laborator bun.
Cât timp petreceți la serviciu și când vă odihniți?
Sunt la serviciu și 10 și 12 ore. Timp liber am foarte puțin, însă atunci când îmi găsesc câteva ore libere, profit de ele ca să mai lucrez pe acasă, prin grădină.
Aveți o ocupație preferată?
Da, legumicultura. Îmi place să știu că am totul acasă în stare proaspătă și mă implic cât de mult pot ca să cultiv chiar eu legumele din grădină.
Domnule Malcoci, vă mulțumim pentru interviu
Categoria: Interviuri
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
13 ianuarie, 2023, 15:38
13 ianuarie, 2017, 15:47
Cele mai citite
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %