Cercetarea, publicată în Journal of the American Geriatrics Society, a fost realizată Li Mo, de la Anderson Cancer Center din Houston a Universității Texas și colegii acestuia. Ei au analizat aproape 60 de studii care datează de la începutul anilor 1990 care conțineau informații despre trimiteri către îngrijiri paliative pentru pacienții cu demență, scrie Medscape.

În timp ce îngrijirile paliative pot fi oferite de nespecialiști, toate studiile incluse s-au ocupat cel puțin parțial de îngrijirea de specialitate.

Ce ar trebui să conțină Nomenclatorul serviciilor paliative în Republica Moldova. Și de ce este important ca acesta să existe

Lipsesc criterii standardizate

Autorii studiului au descoperit că demența avansată și în faze târzii este cel mai frecvent motiv citat pentru trimitere, trei sferturi din studii recomandând îngrijiri paliative pentru demența în stadiu avansat sau în faze târzii, în general, fără a califica simptomele sau nevoile pacientului. Pacienții au primit îngrijiri paliative într-o serie de instituții, inclusiv case de bătrâni, spitale sau propriile lor case, deși multe studii nu au inclus informații despre locul în care pacienții au primit îngrijiri paliative.

O cincime dintre studiile verificate sugerau că pneumoniile, ulcerele sau rănirea prin cădere ar trebui să constituie motive pentru eliberarea trimiterilor către îngrijiri paliative. O altă cincime făceau referire la un pronostic pesimist, definit în mod diferit ca o probabilitate de viață între 2 ani și 6 luni. Starea generală rea provocată de lipsa de nutriție a fost identificată în 10% dintre studii ca fiind un motiv suficient de argumentat pentru referirea pacientului către îngrjiri paliative.

OMS a stabilit un set de criterii pentru Evaluarea dezvoltării îngrijirilor paliative. Și Republica Moldova le poate implementa

Doar 20% dintre studii au identificat nevoile pacienților – de exemplu dovezi de suferință psihologică sau declin funcțional – drept criterii de trimitere, în ciuda faptului că acestea sunt omniprezente în demență. Autorii menționează că au fost surprinși de această descoperire, care ar putea fi explicată prin „interesul dintre geriatri, neurologi și echipe de asistență primară de a oferi un management bun al simptomelor”, reflectând o abordare de facto a îngrijirilor paliative. „Există, de asemenea, un stigmat semnificativ asociat cu o trimitere specializată în îngrijiri paliative”, au remarcat autorii.

Descoperirile au dezvăluit „eterogenitate în literatură în ceea ce privește motivele implicării îngrijirilor paliative de specialitate, ceea ce poate explica parțial variația tiparelor de trimitere a îngrijirilor paliative”, au scris Mo și colegii, subliniind că sunt necesare urgent criterii standardizate pentru a alinia demența cu cancerul, în ceea ce priveşte acordarea în timp util a îngrijirilor paliative.

Pacienții cu demență în evoluție nu sunt în măsură să comunice despre simptomele lor, ceea ce înseamnă că este necesară o atenție sporită și o mai mare sensibilitate la suferința pacientului.

Standardul Național de Îngrijiri Paliative, respectat doar parțial. Ce spun directorii de spitale despre condițiile de îngrijire paliativă în instituțiile lor

Un punct de plecare pentru discuții ulterioare

Solicitată de Medscape să comenteze rezultatele, Elizabeth Sampson, cercetător în îngrijirea paliativă la University College London, a lăudat studiul, deoarece „începe să reunească componentele” unei abordări sistematice a trimiterilor și accesului la îngrijiri paliative în demență.

„Uneori, este nevoie de o lucrare ca aceasta pentru a începe discuția, pentru a înțelege la ce etapă ne aflăm”, a spus Sampson. „Trebuie să ne gândim la nevoi și care ar putea fi nevoile de îngrijire paliativă. Care ar trebui să fie pragul de trimitere nu știm încă. Ar trebui să fie trei nevoi nesatisfăcute? Sau cinci? Suntem încă departe de a ști”, a precizat Sampson.

Liz Sampson desfășoară, alături de Catherine Evans, o cercetare care urmărește să dezvolte intervenții rentabile de îngrijire paliativă în demență. Unul dintre obstacolele în calea îngrijirilor paliative în timp util în demență, a spus Sampson, ține de alocarea resurselor versus pronosticurile destul de diferite privind lunile de viață rămase pacienților cu demență.

Medicii de familie mai cred în mituri despre morfină și evită cât de mult pot să o prescrie pacienților, chiar dacă aceștia suferă dureri insuportabile

„Ospiciile înțeleg când este vorba despre un pacient cu cancer în stadiu terminal și [este] probabil să moară în câteva săptămâni, dar nu este ieșit din comun ca o persoană în stadii foarte avansate de demență să trăiască încă un an”, a spus ea. 

„Există îngrijorări cu privire la faptul că o creștere rapidă a numărului de persoane cu demență transferate la îngrijiri paliative ar putea copleși capacitatea deja limitată a ospiciilor. Am putea argumenta că o abordare bună ar fi de a duce îngrijirea paliativă acolo unde locuiesc persoanele cu demență”, a mai adăugat Liz Sampson.

Acest articol a apărut inițial pe MDedge.com, parte a rețelei profesionale Medscape.