Crede că în Moldova există suficiente capacități ca domeniul să se dezvolte la cele mai înalte standarde, dar e convins că lucrurile importante se pot întâmpla, dacă există susținere politică. Pasiunea lui față de transplantat l-a învrednicit recent cu un premiu pentru progres și inovație în medicină la Gala Elitelor Medicale din România. Ne-a povestit că elita înseamnă întreaga lui echipă fără de care niciun transplant de ficat nu ar fi posibil. Despre evoluția transplantului de organe în Moldova și viitorul acestui domeniu am discutat cu Adrian Hotineanu în acest interviu.

Domnule Hotineanu, de curând ați luat un premiu la cea de-a șasea ediție a Galei Elitelor Medicale din România. Au fost premii pentru 10 categorii. Cum ați ajuns să fiți unul dintre premianți la o gală a elitelor medicale din România, unde, firesc, se dau premii pentru medicii români?

E un premiu oferit întregii echipe de transplant hepatic. Deja al treilea an la rând câte un basarabean de valoare primește un premiu în cadrul acestei Gale. Un astfel de premiu a primit și rectorul USMF „Nicolae Testemițanu” Emil Ceban, acum doi ani. Anul trecut a fost premiat cardio-chirurgul Marcel Abraș, iar în acest an toată echipa de transplant de ficat din Moldova. Eu sunt șeful acestei echipe. Sperăm că într-o bună zi o astfel de Gală să existe și în Moldova. În România, gala este organizată pe regiuni. Noi am fost premiați la Gala care a avut loc în Transilvania, la Târgu-Mureș.

Au mai fost premiați profesori universitari, rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș și altă lume bună cu care noi ne cunoaștem.

Pentru ce anume l-ați primit?

Pentru succesele noastre din domeniul transplantului hepatic. Am fost premiați pentru inovație și progres în medicină.

Cum s-a întâmplat? Ați depus dosarul, v-a nominalizat cineva, v-ați remarcat cu ceva anume în România? Care e procedura?

Ei singuri selectează. Organizatorii selectează, după anumite criterii, pe cine să premieze. Eu nu le cunosc. Pe noi doar ne-au întrebat dacă suntem de acord să venim să ne luăm premiul.

Domnule Hotineanu, ce înseamnă să faci parte din elita medicală?

Cred că sunt cuvinte valabile pentru toți doctorii. Ce înseamnă elita medicală? Eu conduc o echipă foarte mare de specialiști în transplant și nu doar, atât în sectorul public, cât și în cel privat. Și atunci fiecare are părticica lui de muncă în tratamentul pacientului care ni se adresează. Dacă vorbim de elită, da, este un cuvânt frumos, nobil, dar elita nu o poate reprezenta o singură persoană. Ea poate fi locomotiva. Sper că eu sunt acea locomotivă, pentru că am onoarea să conduc echipa de transplant hepatic din Moldova, echipa de la spitalul privat în care activez acum și Catedra de chirurgie nr.2 de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

În Moldova avem elită medicală?

Da, probabil avem o elită.

Altă dată la noi se organiza gala premiilor în sănătate, iar ultima ediție a avut loc în 2019, înainte de pandemie. Nu se numea gala elitelor, dar se dădeau premii pentru performanțe în diverse subdomenii ale Sănătății. Credeți că ar trebui reluată?

Oricine lucrează mult și se dedică unei ramuri a medicinii vrea să fie luat în seamă. Mai frumos sună la noi – Gala premiilor în sănătate, ca denumire. Dar sună și acolo frumos pentru persoanele care s-au dedicat o viață întreagă serviciului medical. Clar că persoanele care sunt dedicate unei profesii, indiferent de unde este, de la Chișinău sau din raionul Cahul ori Municipiul Bălți vrea să fie apreciat, premiat pentru ceea ce face.

În profesia noastră există plăcerea materială, care o obții din activitatea pe care o practici și există plăcerea morală. Una fără alta e greu să existe. Plăcerea materială este o necesitate pentru a trăi, dar plăcerea morală este mult mai importantă.

Domnule Hotineanu, în Moldova sunteți apreciat pentru munca pe care o faceți? Și cum anume?

Contează ca pacientul să ne aprecieze pe noi. Nu pe mine individual, ci pe toți noi cei care încercăm să salvăm pacienții.

Domnule Hotineanu, Dvs. sunteți chirurg transplantolog. Nu orice fel de transplant, ci de ficat. De ce de ficat? De ce nu de rinichi, ochi, piele?

Eu am făcut chirurgie generală. O părticică a acestei profesii este și chirurgia hepatobilio-pancreatică și de transplant hepatic care în multe țări se învață separat. Faci rezidențiatul în chirurgie generală, după aceasta te duci să lucrezi, faci 2 ani de stagiu și te duci să lucrezi numai cu chirurgia aceasta și așa e corect.

Transplantologia e un domeniu destul de complicat sau cel puțin așa-l vedem noi, oamenii simpli. Simplu vorbind, Dvs. luați organul de la un om-pacient, care nu mai are nevoie de el, pentru că e practic decedat și i-l implantați altuia, care fără el tot ar muri. De ce ați ales această specializare, al cărei rost în Moldova încă nu e suficient de bine înțeles nici de autoritățile responsabile, și nici de populație?

Eu cred că oamenii înțeleg tot mai mult importanța transplantului de organe. Autoritățile înțeleg și ele. Vă spun un secret, eu „m-am îmbolnăvit” de transplantul hepatic. În 2003, când am participat pentru prima dată la o operație de transplant în România, m-am îmbolnăvit de acest tip de intervenții și mi-am dorit foarte mult să existe și în Moldova.

Această operație presupune în sine un complex de măsuri și atunci, știind cum se face acest transplant hepatic, ne-am eliberat mâinile pentru pacienții care nu-i puteam ajuta – cei cu cancer de ficat, de pancreas, cancer cu diverse complicații. Acest tip de chirurgie ne-a permis să îi ajutăm. Noi avem tehnici de chirurgie vasculară, tehnici de chirurgie cardiacă, toate se îmbină în acest transplant hepatic și nouă asta ne-a eliberat mâinile pentru orice caz complicat. Nu spun că noi suntem Dumnezeu, avem și noi limitele noastre, are și pacientul limitele lui, dar încercăm să ajutăm fiecare bolnav. Este important ca pacientul să înțeleagă că noi facem maxim ceea ce putem.

Autoritățile văd tot mai mult ce facem. În Moldova am avea nevoie să facem câte 20 de operații de transplant de ficat în fiecare an. Într-un an noi am reușit să facem 16. Însă avem alte câteva sute de pacienți pe care îi ajutăm. Am avut însă și pacienți, pe care altă dată „îi deschideam și îi închideam” și nu-i puteam salva. Pe unde reușeam, pe unde nu reușeam. Acum, în majoritatea cazurilor - 85-90 la sută, putem face unele chestii, care înainte ne păreau doar un vis. Dar nici vis nu putem să-i spunem. Îi spuneam caz irecuperabil. Asta a fost în trecut.

Dumneavoastră ați stat la baza organizării Departamentului de Transplant Hepatic în cadrul Agenției Naționale de Transplant, în 2012. Pe atunci tatăl Dvs., Vladimir Hotineanu era deja deputat. V-a ajutat această poziție politică a Dlui să creați acest Departament?

Tatăl meu, fiind o perioadă și ministru al Sănătății, a contribuit la crearea Agenției de Transplant. Prin ordinul ministrului Sănătății a fost fondată această Agenție. E valabil și pentru alte țări, dar da, politicul are un rol foarte important în promovarea unor ideii greu de realizat. Noi nu realizam nici până acum transplantul, dacă nu am fi avut susținere politică. Nu doar ministrul Sănătății putea să miște carul din loc. Au fost puse la punct diverse procese, acte normative, care aveau nevoie și de susținerea Ministerului Finanțelor, și de susținerea Ministerului Justiției, etc. E vorba de o mulțime de oameni. Așa s-a întâmplat și în România, și în Rusia, asta a fost și în Occident, și SUA, unde s-a dezvoltat transplantul de organe.

Și pot să vă spun că susținerea politică e necesară pentru dezvoltarea oricărui tip de chirurgie complexă. Fără implicarea politicului nu putem face nimic. Dacă ei ne ajută, noi putem urni carul. Până a se implica politicul în promovarea transplantului de organe, transplantul de organe ni se părea o idee imposibil de realizat în Republica Moldova. Și, iată, uitați-vă că este posibil. De aceea, eu vă spun că pentru noi este foarte important cum ne ajută politicul, cum ne ajută Guvernul, Guvernările în general. Fără ei chiar nu am putea face nimic.

Contează, totuși, să ai pe cineva influent în politică, în instituțiile statului ca să poți dezvolta, reforma anumite lucruri în sistemul de sănătate din Moldova?

Nu e vorba să ai pe cineva. Că nu o face o persoană X sau Y. Este vorba să fie mai multe persoane care să te înțeleagă. Clar că noi trebuie să batem la ușă. Nu pot ei să ne tragă de mână și să ne spună „haideți, faceți”. Politicienii nu sunt specialiști în transplant și atunci noi trebuie să le batem la ușa lor să le explicăm că transplantul salvează oameni, adulți sau copii, nu contează.

Anul trecut am reușit cu primul transplant de ficat la copii, aici în Republica Moldova. Noi avem o serie de pacienți micuți care pleacă în afara țării, care sunt salvați acolo sau care decedează la noi, pentru că nu au posibilități să fie tratați în afară. Noi știm să facem, putem să facem și atunci trebuie să batem la uși...

Problema e foarte actuală. Ne mor pacienții și tu nu ai posibilitate să-i salvezi în țara ta și nici în altă parte. Deci, ești nevoit să bați la uși. Pacienții noștri, de multe ori, merg în afara țării pentru transplant. Dacă ai cetățenie română mergi în România, dacă nu, atunci nu prea ai șanse să trăiești și nu e corect. V-am spus, este de ajuns să facem 20 de transplanturi de ficat pe an ca să salvăm acești pacienți. Bineînțeles nu putem să îi salvăm pe toți. În Europa primul an de viață supraviețuit după transplant este de 85 la sută. La noi tot este de 85 la sută. Din păcate, în 15% dintre cazuri se întâmplă rejet, organul nu e acceptat de organismul nou. Noi trebuie să înțelegem că nu există sută la sută o operație de succes.

Cum a evoluat domeniul transplantului în Moldova, de la începuturi până acum?

Noi am operat în fiecare an cazuri tot mai complexe. În 2013 am efectuat primul transplant de la donator viu, în 2014 primul transplant de la donator în moarte cerebrală. În 2021 am efectuat primul transplant la copil și am reușit. Anul acesta s-a produs și schimbul de organe. Noi am evoluat și evoluăm continuu. Pe 5 octombrie vom marca Ziua transplantului. Este un eveniment, pe care-l organizăm împreună cu multă lume și ne ajută multă lume. Anul acesta facem 10 ani de când am început operațiile de transplant din Moldova.

Cum v-ați descurcat în pandemie?

În pandemie a fost greu. Am transplant numai donatori vii. Donatori în moarte cerebrală nu au fost, pentru că știți toate secțiile de reanimare au fost pline cu pacienți cu Covid. În acești doi ani am transplantat doar câte 3 pacienți, anul acesta deja avem 5. Sperăm să ajungem încet, încet la numărul de pacienți pe care trebuie să-i operăm conform planificărilor noastre. Ne-a fost greu, pentru că totul a fost obstrucționat de Covid-19.

Cât de bine e reglementat acest domeniu în Moldova, din punct de vedere a actelor normative, și ce ar mai trebui pus la punct, ca să putem face mai multe transplanturi?

Noi avem reglementări foarte bune în domeniul transplantului, dar totuși, suntem o țară în dezvoltare. De exemplu, în țările din Occident, cum ar fi în Franța sau alte țări europene, nu e nevoie de acordul rudelor pentru a deveni donator de organe. Omul devine automat donator, dacă este eligibil pentru așa ceva. Așa sunt reglementările lor. Noi, totuși, am fost foarte restrictivi. Am vrut să facem pas cu pas, ca nimeni să nu ne învinovățească de nu știu ce.

La noi încă nu există cultura asta generală a populației de a dona. Noi suntem foarte restrictivi chiar și în determinarea morții cerebrale. Avem cel mai strict protocol de determinare a morții cerebrale din Europa. Nu există la nimeni așa ceva. Noi trecem prin câteva etape, ca să ne asigurăm că tot ce facem este legal. Cineva, poate, crede că vindem organe. Nu. Ficatul de la prelevare până la implantare, maxim trăiește 10 ore. Nu ai cum fizic să faci trafic de organe. Sunt niște nuanțe medicale. Ca să nu ne bănuiască de ilegalități, suntem foarte restrictivi în această privință.

Dar nu ar trebui să simplificăm toată această procedură, ca orice om să poată deveni un eventual donator?

Cred că nu am ajuns la nivelul acesta. Până la urmă, rudele își dau acordul în 80 la sută dintre cazuri. Este un procent foarte bun pentru Moldova. Nu este problema în oameni. Doar trebuie să securizăm foarte bine întreg procesul de transplant.

Apropo, de donatori. Moldovenii nu vor să doneze, din anumite convingeri, frici poate. Cum putem să le schimbăm percepția? Cum demontăm miturile și îi facem să înțeleagă că donarea nu înseamnă trafic de organe?

Nu. Nu le este frică. Vă spun că în 80 la sută dintre cazuri acceptă donarea. Cei 20 la sută sunt religioșii, deși Biserica ne-a susținut în tot acest proces. Dar noi acum nu simțim nicio problemă, nicio respingere. Sigur că transplantul trebuie mereu promovat, prin mass-media, prin intermediul jurnaliștilor. Lumea poate să spună că noi suntem persoane interesate în proces, dar din alt punct de vedere, noi trebuie să promovăm domeniul, aici un rol important chiar îl are mass-media. Nici cei de la guvernare nu pot spune „Hai, donați”. Mass-media e, totuși, puterea a patra. Și atunci este important ca ea să promoveze transplantul.

Ce fel de transplanturi ar fi posibile în Moldova și ar fi și cost eficiente? Altă dată se vorbea despre transplant de inimă, apoi despre transplant de măduvă. De ce nu am ajuns încă să le facem?

Ele sunt toate cost-eficiente. Acum noi facem transplant de rinichi și ficat, dar se poate face și de inimă și de plămâni. Sunt și specialiști pregătiți. Mai e nevoie de un pas. Clar că este greu. Aceste transplanturi – de inimă și plămâni sunt următoarele care se vor dezvolta în Moldova. Și transplantul de măduvă este foarte important. Copii merg în străinătate, dar și adulții. Avem pregătiți specialiști și în acest domeniu.

E suficient de bine finanțat transplantul în Moldova sau nu?

Da, dacă vorbim de echipă. De exemplu, am întrebat colegii din Spania, cu care am lucrat, ce salariu au. Acolo, salariul chirurgului care face transplanturi era înmulțit la 3. Echipa de transplant de la Spitalul Clinic Republican, la inițiativa directorului, primește sporuri pentru fiecare transplant. Eu nu cunosc suma acestor sporuri, pentru că sunt angajat al USMF, dar probabil sunt suficiente.

Dacă vorbim de echipamente și consumabile, avem absolut tot. Probabil mai sunt echipamente noi, pe care noi încă nu le avem, dar poate încă nici nu avem nevoie de ele.

Noi avem liste de așteptare atât pentru transplant de rinichi, cât și pentru transplant de ficat. Cât de des este reînnoită această listă și câți dintre oamenii incluși în ea decedează din cauză că nu primesc un organ nou?

În listă noi avem aproximativ 60-80 de pacienți. O avem tot timpul. Imediat cum vine pacientul, se face un dosar și informațiile sunt introduse într-o bază de date. Asta nu înseamnă că lista se reînnoiește, se reînnoiește statutul pacientului, în funcție de gravitatea stării lui.

Avem un protocol pentru cazurile de urgență. De exemplu, caz de urgență poate fi considerat pacientul care ar putea trăi cel mult 6 luni, dacă nu i se face transplant de organe. Sunt niște indicatori de care ne ghidăm.  

Apoi, există programații incluși în lista de așteptare și care pot să aștepte și 2 ani. În urgență avem câțiva pacienți - 2, 3, 4 maxim. Un exemplu de transplant de urgență a fost cel în care am făcut schimb de organe cu România. A fost chemat pacientul care figura în lista de urgență. Unul era în Italia, altul era cu Covid-19 și, cum se întâmplă de obicei, este doar unul disponibil.

În urgență nu știi când ai ficat. Am avut și cazuri când pacientul era cu piciorul rupt și noi l-am chemat să-i facem transplant. Maxim pot fi 2 pacienți. Deja noi în echipă hotărâm cui facem transplantul. Există așa o regulă – donatorul potrivit pentru primitorul potrivit. De exemplu, avem 2 pe lista de urgență. Ambii au același punctaj. Noi însă ne ghidăm de gravitatea stării pacientului.

Dvs. spuneați că puteți face 20 de transplanturi pe an. Atâtea operații poate finanța statul sau poate mai multe?

Nu, statul poate finanța atâtea operații, câte putem noi face. Noi însă am calculat și 20 pe an ar fi suficiente. Dacă în fiecare an am face câte 20 de transplanturi de ficat în Moldova, alți 20 de pacienți ar apărea în această listă de așteptare. Majoritatea pacienților supraviețuiește. Mortalitatea generală, de când s-a făcut lista generală, este de 20 la sută. Dar ea este așa în toată lumea. Chiar și Spania, care are cea mai mare rată de donare pe cap de locuitor are o mortalitate de 15 la sută.

Cu două week-enduri în urmă echipa de transplant din Moldova, practic a fost într-un maraton al transplantului. Ați reușit să efectuați un transplant unui pacient din Moldova, iar un pacient moldovean a fost donator pentru alți 2 pacienți români. Și este primul schimb de organe cu România.

Într-adevăr, nu a fost planificat. Primul transplant a fost pe data de 21 mai. M-au sunat colegii din România și mi-au spus – „Uite noi nu avem sânge, preiei ficatul?” Și eu (cu entuziasm) dați-l încoace cât mai repede că noi avem oameni pe lista de așteptare. După câteva zile noi am avut un donator la Spitalul Nr.3 care avea grupa de sânge foarte rară și rinichii lui au fost oferiți, la Iași, unui basarabean și unui român.

Puteți să ne spuneți mai multe detalii despre donator, câți ani avea, de exemplu?

Eu nu cunosc prea multe detalii. Nici nu ar fi etic să vi le dau. Doar știu că avea 42 de ani și a avut un accident cerebral, altceva nu știu.

De obicei operațiile de transplant sunt planificate?

Operațiile de la donator viu sunt planificate, cele de la donator în moarte cerebrală, nu.

Câte intervenții de transplant de ficat ați reușit să faceți de când le practicați? Operați și în străinătate?

Avem peste 70 efectuate în Moldova, iar alți 30 de pacienți au fost transplantați de alte echipe în afară. Noi am asistat, am participat la operații în afară, dar nu avem licență, nici în România, nici în altă țară.

Cât timp așteaptă oamenii un transplant de organe în Moldova? Câte luni, ani?

Depinde. Nu am un număr. Depinde... Nu știu să vă răspund la această întrebare.

Când ați creat acest departament, v-ați stabilit niște indicatori – un număr de operații pe care ați fi vrut să-l atingeți până astăzi, de exemplu, în 10 sau 20 de ani?

În total, numărul de operații nu contează. Eu am nevoie să pot să fac aceste 20 de operații pe an, pe care mi le propun. Și la copii nu am o statistică, dar cred că până la 5 copii ar trebui transplantați pe an.

Avem o listă pentru copii?

Avem mulți copii cu anomalii congenitale, care nu supraviețuiesc. Nu au nicio șansă în Moldova, pentru că nu putem să le oferim un organ nou.

Unde pleacă ei ca să se salveze?

Italia, Belgia. Este ceea ce știu.

Când o operație de transplant de ficat este considerată un succes?

Când pacientul se duce acasă (zâmbește). Iată astăzi a plecat pacienta care a fost transplantată cu ficatul venit din România.

Cât timp îi monitorizați pe pacienți după transplant?

Toată viața. După transplant ei stau 10-20 de zile în spital. După asta îi monitorizează medicul hepatolog, iar la noi vin doar dacă au complicații.

În câte cazuri organul transplantat a fost respins de organismul pacientului nou?

Avem sub 5 la sută, vorbesc de rejet. Acesta poate fi tratat. Cred că unul sau două cazuri de rejet am avut până acum la care nu am putut face nimic. Când este un rejet acut, pacientul decedează.

Dvs. sunteți membru al Consiliului consultativ a Agenției Naționale de Transplant. Cum se decide dacă un pacient poate fi transplantat, întrunește toate condițiile?

Sunt niște criterii incluse în protocoale. Noi, practic, am preluat protocoalele din România. Ei au o experiență de peste 1 mie de transplanturi de ficat și clar că echipa lor are o experiență mai mare. Aceste protocoale ne-au ajutat foarte mult, inclusiv suntem permanent cu ei la telefon. Sunt criterii foarte clare când trebuie și când nu trebuie transplantat și când putem aștepta. Clar că noi așteptăm cât mai mult, pentru că ficatul pacientului este mai bun pentru el. Cât este necesar noi așteptăm. Când spunem gata, va deceda, atunci insistăm ca el să fie cât mai repede transplantat.

Domnule Hotineanu, în ce situații sau ce afecțiuni pot duce la nevoia unui transplant de ficat?

Cel mai des la noi este vorba de ciroza hepatică, cauzată de hepatita B, B delta sau C. Mai sunt cirozele biliare, cirozele cauzate de Wilson, dar sunt rare. 99 la sută sunt cirozele hepatice. Noi suntem printre „liderii” mondiali pe hemato-carcinoamele grefate pe ciroză hepatică, un fel de cancer dezvoltat pe ciroză și atunci este nevoie să fie transplantat cât mai repede acest pacient. Așa cazuri avem în jur de 20 în Moldova.

Domnule Hotineanu, ficatul este singurul organ care are proprietatea de a se regenera. Ce înseamnă la modul practic acest „regenera”?

Înseamnă că ficatul revine la același volum de dinainte de operație. Regenerarea înseamnă creșterea celulelor noi și aceste celule cresc în volum, dar nu fac altele. Dacă tai jumătate din ficat, peste 6 luni organul își va reveni sută la sută la volumul pe care l-a avut până la operație.

Ați avut în cariera Dvs. vreo situație în care omul din disperare a venit și v-a propus bani, numai să-i oferiți un ficat nou?

Știți când apare corupția? Când nu există acces. În Moldova transplantul de organe e gratuit, deci există acces. Noi facem asta din plăcere. Nouă ne place profesia noastră. Noi putem lucra zi și noapte. E o chestie care îți dă entuziasm. Mai ales când pacientul pleacă acasă pe propriile picioare.

Domnule Hotineanu, veniți dintr-o familie de medici. Și copiii Dvs. sunt studenți la medicină. Ați simțit vreodată că personalitatea Dvs. este umbrită de numele tatălui Dvs.?

Eu sunt foarte ambițios și pe mine nu mă poate umbri nimeni. Greutățile mă fac să lucrez mai mult. Nu știu cum vor fi fiul sau fiica mea. Am fost întotdeauna foarte pragmatic și am știut mereu ce pot și ce nu pot face. Da, sunt fiul lui Vladimir Hotineanu, un mare chirurg de la care am putut învăța multe lucruri utile pentru profesia mea, dar nu m-am simțit umbrit de numele lui.

A influențat tatăl Dvs. alegerea specialității?

Nu. Nicidecum. Eu am vrut să fiu chirurg. E adevărat că am avut avantajul să merg la orice stagiu mi-am dorit. Am fost în toată lumea. Spun că e un mare avantaj, pentru că acum am prieteni în foarte multe țări.  Acum echipa mea beneficiază de aceste oportunități. Mâine echipa mea pleacă în India pentru un stagiu în chirurgie. Peste 2 zile noi plecăm în România. Acesta este un beneficiu foarte mare.

Tatăl meu, fiind prieten cu foarte mulți specialiști în domeniu, mi-a oferit și mie oportunitatea să fiu instruit în străinătate. Mi-a oferit posibilitatea să mă dezvolt. Deschiderea asta spre Occident, care o avem de prin 2000 încoace, este foarte importantă pentru noi.

Am fost implicați în proiectul twinning „consolidarea Agenției de Transplant din Republica Moldova și armonizarea legislativă în sfera calității și siguranței substanțelor de origine umană”. A fost un proiect foarte mare, care ne-a adus doctori din afară pentru o jumătate de an și ne-a ajutat să punem bazele sistemului de transplant în țara noastră.

Agenția de Transplant de la Chișinău colaborează cu Agenția de Transplant din Catalunia, cea mai bună din lume. Aceste relații te ajută foarte mult, te ajută să vezi altfel chirurgia. Când mergem în altă țară nu discutăm despre cazurile fericite, dar discutăm de cazurile complicate, ce facem, cum rezolvăm aceasta.

Domnule Hotineanu, cum ați dori să arate domeniul transplantului de ficat peste 10 ani în RM?

Cred că și acum suntem destul de ok. Mă refer la partea de transplant de ficat, dar mi-aș dori să putem face orice tip de transplant în țara noastră. Visez să avem un Centru de Transplant, nu contează în ce instituție medicală, dar să fie și acolo să facem transplant de ficat, de rinichi, de inimă, de plămâni, transplant medular. Mi-aș dori să se facă operații de transplant mult mai des și toți colegii instruiți în acest domeniu să lucreze pentru această idee. Poate nu peste 10 ani, ci peste 15, dar este posibil să facem așa ceva și în Moldova noastră mică. Noi, poate, suntem o țară săracă, dar avem oameni care pot face lucruri mărețe.

Cine vine din urmă, vă împărtășiți cu experiența, pregătiți noi specialiști?

Noi avem o echipă foarte bună, dar fiecare senior are rezidenții lui, apoi rezidenții lui au rezidenții lor și tot așa se instruiesc generațiile de medici. Eu sunt o generație, după mine vine alta. Mie mi-au împărtășit cunoștințe chirurgii din altă generație. Eu am obligația morală să mă împart cu experiența cu cei care vin după mine. Deci, da, pregătim noi specialiști.

Timp liber aveți? Spuneați că dacă acum vă cheamă la o operație de transplant, mergeți?

În familia mea se muncește foarte mult, dar în fiecare weekend ne întâlnim toți, copiii vin la noi. Hobby-ul meu este gătitul, așa eu gătesc și atunci toată lumea se adună acasă.

Domnule Hotineanu, vă mulțumesc pentru acest interviu.